logo
2017-Anul tribuniştilor memorandişti (XVI):
2017-Anul tribuniştilor memorandişti (XVI):
Ce trebuie unei gazete pentru a prinde teren?- A refuzat să lase ca biserica să devină o simplă unealtă în mâinile laicilor!

Profesorul român de filosofie, deputatul şi avocatul Eftimie Murgu a dat o formă politică tuturor aspiraţiilor românilor bănăţeni. Refuzând să prezideze Adunarea de la Blaj, el a convocat românii bănăţeni pe “Câmpia Libertăţii” din Lugoj (la 27 iunie 1848), stabilind revendicările acestora: înarmarea poporului român, înfiinţarea unei mitropolii româneşti pentru Banat, declararea limbii române ca limbă oficială în toate instituţiile. Guvernul maghiar a aprobat numai numirea unui vicar metropolitan pentru Banat, restul revendicărilor rămânând simple deziderate. Născut (în 1805), la Rudăria (Caraş – Severin) -  tatăl fiind ofiţer imperial - a obţinut titlul de doctor al Universităţii din Pesta (în drept universal), vorbind fluent latina, maghiara, germana, greaca şi slavona. El a fost unul dintre deputaţii care a votat detronarea habsburgilor şi noua lege a naţionalităţilor, fiind ulterior arestat şi condamnat la moarte pentru "înaltă trădare faţă de monarhia habsburgică". După ce a executat 4 ani în închisoarea Iosefstadt (Boemia), este eliberat şi reales deputat (în Moraviţa), pentru ca în 1865 să scrie ultima lui lucrare: “Despre Memorandumul Sârbesc”, un document prea puţin cercetat de istorici. A fost un militant înflăcărat al ideii de republică, al unităţii naţionale a românilor şi al desfiinţării relaţiilor feudale. Decedat la Budapesta (în 1870), osemintele sale au fost reînhumate în capela cimitirului din Lugoj (în 1932); tribunistul Sever Bocu a însoţit sicriul lui Eftimie Murgu, definind personalitatea acestuia în lucrarea “Drumuri şi răscruci”: « (…) temut vizionar, frondeur al istoriei româneşti, aventurier neînţeles, paradoxal, enigmatic, complicat, romantic, al revoluţiei de acum un veac, (…) tu şi Ţichindeal, care ţi-a fost precursor, din groapa voastră, ca două spirite răzvrătite, ale istoriei româneşti, (…) Tu le-ai spus eri Ungurilor pe cari i-ai părăsit: (…) că Stâmpăraţi-vă, Trianonul nu e un nou Mohaci cum spuneţi, dar un nou Mohaci e totdeauna posibil … iar nouă, nu se pot face alianţe decât între neamuri cu comturile (n.r. conturile) deplin regulate între ele, că alianţe în cari partenerul te nesocoteşte şi atunci când el are mai mare nevoe de tine, nu sunt alianţe, ci acte de slăbiciune mai păgubitoare ca megalomaniile, fiindcă sunt lovituri de prestigiu date statului român.

Istoria românilor nu alocă un spaţiu semnificativ evoluţiei comparative a evenimentelor istorice în toate provinciile româneşti, istoricii limitându-se la prezentarea celor trei mari ţări româneşti, făcându-se puţine referiri la evoluţiile istorice din Banat, Crişana, Maramureş, respectiv Basarabia, Bucovina, Dobrogea, etc. Ar fi interesante analizele comparative a mentalităţilor populaţiilor acestor ţinuturi, relaţiilor minoritate - majoritate, modul lor de a percepe realităţile istorice şi raportarea la marile evenimente europene. Astfel, s-ar înţelege modul în care Sibiul (Hermannstadt – Nagyszeben) a devenit – în timp – centrul vieţii spirituale a românilor, răpind acest rol Braşovului (Kronstadt-Brassó), sau Clujului (Klausenburg-Kolozsvár), centre economice mult mai puternice! Creşterea şi decăderea puterii de influenţă a unei cetăţi – oraş este importantă, deoarece numai aşa vom putea înţelege evoluţia comunităţilor şi modul în care Sibiul românesc a predat ştafeta luptelor pentru afirmarea naţională a românilor, localităţii Arad, la începutul sec. XX-lea.

Lipsa de unitate a românilor - atât teritorială cât şi religioasă - a fost abil exploatată atât de autorităţile imperiale cât şi de cele maghiare, centrale sau locale, fapt ce i-a făcut pe mulţi cercetători să afirme că cele două biserici au contribuit – cu sau fără ştiinţă – la fenomenul  „scindării spirituale a românilor, scindare urmărită de Imperiul austriac”. Aici, trebuie făcută precizarea că este meritul conducătorilor celor două biserici că - în pofida tuturor încercărilor autorităţilor – acestea nu au fost subordonate Bisericii Catolice Maghiare (biserica unită) sau Bisericii Ortodoxe Sârbe (biserica ortodoxă). Majoritatea absolută a populaţiei din Transilvania a ştiut că ortodocşii sunt fraţi cu greco-catolicii şi aparţin aceleiaşi comunităţi naţionale, fiind români.

În prefaţa lucrării „Mitropolitul Andreiu baron de Şaguna. Scriere comemorativă la serbarea centenară a naşterii lui” apărută la Sibiu (în 1909) se nota: «În ciuda părerii lui despre vitalitatea naţionalismului şi a aprecierii rolului important jucat de biserică în dezvoltarea politică şi socială a poporului român, Şaguna a refuzat să lase ca biserica să devină o simplă unealtă în mâinile laicilor, pentru a promova cauza naţionalităţii. Îl dezgusta ideea implicării bisericii în probleme laice care ducea la dependenţă faţă de vicisitudinile politicii interne şi externe, hotărâte la Viena sau aiurea de către persoane care nu ştiau mai nimic despre ortodocşii români şi aveau şi mai puţină înţelegere pentru soarta lor. Atât la nivelele cele mai înalte ale guvernării cât şi în contactele zilnice cu clerul parohiilor, el insista ca treburile bisericeşti să fie separate de problemele pur politice. (...) el a făcut să se nască un spirit nou şi o motivaţie în rândul clerului din parohii şi a declanşat renaşterea şcolii săteşti.» Una dintre cele mai importante realizări ale mitropolitului a fost „Telegraful Român”, periodicul - fondat la 1853 -, fiind cea mai veche publicaţie cu apariţie neîntreruptă din Transilvania. Continuăm reproducerea selectivă: «Importanţa istorică a „Telegrafului” consistă în faptul că cuprinsul bogat al coloanelor sale din cei dintâi 20 de ani poate fi, pănă la un punct, considerat ca făcând parte din memoriile lui Şaguna, (...) - pe care Eminescu îl numeşte la 1876 „foaia cea mai modernă de preste Carpaţi” <care> – a urmărit cu stăruinţă „politica modestă şi sigură a neuitatului Şaguna”. De multeori Şaguna însuş lua condeiul de gazetar în mână, scriind articole de „orientare” dintre cele mai temeinice, câte s’au publicat în ziaristica noastră din acele decenii. Unele, fiind semnate, ne sunt cunoscute, despre altele se poate presupune, după anumite indicii, că sunt scrise de Şaguna. Dar multe vor rămânea îngropate în pulberea articolelor anonime, cari nu mai pot avea pretenţia de a li-se statori cu siguranţă autorul. Aceasta însă nu e o împrejurare, în stare a provoca vre-o îndoială cu privire la legătura strânsă ce a existat mai bine de două decenii, între ideile lui Şaguna şi scrisul „Telegrafului Român”. (...) Ceeace trebuia atunci – cum trebue şi azi, şi ori când – unei gazete, pentru a prinde teren şi a se întări, era înainte de toate o personalitate, care să se identifice cu interesele ei, s’o conducă, s’o îngrijească, şi cunoscând bine trebuinţele momentului, să ştie afla toţi factorii folositori, să ştie pune în slujba ideilor sale toţi factorii folositori, să ştie pune în slujba ideilor sale toate forţele necesare pentru a exercita o influenţă hotărâtoare în cercuri cât mai largi, pentru a câştiga şi menţine nu numai un public cetitor număros, dar şi o ceată întreagă de aderenţi sinceri, pe simpatia şi ajutorul cărora să poată conta între orice împrejurări şi la orice întreprindere grea. Personalitatea aceasta a fost pentru „Telegraful Român” timp de două decenii Şaguna, întocmai cum fusese pentru „Gazeta Transilvaniei” Gheorghe Bariţiu, Şi fiindcă aceşti doi mari bărbaţi ai neamului nostru reprezintă în politica românimii ardelene două direcţii cu totul opuse, - cel dintâi direcţia politicei realiste, cel din urmă curentul idealist – romantic....». Primul redactor al periodicului a fost istoricul şi publicistul român Aaron Florian (n.r.: născut în Rod, com. Tilişca), fiind şi primul care a susţinut necesitatea cunoaşterii istoriei naţionale, afirmând că: «Un popor trăeşte numai până atunci, până când îşi cunoaşte trecutul şi este însufleţit pentru al său viitor; îndată ce aceste două scântei se şterseră din inima lui, el a murit, deşi pare că mai trăeşte ...». (va urma)

Marius HALMAGHI



comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie


Ciclism Sibiu

Hertel Nordbayern

Filarmonica Sibiu

Eurotrip Rekze
Fundatia APT
Auchan