logo
2018-MAREA UNIRE şi Tribunismul (XL): România e Belgia Orientului! - Politica cea mai bună e ... aceea care ne păzeşte de toate excesele egoismului – Criza Tribunei!
Marius HALMAGHI
992 vizualizari
2018-MAREA UNIRE şi Tribunismul (XL): România e Belgia Orientului! - Politica cea mai bună e ... aceea care ne păzeşte de toate excesele egoismului – Criza Tribunei!

Dr.Ioan Raţiu interpreta memoriile regelui Carol I - privind declaraţia principelui Bismarck - afirmând: «că România e Belgia Orien­tului. Ca şi Belgiei, aşa nici României nu-i este îngăduit, spunea Bismark, să facă politică externă, ci trebue să trăească cu vecinii săi cât se poate de bine şi atunci România de sine se va îm­părtăşi din fructele ce vor cădea la timpul său de pe pomul european. României însă nu e îngăduit să vo­ească a le culege câtă vreme nu sunt coapte.» Pe fondul simpatiei de care se bucurau românii după procesul memorandişţilor, trebuie amintit şi apelul semnat de conducerea Academiei Române: preşe­dintele Ion Ghica, vicepre­şedinţii Iacob Negruzzi, Vasile A. Urechia şi dr. Dimitrie Brândza, secretarul general D.A. Sturdza şi alţi 13 membri; Ioan Georgescu făcea precizări privind con­ţinutul apelului: «Toate popoa­rele s’au bucurat de renaşterea poporului ro­mânesc, iar Românii s’au arătat recunoscători cătră binefăcătorii lor. Numai cu naţiunea maghiară, spune apelul Academiei, poporul român nu s’a putut înţelege căci Maghiarii se încearcă în timpurile noastre, pe căi piezişe şi prin mijloace violente, să obţie astăzi ceeace n’au fost în stare să obţie dela ei aproape două milenii precedente: desfiin­ţarea lor naţională. Maghiarii cer ca Românii să uite limba, religiunea şi obiceiurile lor şi să devie Maghiari în toate manifestările lor naţionale. Acesta e sâmburele ches­tiunei Românilor din Transil­vania, pe care Ungurii cuge­tau că au deslegat-o con­damnând până la 5 ani în­chisoare pe fruntaşii de acolo. Ea a uitat că 6 mili­oane de Maghiari nu pot să desfiinţeze 15 milioane de nemaghiari (trei milioane de Români, 6 milioane de Slavi şi 2 milioane de Germani). (...) Acest apel, precum şi intervenţia personală a vicepreşedintelui V.A. Ure­chia, bine cunoscut în mai multe ţări europene de la şe­dinţele uniunilor inter­parla­mentare, apoi datorită şi con­cursului efectiv dat a­cestei cauze de membrii Li­gei Culturale, de studenţii ro­mâni din diferite centre mari europene au făcut ca „ches­tia românească să fie nu numai cunoscută, ci îmbră­ţişată cu căldură şi iubire în mai multe ţări europene».

   Oamenii politici italieni B. Pandolfi, S. Omodei, G. Ostini şi alţi 24 fruntaşi italieni trimit lui V.A. Urechia, senator în Bucureşti: „O salutare afectuoasă fraţilor noştri români, cu dorinţa ca în curând să vină ziua în care ceice cer dreptatea să nu mai fie persecutaţi, nici martiri”. Prof. senator de la Universitatea din Roma, Angelo Degubernatis, apăra pe români afirmând: „Legea nu e lege dacă nu e făcută împreună, în condiţii de perfectă libertate” încheind prin cuvinte ce nu se încadrau cu învăţăturile lui «N. Machiavelli, dar el apar­ţine majorităţii italienilor, cari admiră, dar nu iubesc pe secretarul florentin. (...): „Natura prin egoism, ne îm­pinge instinctiv spre rău­tate şi viclenie. Politica cea mai bună e deci aceea care ne păzeşte de toate exce­sele egoismului”. Profesorul de drept constituţional dela aceeaş universitate, Luigi Palma, reamintea la 14 maiu 1894 vechiul adevăr, că „forţa poate creia şi înjghe­ba statele, dar numai drep­tatea le poate păstra”. Ce­sare Cantu, celebrul istorio­graf, unul din măestrii italieni ai marelui nostru N. Băl­cescu, e convins că „spiritele de elită în care lumea e bogată, vor face mai mult decât cele câteva rânduri ale sale, prin cuvinte şi prin fapte, ca naţiunea română să fie aşezată în toate drepturile sale, cu floarea civilizaţiei care consistă în libertatea de a spune adevărul şi de a deprinde virtutea”».

În serialul „2017-anul tri­buniştilor memorandişti”           s-a prezentat atât odiseea memorandiştilor cât şi a coti­dianului Tribuna, Comitetul Central al Partidului Naţional Român neputând fi pro­prietar nominal al institutului tipografic şi al publicaţiilor editate. „Criza Tribunei” a fost prezentată de istoricul dr. Vasile Crişan în lucrarea „Enciclopedia Tribunei” ca «...  sintagma (în care) se circumscriu o seamă de frământări din sânul mişcării naţionale a românilor din Ardeal de la mijlocul ulti­mului deceniu al secolului al XIX-lea, în care “Tribuna” şi Institutul tipografic care o tipărea, au reprezentat ele­mente ale disputei. Oricât de complicate erau problemele legate de regimul proprietăţii asupra Institutului tipografic şi a ziarelor editate de acesta, oricât de multe erau difi­cultăţile financiare, nu aces­tea au reprezentat adevăra­tele cauze ale „crizei Tribu­nei”. Miza era mult mai mare: orientarea politică a Parti­d­u­lui Naţional Român, în condiţiile în care Mişcarea memorandistă îşi dovedise ineficacitatea şi declanşase ofensiva fără precedent a guvernului unguresc asupra comitetului executiv şi a presei româneşti favorabile Memorandumului, în rându­rile căreia “Tribuna” ocupa un loc de frunte. În aceşti ani de început al ultimului deceniu al sec. XIX, marcaţi de miş­cările Replicei şi a Memo­randumului, urmate de răsu­nătoare procese, în sânul fac­torilor de decizie ai Par­tidului Naţional s-au conturat două grupări intrate în conflict. Pe de o parte, Eugen Brote, sprijinit de Ioan Slavici, Cornel Pop Păcura­riu, Bogdan-Duică, Ioan Rus­su-Şirianu, întemeie­to­rul şi re­dactorul responsabil al „Foii poporului”, Vasile Mangra, fraţii Septimiu şi Tit Liviu Albini, Daniil Popovici-Bar­cianu, Dimitrie Comşa şi alţi tribunişti, iar de cealaltă parte dr. Ioan Raţiu, George Pop de Băseşti, Iuliu Co­roianu, Teodor Mihali, Rubin Patiţa, Gherasim Domide, Patriciu Barbu, aşezaţi pe principiile Memorandumului şi ale Programului Partidului Naţional din 1881. În con­diţiile multor procese de pre­să, a şicanelor nenumărate ale autorităţilor la adresa redactorilor, a reţelei de distri­buţie şi a abonaţilor, Institutul tipografic ajunge, în anii ’90 ai secolului XIX, în pragul falimentului.

În aceste condiţii, Ale­xandru Mocioni, unul dintre ac­ţionarii principali ai Institu­tului tipografic, solicită lichi­darea lui. Pentru a-i asigura supravieţuirea, Eugen Brote cumpără la licitaţie Institutul tipografic, facilitând conti­nua­rea publicării „Tribunei”, al cărui rol în sprijinirea miş­cării memorandiste era de notorietate. Odată cu intrarea la închisoare a redactorilor „Tribunei”, în urma con­damnării lor în bloc în proce­sul de la Cluj din 12 septem­brie 1893, izbucneşte conflic­tul între Eugen Brote, aflat la Bucureşti şi Ioan Raţiu, preşedintele partidului, în legătură cu numirea unui nou redactor şef al „Tribu­nei”. Miza era controlul asu­pra cotidianului sibian în condiţiile în care era pe rol procesul memorandiştilor iar Eugen Brote, emigrat la Bucureşti, făcea jocul libera­lilor lui D.A. Sturdza. Brote îl trimite la Sibiu pentru a prelua ziarul pe Cornel Pop Păcurariu, omul său de încredere, în timp ce Ioan Raţiu îl impune în fruntea „Tribunei” pe Valeriu Bra­nişte, chemat în acest scop de la Braşov. Pus în faţa acestei situaţii, Eugen Brote, printr-o scrisoare adresată lui Ioan Raţiu la 22 noiem­brie/4 decembrie 1893, îşi dă demisia din Comitetul executiv al partidului. Intenţia sa era de a scoate astfel „Tribuna” şi „Foaia popo­ru­lui” de sub autoritatea Comi­tetului executiv, implicit în problema numirii redacto­rilor. În această fază a conflictului intervine şi guver­nul maghiar care, prin hotă­rârea judecătorească din 3/16 decembrie 1893, interzice apariţia „Tribunei”, sub pre­textul că proprietarul Institu­tului tipografic este transfug. Reluarea apariţiei gazetei era acum mai importantă decât competiţia în sine. Prin urmare Eugen Brote face pasul înapoi, semnând o de­claraţie prin care recunoştea că ziarul trebuie să reapară.»






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

kogalniceanu

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
Licitatie publica

accentmedia