logo
2018 - MAREA UNIRE şi Tribunismul (VI): Pentru ce ne numim noi şi voi? Nimeni nu mai are încredere în noi – interesele şi "Noi, Românii”! Avem toţi aceeaşi iubire?
Marius HALMAGHI
1429 vizualizari
2018 - MAREA UNIRE şi Tribunismul (VI): Pentru ce ne numim noi şi voi? Nimeni nu mai are încredere în noi – interesele şi

Continuăm reproducerea articolului „Ziua de 24 ianuarie v.” apărut în „Tribuna Poporului” Arad nr.20 (1 /14 febr 1903):«Între împrejurări tot asemenea înălţătoare de inimi s’a făcut alegerea de domn şi în Muntenia, trei săptămani în urmă. Alege­rea s’a făcut şi aici cu una­nimitate de voturi şi a provo­cat mare entusiam şi însu­fle­ţire.

Camera, convocată la Bucureşti în scopul să aleagă pe domnitorul ţării, se deschisese la 12 Ia­nuarie şi atât în ziua des­chiderii, cât şi în ziua urmă­toare, luptele au fost înver­şunate între partide, pe tema alegerei. Fiecare partid îşi avea interesele sale şi can­didatul său. În şedinţa dela 24 Ianuarie, s’a cerut imediat după cetirea apelului nominal, ca adunarea să ţină şedinţă secretă. Cererea s’a admis şi adunarea, cu presidendul ei şi cu părinţii episcopi, s’a retras în altă sală, unde s’a constituit în şedinţă secretă. Aci a cerut cuvântul D. B. Boerescu şi a rostit următorul discurs patriotic:

-“Pentru-ce suntem îm­părţiţi în două câmpuri? Pentru ce ne numim noi şi voi? Sau nu suntem toţi Români? Sau nu avem toţi aceeaşi patrie? Sau nu suntem toţi fii dela aceeaşi mamă? De ce să zicem tot noi şi voi şi să nu zicem: noi Românii? Nu avem toţi aceeaşi iubire, nu avem aceleaşi sentimente pentru mama noastră comună? Care este cauza divisiunei noastre, care este mărul de discordie dintre noi? Acest măr de discordie să nu-l ascundem. El este Domnia!
Cine va fi domnul? fie care are convingerile sale, fie care îşi are simpatiile sale personale, fie care crede, că ţeara va fi mai fericită, dacă se va alege domn cutare sau cutare. Dar discordia există, căci nu toţi cugetă aşa. Din discordia asta se naşte discreditul camerei, discreditul nostru. Nimeni nu mai are încredere în noi. Anarchia nu e departe, e departe, ear inimicul e la porţile noastre. Cum să respingem anarchia? Cum să oprim intrarea streinilor? Făcând să peară discordia, făcând să peară puntea, care ne desparte! Noi declarăm, că nu avem nici un candidat. D-voastră aveţi unul? se poate. Însă nici unul dintre noi nu a venit cu hotărârea să facă să fie ales candidatul său cu ori-ce preţ. Toţi suntem Români, şi nimeni nu voeşte răul ţării sale. Nime nu voeşte, ca candidatul său să ajungă Ia tron pe urme de sânge sau sprijnit de străini. Ar fi o ofensă pentru ţeară presu­punerea că ea a putut trimite la cameră asemenea oa­meni. Este posibil să ne unim toţi asupra aceluiaşi candidat? Eu cred, că nu. Am zis, că fiecare îşi are credinţa sa. Dar a ne uni asupra unui principiu, este posibil? Da, asupra unui principiu ne putem uni. Mai cu seamă, când acest principiu este cel mai mare: principiul naţio­na­lităţii noastre. Să ne unim dar toţi asupra principiului, asupra acestui mare princi­piu, care are să reînvie naţionalitatea noastră. Să ne dăm mâna ca fraţii, - căci n’avem să trăim decât câţiva ani, - dar copiii şi strănepoţii noştri să ne moştenească un viitor glorios, creat de noi. A ne uni asupra principelui este a ne uni şi asupra per­soanei ce represintă acest principiu, ear persoana este: Alexandru I.loan Cuza, domnul Moldovei!
Să ne unim ca fraţi asupra acestui nume, şi posterita­tea ne va binecuvânta, ţeara ne va întinde mânile şi con­scienţa noastră va fi curată şi împăcată, că ni am împlinit cu religiozitate o datorie sfântă”. Efectul acestei vor­biri a fost covîrşitor. Lacremi curgeau din ochii tuturor deputaţilor. S’a sculat Dr. Arsachi, om luminat, cu largi esperienţe, să arate cum esemplul său ar fi unic, fiind-că Svedia şi Norvegia încă au un singur rege, deşi legile acestor ţări sunt diferite, dar abia a putut vorbi de emo­ţiune. S’a sculat şi prinţul Dimitrie Ghica, şi cu lacremi în ochi zicea: „Aceasta a fost ideia mea, fraţilor, în criticul moment de eri, când poporul şi oştirea se aflau la distanţă atât de mică, încât sânge de fraţi era aproape să se ver­se". Întreaga adunare plân­gea şi striga ca dintr’un glas: “Prinţul Cuza! Jurăm că vom susţine pe prinţul Cuza”.
Şi acum a urmat un moment înălţător de inimă. Metropolitul ţărei s’a apropiat de icoana sfintei treimi, şi cu mânile încrucişate spre rugăciune şi cu lacremi în ochi a rostit următoarele cuvinte inspirate de puterea divină:

-„Doamne, Dumnezeul pă­rinţilor noştri; Aruncă privirea ta asupra inimilor noastre şi nu slăbi curagiul fiilor tăi. Uneşte-i pe toţi într’o cugetare, şi într’o simţire, şi fă ca inimile tuturor să aibă aceeaşi bătae pentru ţeara lor. Prinţul Cuza este unsul tău Doamne! Unsul tău între noi. Jurăm că pe dânsul îl vom susţinea! Toţi membrii adunării ridicară mânile şi strigară ca un singur om: „Jurăm! jurăm!" (…) Astfel s’a săvîrşit în ziua de 24 Ianuarie v.. 1859 cel mai mare şi mai naţional act în vieaţa Românilor. Ziua aceasta va remânea pentru totdeauna cea mai mare în istoria poporului român, ca una în care înţelepţii naţiunei au ştiut să pună la o parte toate interesele particulare şi să ţină în vedere numai intere­sele mari naţionale ale ţării lor. În ziua de 24 Ianuarie 1859 s’au pus basele Ro­mâniei de astăzi, ale statului român independent, stimat şi lăudat de întreaga Europă, de aceea ziua e trecută în şirul serbătorilor celor mari româneşti şi e serbată cu solemnitate mare în fiecare an».

Unirea Principatelor a fost un moment crucial, dintr-un proces istoric secular, care a reprezentat ultima etapă în desăvârşirea unităţii naţionale (la 1918) dar şi etapa necesară pentru cucerirea independenţei (la 1878). “Mica Unire” de la 1859, a deschis seria ma­rilor evenimente ulterioare, având ecou atât peste munţi cât şi în întreaga Europă: «Când s-a ales Cuza Domn – scria Alexandru Papiu Ila­rian – entuziasmul la românii Transilvaniei era poate mai mare decît în Principate». Istoricul acad. Dan Berindei nota în lucrarea “Epoca Unirii” (1979) câteva decla­raţii semnificative - tribunul Valentineanu: “Prin alegerea lui Cuza naţiunea română dete o lovitură de moarte regimului de infamie şi co­rupţiune”; în 1863, în Adu­narea României, M. Kogăl­niceanu spunea: “Unirea – eu nu recunosc nimănui dreptul să zică că-i actul său individual, proprietatea sa exclusivă: Unirea e actul energic al întregii naţiuni române”. În 1880, comen­tând eveni­mentul de la 24 ianuarie 1859, L. Kossuth scria: “Un astfel de spirit e necesar ca un popor să întemeieze o patrie sau, dacă a pierdut-o, să şi-o recîştige”.

Astăzi, remarcăm sem­nele timpului: anul calen­daristic românesc începe în ianuarie, cu „Mica Unire”, şi se încheie în decembrie, cu „Marea Unire”. Ziua de 5 ianuarie, în care Iaşi-ul a re­nunţat de bunăvoie la privile­giul de a fi capitala Moldovei, e prea puţin amintită şi aproape deloc sărbătorită. Anul 1859 a fost primul pas, pe o tablă de şah a istoriei, care - timp de şase decenii (1859-1918) - a generat un proces, la finalul căruia românii s-au regăsit uniţi în regatul României. Un om născut la jumătatea sec. al XIX-lea, a avut „privilegiul” cunoaşterii evoluţiei impe­riu­lui austro-ungar şi a Rega­tului României, iar la apo­geul vieţii - după „Răz­boiul cel Mare, al Naţiunilor” - a descoperit marea izbăvire a libertăţii şi unităţii neamu­lui. În această situaţie îl regă­sim pe scriitorul-jurnalist şi pe­dagog, academicianul Ioan Slavici (născut în 18 ianuarie 1848), care a ur­mărit întrea­ga odisee a ro­mânilor tran­sil­văneni, în toate etapele acestei peri­oade.

La 36 de ani (1884), Slavici venea la Sibiu pentru a fonda „TRIBUNA” - „CEA MAI SCUMPĂ DIN CREAŢIUNILE MELE”. Anual, publicaţiile tribuniste prezentau sărbă­torirea “Unirii principatelor” în Regatul României, articolele marcând evenimentul prin stilul şi veridicitatea relatărilor. Se proceda identic pentru toate evenimentele zilnice din regat, existând rubrici dedicate vieţii româ­nilor de peste munţi.
(va urma)

 



comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
burduf sevis

Vacanta Eurotrip
espressor
kogalniceanu
Licitatie publica