logo
2017-Anul tribuniştilor memorandişti (XLIV):
2017-Anul tribuniştilor memorandişti (XLIV):
Memoriul de ţinut minte ... detailat, prea istoric sau curat politic? Un popor numai atâta valorează, cât valorează oştirea lui!

Între 1888-1890, publicistul şi pedagogul Septimiu Albini a reuşit să conducă destinele redacţiei Tribunei; Albini, considerat un adevărat "dicţionar enciclopedic" (alături de I. Bechnitz), cunoştea opiniile lui Slavici, destănuite (şi posterităţii) într-o epistolă (din 1887) către D.A. Sturdza: «După experienţele pe care le-am făcut de când mă aflu la Sibiu, m-am convins că o înţelegere cu maghiarii, o rezolvare paşnică a conflictului dintre români şi maghiari nu este cu putinţă. Prevăd că (...) se va produce o ciocnire ale cărei consecinţe nu se pot prevedea.» Publicistul Vasile Rusu susţine că «trecerea sa în redacţia Tribunei, Albini o face cu totală dăruire "în toate acţiunile întreprinse de Slavici, rămânând credincios programului literar şi politic al Tribunei şi ilustrând prin întreaga sa activitate, direcţiile de activitate ale cotidianului sibian, care vor duce, în 1918 - la proclamarea Unirii de la Alba Iulia" (I. Moise, Septimiu Albini, Scrieri, 1998)». Albini s-a stins în 1919, fiind fericit că a trăit să vadă "România Mare", crezul său trebuind să dea de gândit tuturor: "Am fost și sunt pătruns de adevărul că un popor numai atâta valorează, cât valorează oștirea lui".

Geneza memorandului a fost analizată de mulţi istorici, Dinu C. Giurescu definind Memorandum în Istoria ilustrată a Românilor (1981) - prin expresia de ţinut minte asupra revendicărilor esenţiale ale românilor din Ungaria. Istoricul Vasile Lechinţan (n. 1949, Silivaşu de Câmpie, jud. Bistriţa Năsăud) a elaborat o lucrare interesantă prin sinteza derulării evenimentelor: Cronologia ideii memorandiste la românii din Transilvania (1848-1896) (în 1994). Considerând ca reper 3-5 mai 1848 anul Marii Adunări naţionale de la Blaj, perioada analizată se încheie prin manifestul din februarie 1896 prin care memorandiştii «arată că politica de maghiarizare, de asuprire şi persecuţie a guvernelor ungare s-a dovedit ineficientă, iar pe poporul român l-a călit în luptă pentru drepturile sale, luptă care va continua pentru realizarea programului naţional, pe baza punctelor din 1881 ale Partidului Naţional Român din Transilvania şi Ungaria». În 1881 a avut loc prima Conferinţă naţională a Partidului Naţional Român din Transilvania şi Ungaria, Iuliu Coroianu propunând «adunării să admită un text de protest contra tuturor nelegiuirilor ce s-au făcut şi se fac zi de zi naţiunii române şi să se întocmească un memorand în acest sens, explicativ, detailat în cauză”, care să fie publicat şi adus în faţa opiniei publice din ţară şi străinătate; este numit să redacteze memorandul Vincenţiu Babeş, apoi George Bariţiu» Despre Memorialul lui Bariţiu (1882) publicaţia Insbrucker Nachrichten scria «Memorialul descrie istoria patimilor de o mie de ani a poporului românesc într-o lumină clară, serioasă, bărbătească şi convingătoare»

Anul fondării Tribunei 1884 - a fost anul relansării activităţilor politice: «sub direcţiunea lui Ioan Slavici; era publicaţia acreditată a Comitetului central electoral al P.N.R. din Transilvania şi Ungaria; va avea un rol de frunte în mişcarea naţională românească, mai ales în perioada Memorandului, fiind o adevărată instituţie de apărare a drepturilor româneşti; a lansat celebra deviză: Soarele pentru toţi românii la Bucureşti răsare”»; dacă în 1 iunie, la Sibiu are loc cea de-a II-a Conferinţă Naţională a P.N.R (susţinându-se programul din 1881), î24 septembrie la şedinţa Comitetului Central al P.N.R. se pune în discuţie redactarea unui memoriu curat politic pentru împărat, cel al lui Bariţiu fiind prea istoric - este actul de naştere al Memorandului din 1892; în 16 noiembrie, «se reia ideea redactării unui memoriu exclusiv politic, pentru a se conştientiza şi opinia publică din ţară şi străinătate asupra situaţiei românilor din Ungaria.»

Iniţiată la 27 decembrie 1884 (Cluj), şi fondată la 12 aprilie 1885, Asociaţia pentru Cultură Maghiară din Transilvania (Erdélyrészi Magyar Közmüvelödési Egyesület-EMKE) este consemnată în Memorand (1892) pentru activitatea celui mai temut instrument neoficial al politicii de maghiarizare şi control al activităţilor cultural-educative româneşti. EMKE şi „Elsö magyar cultur egylet” („Prima asociaţie culturală maghiară”) sunt expresii care s-au încetăţenit rapid, adoptate de intelectualitatea maghiară. Raportul Adunării din Braşov (1888) consemna: «Aşa devin un tot sabia S.P.Q.R. şi inscripţia de pe cruce I.N.R.I, în spiritul biruitor, de jerfă al guvernării noastre, a cărei deviză este E.M.K.E. şi aşa, între cele două extreme ale istoriei universale, naţiunea maghiară va asimila toate contradicţiile, în mod armonios, devenind cea mai perfectă naţiune a lumii». Să revedem şi un fragment din poezia citită în plen «Cu o mie de ani în urmă la Muncaciu/ A avut loc „marele aldămaş”,/ Acum de la Braşov începe/ Noua descălecare...»

În perioada 1887 – 1890 evenimentele politice s-au precipitat. Prin rezoluţia Conferinţei Naţionale a P.N.R. (a III-a, 7 mai 1887), s-au susţinut programele din 1881 şi 1884 (inclusiv tactica rezistenţei pasive); în noul Comitet central, între membrii fiind Eugen Brote şi Ioan Slavici (notar), se ia hotărârea ca Memorandul care se va redacta să fie înaintat la împărat; includerea tribuniştilor în comitet «era urmarea firească a creşterii influenţei şi prestigiului publicaţiei sibiene, a cărei audienţă în rândul românilor devenise o realitate, peste care nu se putea trece cu uşurinţă». Istoricul Liviu Maior susţine că «s-a răspândit vestea că guvernul urma să desfiinţeze Comitetul Central Electoral, tocmai datorită programului său legat de Memorand. Întrunirea organizată ... a luat în discuţie un prim proiect de Memorand, elaborat de Slavici.» Prin retragerea lui Slavici, acesta fiind «supravegheat cu stricteţe de către poliţie, limitându-i-se posibilităţile de acţiune politică (...) în şedinţa din 30 august 1887 Comitetul Central a adoptat hotărârea alcătuirii unor noi proiecte de Memorand, misiune încredinţată lui Iuliu Coroianu şi Aurel Mureşianu». În mai 1890 Iuliu Coroianu pune în discuţie textul Memorandului oamenilor politici din România, iar în 27-28 octombrie 1890 s-a organizat a IV-a Conferinţă Naţională a P.N.R., fiind pus în discuţie Memorialul întocmit de Iuliu Coroianu.

În decembrie 1890, se înfiinţează, în Regatul României, Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor, scopul fiind apărarea drepturilor limbii române, «Graiul românesc este nu numai alungat din şcolile naţionale, dar e ameninţat de a fi înăbuşit chiar în vatra familiei române». Era reacţia Ligii la publicarea proiectului de lege al guvernului ungar prin care se impunea introducerea limbii maghiare în azilele şi grădiniţele de copii, pentru învăţarea maghiarei de toţi copii, de la vârsta de 3-6 ani. Liga propunea şi fixarea unei zile ca sărbătoare naţională pentru românii din provinciile istorice ale Daciei, ideea fiind susţinută public de Barbu Delavrancea şi I. Bianu.

Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900 (2008) consemnează activitatea lui Ioan Slavici: «în 1890 se stabileşte la Bucureşti şi înfiinţează, împreună cu I. Russu Şirianu, şi alţii Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor. Întreaga activitate politică desfăşurată de scriitor a avut un rol important în pregătirea mişcării Memorandumului». Liga a fost «o puternică tribună în marea luptă naţională pentru limba, pentru constituirea deplinei sale individualităţi, pentru mărirea sa». (V.A. Urechia, 1893). Pe tricolorul Ligii era scris UNIREA FACE TĂRIA (pe albastru), Liga pentru Unitatea Culturală a Tuturor Românilor (pe galben) şi In hoc signo vinces/ În acest semn vei învinge (pe roşu). (va urma)

Marius HALMAGHI



comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
burduf sevis

Vacanta Eurotrip
Fundatia APT
Auchan
Licitatie publica