logo
2018-MAREA UNIRE şi Tribunismul (XX):
Marius HALMAGHI
2988 vizualizari
2018-MAREA UNIRE şi Tribunismul (XX):
Cum să iasă odată neamul nostru din acest labirint? - două popoare ca … doi oameni - "Tripartitul” nu e evanghelie de bucurie!

În prefaţa lucrării, Petru Pandrea susţinea:""Filosofia politico - juridică a lui Simion Bărnuţiu" este un inel dintr'un lanţ de modeste monografii şi analize care vor pregăti, poate, o "Istorie a doctrinelor politice româneşti". Mate­rialul istoric-documentar se găseşte împrăştiat şi nese­lectat în bibliotecile noastre. Este destul să amintim că numai epoca dela 1848 în Principatele Române ale secolului XIX posedă istorie de primul rang, strânsă în colecţii, care îşi aşteaptă într'adevăr interpretul pentru a şterge colbul şi a le însu­fleţi la noua vieaţă. Goethe spunea că, orice moştenire nu se păstrează cu adevărat decît, dacă se câştigă în fiecare zi. Nu ajunge o judecătorească trimitere în posesiune la o succesiune testamentară (…). Elemen­tele şi valorile se reintegrea­ză de fiecare dată, cu fiecare serie nouă de moştenitori. Se leapădă, fireşte, cenuşa, ca un balast inutil, dar se păstrează facla luminoasă mai departe (…) Simion Bărnuţiu este o figură din patrimoniul politic românesc care a purtat o faclă de dimensiuni impresionante cu ocazia evenimentelor dela 1848 în Ardeal". În dis­cursul său, prezentând toate schimbările pozitive propuse de revoluţionarii unguri, Simion Bărnuţiu explică pro­blemele uniunii Transilva­niei cu Ungaria: "… Ce fier­bere şi ce turbare a căşunat în ţară uniunea aceasta, (…) o ştim cu toţii. (…) adică Un­gurii vor prin Uniune să ştear­gă deocamdată privile­giile Ardealului şi, împreună cu privilegiile, să stingă toate popoarele nemaghiare, ca să facă din toate numai o naţiune, care să se numeas­că "Naţiunea cea mare şi tare ungurească". Ungurii leagă toate bunătăţile vieţii constituţionale de uniunea cu Ungaria; (…) şi acum uniunea aceasta e la uşă: ce să facem? Ca să-mi pot da părerea, cum să iasă odată neamul nostru din acest labirint, în care l-au băgat Ungurii de vreo nouă sute de ani încoace, încurcându-l tot mai mult, vă rog, fraţilor, daţi-mi voie ca să expun (…) raporturile Românilor cu Ungurii, de când se află sub dominaţia ungurească. Eu în adevăr, consider două popoare ca pe doi oameni! Precum doi oameni nu se pot ajuta unul pe altul, dacă nu-şi cunosc lipsurile, nici, nu se pot feri unii de alţii dacă nu-şi cunosc firea şi caracterele chiar aşa trebue să considerăm şi două popoare. Daţi-mi voie ca să arăt ce legătură este între naţionalitatea şi libertatea, cultura, chemarea şi toată viaţa unui popor, ca de aci să cunoaştem ce să judecăm despre Uniune, şi ce să judecăm despre libertatea ce ne-o promit Ungurii drept preţ pentru naţionalitate. O! de v'ar face cuvântul meu, ca să simţiţi cei 944 de ani ai umilirii Românilor, aşa cum simte şerbul o zi de dom­nesc, în care a lucrat de di­mineaţă până seara flă­mând, ars de soare şi bătut! (…) Istoria ne arată că Un­gurii nu erau atât de sălbatici când veneau asupra pă­mân­tului Românilor, decât cum s'au făcut după aceea, mai târziu; cum că ei, putem zice, sunt mai barbari astăzi decât cu o mie de ani înainte! Căci ei, după ce câştigară bătaia, nici măcar nu-i constrâng pe Români ca să-l cunoască domn pe Tuhutum, ci Ro­mânii şi-l aleseră Domn de bună voie în locul domnului lor celui căzut; ei nu le iau nici pământul, nici drepturile politice; nu-I constrâng la datine barbare. Ba din contra, Ungurii chiar se fac creş­tini după legea răsăritului, de care se ţinea toată biserica Românilor; ei fac legătură de pace cu Românii, în dieta ţării şi judecând împreună asupra lucrurilor pământului. Românii locuesc pe acest timp în districtele lor ro­mâneşti nesupăraţi de ni­meni, pentrucă Ungurii nici­odată n'au ocupat ţara, peste care îşi arogă domnia, ei au fost totdeauna mai puţin la număr, şi nici nu le trecea prin cap ca să persecute naţionalităţile celelalte. Ba încă Ştefan, cel dintâiu rege al Ungurilor, zice că: "regnum unius linguae imbecille est". Atât erau de toleranţi Ungurii pe acele timpuri! Păcat însă, că această purtare blândă a Ungurilor nu ţine mai mult decât cam până pe la 1291. De aci încoace, ei încep a fi tot mai tiranici atât cu popo­rul, cât şi către alte naţiuni, încât, pe la anul 1437, poporul nu mai poate suferi batjocurile nobililor Unguri, de aceea alergă la arme, ca să impună cu putere res­pectul cu care-i erau datori domnii pământeşti; şi, într'adevăr, putea să creadă cineva că nobilii unguri vor cugeta cum să împace ini­mile nemulţumite prin ridi­carea relelor apăsătoare? Ei însă lucrară din contra, căci făcură sfat între dânşii, ca să stârpească pe popor, iar nu cauzele răului. Mijlocul cel mai bun pentru acest scop îl aflară mai marii Ungurilor în uniunea celor trei naţiuni: a nobililor dimpreună cu Secuii şi Saşii. Când s'ar fi unit Tătarii cu Turcii asupra Românilor, şi ar fi mai che­mat la acea uniune şi pe un popor mâncător de oameni, n'ar trebui să ne mirăm; dar când vedem că se unesc astfel floarea unei naţiuni creştine asupra unui popor creştin, care o nutreşte în pace şi o apără în războiu: de aceasta ne mirăm. Ni­meni nu poate să ne spună relele ce s'au vărsat din această fântână înveninată peste tot poporul şi în parte peste naţiunea română. (...). Ajunge ca Uniunea aceasta n'a fost decât o conspi­ra­ţiune în contra poporului, care face şi aşteaptă legi şi instituţiuni vrăşmaşe libertă­ţii lui, şi priveghiază cu ochi neadormiţi ca să nu i se mai roadă lanţurile servituţii.

Încă nu se născuse Ver­böczi pe lume, şi uniunea ce­lor trei naţiuni înflorea; nobilii cei mai mari dimpreună cu Secuii şi cu Saşii jurau mai în fiecare an că nu vor suferi niciodată, ca poporul să ajungă la drepturi egale în ţară. După ce văzu lumina zilei acest advocat al tiraniei, care n'ar fi trebuit să iasă niciodată din iad, cele trei naţiuni îndată îl cuprinseră cu braţele deschise şi sărutară legile lui ca evanghelia drep­tăţii pe pământ; dar poporul se îmbrăcă în jale, căci "Tri­partitul" pentru popor nu e evanghelie de bucurie, ci în­gerul morţii celei mai ruşi­noase în jugul aristocraţilor.

"Decretul Tripartit" - aşa se chiamă cartea legilor scrisă de Ştefan Verböczi - dintr'o parte nimiceşte perso­na­litatea poporului făcându-l şerb domnilor pentru tot­deauna, iară pe de altă parte îi răpeşte mijlocirea de a-şi câştiga cele de trebuinţă pentru traiul vieţii (…), astfel îi stoarce toate puterile, ca să nu mai poată ieşi din servitute. Pe popor îl împarte în nobili şi ţărani. (…) Pe legi de acestea şi-au întemeiat Ungurii constituţiunea lor cea faimoasă, ocrotirea privilegiilor sale, pe ruinele libertăţii poporului. În puterea constituţiunii ungureşti, numai nobilimea, cu popii cei mari, şi cu oarecare oraşe rău reprezentate, au dreptul de a pune legi; poporul e exclus cu totul: el e dator numai cu ascultarea oarbă, cu supunerea pasivă. (…) Cine nu ştie că curţile epis­copilor catolici sunt locuri privilegiate de tortură?

Cine însă ar cuteza să zică că unei purtări ca aceste ale lor ar fi nelegiuite, când toate sunt bine întemeiate pe constituţiune, pe "Tripartit", pe uz de sute de ani, pe pri­vilegii, pe diplomate regeşti şi împărăteşti?

Verböczi enumeră şi nea­murile pe cari le fulgeră cu anatema iobăgiei eterne şi a acestui despotism înfrico­şat; el zice că unii sunt Un­guri, Saşi, Germani, Bohemi şi Slavi de legea creştină, alţii sunt Români, Ruteni, Sârbi, Bulgari de rătăcirea Grecilor, etc. Dar fie de ajuns aceste trăsături, ca să cunoască ce este servitutea şi acei ce nu i-au purtat niciodată greută­ţile, ca să ştie toţi cum se fac legile şi fărădelegile cele mai mari, când sunt apărate de legi; cum dreptul ungu­resc calcă în picioare pe o mulţime de neamuri, cum le desbracă de demnitate omenească, cum le răpeşte toate mijloacele de cultură şi de apărare, cum dă toate bunătăţile şi onorurile ţării, aristocraţilor; iar pe popor îl încarcă cu greutăţi şi-l dă legat în mâinile aristocraţilor, ca pe o vită!"

(va urma)





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

tdc sibiu

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
brukenthal
Licitatie publica

accentmedia