logo
2017-Anul tribuniştilor memorandişti (XLIII):
2017-Anul tribuniştilor memorandişti (XLIII):
Ei stăpâni şi domni, noi supuşi şi cerşetori - Patria însă este un ogor la a cărui cultivare toţi trebue să muncim!

Continuăm reproducerea selectivă a procesului de presă nr. 16 (din 1890): «Toate aceste pentru-că am ţinut la naţionalitatea noastră. Şi ce schimbare a sorţii! Kossuth ne consideră de vite; Tisza însă de soli şi agitatori periculoşi. Am suferit toate insultele; ba după impregiurările politice, care ni s'au creat, am înfruntat şi respins calumniile aşa după cum meritau calumniatorii. Şi ce ni-se întâmplase? Am fost aruncaţi în temniţe; am fost traşi înaintea judecătorilor şi a juriului de presă; am fost judecaţi de oameni, -care nu ne înţelegeau nici limba, nici nu cunosceau adevărul pentru care noi ne luptăm. Cupa suferinţelor noastre s'a umplut.(...) La anul 1848 Kossuth s'a exilat, pentru-că nu a cunoscut marginile patriei-sale; Tisza va cădea pentru-că nu a cunoscut naţionalităţile din această patrie. Cu noi este învingerea.

Substratul celui de al doilea proces celalalt articol publicat, sub titlul «Ei sau noi» în nr. 53 şi 54 al ziarului «Tribuna». În acest articol se zice: (...) Abusul de putere şi zorul de desnaţionalisare ce se manifestă nu numai din partea publiciştilor, dar chiar şi din partea directă a organelor statului, ... Aşa nu mai poate merge. De aceea ne şi aflăm îndemnaţi de cel mai sfânt patriotism şi de cea mai nefăţărită iubire de neamul nostru, ca să ne întrebăm: Ei, adecă numai Maghiarii, sau noi toate celelalte naţionalităţi, împreună cu Maghiarii, avem dreptul de a trăi, de a muri şi de a ne lupta pentru drepturile acestei patrii? Formulăm această întrebare aşa, deoare-ce niciodată nu ne vom da consentimentul nostru la acea nebunie, care emanează din capete goale, care zic: Statul suntem noi numai: Maghiarii. Care va să zică, leala şi nobila naţiune, maghiară se identifică numai pe sine cu statul şi îşi ţine de merit, de a imita sistemul cel mai ruginit şi mai vechiu, zicând şi acceptând vechia formulă a absolutismului nemţesc: „Der Staat bin ich” (Statul sunt eu.) Pe această cale tot ce cade afară de «naţiune» mai nu are dreptul să trăească in Eldora-do-ul «Magyarország». Ce batjocură şi nebunie din partea sprintenei şi uşuraticei naţiuni maghiare!? (...) Care sunt legile ... care ne scutesc şi ne apără drepturile noastre naturale? Cui şi pentru cine dăm noi avutul nostru în sânge şi bani?

Şi care este în fine, patria noastră iubită, pe al cărei pământ să ridicăm rugăciunile noastre Dumnezeului celui atotputernic, ca să o apere de văzuţii şi nevăzuţii duşmani? Nu adresăm poporului român acele întrebări, nici celoralalte naţionalităţi nemaghiare, ci le adresăm politicilor şi publiciştilor maghiari.

Noi naţionalităţile nemaghiare din ţările de sub coroana sfântului Ştefan scim, şi aşa am sciut, că legile sancţionate de M. Sa nu sunt aplicate numai faţă cu Maghiarii, ci şi faţă cu Românii, Saşii, Croaţii şi Slavonii câţi locuesc pe pământul acestei patrii. Noi am sciut, că guvernul şi legislativa unui stat constituţional ... nu poate face abus de lege, favorisând pe o anumită ceată de oameni prin nimicirea drepturilor publice ale tuturor celoralalţi cetăţeni. Aşa ceva auzim acum că se întâmplă numai în Ungaria, unde alta însemnează a fi Maghiar, şi alta însemnează a fi Român sau Sas! Numai în Ungaria începe astăzi a se face deosăbire între «naţiune» şi «naţionalităţi». Sub «naţiune» se înţeleg Maghiarii cei favorisaţi, ear sub «naţionalităţi» se înţeleg «miserabilii» de Români, Croaţi, Saşi şi Slovaci, puşi alăturea cu Ţiganii şi Jidovii,care nu au casă şi masă şi nici ţeară caldă! Ce idei progresiste au compatrioţii noştri...!!

Noi am sciut pană acum, că dăm avutul nostru în sânge şi bani pentru gloria Tronului şi a patriei, precum şi pentru apărarea individualităţii noastre naţionale. Românul nu a luat arma în mână, ca să-şi verse sângele pentru utopiile naţiunii maghiare, şi alături cu toate naţionalităţile a mers în lupta pentru un ideal comun, care este gloria Tronului şi susţinerea integrităţii politice a imperiului nostru. Între marginile acestui imper poporul român nu numai s’a sciut acasă, dar nici nu i-a trecut prin minte cuiva, şi nici nu şi-a permis cineva atâta îndrăsneală, ca să-l numească chiar străin, care nu are nici patrie, nici domnitor şi nici drepturi politice. (...) Europa şi numai Europa va fi chemată cândva să deslege viitorul, acestei patrii. Europa va avea ca să se pronunţe asupra dreptului public: Ei sau noi! Şi oare va fi mai bine ca alţii să ne facă nouă casă şi să ne întindă masă? Este oare bine, ca durerea şi amăriciunea de care suntem noi cuprinşi să nu o vindecăm tot noi de noi? Dacă noi naţionalităţile nu suntem în stare a ne înţelege cu ei şi dacă ei ne consideră de străini, trebue, constrînşi fiind de necesitate, ca să limpezim posiţia politică a lor şi posiţia politică a noastră. Ei stăpâni şi domni, noi supuşi şi cerşetori. Acesta ar fi cuprinsul teoriei compatrioţilor Maghiari. Totul pentru ei în numele statului, nimic pentru noi în numele patriei. Bine trebue să distingem, că altceva înţelege Maghiarul sub stat şi altceva sub patrie. Statul este pentru Maghiar o pâne, din care numai singur Maghiarul poate tăia şi mânca. Chiar de aceea şi idea de stat maghiară nu poate admite, ca din această pâne să guste şi altcineva afară de Maghiar. Patria însă este un ogor la a cărui cultivare toţi trebue să muncim, noi naţionalităţile numai ca vite şi ca unelte de economie, ear Maghiarul ca domn cu corbaciu şi biciuşca. Nu trebue dar să ne mirăm dacă ne fac imputări despre «nepatriotismul» nostru, şi mai cu seamă, dacă, ca oameni ce suntem, ne ridicăm şi noi mai presus decât animalele şi nu urmăm orbesce în sensul patriotismului, după-cum îl înţeleg Maghiarii. Aşa cugetăm şi noi naţionalităţile, că vremea despotismului absolutistic a trecut, privilegiile s’au strivit, ear favorurile trebue să înceteze(...) Noi Românii însă, fără-ca să ne considerăm ca străini în această patrie, vom ţinea la tradiţionalul nostru dinasticism, la neclătita noastră alipire şi iubire de patrie, precum şi la recunoscuta noastră iubire de limbă şi naţionalitate, căci suntem mândri că ne-am născut Români. Au fost osândiţi: Preotul Ioan Macaveiu la 1½ închisoare de stat şi dl Septimiu Albini la şease luni temniţă ordinară. Recursul de nulitate a fost respins. Dl Ioan Macaveiu s’a îmbolnăvit în închisoare şi, încurând după terminarea osândei a decedat.»

Din caseta de redacţie zilnică a „Tribunei” aflăm că directorul Slavici a lucrat cu redactorul responsabil Cornel Pop Păcurar, iar în absenţa acestuia cu Pompiliu Piposiu (o scurtă perioadă de timp, în 1886), ştafeta preluând-o Septimiu Albini, şi din 10/22 sept. 1886, Aurel Popa. Din 1887, Ioan Slavici şi funcţia de director nu mai apar în această casetă, rămânând funcţia de redactor responsabil, care s-a predat succesiv: Aurel Popa (nr. 1/1887 - 137), Cornel Pop Păcurar (138-140), Pompiliu Piposiu (nr.141-185), Aurel Popa (nr. 186-218), Adrian Caşolţanu (nr. 219/1887 – 1 iul. 1888), Septimiu Albini (3 iul. 1888 – dec. 1890), Andrei Balteş (nr. 1/1891 – 292/1892).

Tribunistul sibian Vasile Rusu îl prezintă pe Septimiu Albini (1861, Cut – 1919), în lucrarea "Tribuna sibiană" (1884- 2004) citându-l pe prof. univ.dr.Ilie Moise «"Astfel – zice biograful său, I. Moise – acest tânăr cu fire de dascăl ajunge redactor-responsabil al celui mai bun ziar al românilor de dincoace de munţi schimbând catedra (...) cu tribuna ziarului de la care avea să vorbească naţiunii", ştiind că-l aşteaptă "temniţa şi lupta", temniţă în care intră de trei ori, vinovat de nevinovăţie.» continuând: «Călit deja, în hărţuieli, la "Telegraful" şi "Şcoala de fete", luptător de linia întâi, Slavici îl cheamă să ia locul de "redactor-resposabil" la Tribuna, liber prin arestarea vrednicului tribunist Cornel Pop-Păcurariu, condamnat la un an de puşcărie.» (va urma)

Marius HALMAGHI



comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
burduf sevis

Vacanta Eurotrip
Fundatia APT
Auchan
Licitatie publica