logo
2018-MAREA UNIRE şi Tribunismul (XV): Mileniul de reculegere românească - efortul de a fi mai bun, mai drept, mai cinstit! - Doamne, păzeşte-mă să nu fac rău nimănui!
Marius HALMAGHI
1302 vizualizari
2018-MAREA UNIRE şi Tribunismul (XV): Mileniul de reculegere românească - efortul de a fi mai bun, mai drept, mai cinstit! - Doamne, păzeşte-mă să nu fac rău nimănui!

În opinia lui Nietzsche - cel mai important filozof al sec. XIX-lea - “istoria monumentală“ trebuie să ofere tinerelor generaţii modele spirituale, “istoria tradiţionalistă“să cultive sentimentul naţional, în timp ce “istoria critică“ să faciliteze “relaţia” cetăţeanului cu istoria. Întreaga sa creaţie a fost influenţată de lectura cărţii lui Arthur Schopenhauer – “Lumea ca voinţă şi reprezentare“ – influenţând la rândul lui gândirea filosofică a generaţiilor care i-au urmat.

Problema miracolului supravieţuirii ca popor şi-au pus-o atât ungurii cât şi intelectualii români.

Cum a rezistat Dacia ca o insulă de latinitate înconjurată de slavi, timp de două milenii? În lucrarea “Transilvania. Invincibile Argumentum” (1990) publicistul Ion Coşa prezintă şi explică cum au “boicotat” românii istoria: «“vreme de un mileniu românii au supravieţuit şi atât”.(…) Această propoziţie e acceptabilă numai dintr-un anumit punct de vedere, cel pentru care istoria se reduce la evenimentul politic şi militar. Românii, vreme de un mileniu, s-au retras dinaintea acestei istorii, “au boicotat-o”, fiind aceasta, probabil, singura cale prin care se putea salva fiinţa naţională. Au amânat afirmarea acestei fiinţe pentru a o salva de la pieire. Instinctul de conservare etnică a funcţionat de minune şi nu va fi pentru ultima oară în istoria românilor. Dar ce au făcut românii în acest mileniu în care s-au retras din istoria Europei în singurătăţile codrului şi ale muntelui? (…). Retrăgându-se din calea străinilor porniţi pe jaf, omor şi cotropire, românii nu se mai puteau retrage şi din propria lor cale. Vor dezvolta, drept urmare, o civilizaţie originală, fruct al unei atitudini meditative faţă de lume, de viaţă. Meditazione, massima azione, spune un proverb italienesc. La capătul acestui mileniu de retragere din istorie, de retragere “în pustie”, în pustia munţilor şi a codrului, românii apar cu o zestre aparte: nu cu cetăţi falnice, nici catedrale semeţe, orgolioase, nu cu palate şi castele, ori cu savante universităţi şi mânăstiri, ci ca autori şi stăpânitori ai unei culturi populare extraordinar de bogată şi de interesantă, fără pereche în toată Europa! Categoric, numai dintr-un singur punct de vedere se poate spune că “românii, vreme de un mileniu, au supravieţuit şi atât”! Privind roată în jur, vom zice şi noi că pentru o mie de ani şi mai bine ne lipsesc semnele împlinirii româneşti prin istorie, ale cărei ispite românii nu le-au cunoscut! Căci numai privind lucrurile astfel, de departe ori din negura bibliotecilor ori a străinătăţii, adică fără să-i cunoşti pe cei despre care nu te sfieşti să scrii chiar cărţi, de istorie, deci fără să cunoşti lumea românească în alcătuirea ei specifică, în adâncurile ei, ce nu pot fi scrutate decât aplecându-te asupra lor cu răbdare şi îndeaproape, numai în asemenea condiţii mileniul nostru de tăcere e un mileniu în care n-am făcut istorie! Dar poate că am făcut altceva!… Ei bine, acest altceva s-a făcut, există, dar e mult mai greu de înţeles, de remarcat, căci nici nu se lasă uşor de văzut, cel mai adesea nu este pipăibil, nu bate la ochi, nici nu te trage de mână să-i bagi de seamă fiinţa. Ci îl descoperi încetul cu încetul, trăind viaţa măruntă, de zi cu zi, care este, la tot pasul, ca o respiraţie, marcată de semnele discrete ale unei culturi a sufletului, a sinelui, ce umple de uimire şi încântare pe orice om de bună credinţă care ajunge să ne cunoască în ceea ce este autentic şi străvechi românesc. (…) “Ce-au făcut, deci, românii vreme de un mileniu?” Simplu de spus, poate că şi de înţeles pentru cine e făcut să înţeleagă: “Românii, vreme de un mileniu, au învăţat să-şi dea bună ziua!”… Exact aşa! Căci nu-i de colo să-i auzi, când doi oameni îşi întretaie drumurile, chiar fără să se cunoască unul pe altul, zicându-şi: –Bună ziua! – Bună să-ţi fie inima!… Nu e uimitor să-i doreşti cuiva să fie bun, cumsecade?! Ci faptul că prin această urare ştii că vei face face plăcere “celuilalt”, că vii astfel în întâmpinarea şi în sprijinul unui efort, pe care în lumea românească tradiţională îl făcea tot omul, efortul de a fi mai bun, mai drept, mai cinstit! Lucrul acesta este absolut uluitor! Pe alte meleaguri, unde istorie s-a făcut cât poţi cuprinde, “celălalt” este iadul însuşi!L’Autre c’est l’Enfer!”… (Jean Paul Sartre, parcă). Pe aici, pe la noi, care am boicotat istoria şi ne-am complăcut într-un “anistorism” demoralizant pentru cei ce se lasă mai uşor amăgiţi de ceea ce văd la alţii, luând mai greu aminte la ceea ce avem noi şi alţii nu au, deci ce avem noi mai deosebit e că celălalt este nădejdea noastră de mai bine, celălalt este mai bunul decât noi înşine! Şi de aceea ni-e aşa de drag! Bunică-meu Stan, (…), obişnuia să se roage la icoane, seară de seară, în cuvintele: Doamne, păzeşte-mă să nu fac rău nimănui!… Şi nu era decât un oarecare econom de oi… Cioban, vreau să zic! Şi se ruga la Dumnezeu să-l apere nu de răul ce i l-ar fi putut face alţii, ci de răul ce l-ar fi putut el face, fie şi fără voia sa, altuia… Românii au avut tăria să ajungă la asemenea performanţe sufleteşti în numai o mie de ani! Extrem de scurt interval dacă luăm aminte în jur, de jur împrejurul globului, la celelalte seminţii şi popoare, la celelalte civilizaţii! (…) Mai mult poate decât în alte culturi, cărturarii români cei mai de seamă s-au pronunţat în chestiunea acestui stil naţional, românesc, de cele mai multe ori pentru a-l apăra de falsificatorii cu voie sau fără voie, insensibili la autenticitatea specificului românesc. Căci acest stil de viaţă inconfundabil constituie isprava cea mai glorioasă a poporului român, dobânda binemeritată la capătul acelui vestit mileniu, mileniul de reculegere românească…». Ion Coşa a reluat, astfel, o temă lansată de filozoful Lucian Blaga, cel care a fost primit în Academia Română (în 1937) cu un discurs făcând elogiul satului românesc – “înaintaşul fără nume”, “singura prezenţă încă vie”, care “nu râvneşte la nici o laudă”, şi care “n-a ocupat nici un scaun în această nobilă incintă”.

Cine mai ştie că Lucian Blaga (1895, Lancrăm - 1961, Cluj), a debutat în “Tribuna (Arad, 1910), cu poezia “La Ţărm”, pe care o reproducem: «Vă pierdeţi voi unde pribege/ Şi jalnic a voastră doinire/ Se stinge ca-n suflet de fată/ Întâia ascunsă iubire./ Se zbuciumă codrul supt vântul/ De toamnă şi basmul şi-l curmă;/ Iar freamătul frunzelor moarte/ Vă cântă cântarea din urmă./ Cu murmurul vostru deodată/ Se pierde speranţa strigării/ Gemută de piepturi zdrobite/ Departe...în marea uitării...». După marea sărbătoare a Paştelui, toţi românii când se-ntâlnesc pe stradă îşi spun până la “Înălţare”, în loc de “Bună ziua”, - “Hristos a Înviat!”, răspunsul fiind simplu – “Adevărat a Înviat!”. Dacă la capătul primului mileniu – “de reculegere românească” românii salutau, la începutul mileniului trei poporul român respectă şi credinţa creştină şi tradiţiile, în pofida tuturor încercărilor prin care a trecut.

Din analiza lui Nietzsche avem și concluzii: «numai personalităţile puternice suportă istoria, cele slabe vor fi complet eliminate de ea. Motivul este că sentimentele şi sensibilitatea le aduc într-o stare de confuzie atunci când nu sunt destul de puternice pentru a se măsura cu trecutul (…) istoria este munca tăcută a dramaturgului, constând în asamblarea elementelor într-un ţesut al întregului şi în alăturarea gândurilor într-o suită: pretutindeni pornindu-se de la premiza că unitatea proiectului trebuie să lege lucrurile între ele, dacă o astfel de unitate nu există în ele însele. În felul acesta omul înfăşoară trecutul şi îl supune, … se exprimă impulsul lui artistic – nu însă impulsul spre adevăr şi dreptate.

Obiectivitatea şi dreptatea nu au nimic în comun» (va urma)





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

kogalniceanu

smeralda

marquardt

artmania

sounds

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
Licitatie publica

accentmedia