logo
2018-MAREA UNIRE şi Tribunismul (XIX): ISTORIA, doamna destinului uman, cea dintâi carte a unei naţii - laboratorul ideologic de la Blaj şi Marea Unire - Fraţi Români
Marius HALMAGHI
3400 vizualizari
2018-MAREA UNIRE şi Tribunismul (XIX): ISTORIA, doamna destinului uman, cea dintâi carte a unei naţii - laboratorul ideologic de la Blaj şi Marea Unire - Fraţi Români

În urmă cu 170 de ani, la Blaj, se ţinea o adunare impresionantă la vederea căreia Simion Bărnuţiu exclama: «Cine să nu se închine înaintea înălţimii omeneşti, când se uită la această adunare măreaţă, care face să salte de bucurie inima fiecărui român?». Considerată cea mai mare şi mai frumoasă primăvară din istoria românilor, ce ar trebui sărbătorită în fiecare an, în urmă cu două decenii - odată cu sărbătorirea a 150 de ani - se edita volumul “1848 Blajul şi amintirea revoluţiei” coordonat de istoricul clujean Ioan Chindriş, în care se preciza importanţa evenimentelor de atunci: «în lipsa laboratorului ideologic de la Blaj, realizarea Marii Uniri de la 1918 ar fi fost cu neputinţă, şi astfel neamul românesc ar fi fost lipsit de culminaţia istoriei sale, tocmai cea care ne conferă locul cuvenit în Europa atât de dragă paşoptiştilor noştri. Aşa merg lucrurile în istorie (…) Această elegantă doamnă a destinului uman, istoria, Nicolae Bălescu o numeşte, sub influenţa romantismului istoriografic francez, “cea dintâi carte a unei naţii”. Mai aproape de hotarul destinului lor, ardelenii au accentuat cu predilecţie rostul istoriei de organ al memoriei colective»

Nicolae Iorga descoperă Blajul şi ni-l prezintă în lucrarea “Neamul românesc în Ardeal şi Ţara Ungurească” (vol.1, 1906): «Blajul. La început e un sat ca oricare altul, poate cu case mai bune şi mai strânse. Câteva familii de Unguri, cari au şi o biserică bună, şi mulţi Romîni locuiesc în el. Suim în tină, printre îngrăditurile de lemn. Apoi iată o stradă de tîrguşor, largă, cu copaci de bulevard şi locuinţe mărunte. Din ea poţi trece în ulicioare mai strîmte, unde la cutare clădire din colţ se văd afişe albastre, de teatru, şi o firmă de cafenea. Case cu mai multe rînduri se descopăr ici şi colo. Apoi te afli de odată într’o piaţă neobişnuit de mare, fără pavagiu, fără lumină, împrejmuită cu un şir de gospodării orăşeneşti bunicele, peste care se ridică palate şcolare într-un stil simplu, solid şi cam trist şi o mare biserică făcută după cele apusene din veacul al XVIII-lea. Mai în lături e un castel, o curte boierească mare în care până tîrziu se mai văd lumini. Un străin, rătăcit aice, n’ar înţelege nimic din toate aceste nepotriviri. E această întinsă aşezare întunecoasă de la împreunarea Târnavelor argintii un sat sau un tîrguşor, şi de ce tîrguşorul să aibă această înfăţişare neobişnuită?

Sat a fost aici, din vechi timpuri, sat de Unguri cari au fost înlocuiţi de Romîni sau prefăcuţi în Romîni: satul lui Balász- Balászfalva-sat al lui Blaj, al lui Vlasie. În curtea aceia cu luminile au stat mult timp, lungi veacuri, Domni unguri răi şi dregători ai Crailor ardeleni. Dar o parte din Romînimea ţării se uni cu Biserica Romei şi episcopia unită se putu răzima pe Stat, pe noua cîrmuire împărătească a Austriacilor, în nevoile şi străduinţile ei. I se dădură moşii, în locul celor luate înapoi de Vodă Brîncoveanu, pentru părăsirea legii vechi, dar i se luă reşedinţa din Bălgrad unde aceiaşi Austriaci aduseseră alt episcop, curat catolic, pe pişpecul încărcat cu onoruri. Biserica unită pribegi la Făgăraş. Apoi un gînd al Vlădicăi-mucenic, al învierşunatului luptător pentru drepturile româneşti, Inochentie Clain, îi căpătă prin schimb alte moşii mai potrivite, pe Tîrnave, şi atunci el o şi strămută, pe această nesigură episcopie a Făgăraşului, aici, în unul din satele domeniului, la Blaj. Biserica răsări, castelul fu prefăcut şi îmbogăţit, cea d’intâiu şcoală pentru preoţi, cea d’intâiu şcoală mai înnaltă pentru mireni îşi căpătară pe rînd sălaşuri umile; o mănăstire a Sf. Treimi, alta a Bunei Vestiri, cuprinseră în ele călugări învăţaţi, dascăli de şcoală, dintre cari mai târziu, subt Vlădica Bob, răsări ceata aleasă a canonicilor. Episcopia se făcu Mitropolie supt Şuluţiu, după acea zi mare din anul 1848 cînd pe acest cîmp din margenea Tîrnavelor iobăgimea românească de amîndouă legile, supt ochii amînduror episcopilor, înfrăţiţi o clipă, ceruse lui Dumnezeu să coboare din ceruri Libertatea asupra unui neam nenorocit. (…) Aici e pământul sfînt al Blajului, în locurile unde au scris cu sîngele inimii lor şi au învăţat pe alţii cu toată căldura credinţii ce stătea într’înşii, acei înnainte-mergători ai culturii naţionale româneşti cari au fost blîndul călugăr Samuil Clain, asprul muncitor fanatic Şincai şi cumintele alcătuitor de teorii Petru Maior. Aceşti trei oameni mari ai unui popor mic trăind în împrejurimile cele mai grele au plecat pe rînd din această reşedinţă episcopală unde ei nu puteau fi înţeleşi pe deplin, dar asupra Blajului fără recunoştinţă din timpurile Vlădicăi Bob se întoarce totuşi o rază de mare lumină ce se înnalţă necontenit de-asupra mormîntului lor».

În lucrarea coordonată de Ioan Chindriş, în cap. “Manifestele lui Simion Bărnuţiu”, Mircea Popa arăta că:

«Deşi s-a crezut până nu demult că primul manifest revoluţionar este cel al lui Aron Pumnul de la Blaj, în mod revelator acesta aparţine tot lui Simion Bărnuţiu, care în seara zilei de 24 martie 1848 dicta colegului său Ioan Puşcariu primul manifest al revoluţiei române, intitulat “Fraţi români!” … principiul fundamental … printr-o formulare clară şi explicit: “Naţia română nu mai poate fi roabă ungurilor, secuilor şi saşilor, limba noastră trebuie să aibă cinste cuviincioasă înaintea statului şi a legilor şi (…) această formulare va sta la baza programului din 2/14 mai 1848, căci el preconiza recunoaşterea naţiunii române ca naţiune politică, convocarea unei adunări care să hotărască soarta naţiunii, ştergerea iobăgiei şi, mai ales, respingerea unirii Transilvaniei cu Ungaria fără sau înainte de recunoaşterea naţiunii române ca naţiune de sine stătătoare.»

Reproducem pasaje semnificative din “Discursul dela 1848 al lui Simion Bărnuţiu” apărut în lucrarea lui Petru Pandrea “Filosofia politico – juridică a lui Simion Bărnuţiu” (Fundaţia pentru literatură şi artă “Regele Carol II”, 1935):

«Frați Români! Cine va mai putea zice că Românul nu doreşte o stare mai fericită, că pe el nu-l mişcă nici versul cel dulce de libertate, nici chiar sentimentul de moarte, care i se prepară în adunările ungureşti?

Ci, judecaţi, fraţilor?

Oare dacă presimţăsc rândunelele şi animalele, furtuna cea grea, şi dacă unii oameni îşi spun mai înainte chiar şi ora morţii: o gintă întreagă să nu presimtă pericolul, ce o ameninţă, un popor întreg să stea nemişcat ca piatra, când îi bate ceasul fericirii, şi să tacă asemeni unui surdo-mut, când i se trage clopotul de moarte? Aceasta ar fi un lucru în contra naturii şi cu neputinţă; inima Românilor a bătut întotdeauna pentru libertate, şi iată că-I vedem şi acum cu multă bucurie cum s‘au deşteptat, şi prin ce unire minunată s‘au legat, că nu vor mai suferi să-i calce în picioare alte naţiuni; ei se adunară cu cugetul ca să-şi revendice drepturile pe cari le uzurpă Ungurii, Secuii şi Saşii de sute de ani, şi ca să-şi apere de pieirea viitoare acel drept, ce nu se poate înstrăina, de care Gotul nu cutează a se atinge, nici Hunul cel săbatic, nici Turcul necredincios; dar pe care acum Ungurii liberali ne-o spun în faţă că vor să-l ia astăzi în epoca frăţiei şi a libertăţii! (…) Ştiţi ce schimbare se face şi în megieşa ţară ungurească de vreo două luni încoace. Astăzi nu mai sunt legate mâinele Ungurilor, cum credeau ei că erau legate mai înainte de guvernul din Viena. Ei au acum ministerul lor: numai persoana împăratului ca rege îi mai leagă de împărăţie. Asta nu-i împiedecă să sboare cu repeziciunea vulturului către ţinta dorinţilor ungureşti, către opera cea mare a maghiarizării tuturor popoarelor.» (va urma)





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

kogalniceanu

smeralda

guitar

cibinfest

turboclima

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
auchan
Licitatie publica

accentmedia