logo
2017-Anul tribuniştilor memorandişti (XXXVIII): Dublu rol în provincia agricolă: Cetăţeni loiali „patriei” lor iar pe de altă parte... orientaţi ... cultural spre „ţara mamă”
2017-Anul tribuniştilor memorandişti (XXXVIII): Dublu rol în provincia agricolă: Cetăţeni loiali „patriei” lor iar pe de altă parte... orientaţi ... cultural spre „ţara mamă”

Continuăm reproducerea selectivă din lucrarea lui Ernst Wagner, „Istoria Saşilor Ardeleni”. În cap. „Dieta de la Sibiu (1863)” se prezintă paşii începuturilor colaborării între saşi şi români: «După a doua dizolvare a Universităţii Săseşti, în 1848, funcţiile acesteia nu au mai putut fi niciodată pe deplin restabilite. Starea de asediu a fost ridicată de abia în 1854. În 1861 a fost emisă o nouă constituţie, centralizată pentru Imperiul Austriac, aşa numita „Patentă din februarie”, Transilvania rămânea în continuare provincie a Coroanei. Saşii înţeleseseră semnele vremii. La 3 aprilie 1848 Universitatea Săsească hotărâse deja egalitatea în drepturi şi pentru românii de pe pământul regesc. Saşii nu se mai considerau o naţiune regnicolară, ci un grup etnic şi confesional care îi cuprindea şi pe saşii de pe fostele pământuri ale comitatelor. Dieta convocată în 1863 la Sibiu de împăratul Franz Joseph a fost boicotată de maghiari şi secui. Deputaţii români şi saşi au formulat propuneri progresiste; legea elaborată de ei, privitoare la dreptul de folosire a celor trei limbi ale ţării – maghiara, româna şi germana – a fost promulgată la 5 ianuarie 1865. Acestor începuturi promiţătoare le-a urmat în curând eşecul. După războiul prusaco-austriac din 1866, Austria şi-a pierdut supremaţia asupra Germaniei şi Italiei. În 1867 a trebuit să se recurgă la un „compromis” cu Ungaria, prin crearea monarhiei dualiste austro-ungare. Împăratul Austriei era prin urmare şi rege al Ungariei. Cu excepţia unor instituţii comune ambelor state, cum ar fi armata şi externele, Ungaria forma un regat distinct care încorpora Transilvania, Croaţia, Slavonia şi Fiume. O dată cu instaurarea dualismului, Transilvania înceta să mai existe ca unitate statală distinctă.»
Din cap.„Transilvania – parte a Ungariei (1867-1918)” am selectat câteva pasaje semnificative: «În noul regat al Ungariei, ponderea etnicilor maghiari (inclusiv secuii) era doar de 40%; ei deţineau majoritatea relativă, dar nu şi pe cea absolută. Minorităţile cele mai puternice erau românii, slovacii, germanii, croaţii, sârbii şi rutenii, alături de care existau multe alte grupuri etnice mai restrânse. Toţi maghiarii priveau ponderea numerică redusă a propriei etnii ca pe o primejduire a statului „lor”. De aceea, au încercat consecvent să atragă membri ai altor etnii de partea lor, să le impună limba maghiară, să-i maghiarizeze. Funcţionarii care adoptau un nume maghiar erau angajaţi sau avansaţi cu prioritate, iar limba maghiară era unica limbă oficială. Cetăţenii care se declarau de altă naţionalitate nu erau discriminaţi prin lege, ci în practică. O lege a făcut posibilă înlocuirea numelor ne-maghiare de  localităţi cu altele noi. Folosirea limbii materne în instituţii şi justiţie era îngrădită în mod deliberat, deşi legea o permitea în regiunile cu populaţie numeroasă de alte naţionalităţi. Unii maghiari clarvăzători şi-au dat seama, ce-i drept, că discriminarea părţii majoritare a populaţiei periclita pe termen lung însăşi existenţa statului. (...) Naţionalismul extremist maghiar a condus la reacţii corespunzătoare din partea minorităţilor. Ele nu numai că au luptat cu înverşunare împotriva maghiarizării, dar au şi început să gândească şi să acţioneze la rândul lor tot mai naţionalist. Soluţionarea problemelor naţionale nu li se părea posibilă într-un stat multinaţional sub un rege şi împărat din casa de Habsburg, ci doar într-un stat propriu sau în uniunea cu alt stat de aceeaşi naţionalitate. Românii din Transilvania priveau tot mai mult unirea cu Regatul României ca unica soluţie. 
Saşii fuseseră, până în 1867, una din naţiunile politice ale Transilvaniei, cu o corporaţie teritorială proprie, Universitatea Săsească. Dintr-o dată, ei deveniseră o „minoritate”. Se simţeau tot mai slab reprezentaţi de împăratul care vorbea, este adevărat, limba germană, dar nu putea împiedica maghiarizarea şi, în rest, domnea peste un stat multinaţional, în care influenţa germană se diminua continuu. Prusia a întemeiat în 1871 Imperiul German, care nu mai includea şi Austria. Pe măsură ce se accentuau tendinţele ungurilor de maghiarizare şi asuprire a celorlalte naţiuni, saşii încetau să se simtă o naţiune de sine stătătoare, considerându-se tot mai mult o ramură a naţiunii germane, chiar dacă, spre deosebire de români, ei nu puteau nutri speranţa unirii cu un stat german. Treptat s-au obişnuit cu dublul rol: să fie pe de-o parte cetăţeni loiali ai „patriei” lor, iar pe de altă parte să se orienteze intelectual şi cultural spre „ţara mamă”, Germania, idealizând-o de la distanţă.» În cap. „Dizolvarea pământului regesc (1876)”, Ernst Wagner prezintă situaţia Transilvaniei în perioada cercetată: «Legea privitoare la unirea Transilvaniei cu Ungaria (1868) prevedea dizolvarea teritoriilor celor trei naţiuni, districtele şi scaunele săseşti menţinându-se deocamdată ca unităţi administrative. Drepturile de autoadministrare şi jurisdicţia pământului regesc urmau să fie reglementate într-o lege separată. La început, saşii au încercat să-şi păstreze autonomia făcând propuneri concrete în această direcţie în Programul Naţional al primei adunări săseşti de la Mediaş. Legea promulgată în 1876 a însemnat însă suspendarea autonomiei lor seculare: din teritoriul Universităţii Săseşti s-au creat o serie de noi comitate, iar ea a fost transformată într-o fundaţie publică. Îi revenea doar sarcina de a administra întinsele proprietăţi ale Universităţii Săseşti şi ale celor Şapte Scaune şi de a repartiza veniturile rezultate tuturor instituţiilor culturale săseşti de pe pământul regesc. (...) Biserica a rămas şi după 1876 intactă, iar învăţământul sprijinit de ea s-a extins sistematic. „Ecclesia Dei nationis Saxonicae” – biserica de naţiune săsească a lui Dumnezeu – a devenit simbolul unităţii saşilor ardeleni, reprezentată prin episcopul evanghelic. (...) Desfiinţarea autonomiei politice a pământului regesc nu a dus la resemnare, ci la o intensificare a vieţii culturale, politice şi economice în regiunile locuite de saşi. În 1850 apărea deja primul volum din „Geschichte der Siebenbürger Sachsen für das Sächsiche Volk (Istoria saşilor ardeleni pentru poporul săsesc) de Georg Daniel Teutsch, lucrare continuată de fiul său Friedrich Teutsch. (...) Din punct de vedere economic, Transilvania era considerată în Imperiul Habsburgic o provincie agricolă. Pentru protejarea latifundiilor ungureşti a fost introdusă taxa vamală pe cereale. Urmarea a fost aşa-numitul Război vamal cu România din 1886-1889, care a condus la sistarea exportului către România, piaţă de desfacere vitală pentru producţia meşteşugărească din oraşele şi târgurile săseşti. Consecinţa a fost o criză economică gravă. Unii întreprinzători saşi au găsit o soluţie, construind o serie de întreprinderi industriale prospere în România, pe Valea Prahovei. În rândul meşteşugarilor şi ţăranilor sărăciţi s-a pornit un val de emigrare, la început către Muntenia, mai târziu către Statele Unite ale Americii. În unele sate, emigrarea a luat o asemenea amploare, încât înainte de 1914 mai mult de 10% din populaţia săsească trăia temporar sau definitiv de cealaltă parte a oceanului. (...)»
Tribuniştii cunoşteau bine istoria Transilvaniei şi a imperiului austro-ungar. În fiecare număr erau reproduse  şi comentate articole din presa imperiului - pe problemele minorităţilor naţionale, a presei maghiare de guvernământ sau de opoziţie - respectiv din marile capitale ale Europei. Se traducea intens şi se interpreta fiecare nuanţă, cu argumentele juriştilor români contemporani. Tribuniştii – şi în general intelectualii români - au remarcat şi faptul că fiecare comunitate etnică (maghiari, saşi, secui, evrei, armeni, etc) din Ardeal îşi cultiva istoria proprie, istoria celorlalte popoare fiind privită cu reţinere şi abordată mai mult «marginal şi unilateral  » (Thomas Nägler, 2000) - va urma - Marius HALMAGHI



comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
burduf sevis

Vacanta Eurotrip
Fundatia APT
Licitatie publica