logo
2017- Anul tribuniştilor memorandişti (XVII):
2017- Anul tribuniştilor memorandişti (XVII):
Act patriotic ca autorităţile Statului să fie combătute şi duşmănite! - Ungaria nu a fost învinsă de Austria, ci de Rusia

 

Tinerii sec. XXI păstrează în memorie revoluţia de la 1848, ca evenimentul ce a marcat destinul întregii Europe; majoritatea nu cunosc consecinţele acestei revoluţii şi evenimentele care au schimbat viitorul Transilvaniei, în timp ce Moldova şi Muntenia au fost nevoite să accepte protectoratul Rusiei Ţariste şi suzeranitatea Imperiului Otoman.

Umilinţa consecinţelor înfrângerii revoluţiei maghiare (1848-1849), a fost resimţită, multe decenii, de întreaga clasă conducătoare maghiară. Tratatul de pace s-a încheiat la Şiria (13 aug.1849), gen. maghiar Artur Görgey predându-se generalului armatei imperiale ruse, contele Theodor von Rüdiger. La negociere s-a solicitat eliberarea ungurilor, acceptându-se ca unul din prinţii ruşi să poarte Coroana Sf.Ştefan, iar în termenii capitulării să se specifice că Ungaria nu a fost învinsă de Austria ci de Rusia! Ungurii nu au uitat niciodată ziua de 6 oct.1849, când au asistat la execuţia celor 12 generali maghiari şi un colonel (cei 13 Martiri de la Arad), în aceeaşi zi fiind executat şi Lajos Batthyány, primul ministru maghiar; represaliile au fost dure fiind executaţi soldaţi şi civili, prizonierii fiind încorporaţi în armata austriacă.

Reluând firul evenimentelor politice ale sec. XIX, trebuie consemnată noua constituţie imperială austriacă (din 20.02./4.03.1849) care restabilea autonomia Marelui Principat al Transilvaniei, acesta fiind reîntregit cu Partiumul, cu o organizare administrativă nouă. Banatul era integrat cu Voivodina, noua provincie numindu-se <“Voivodina Sârbească” şi “Banatul timişan”> (“Woiwodschaft Serbien und Temescher Banat“) cu reşedinţa la Timişoara; toate provinciile depindeau direct de Viena. Regimul “neoabsolutist” a desfiinţat relaţiile tradiţionale, reformele introduse ascuţind opoziţia fostelor stări privilegiate. Tribunistul Eugen Brote descria situaţia Transilvaniei, după 1849 «O administraţie militară severă şi un guvernământ de poliţie adeseori prea zelos îngrijeau de respectarea şi susţinerea unităţii primejduite a imperiului. Deşi acest guvernământ absolutist suprima toate libertăţile publice, totuşi din partea tuturor popoarelor, se recunoaşte că el s’a deosebit prin o bună şi nepărtinitoare justiţie, că a deslegat spre mulţumirea generală cestiunea foarte încurcată a proprietăţii între boeri şi ţărani, şi că n’a apăsat nici o naţiune în folosul alteia. După timpurile de însufleţire naţională a anilor patruzeci, Maghiarii au resimţit această stăpânire absolutistă foarte mult şi au suportat’o numai cu multă amărăciune. Guvernământul militar şi de poliţie a fost identificat cu idea unităţii imperiului, care a devenit astfel şi mai urgisit în ochii Maghiarilor. Se considera drept un act patriotic ca autorităţile Statului să fie combătute şi duşmănite.

Un simţimânt de răsbunare către Viena şi către Casa domnitoare străbătea întreaga societate maghiară.».

În timp ce principatele române au înfăptuit “Mica Unire” (în 1859), Viena a reorganizat teritorial Transilvania, restaurând puterea nobilimii maghiare şi a patriciatului săsesc, nemulţumind evident aşteptările liderilor românilor. Prin diploma imperială din 20 oct. 1860 şi noua lege fundamentală a monarhiei din 26 febr.1861, se instaurează un nou regim - “federalist-liberal”. Aplicarea acestui “restitutio in integrum”, prin compromisul cu maghiarii şi includerea Transilvaniei în “Transleithania”, a însemnat atât pierderea autonomiei instituţional-politice cât şi relansarea luptei naţionale a românilor. Sibiul cunoaşte în anii 1861-1863 un prim punct culminant al luptei naţionale româneşti, seria de congrese ce stabilesc tactica luptei naţionale, bazându-se pe orientările stabilite la Adunarea de la Blaj. Lucrarea Istoria României în date” (1972), coordonată de C. C. Giurescu poate fi un prim instrument ce oferă lămuriri asupra evoluţiei evenimentelor din Transilvania, în paralel cu evenimente din Principatele Române Unite – România:

Anul 1863 este anul formării - la Bucureşti - a “monstruoasei coaliţii” (alianţa dintre conservatori şi liberalii-radicali), cea care s-a opus domnitorului Al. I. Cuza; la Iaşi se fonda “Junimea”, iar în Transilvania era anul Congresului naţional al românilor care «deleagă zece personalităţi, în frunte cu Andrei Şaguna, pentru a expune împăratului, la Viena, revendicările politice a românilor». În perioada 1863, Iul.3/15-1864, oct.17/29: «Se întruneşte la Sibiu Dieta Transilvaniei (...), în care pentru prima oară românii trimit cei mai mulţi delegaţi (46, faţă de 42 ai ungurilor şi 32 ai saşilor). Alături de aceştia, împăratul a numit din rîndul fiecărei naţionalităţi încă 11 „regalişti” care să participe la lucrările dietei. Se votează legea privind „egala îndreptăţire a naţiunii române” cu celelalte naţionalităţi şi religii ale Transilvaniei, precum şi legea privitoare la întrebuinţarea celor trei limbi ale ţării în viaţa publică (potrivit legii, limba română putea fi folosită, alături de limbile germană şi maghiară, în administraţie şi justiţie ca limbă oficială).»

În 1864 a avut loc ridicarea episcopiei ortodoxe de la Sibiu la rangul de mitropolie (în 12/24 dec.), sub conducerea lui Andrei Şaguna, cel care a susţinut că “pe românii transilvăneni, din adâncul lor somn (vreau) să-i trezesc şi cu voia către tot ce e adevărat, plăcut şi drept să-i îndrumez”; avea în subordine episcopiile din Arad şi Caransebeş.

În 1865, prin decretul imperial din 20 aug/1 sept. se închide Dieta Transilvaniei de la Sibiu şi se anulează legislaţia emisă de aceasta, inclusiv “Legea despre egala îndreptăţire a naţiunii române” şi „Legea pentru folosirea limbilor patriei; în 8/20 noi. se deschide Dieta Transilvaniei la Cluj care va vota încorporarea Transilvaniei la Ungaria şi desfiinţarea autonomiei: «urmînd ca treburile şi interesele acestui teritoriu, locuit de români, să fie discutate şi hotărîte de Dieta de la Budapesta.». Deputaţii români din Dieta Transilvaniei au protestat contra “uniunii”.  În 1865, “Telegraful român” cunoaşte o criză financiară, Şaguna înlocuindu-l pe Zaharia Boiu cu tânărul Nicolae Cristea. Astfel începe “perioada de glorie” a publicaţiei, timp de 18 ani ziarul fiind orientat spre probleme de interes pentru cititori: politice, social-economice şi nu în ultimul rând cele literar-culturale. În paginile ziarului dar şi în suplimentul “Foişoara Telegrafului Român” publică iluştri transilvăneni: Andrei Mureşanu, Iosif Vulcan, Ioan Slavici, Ilarie Chendi, Şt. O. Iosif, etc. Nicolae Cristea a fost un susţinător fervent al activismului, combătând cu argumente pasivismul transilvan, fapt ce i-a adus o lungă confruntare polemică cu George Bariţiu. Istoricul Lucian Boia scria despre acesta: «…având o cultură destul de bogată (studiase istoria şi ştiinţa politicii la Universitatea din Leipzig între 1861 şi 1863), un timp profesor la seminarul din Sibiu, devenind preot în 1870, căsătorit în 1869 cu fiica lui Diamandi Manole, bogatul negustor din Braşov, Nicolae Cristea era un spirit suficient de luminat şi dispunea de suficiente relaţii sociale pentru a ajunge, dacă nu iniţiatorul, cel puţin susţinătorul unui curent înnoitor în cultura şi chiar în viaţa politică transilvăneană.» Viaţa tribunistului Nicolae Cristea l-a determinat pe istoricul dr. Vasile Crişan să susţină că acesta se numără printre “martirii cauzei naţionale şi ai ziaristicii româneşti”. Despre publicistul născut în Ocna Sibiului (1834), care a avut «un rol determinant în dezvoltarea “Noii Direcţii” în Ardeal» (Vlad Popovici, “Tribunismul 1884-1905”), vom mai aminti.

La începutul anului 1866 (la 11/23 februarie) domnitorul Al. I. Cuza abdică, urmare a conjuraţiei „monstruoasei coaliţii”; Oct.11/23. «Poarta otomană emană firmanul de investitură a lui Carol I, prin care (...) recunoştea perpetuitatea unirii celor două ţări române.» (va urma)

 

Marius HALMAGHI



comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Fabrica de lactate Sevis

Vacanta Eurotrip
Fundatia APT
Licitatie publica