logo
2017-Anul tribuniştilor memorandişti (XXXII):
2017-Anul tribuniştilor memorandişti (XXXII):
Supplex Libellus Valachorum –echitatea naturală şi drepturile …pe pământul provinciei râvnite de toţi… primul pas!

Continuăm reproducerea din „Istoria Transilvaniei”, lucrarea rectorului Univer­sităţii Babeş-Bolyai din Cluj, istoricul academician Ioan-Aurel Pop: «Actul (n.r. Supllex libellus valachorum) vor­beşte în numele întregii na­ţiuni române şi este semnat de ambii episcopi români – de cel unit şi de cel ortodox -fiind bazat pe temeiuri fi­lo­sofice, istorice şi pragmatice (...). Autorii memoriului cer primirea românilor în siste­mul constituţional din stat şi o fac în spirit iluminist şi chiar în sensul ideilor Revoluţiei Franceze, ale drepturilor omului şi ale cetăţeanului, ale principiilor de libertate, egalitate şi frăţie. Memoriul, ca şi cele ce vor urma, nu a fost luat în seamă de gu­vernanţi, pe motiv că el ar fi răsturnat sistemul medieval al dominaţiei stărilor minori­tare asupra românilor, ceea ce era adevărat. Dacă s-ar fi aplicat, memoriul ar fi con­dus la egalitatea românilor cu ceilalţi şi ar fi pus capăt do­minaţiei naţiunilor ma­ghia­­ră, săsească şi se­cuiască, dominaţie îndrep­­tată împotriva majorităţii populaţiei, adică a românilor. Dar mişcarea de eliberare nu a mai putut fi oprită. Zeci de memorii, la nivel central şi local, ivite din rândul unor pături tot mai largi ale popu­laţiei, vor pregăti atmosfera pentru mişcările revoluţio­nare din secolul al XIX-lea. (...) Secolul al XVIII-lea, ca segment al istoriei culturale, se întinde dincolo de limitele sale cronologice, el înce­pând odată cu barocul, pe la 1690, şi prelungindu-se spre anul 1821, în amurgul epocii Luminilor. (...) Tran­silvania continuă să fie un spaţiu de interferenţă cul­turală şi confesională. Infu­zia occidentală adusă de Habsburgi este receptată ra­pid de saşi, maghiari şi chiar de secui. Românii, mai reti­cenţi iniţial, se adaptează şi ei treptat modelelor venite dinspre Apus, dinspre Viena, spaţiul german, Roma şi Italia.»

Pentru o mai bună per­cepţie a adevărului istoric ar trebui să revedem ideea de unire a românilor transilvă­neni cu biserica Romei. Actul de unire a fost un act ecle­ziastic, încărcat cu semnifi­caţie politică, iar răspunsul românilor a fost unul na­ţional, de forma: ne unim dacă ne daţi drepturi naţio­nale! De aceea, pro­gramul de emancipare na­ţio­nală a românilor a fost formulat de un om al bisericii, anume de episcopul unit, greco-catolic, Inocenţiu Micu-Klein, ales în 1728 şi instalat în 1732 în această calitate. El a elaborat o serie de memorii sau petiţii (numite supplex libellus) că­tre pute­rea politică austriacă şi către autorităţi locale, în care a arătat că după unirea cu Roma, drepturile promise nu au fost acordate; el revine cu aceste cereri mereu, soli­citând: ridicarea românilor din starea de supuşi şi adu­cerea naţiunii române egală cu celelalte naţiuni conlocui­toare; dreptul poporului ro­mân de a ocupa şi funcţii publice, inclusiv în Guberniu şi în Dietă (în Dietă era un singur român reprezentat: episcopul unit), de a învăţa carte şi meserii în proporţie cu numărul; uşurarea situa­ţiei ţărănimii şi îmbunătăţirea generală a stării tuturor cate­goriilor sociale ale poporului său asuprit. Argumentele e­piscopului pentru acor­darea drepturilor naţiunii sale erau moderne şi logice: românii erau cei mai numeroşi locui­tori ai ţării, ei purtau majo­ri­tatea sarcinilor publice (im­pozite, serviciu militar, etc.), dar de foloase beneficiau alţii, deşi ei erau cei mai vechi locuitori ai ţării, fiind urmaşii romanilor, colonizaţi acolo de împăratul Traian.

Făcând parte din a doua generaţie de tribunişti, ară­deanul Sever Bocu (1874, Şiştarovăţ - 1951, Sighetu Mar­maţiei) ne-a lăsat moş­tenire în, lucrarea „Drumuri şi răscruci” (1945), confe­rinţele ţinute la diferite ocazii:

«Am socotit că primul pas trebue să fie cunoaşterea noastră proprie. De aici s’ar lămuri o serie de probleme sociale, politice şi chiar teh­nice, - dacă ne-am cunoaşte bine trecutul. (...) Verbul şi proza sunt neputincioase să redea intreaga frumuseţe a celor petrecute în decursul vremii pe pământul acestei provincii râvnită de toţi. (...)

Ne guvernează morţii: li­berul arbitru este atât de mic încât trei sferturi din viaţa noastră este a strămoşilor noştri. Ca să cunoşti un ins sau un popor, trebuie să-i cunoşti antecedentele, com­poziţia de sânge, căci uneori sângele dă unui om impul­suri de neînţeles pentru cei ce-l înconjoară. Transpuse pe planul actualităţii, prin asociaţie de idei, ele pro­voacă raţionamente cari pot lămuri multe probleme ale vieţii noastre publice ce pentru mulţi se prezintă încă foarte nebulos. (...)

Trebue să fim drepţi. Is­toria nu foloseşte la nimic dacă nu este dreaptă. Ade­vărul e totul în Istorie.

Dacă nu ne place adevărul atunci să lăsăm preocu­pă­rile istorice.

Am spus că Eugen de Sa­voya goneşte pe Turci. Vine după dânsul Florimund Mer­czi (n.r. contele Mercy). Aceşti trimişi ai Vienei au fost ex­traordinari. La venirea lor, Timişoara era o aglomeraţie de bălţi. Sănătatea şi viaţa cetăţenilor era ameninţată. Românii nu încercau nicio reacţiune împotriva relelor. Erau fatalişti... A urmat colonizarea făcută de Viena. Au venit aici oameni din toate unghiurile Europei. Se auzise peste tot că aici exista un pământ virgin, fertil. Veneau cu seamă atât de mulţi Şvabi, încât se stingea Românul.

În Oltenia şi Muntenia, soarta Românilor era chiar mai crudă decât a noastră: acolo erau Turcii şi Fanarioţii. Românii de dincolo s’au văzut siliţi să emigreze aici, până aproape de Tisa. Prin aceasta s’a făcut marea miş­care de osmoză şi en­dos­moză, creând viaţa co­mună sub denumirea de Bănat. Veneau atât de mulţi Români, încât Măria Terezia a oprit invazia românească. Colonizarea a fost importan­tă din toate punctele de ve­dere. Aproape tot atât de importantă ca a lui Traian. S’au colonizat şi manu­fac­turieri nu numai agricultori. Au creiat şi o unitate eco­nomică, pe lângă cea geo­grafică.

O înflorire mare a luat naştere. (...) În 1780 a încetat viaţa autonomă a Bănatului.

Au venit din nou Maghiarii. Maria Terezia a fost nevoită să recurgă la ajutorul nobi­limei maghiare. Bănatul s’a reîncorporat la Ungaria. Ce a făcut aici Merczi se ştie. Dar Românii? Aproape n’au exis­tat. Suferinţa noastră a avut nevoe de un secol de odihnă pentru ca forţele noastre latente, cuprinse de letargie să se desmorţească.

La 1784 a avut loc revo­luţia lui Horia, a cărei unde răzbat şi în Banat. Ca orice mare mişcare socială, ea şi-a produs osmoza şi endos­moza ei, refulând în Banat o mulţime de refugiaţi şi ex­pulzaţi din Ardeal. Din zilele acestea ni-a rămas cunos­cutul interesant document dela „filosoful încoronat” cum i-s’a spus lui Iosif al II-lea, în care acesta spune textual, după un voiaj al său prin Banat: „Cu Românii cari sunt cei mai vechi locuitori ai provinciei, s’a făcut o mare greşală, luându-li-se pă­mân­turile bune şi dându-li-se coloniştilor, aduşi de pretutindeni!” Colosală de­claraţie aceasta din gura cea mai competentă, a monar­hului!...

Ea aruncă o lumină de­cisivă asupra complicităţii morale a monarhului în revoluţia lui Horia! Monarhul a repetat postum, după decapitarea şefilor revoluţiei româneşti, ceeace Horia, a adus în apărarea sa împo­triva judecătorilor săi, fără milă: că tot ce-a făcut, a făcut din porunca împăratului.

Mişcarea românească din veacul XVIII-lea cu sugru­marea revoluţiei a fost lichi­dată, dar nu şi cea sârbeas­că, care ne devansează po­liticeşte cu aproape un veac. Este important de reţinut aceasta ca să ne desvăţăm a trăi în megalomanii de idei şi a dispreţui realităţile, cari din când în când se anga­jează a ne trezi brutal dintr’o lume a nerealităţilor în cari ne-am complăcut.» (va urma)

Marius HALMAGHI



comentarii
1 comentarii

Bravo, Marius Halmaghi!
Academicianul-profesor Ioan Aurel Pop chiar ca ar merita sa ajunga presedintele Romaniei, candva in viitor, dupa actualul nostru presedinte.
Mick
05.09.2017 09:12
79.115.195.184
Din aceeasi categorie
Fabrica de lactate Sevis

Vacanta Eurotrip
Fundatia APT
Licitatie publica