logo
2018-MAREA UNIRE şi Tribunismul (XXX):
Marius HALMAGHI
2690 vizualizari
2018-MAREA UNIRE şi Tribunismul (XXX):
A treia şi ultima bătălie de la Sibiu - Caracterul naţional rusesc - Nu orice orăşel poate fi Paris - monarhia dacoromanică

În lucrarea “Presa săsească şi revoluţia”, istoricul Ela Cosma prezintă evoluția evenimentelor în cele trei bătălii ale  Sibiului. După asasinarea lui Josef Benigni, gazeta “Siebenbürger Bote” a fost preluată - la 17 martie 1849 – de Johann Hintz, acesta declarând: «O foaie din provincie, în opinia noastră, trebuie să fie expresia fidelă a vieţii politice, aşa cum se desfăşoară ea în provincie. Nu orice orăşel poate fi Paris. Rostul lui Bote nu este acela al unei foi ministeriale din Londra, Paris, Viena sau Debreţin. Vrem să spunem prin aceasta, că lui Bote nu îi este permis să fie una din acele foi de partid cu care se practică agitaţionism politic, căreia numele unei notabilităţi politice îi serveşte drept acoperire, care e scrisă aşa şi nu altfel numai şi numai din cauza unor scopuri de partid. Nu, Bote are, fireşte, intenţiile sale politice leale şi deschise, dar se străduieşte, printr-o judecată calmă, prin colecţionarea nepartinică de material, să ajungă la o înţelegere corectă a lucrurilor. (…) noi avem sarcina, de a nu prezenta niciodată evenimentele sub o imagine unilaterală. Mai cu seamă în timpuri atât de agitate, ca cele trăite acum, credem noi, avem dubla datorie, de a confrunta o afirmaţie cu altă afirmaţie, şi de a lăsa decizia corectitudinii cititorului şi timpului care le uniformizează pe toate”. Faptele şi scrierile lui Johann Hintz, au fost judecate astfel: “(Anton) Kurz alături de J. Hintz, care a redactat filokossuthian “Siebenbürger Bote” în timpul ocupaţiei Sibiului, este singurul dintre literaţii noştri de odinioară, care şi-a pus peniţa în slujba guvernatorului Ungariei. Cetăţenii Sibiului declarară că se supuneau dispoziţiilor lui Bem, şi că protestau formal şi solemn împotriva oricărei intervenţii a puterii ruseşti. Proclamaţia lui Csány către saşii de pe Pământul Crăiesc, aflat sub stare de asediu, făcea cunoscută în luna aprilie 1849 ridicarea de tribunale de pedeapsă. Averile sibienilor care nu se aflau acasă (refugiaţii) erau sechestrate. Magistratul Sibiului i se adresa lui Csány, şi după ce lăuda “generozitatea înflăcărată a eroicului învingător”, protesta împotriva sechestrării bunurilor celor absenţi. Ca urmare a indicaţiei lui Kossuth, un ordin al lui Csány stabilea etatizarea averii Universităţii naţionale săseşti. Măsura fusese luată “ca averea naţională săsească, împotriva destinaţiei sale, şi mai ales în defavoarea însăşi naţiunii săseşti prin indivizi cu porniri duşmănoase, să nu mai fie folosită în agitaţii şi fapte rele, şi astfel să nu mai fie sustrasă rostului său efectiv… (…) Şi în lunile aprilie – august 1849 ordonanţele lui Csány se succedară cu rapiditate. Taxele de război trebuiau plătite. Patria avea nevoie de soldaţi, de aceea avu loc o recrutare a tuturor soldaţilor între 18 şi 30 de ani. (…) Moses Berde, comisar guvernamental la Sibiu, ordonă predarea tuturor armelor aflate în posesia civililor. Declaraţia de independenţă a naţiunii ungare (11 aprilie 1849) fu publicată de către “Bote”. Ştirile de război sunau acum: “Ziua de ieri a fost încununată de glorie pentru trupele noastre” – prin aceasta se înţelegeau trupele lui Bem. Până acum “Siebenbürger Bote” redase exclusiv opinii săseşti. În mai 1849 se puteau citi comentarii ale colaboratorilor maghiari ai ziarului. Un anume Toth scria despre o posibilă republică, ce trebuia să păstreze şi să respecte legea, dreptatea, proprietatea străină şi tradiţiile (…) La sfârşitul lui mai trupele ungare cuceriră Buda. La finele lui iunie însă corpurile de armată ţariste şi austriece intrară din nou în Bistriţa şi Braşov. Saşii sibieni se pregătiră să-i întâmpine pe imperiali. În luna iulie generalul rus Lűders ocupă sudul ţării. Ungurii părăsiră Sibiul la 19 iulie. La 22 iulie Lűders intră în oraş. Toate ordinele emise de conducerea revoluţionară fură declarate nule şi neavenite. Transilvania redevenită mare principat, rămânea sub legea de război pâna la pacificarea completă. (…) Între timp Bem pierdu bătăliile de la Sighişoara și Albeşti. După un raid fulgerător prin Târgu Mureş şi Mediaş, honvezii cuceriră reînnoit Piaţa Mare, agora Sibiului.

La 5-6 august 1849 se desfăşură a treia şi ultima bătălie de la Sibiu. Unităţile căzăceşti ruseşti îi ajunseră din urmă pe maghiari, îi alungară, şi la Şura Mare Bem fu atacat concomitent de două corpuri de armată ruseşti. Suferi o înfrângere zdrobitoare şi fugi la Timişoara. “Bote” abia aminti lupta. Îşi apără doar concetăţenii; saşii sibieni nu le dăduseră maghiarilor nici un ajutor şi nu împuşcaseră nici un rus. (…) La începutul lui noiembrie ruşii părăsiră Sibiul.»

Reproducem parţial articolul “Despre caracterul naţional rusesc” apărut în “Volksfreund” (6 martie 1849), autor fiind “un anume învăţător Schubert”: «în ton cu noua prietenie austriaco-rusă. Articolul era precedat de o notă lămuritoare din partea redacţiei, în care cititorii erau asiguraţi că nu era vorba de nici o “linguşeală” (!), “tocmai acum când îi avem pe ruşi ca prieteni şi apărători în mijlocul nostru”. Autorul consideraţiilor psihologizante decreta:

“Fiecare naţiune, ca şi fiecare om, a fost înzestrată de la natură cu un temperament dominant, cu o mare influenţă asupra caracterului său moral, care nu se lasă nicicând anulat prin educaţie. Dacă locuitorii Ţărilor de Jos sunt flegmatici, englezii şi germanii colerici (!), spaniolii melancolici (!), în schimb francezii şi ruşii au un temperament sangvin. “Acestuia, celui mai fericit dintre temperamente, rusul îi datorează mai multe calităţi, care nu pot fi socotite de fapt în rândul trăsăturilor morale propriu-zise: îndemânarea sa, voioşia sa permanentă, sociabilitatea şi locvacitatea, gustul său pentru discuţii uşoare şi jocuri nevinovate, neînfricarea lui sau, mai degrabă, lipsa lui de griji. Cel mai neînsemnat dintre ruşi, are de la natură un mers hotărât, şi totuşi pasul lin, are mişcări expresive, vorbeşte cu suveranul său fără a simţi cea mai mică stânjeneală, şi traversează prăpăstiile fără să ameţească /…/ Nici evlavia ruşilor nu este sumbră ori plictisitoare: bisericile lor au o înfăţişare veselă şi cele mai plăcute arome îl întâmpină pe credincios.” Articolul continuă, enumerând inteligenţa nativă a rusului, curajul, inima largă, iubirea lui pentru copii, înclinaţia spre muzica populară, precum şi uşurinţa cu care învaţă limbi străine – uşurinţă explicată tocmai prin caracterul dificil al propriei sale limbi. Domnul Schubert se minuna, pe bună dreptate probabil, de facilitatea cu care rusul învaţă orice muncă şi se pricepe la orice: “Recrutul încă crud, la câteva săptămâni după intrarea lui în regiment, după ce se face plăcut superiorului său, devine un bun soldat, croitor sau oboist … Străinul rămâne uimit în faţa mijloacelor simple cu care repară o roată stricată sau prin care ridică greutăţi imense fără maşini artificiale …”».

Publicaţia “Transsilvania” (germană) a apărut la editura “Hochmeister”, aici colaborând cei mai mulţi dintre redactorii lui “Siebenbürger Bote”.”: «Daniel Roth, din 1846 redactor şef al gazetei, declara la preluarea funcţiei sale, că era pentru reforme dar “în cadrul constituţiei noastre îndelung probate şi pe teren istoric”. La 1848 îşi lărgi punctul de vedere. Pentru a împiedica uniunea Transilvaniei cu Ungaria şi ameninţătoarea maghiarizare a saşilor, el propuse înfiinţarea unei “monarhii dacoromanice” sub stăpânire austriacă, ce urma să includă Ardealul şi cele două principate dunărene.» În lipsa unei monografii, sibienii nu cunosc bătăliile şi dramele petrecute sub bătrânele sale ziduri. La finele lunii martie 1849, Ardealul “era pierdut pentru dinastia habsburgică”, singurii care opuneau rezistenţă fiind românii lui Avram Iancu, în munţii Apuseni. (va urma)





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

brukenthal

Targul de Craciun Selimbar

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
Licitatie publica

accentmedia