logo
2018-MAREA UNIRE şi Tribunismul (IV): PAŞTILE naţionalităţii române - România n-a numărat în sânul ei separatişti! – fără a lupta uniţi, cădem pradă sigură în gura …!
Marius HALMAGHI
1539 vizualizari
2018-MAREA UNIRE şi Tribunismul (IV): PAŞTILE naţionalităţii române - România n-a numărat în sânul ei separatişti! – fără a lupta uniţi, cădem pradă sigură în gura …!

Cotidianul „Tribuna” a prezentat cititorilor, din Transilvania, şi din toate ţinuturile locuite de români (erau mulţi abonaţi în vechiul Regat), atât literatura istorică (pe înţelesul tuturor), cât şi evoluţia limbii române cu toate problemele întâmpinate în stabilizarea limbii literare în tiparele actuale, prin operele scriitorilor (problema latinităţii, a unităţii, procesul de modernizare prin introducerea de neologisme de origine franceză, latina cultă, slavonă, germană, etc).

În “Tribuna” nr. 19 (Arad) din 27 ian./9 febr. 1902 apărea articolul „Scrieţi băieţi”, din care selectăm câteva idei: «acum, când s’a serbat centenarul naşterei bunului Eliade-Rădulescu, mulţi îşi vor fi amintit şi de apelul adresat odinioară junimei române: „Scrieţi băeţi, numai scrieţi româneşte!” Cuvintele aceste s’au pronunţat într’un timp când în Ţara românească se ciripea mai mult pe grecie şi ele au fost un resunet firesc al şcoalei lui Lazăr, care dascăl înaintea tuturor propovăduise principiul, că limba noastră e destul de bogată şi de frumoasă, pentru ca prin ea ori ce gândire să se poată exprima. Şi solicitudinea lui Eliade şi-a avut resultatele imediate, ear cei dintâi cari au pus mâna pe condei au fost elevii lui Lazăr, cari la stăruinţa acestuia şi a lui Eliade, fuseseră şi pe la şcolile din străinătate. (...)».

În acelaşi articol autorul (pseudonim Ch) prezintă şi reversul medaliei: «Lăsaţi-i să scrie, dar nu le daţi nas, nu-i înlesniţi să-şi tipărească încercările copilăreşti, că i-aţi pierdut (...) Să te mai miri apoi de haosul ce domneşte astăzi în literatură şi în opinia publică? Să te mai miri de multele versuri proaste şi de lungimea searbădelor articole politice?

Să te mai miri că nu există individualităţi recunoscute?

Că ori ce nevoiaş şi epileptic se ridică împotriva unui Coşbuc şi a unui Iorga? Că nu există responsabilitate?

Nu! câtă vreme ţinem la „Scrieţi băeţi” suntem de-o potrivă cu toţii. Trăim într’o republică cu drepturi absolut egale. Principiul lui Eliade este tocmai atât de democratic, ca întâiul alineat din contractul social al lui Rousseau şi ca afirmaţiunea lui Alexandri, că tot românul e născut poet. Dar, la naiba! Nu vedeţi că aceste principii sunt revoluţionare? Ş’apoi nu ştiţi, că chiar şi într-o republică există o ierarchie? Deci fiecare la locul său! Ear D-Voastră diriguitori de gazete şi reviste, aduceţi-vă aminte de Eliade şi fiţi încredinţaţi că şi D-Voastră veţi avea să daţi seama înaintea lui Dumnezeu sau cel puţin înaintea generaţiilor viitoare de felul cum îngăduiţi să se înţeleagă acel „Scrieţi băeţi”. Ch».

La 159 de ani de la „Mica Unire” vă propunem prezentarea „Paştilor naţionalităţii române” aşa cum au fost relatate în publicaţiile tribuniste, anual acestea reflectând sărbătorirea evenimentelor din „România”, respectându-şi misiunea: „organul nostru nu a lipsit de a-i aduce prinoasele datorite sfintei învieri”.

În Tribuna nr. 22 din 28 ian./9 febr. 1889 apărea articolul: «“Unirea principatelor române” „România” scrie următorul prim-articol cu data de 24 Ianuarie (5 Februarie n.). Pentru a treizeci-oară Românii serbează astăzi ziua cea mai glorioasă din istoria lor contimporană, zi, care cu cât se depărtează mai mult de noi prin curgerea anilor, cu atât apare mai măreaţă ochilor noştri. Astăzi din două provincii slabe Românii şi-au creat o ţeară puternică, şi din două poporaţiuni nebăgate în seamă un popor propriu de a menţine pacea şi de a întinde civilizaţiunea în Orient. Astăzi cinci milioane de Români, - zece prin comunitatea intereselor şi prin vocea sângelui, - au depus coroana Basarabilor pe fruntea de mai’nainte încununată cu aceea a Dragoşilor. Astăzi Alexandru Ioan I., alesul Românilor, a spus întregului univers, că vechiul corp al totalităţii latine din văile Dunării s’a reînchiegat pentru a nu se mai disolva în cele mai depărtate adâncimi ale veacurilor. Astăzi legiunile din văile Dunării ale divului Traian au dovedit lumii consternate, cum se poate trece cu ramura de măslin în mână preste toate fruntariile şi chiar preste crestele munţilor, pentru a face primul pas către unitatea naţională săvîrşită la alte neamuri prin valuri de sânge şi prin exterminaţiuni între fraţi. Şi sciţi de ce singur neamul românesc în toată Europa a putut opera această minune fără sguduiri şi fără vărsarea unei picături de sânge frăţesc? Pentru-că, - zicea părintele renascerii literaturii române (Eliade Rădulescu) în „Legalitatea” şi neperitorul Bolliac în „Trompeta Carpaţilor”, - toţi Românii, dela domnii ţărilor şi până la muncitorii cu mânile, îşi concentraseră toată gândirea şi toată activitatea în idealul unirii Valachiei cu Moldova.

Şi în adevăr, precând micii suverani ai diferitelor stătuleţe se opuneau la contopirea Franciei-de Nord cu Francia de meazăzi, la constituirea apoi a micului Piemont în regat al Italiei şi în fine la unitatea naţională a Germaniei, necesitând astfel recurgeri la forţa brutală a ferului, a puscii cu ac şi a tunului Krupp, singuri domnii români, - ca fericiţii întru pomenire Barbu Ştirbeiu al Valachiei şi Grigore Ghica al Moldovei, - abdicau de bunăvoe la coroanele ţărilor, şi prin memorii adresate conferenţei din Paris, demonstrând comunitatea noastră de limbă, de religiune, de caracter şi de moravuri, dovediau că unica armă de mântuire pentru a asigura propăşirea naţiunii şi pacea în Orient, în Unirea Moldovei cu Valachia îşi avea soluţiunea. Astfel România n’a numărat în sânul ei separatişti, începând dela suveranii ţărilor şi până la cel mai de pe urmă cetăţean. Mai mult încă. Nu a fost sacrificiu cât de imens, înaintea căruia interesul privat şi meschin să nu se fi subordonat interesului general, probă, că precând unele oraşe din Italia şi din Germania protestau contra pagubelor ce le pricinuia unitatea, Iaşul singur, leagănul unirii, devenia de bunăvoe din glorioasa capitală a Moldovei, o simplă reşedinţă de judeţ.

Iată pentru-ce ziua de 24 Ianuarie constitue pentru noi Pascile naţionalităţii române şi iată pentru-ce în toţi anii, şi chiar şi prin cei mai nenorociţi, organul nostru nu a lipsit de a-i aduce prinoasele datorite sfintei învieri.»

În ultimul an de apariţie, la Sibiu, al cotidianului Tribuna (1903, nr.20 din 1/14 februarie), “Foiţa Tribunei” găzduia o corespondenţă: «Ziua Unirei, Bucureşti, ianuarie1903. Cea mai mare sărbătoare a fraţilor nostri de peste munţi – o spun ei înşişi - este ziua neuitată a Unirei Principatelor. Atunci s’au pus temeliile de granit al României de astăzi, atunci au răsărit zorile fericite ale victoriilor româneşti de mai târziu. Actul epocal, săvârşit la 24 Ianuarie 1859, ne apare tot atât de scump nouă, Românilor, cari împrejmuim de toate părţile ţeara cea frumoasă a fraţilor liberi şi cari, ori-cât de mult ne-ar stăpâni politiceşte alţii, bine ştim că la sufletul nostru aceeaşi stăpânitoare putere rodeşte: duhul cel bun al neamului românesc. Românii de pretutindenea cu toţii simţim una cu cetăţenii regatului, că Unirea dela 1859 constitue apogeul iubirei de neam. Acea dată istorică de binecuvântată pomenire, cuprinde, în gloria trecutului, mângâerea presentului, garanţia viitorului românesc. Acolo licăreşte candela credinţei în putere şi’n mărirea neamului nostru, de acolo ne îndeamnă pe noi glasul profetic al celor viitoare; acolo’i simbolul sfânt al vremilor, ce ne aşteaptă, fapta dela 1859 ne povăţueşte să nu îndrăznim a uita vre-odată, că unirea este singura noastră scăpare, că fără a lupta uniţi, cădem pradă sigură în gura lupilor flămânzi, cari ne-ar înghiţi de vii, să poată … »(va urma)





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

kogalniceanu

smeralda

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
Licitatie publica

accentmedia