logo
2018-MAREA UNIRE şi Tribunismul (XXI): Faraonii din Ardeal!
Marius HALMAGHI
2820 vizualizari
2018-MAREA UNIRE şi Tribunismul (XXI): Faraonii din Ardeal!
O naţiune de jos – Calomniator fără de ruşine?- Valoarea fără cultură, cultura fără de libertate ...

În 1833, baronul Wesselényi susţinea ca toată ţărănimea (inclusiv românii majoritari) să aibă drepturi politice şi sociale “numai dacă ar accepta să devină cu adevărat maghiară, contopindu-se prin limbă şi datini”. Ilustru cărturar, Simion Bărnuţiu, s-a afirmat ca ideolog al luptei românilor, afirmând expresiv şi polemic: «Să se topească dar toate limbile Ardealului în căldarea cea politică a renaşterii ungureşti, cum se topesc boii în zahanalele României, ca din toate să se nască numai o limbă, cea ungurească, ca de aci înainte, până va sta lumea, în târgurile şi pe drumurile Ardealului şi în orice loc public, să nu se mai audă: Bună ziua, frate; încă nici: Guten Morgen, Bruder, ci numai: Io napot, foldi; afurisite să fie mamele, care vor îndrăsni a chema de aci înainte pe fiii săi, zicându-le: Fătul meu! Unele ca aceste să se judece ca nişte îngropătoare ale fericirii pruncilor săi». Simion Bărnuţiu se baza pe dreptul natural, citându-l pe Jean Jacques Rousseau: «căci din început toţi sunt asemenea şi niciunul n’are privilegiul a ucide pe altul sau a-l împiedica în slobodă lucrarea fericirii sale potrivită cu legea». Încă din manifestul bărnuţian (din 1842) sunt clasificate argumentele acestuia împotriva maghiarizării forţate: «Acestor pretenţii ungureşti, Bărnuţiu ridică patru serii de argumente: 1) de drept; 2) de morală, 3) de înţelepciune etatistă (Staatsweisheit) şi 4) de prudenţă.»

Bărnuţiu răspundea teoriilor maghiare şi în 1848 (la Blaj), prezentându-le românilor concepțiile sale, prin celebrul discurs reprodus integral în:«Filosofia politico – juridică a lui Simion Bărnuţiu”: «În urma acestor legi (...), după care se guverna Ardealul şi astăzi, s’au întărit la stăruinţa celor trei naţiuni şi după venirea Ardealului subt dominaţia casei austriace prin aşa numita diplomă Leopoldică şi Românii fură înlăturaţi din nou dela toate dregătoriile, fiind declaraţi nedestoinici numai pentrucă sunt Români, nu pot să nu observ, că Ungurii nu se mulţumesc numai cu faptul că lipsesc de libertate naţiunea română ci o mai şi calomniază, zicând chiar prin organul legislativ că e o naţiune de jos, şi asta o zic numai despre Români, cu toate că se poate zice pe aceste timpuri şi de Unguri, precum şi de alte naţiuni cari gem sub aceste legi draconice. Pe aceste timpuri barbare, nu se poate lăuda cu cultura sa nicio naţiune de sub coroana Ungariei. Nu se poate lăuda nici cu cultura aristocraţilor, care sta doar în faptul că se nutreau şi se îmbrăcau mai bine decât poporul şi erau deprinşi mai bine cu măestria de a împila poporul; nici cu cultura poporului, pentrucă poporul era desbrăcat de libertate care e condiţiunea cea dintâiu a oricărei culturi omeneşti.» Prezentând faptul că naţiunea română a dat mari români, enumerând familia Corvinilor, Mihai Viteazul şi Ştefan cel Mare, Bărnuţiu se întreba retoric: «Cum poate însă să defaime cineva pe o mamă nobilă ca aceasta, fără să cadă însuşi în judecata lumii, ca un calomniator fără de ruşine?» Explicând modul în care legislaţia ungurească a avut o influenţă nefastă asupra naţiunii române din Transilvania - influenţând dezvoltarea ei - timp de secole, Bărnuţiu identifica şi singurul sprijin: «Dacă se mai află vreo rază de lumină în preoţimea Românilor şi printr’însa în naţiune până la finitul secolului al XVII-lea, acesta au s’o mulţumească Românii, Turcilor care le mai da de lucru Ungurilor de nu-şi puteau executa după inima lor legile în contra Românilor.Şi fiind deschisă comunicaţiunea Românilor de dincoace cu cei de dincolo de munţi, Ardelenii învăţau în România, unde se hirotoniseau şi Arhiepiscopii noştri; Maramureşenii şi Selăgianii, şi ceilalţi Români vecini cu Moldova, învăţau în Moldova până ce s’a tăiat comunicaţiunea odată cu încetarea războaielor turceşti, şi prin alte împrejurări.»

Simion Bărnuţiu preciza şi căile prin care a fost dezbinată naţiunea română, pe primul loc fiind maghiarizarea nobilimii, prin înnobilare: «Acest scop l-au avut Ungurii, dându-şi silinţa să despartă nobilimea română de trupul naţional. Cu cărţile de innobilar au vărsat în inima nobililor Români semeţia, să se creadă cum că sunt Unguri, neam mai ales decât neamul Românilor, iar la fraţii lor să caute cu dispreţ, şi când intră în biserică, să stea la o parte de ei. Pe lângă aceasta, Ungurii aveau grija ca nu cumva nobilii Românilor să ia vreo dregătorie însemnată să câştige posesiuni mai mari prin donaţiune împărătească, oricât de folositori ar fi fost patriei, ca nu cumva astfel să dobândească vreo putere mai însemnată care i-ar fi îndemnat să pună temelie unei aristocraţii române. (...) În Comitatele ungureşti, nobilii Români nu pot ajunge la dregătorii, cu toate că cea mai mare parte a nobilimii e română. În Comitate un dregător român e raritate, şi numai câte unul se naşte într’un secol, ca geniile. În pământul Făgăraşului toată nobilimea e românească, iar dregătorii sunt secui, afară de câte un Copăcianu, sau Boeru. Numai în cetatea de Piatră şi în Maramureş, care se ţineau mai înainte de Ardeal, sunt mai mulţi dregători Români, cari se ţin încă de biserica naţională, dar pe aceştia îi privileghiază Ungurii cu o mie de ochi şi se lucrează în tot modul a-i unguri, cum i-au ungurit pe Zeicanii, Goleştii, Păgâneştii, etc., din Haţeg, ca să aibă prin cine să stoarcă pe popor şi să-i ţină în întuneric pe nobilii Români din acea ţară, dacă nu pot să-i ungurească. Onoarea nobilimii române e subordonată peste tot locul semeţiei ungureşti; nobilii Români, la adunările privinciale, stau numai pe afară (...). Legile ungureşti pe nobilii Români nici nu-i numesc pe numele naţiunii lor, ci numai „azon sectán levö atyánkfiai”, adică „fraţii noştri de secta aceea” însă care e această sectă? Fără îndoială cea condamnată de Aprobate. Iată în ce stă frăţia Ungurilor, că şi credinţa şi chiar Dumnezeul fratelui său îl declară numai tolerat, ca unul ce crede în Dumnezeul tuturor neamurilor, nu în Dumnezeul Ungurilor.

Sub nişte astfel de răi auguri nobilimea română nu va ajunge niciodată la valoarea ce i se cade în Stat, pentrucă valoarea fără cultură, cultura fără de libertate, şi libertatea fără de existenţă şi onoare naţională nu e cu putinţă. Însă nobilii Români au început a se pătrunde de sentimentul gradului umilit ce-l au în raport cu Ungurii, căci sentimentul de onoare, deşi se asupreşte până la un timp, nu se stinge. (...) Dacă nu-şi poate închipui cineva greutăţile, pe care le sufereau Iudeii pe vremuri dela Faraon în Egipet, să se uite la Faraonii din Ardeal, cum nu se mai mulţumesc acum cu ziua de lucru, ci dau cu ruptul clăile, de e silit ţăranul a face ziua din noapte, şi a lucra cu toată casa sa, ca să poată împlini numărul cel peste măsură; sunt şi aristocraţi cari îi bagă în jug pe oameni şi grăpează cu ei!

Cum au trecut atâţia secoli peste Unguri, fără să ridice greutăţile acestea de pe umerii poporului! (...) În Germania începe a se şterge servitutea încă de pe la anul 1688; în Prusia proprietatea ţăranilor se scoate de sub domnesc pe la începutul acestui secol; Ungurii însă i-ar vinde şi astăzi pe oameni, dacă n’ar fi fost Iosef II. Nici măcar de ştergerea activităţii n’a vorbit niciun Ungur în vreo dietă din Ardeal până la baronul Dionisiu Kemény, (...). Schimbarea, pe care o proiecta dieta ungurească pe la anul 1832, era să vândă de a doua oară pe popor la domnii pământeşti, iar ştergerea servituţii aceasta de astăzi o înveninează cu uciderea naţionalităţii! (...) Pe când Românii se luptau cu calamităţile acestea, Ungurii catolici ardeleni scăpătaseră şi ei foarte tare şi scăzuseră în număr sub domnia principilor reformaţi; nu puteau scoate nimic la cale, nici în diete, nici aiurea, în favoarea catolicilor.» (va urma) 





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

kogalniceanu

smeralda

jidvei

marquardt

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
Licitatie publica

accentmedia