logo
2018-MAREA UNIRE şi Tribunismul (XXIII):
Marius HALMAGHI
1659 vizualizari
2018-MAREA UNIRE şi Tribunismul (XXIII):
Românii nu sunt culţi de ajuns pentru drepturi politice- Cine să preţuiască biserica română?- Să jurăm! - Ce este Uniunea?

Pentru a se face înţeles de mulţimea românilor adunaţi (în 2 mai 1848) în catedrala Blajului şi a doua zi pe Câmpia libertăţii, Simion Bărnuţiu a reamintit odiseea episcopului Inocenţiu Micu Klein, care s-a zbătut mult timp, “să se facă loc şi episcopului unit între consilierii guvernului, pentru ca să aibă şi Românii măcar un apărător”; răspunsul “guvernului catolic” a fost «Episcopul Românilor nu e “nici jurista, nici statista” şi din astă cauză nu poate fi consilier. De naţiunea noastră zicea că n’are un aşezământ şi căpătâiu în ţară, nu dă dare, nu poartă greutăţi, e plecată la răsvrătire, şi de aceea nu merită consideraţiune». Bărnuţiu explică:  «A trecut mai jumătate de secol, de când Românii îşi reînnoiesc cererea pentru naţionalitate, la 1791; dar Staturile şi Ordinele afară de răspunsul lor cel ordinar, mai adaugă, că Românii nu sunt culţi de ajuns pentru drepturi politice; să se cultiveze mai întâiu clerul, apoi şi poporul, şi apoi vor vedea. Deci însărcinară pe un Antoniu Josika, ca să facă un plan pentru cultura Românilor. Ce credeţi că s’a ales din această comedie? La anul 1816, adică după 25 de ani dela dietă a ieşit în urma acelui plan, un Decret dela Curte că unde într’o comunitate, vor fi doi preoţi, unul catolic, celălalt unit, acolo numai celui catolic să i se dea porţiunea canonică, esc nescu unionis! Aci fiecine vede că Uniunea nu i-a oprit, ca să nu le ia în bătaie de joc rugăminţile lor cele mai drepte. Care preot se va putea cultiva, când n’are ce mânca? Care naţiune s’a cultivat, fiind subjugată? De ce n’au învăţat Românii, din relele suferite dela cele trei naţiuni, ca să se ferească de Uniunea cu Calvinii şi cu Unitarii? De ce sarcinile cele grele ale acestei uniuni, nu i-au învăţat să păşească la uniune cu Ungurii catolici? Aşa este: Românii n’au învăţat, ci s’au unit odată cu Calvinii, arătând că biserica românească e mai rea decât a Calvinilor; de altă dată, cu Unitarii, arătând că e mai de jos deât a Unitarilor; şi la urmă cu Ungurii catolici, arătând din nou, că e mai pe jos decât cea ungurească.

Cine să preţuiască biserica română, dacă Românii se ruşinează de ea? Cine să-i fi stimat pe Români, dacă ei nici nu-şi respectă biserica, nici pe sine? Cine se poate plânge că-l calcă în picioare, dacă se face vierme? Acum, ce vom zice de toate Uniunile acestea şi de toate bunătăţile lor, când vedem, cum că toate acestea au fost numai nişte laţuri, cu cari ne-au prins; furii cu cari ne-au încăierat; spaima, cu cari ne-au înfricoşat; şerpi, cu cari ne-au otrăvit. Să jurăm că nu ne vom mai lăsa să ne mai înşele; să jurăm, că nu vor mai putea turbura pacea şi buna înţelegere a noastră nici Iezuiţii, nici călugării sîrbeşti, nici misionarii Strigoniului, nici agenţii naţiunilor străine, chiar şi când s’ar îmbrăca în vestminte de preoţi şi episcopi româneşti; să jurăm că nici diavolii iadului nu vor mai putea rupe legăturile de dragoste frăţească, cu care e legată Adunarea aceasta, şi printr’însa toată naţiunea Română. (...)»

Simion Bărnuţiu dezvăluie scopul ungurilor, după 15 martie 1848, când revoluţionarii maghiari au obţinut un minister al lor la Viena: « ... Uniunea Ardealului cu Ţara ungurească (...) Dacă ai întreba pe vreun Ungur ce este Uniunea: s’ar mira de neştiinţa ta, şi, dacă ai mai întreba, ţi-ar răspunde că Uniunea e fericirea, e libertatea însăţi, Uniunea e cornul belşugului care cuprinde toate bunătăţile pământeşti; cine are Uniunea, are toate; Uniunea ne dă toate; de aceea, de acest cuvânt mistrios sunt pline toate gazetele; Uniunea e materia de conversaţie în toate cercurile societăţii; Uniunea e scris pe toţi pereţii; flamura uniunii e plantată pe case, pe biserici şi chiar pe carele călătorilor.

Eu însă, cu toate acestea, nu sunt mulţumit cu Uniunea, nici nu sunt răpit de bucuria universală; ci vreau să cercetez mai cu de-amănuntul: ce este Uniunea pentru Unguri? Şi ce este Uniunea pentru Români?

În ce priveşte prima întrebare: Ce este Uniunea pentru Unguri? Aceasta o poate cunoaşte fiecare fără să fie om politic: ştim toţi că Ungurii vor să facă ţară ungurească din pământul Ardealului: vor ca să nu mai fie două patrii ungureşti mici; ci să se facă din amândouă o patrie ungurească mare. Ungurii simt că proprietatea pe care şi-a arogat-o până acum asupra pământului Românilor, nu stă pe temeiu sigur, pentrucă din dreptul războiului cuceritor nu se naşte proprietatea ci numai posesiune până ce se simte în putere naţiunea subjugată ca să scuture jugul. Asta o ştiu bine Ungurii; ei ştiu că Maurii nici după 700 de ani nu şi-au câştigat dreptul asupra Spaniei; de aceea vor a-şi câştiga acuma proprietatea, pe care în adevăr nu au avut-o până acum; prin Uniune vor să-i facă pe Români să-şi dea din mâini proprietatea părintească, bunătatea cea adevărată pentru nişte bunătăţi părute şi înşelătoare. Pănă acum numai urmele tiraniei ungureşti sunt tipărite pe pământul Românilor, ca şi pe feţele lor; dreptul lor nu e înregistrat nicăieri: cu Verböczi, cu Aprobatele şi cu Diplomatele regilor Ungurii nu pot proba proprietatea asupra pământului altor naţiuni, fiindcă acestea, ca nişte documente fabricate de Unguri pe partea lor, n’au putere în faţa judecăţii umanităţii; dară dacă i-ar putea pleca pe Români la Uniune, atunci învoirea Românilor le-ar da un mare document, cu care şi-ar consolida posesiune cel puţin încă pe câteva sute de ani, - nu pentru totdeauna, fiindcă nicio generaţiune n’are drept să pună jug pe grumazii generaţiunii viitoare. Când pe pământul Ardealului ar locui numai Unguri şi Saşi şi, împreună cu aceştia, ar locui tot atâţi Japonezi ori alt neam, atunci eu n’aşi avea nimica de zis în contra unirii Ardealului cu Ţara Ungurească; însă pământul acesta nu-l ţin nici Japonezi, nici Arabi; ci, afară de o mână de saşi şi Unguri amestecaţi printre Români, Ardealul e o proprietate adevărată a naţiunii Române, pe care a câştigat-o cu bună dreptate acum vreo mie şapte sute de ani, şi de atunci până azi o ţine, o apără şi o cultivă cu multă sudoare şi osteneală. Deci eu zic că niciun Român nu poate fi cu nepăsare, când vine întrebarea: al cui să fie pământul ăsta, care până acum a fost al Românilor? Nu este tot una, şi nu ne poate fi tot una de-ar fi al Românilor, ori al Ungurilor, iar Românii să fie apoi iarăşi numai toleraţi în pământul lor. Prin urmare, înţelesul cel adevărat al întrebării: “să fie Uniune sau să nu fie?” este: “să ne dăm pământul nostru Ungurilor sau să nu-l dăm? să ne vindem ţara ungurilor sau să nu ne-o vindem? să fim şi de aci înainte apendicele altor naţiuni sau să fim liberi? Ce va răspunde Adunarea la aceste întrebări, ce va răspunde tot poporul Român, când ar fi de faţă? (...)  Să luăm aminte, prin urmare, că Uniunea dă într’adevăr Ungurilor o ţară întreagă fără de nicio osteneală; că Ardealul e patria aurului şi a metalelor, averi cari vor curge toate în punga naţiunii ungureşti; că sarea şi toate bunătăţile patriei noastre vor face să crească tezaurul Ungurilor şi sărăcia Românilor; iar feciorii Românilor vor forma legiuni cari se vor bate pentru gloria celor ce le-au şters numele cel glorios şi i-au botezat cu nume barbar; că patria noastră e cetate înconjurată dela natură cu munţi cumpliţi, fără de cari Ungurii de pe câmpia Panoniei sunt expuşi la toate atacurile inamicilor, ca nişte iepuri de şes; că, rupându-se Ardealul de Statul unguresc, acesta rămâne ca un om fără de picioare, ciung şi desfigurat, de nu poate să se mişte mai ales către Moldova şi România, ca să le cuprindă; că dacă nu se face uniunea cu Ungaria, se rupe legătura, care leagă pe Ungurii din Ardeal şi fireşte că se vor stinge cu încetul; »



comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

kogalniceanu

smeralda

marquardt

SmartUP

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
Licitatie publica

accentmedia