logo
2018-MAREA UNIRE şi Tribunismul (XIII): Inimă contra creier!
2018-MAREA UNIRE şi Tribunismul (XIII): Inimă contra creier!
- În viaţă trebuie să fii ciocan sau nicovală - amestec nesănătos de politică, drept şi istorie - viitorul limbii!

În Ungaria începutului sec. XIX-lea „în rândurile nobilimii nu exista nimeni care să ştie ungureşte”, istoricul Béla Grűnwald („un apostol al teoriei maghiare a statului”) constatând ironic: «Este unic în istoria naţiunilor faptul că o naţiune are o capitală în care limba ei nu era înţeleasă (...) Dacă regele sau un membru al casei domnitoare îmbracă pantalonii ungureşti sau spune cîteva cuvinte ungureşti, asistenţa, (...) este mişcată pînă la lacrimi şi uită că la pantalonii ungureşti şi la cele cîteva cuvinte ungureşti nu se recurge decît atunci cînd este nevoie de unguri». În 1825 se înregistra un „debut al erei reformei”, primul discurs în limba maghiară al contelui István Széchenyi, fiind un adevărat şoc al celui caracterizat, ulterior, ca “reformator luminat cu elemente romantice”. Este lămuritoare cuvântarea sa (21 ian. 1833) despre «harababura lingvistică din legislaţie: “Chestiunile legislative sînt mai întîi discutate în nemţeşte la curte, apoi sînt dezbătute în ungureşte în Dietă, după aceea prezentate în latineşte tronului, apoi traduse în nemţeşte pentru consilierii care nu vorbesc nici ungureşte, nici latineşte, urmează dispoziţia imperială scrisă în nemţeşte, trimisă în traducere latină dietei, care o dezbate în ungureşte, pentru ca în final legea să fie publicată în latineşte».

O perioadă de timp propunerile de reformă au fost respinse de magnaţi, dar şi de împărat şi cancelarul său, Metternich, aceştia având susţinerea literaţilor austrieci; chiar renumitul dramaturg austriac Franz Seraphicus Grillparzer consemna în propriul jurnal: «Limba maghiară nu are nici un viitor. Fără legătură cu vreun idiom european şi restrânsă la cîteva milioane de oameni în cea mai mare parte necultivaţi, ea (…) nu va avea niciodată un public. Dacă I.Kant şi-ar fi scris în limba maghiară “Critica raţiunii pure”, poate că n-ar fi vîndut mai mult de trei exemplare. (…) Un ungur care nu ştie decît ungureşte, este un incult şi aşa va rămâne, oricît de mari ar fi aptitudinile lui. (…) Prin legăturile lor cu Germania cultă, provinciile germane ale Austriei …vor dobîndi o asemenea superioritate încît toate aceste pretenţii slave şi maghiare vor plesni ca nişte baloane de săpun». Reforma pentru care a militat Széchenyi s-a înfăptuit prin proclamarea, de către Dietă (1843/1844) “ungara ca limbă oficială”. Viziunile privind viitorul Ungariei erau diferite, Széchenyi temându-se de revoluţie, comparativ cu Kossuth care invocând “dreptul istoric al unui mileniu” se opunea croaţilor şi slavilor care “voiau să păstreze latina ca limbă a administraţiei”. Paul Lendvai surprinde sintetic rivalitatea  dintre Széchenyi şi Kossuth, remarcată încă din anii 1840: «În politică şi în istoriografie, opoziţia fundamentală dintre cei doi s-a tradus mereu prin sintagma “inimă contra creierCine avea dreptate? Széchenyi voia să realizeze transformarea fără conflict cu Habsburgii, Kossuth pretindea dreptul la autodeterminare naţională, deşi pînă la 1848 nici el nu se gîndise la o desprindere de Casa de Habsburg. (…) Széchenyi nu a putut niciodată să strângă în jurul său o grupare politică. Acest lucru i-a rămas rezervat tribunului popular Kossuth. Dar şi în nereuşită, Széchenyi, paşnicul deschizător de drumuri al unei noi epoci s-a dovedit o figură grandioasă (…) ajunsese în jurnalul său la concluzia teribil de clarvăzătoare: “În viaţă trebuie să fii ciocan sau nicovală. Eu sunt nicovala …”. Câţi unguri mai ştiu că Széchenyi (ajuns ministrul comunicaţiilor în guvernul revoluţionar) a suferit o prăbuşire nervoasă (chiar în timpul unei şedinţe de guvern, în 4 septembrie 1848) văzând «totul mistuindu-se în flăcări şi “sînge, sînge şi sînge peste tot”», pentru ca măcinat de obsesii (complexul de vinovăţie pentru ce se întâmpla cu Ungaria) să se sinucidă în “noaptea de 7 spre 8 aprilie 1860”?.

Personalitatea lui Lajos Kossuth este relevată de discursul rostit de acesta în calitate de ministru al finanţelor la 11 iulie 1848, despre care martori ai epocii au susţinut că a fost “o capodoperă oratorică”: «Domnii mei” (…) Urcînd la tribună ca să vă chem “Să salvaţi patria”, simt cum grandoarea momentului îmi copleşeşte sufletul. Am aşa o stare de parcă Dumnezeu mi-ar fi dat în mînă trîmbiţa ca să trezesc morţii, pentru ca ei, dacă sînt păcătoşi şi slabi, să se cufunde din nou în moarte, dacă însă mai au forţă vitală în ei, să se trezească pentru eternitate. Aşa arată în acest moment soarta naţiunii. Dumneavoastră, domnii mei, cu hotărîrea pe care o veţi lua asupra cererii mele, Dumnezeu v-a dat în mîini mijlocul de a tranşa asupra vieţii şi morţii naţiunii! (…) Domnii mei, patria este în pericol. Pentru a reuşi să obţină aprobarea parlamentului din Budapesta pentru finanţarea - cu 42 de milioane de forinţi - a unei armate naţionale de 200000 de oameni, Kossuth a utilizat o gamă largă de argumente, prezentând: «pericolul sîrbesc şi croat şi atitudinea duplicitară a dinastiei (cu aluzii ironice la “ciocnirea” dintre împăratul Austriei şi regele Ungariei, adică între două ipostaze ale uneia şi aceleiaşi persoane), pentru ca apoi să schiţeze un tablou sumbru al izolării Ungariei în Europa de atunci. El a vorbit despre Anglia, care nu i-ar sprijini pe maghiari decît atunci cînd acest lucru ar servi propriilor ei interese. Apoi Kossuth a exprimat “cea mai mare simpatie” pentru campionii francezi ai libertăţii, dar a adăugat că nu vrea ca soarta Ungariei să depindă de protecţia franceză: “Polonia s-a sprijinit şi ea pe simpatie franceză, simpatia, de bună seamă, a existat, dar Polonia nu mai există!”. În final, Kossuth a vorbit despre relaţiile cu Liga Germană.(…) Ei sperau în alipierea Austriei la Liga Germană, pentru că erau de părere că în acest caz Pragmatica Sancţiune din 1722/23 şi-ar pierde valabilitatea şi Austro-Ungaria ar putea apoi să decidă ea însăşi asupra sorţii sale. Regele şi-ar avea reşedinţa la Buda şi s-ar păstra o monarhie ungară independentă. În mai – potrivit unor izvoare ungureşti – chiar austriecii mai credeau într-o alianţă germană-austro-ungară împotriva slavilor. Oricum ar fi fost, Kossuth nu făcea nici un secret din importanţa pe care o atribuia posibilităţii unei alianţe cu Germania».

La finalul discursului, deputaţii s-au ridicat în picioare strigând că aprobă fondurile pentru organizarea armatei ungare, Kossuth a mulţumit: «…mă plec în faţa măreţiei acestei naţiuni şi nu mai adaug decît: atîta forţă în execuţie să avem cîtă iubire de patrie am aflat eu în gestul dăruirii, şi nici iadul nu va putea să-i învingă pe unguri!». 

Istoricul englez Alan John Percival Taylor (1906-1990) scria despre Kossuth: “El a fost primul dictator care a venit la putere prin prostituarea idealismului în serviciul pasiunilor naţionale”, fiind completat de istoricul şi eseistul german Angelus Gottfried Thomas Mann (Golo Mann, 1909-1994): «acest revoluţionar vrăjitor, mult prea plin de el a fost naţionalistul cel mai dement care a existat vreodată. El a pus popoarele nemaghiare să aleagă ori supunerea totală fără existenţă politică, ori exterminarea». Când forul academic al naţiunii genera adevărate psihoze colective, nu surprinde poziţia poetului Vörösmarty: «orice om pe care îl susţine pământul şi îl acoperă cerul trebuie să fie maghiar». Istoricul austriac Harold Steinacker critica toate aceste teorii, reproşând ironic istoricilor unguri că:

«Maghiarii se consideră poporul ales al istoriei constituţiei (...)» şi «nu îndrăznesc să potolească focul şovinismului, ci mai şi toarnă gaz peste foc, nefiind întrecuţi în aceasta decât de politicienii care scriu istorie», totul fiind un «amestec nesănătos de politică, drept şi istorie». (va urma)

Marius HALMAGHI





comentarii
1 comentarii

In 1878, Dobogea avea 27% romani , in prezent are 90%...
Trandafir pe coltzul Messi
21.04.2018 14:36
Din aceeasi categorie
sevis

kogalniceanu

smeralda

marquardt

artmania

sounds

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
Licitatie publica

accentmedia