logo
2017-Anul tribuniştilor memorandişti (XI): Dacă albinele ar avea jurnale! – „O teorie filosofică a istoriei” de Mihail Eminescu
2017-Anul tribuniştilor memorandişti (XI): Dacă albinele ar avea jurnale!  – „O teorie filosofică a istoriei” de Mihail Eminescu


Continuăm reproducerea editorialului „Situaţiunea I” apărut în Tribuna nr. 25 din 15/27 maiu 1884: «Ori cât de firească însă, această înclinare nu poate să ducă decât la disolvarea statului. Poporul maghiar e, înainte de toate prea mic, prea puţin cult, prea puţin superior, pentru-ca să poată asimila ori stîrpi nisce elemente, care sunt părţi din popoare mai mari şi în parte superioare celui maghiar. Cu cât mai mulţi Slavi asimilează Maghiarii, cu atât mai accesibil devine poporul maghiar pentru înrîurirea slavonă, cu cât mai mulţi Germani asimilează, cu atât mai lesne vor fi ei înşişi asimilaţi de marea şi culta naţiune germană. Dar fatală e înclinarea Maghiarilor de a asimila ori stîrpi pe cele-lalte elemente din patrie mai vîrtos pentru-că trăim în sec. XIX.
Ne-a luat cultura pe din nainte: Europa este prea rafinată, prea susceptibilă, prea preocupată de interesele desvoltării, pentru-ca să poate suporta priveliştea luptei de rasă, în care elemente pornite spre desvoltare se stîrpesc unele pe altele ori se opintesc cel puţin a-şi nimici reciproc cultura.
Astăzi dar cestiunea, asupra căreia trebue să se gândească toţi oamenii luminaţi ai patriei noastre, nu poate fi decât aceasta: care este forma, prin care se poate asigura libera emulaţiune în desvoltare a tuturor elementelor ce constituesc statul ungar? (...)»
Rădăcinile filosofice ale concepţiilor promovate de conducerea Tribunei sibiene trebuiesc cercetate în teoriile promovate de Junimea. Pentru o mai bună înţelegere a spiritului filosofic ce domina epoca, reproducem articolul apărut în “Foiţa Tribunei” din Tribuna nr. 73/30 martie-11 aprilie 1891. Articolul “O teorie filosofică a istoriei” de Mihail Eminescu apărea la doi ani de la moartea poetului naţional, reprodus după “Crestomaţia română” de I. Manliu: «O teorie filosofică a istoriei.
Popoarele nu sunt producte ale naturii – aceasta trebuie stabilit. La începutul desvoltării lor ele au nevoie de un punct stabil, împregiurul căruia să se cristalizeze lucrarea lor comună, statul lor, precum roiul are nevoie de o matcă. Dacă albinele ar avea jurnale, aceste ar fi foarte legitimiste. Când mersul liniştit şi regulat al afacerilor este lovit în centrul, în regulatorul seu, treaba nu poate merge bine. ªi cu toate aceste noi Românii de sute de ani n’am avut altă plăcere mai mare, decât a ne răsturna principii.
Alături cu această teorie fundamentală despre stat, ca aşezământ al naturii şi nu al raţiunii, vom trebui să-l caracterizăm repede.
1.Istoria din lăuntru a popoarelor este o luptă între idea statului şi individualismul. Ce este individualism? Fiecare fiinţă organic e pentru sine lucru principal, semenul său lucru secundar. Dorinţele şi aspiraţiile ori-cărui individ omenesc sunt nemărginite, încât funcţiunea principală a vieţii, a inimii sale este, nu realisarea unei dorinţe, ci dorinţa, voinţa ca atare.
De acolo proverbul: “Toată lumea să peară, numai Manea să trăească”. Acest element e şi periculos şi folositor. Periculos, dacă o putere mai mare nu-‘i pune margini; folositor, dacă în margini legiuite el caută a-şi realisa prin muncă aspiraţiile sale, şi precum soarele este tatăl luminii şi al umbrei, tot aşa individualismul este tatăl înfloririi şi al decăderii, justiţiei şi al injustiţiei, binelui şi răului. Faţă cu această ilusie a inteligenţei şi a inimii individuale, care e causa, că om pe om se exploatează, om pe om se nimicesce, faţă cu acest “bellum omnium contra omnes” (n.r. războiul tuturor contra tuturor), un ochiu mai limpede zice: “Stăi! Nimicind pe vecinul tău, tu lovesci în tine, căci puterile, care exploatează natura brută, s’au împuţinat, tu eşti mai sărac cu o sumă oare-care de puteri. Deci vecinul tău să trăească. El produce grâu, el are trebuinţă de mine, eu de el, nimicirea sa ar fi o perdere vădită pentru mine, care nu mă pot ocupa cu toate celea.”
Va să zică interesele individuale sunt armonisabile. Eată dar’ idea statului: idea armoniei intereselor.
Dar producătorii de grâu au o ţintă comună, interese comune: eată clasa; identitatea de interese nasce o identitate de păreri: eată principiile; se cere realisarea acestor păreri în stat: iată partida (n.r. partidul). Tot aşa fac breslaşii, formează o clasă, au principii, sunt o partidă. În locul individualismului personal vine cel de clasă. Pentru a-şi asigura cercul de exploatare ele încremenesc câte odată: iată castele. Nimic nu va schimba natura societăţii. Ea va rămâne un “bellum omnium contra omnes” sub ori-ce formă pacinică s’ar presenta. Puterile în luptă se comassează, în locul indivizilor avem clase, forme superioare ale aceluiaşi principiu, care se luptă pentru supremaţie.
Statul însă, ca o formă şi mai înaltă a aceluiaşi principiu, nu vede în clase indivizi deosebiţi, ci un complex de organe sociale: naţiunea. Toate clasele sunt înaintea sa egale de importante, menirea sa este de a stabili armonia între ele, de a opri ca una să fie exploatată prea mult prin alta, căci toate trăesc şi înfloresc una dela alta şi peirea uneia condiţionează peirea mai curândă sau mai târzie a celeilalte.
2. Statul mai are şi un scop moral. Drept va rămâne totdeauna, că societatea există prin exploatarea unei clase prin alta, afară de clasă, după părerea noastră, cea mai importantă, care exploatează de-a-dreptul natura, care produce materiile brute. Deci prelungă aceea, că statul va îngriji, ca această clasă, aceşti hamali ai omenirii să stee cât se poate de bine, el va căuta a deprinde şi clasele superioare la o muncă folositoare, care să compenseze pe deplin sacrificiile celor inferioare. De aceea el va fi prin o aspră organisare contra semidoctismului, contra spoelii, contra tendenţei egoistice a acestor clase de a câştiga mult prin muncă puţină, de a nu se întreba în socoteala cui trăesc. Deci societatea e câmpul schimbărilor vecinice, al luptelor pentru existenţă şi supremaţie, un “bellum omnium contra omnes”, statul este regulatorul acestei lupte, el opresce, ca aceste puteri egal de folositoare să nu se nimicească una pe alta. Societatea e mişcarea, statul stabilitatea.
De aceea, pentru-ca lupta să poată fi purtată în margini, trebuesce o familie, ale cărei interese să fie acele ale armoniei societăţii, care să fie bogată, când toate clasele sunt bogate, puternică, când toate sunt puternice. Aceasta e dinastia – monarhul, tot pentru-că individualismul este principiul vital al naturii omenesci, preferăm în privirea moştenirii legea salică şi nu majoratul. Cu totul opus acestei serii de idei este republicanismul. Nu vorbim de republicanismul în sens diplomatic, ci în sens social. Republică este ori-ce stat, în care o partidă, representanta unei sau mai multor clase (însă nu a tuturor), poate să ajungă la stăpânire. Aceste republice le impart în antice şi moderne. Republicele antice se bazează pe supremaţia claselor în forma de clase, republica modernă se bazează pe supremaþia aceloraşi clase în formă movibilă.» (va urma)

Marius HALMAGHI



comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
burduf sevis

Vacanta Eurotrip
Fundatia APT
Auchan
Licitatie publica