Prin lectura articolului „O va­rietate”, directorul fondator al cotidianului Tribuna - scriitorul Ioan Slavici - creiona multitu­dinea relaţiilor ce se nasc în colec­tarea ştirilor şi traseul pe care ele ajung înapoi, la publicul cititor; astfel justifica prezenţa în pagi­nile publicaţiei a rubricii „Varie­tăţi”, o rubrică cu ştiri din întreaga lume. Înşiruirea de posibile ştiri cu care se confruntă un jurnalist în fiecare zi este bogată şi - de multe ori – repetitivă. Nimeni nu şi-ar fi putut imagina în sec. XIX-XX, că lumea ar putea exista fără presă: „Şirul noutăţilor zi cu zi, (...) se va urma cât va mai fi pe lume om şi peană şi hâr­tie şi tipar”.
Lucrarea „Un regal pentru regina istoriei – Hârtia o elegie – Hârtia este cheia ce ne des­chide tainele lumii, iar civilizaţia prezentului îi datorează aproape totul. Fragilă, vremelnică, dar nepieritoare! Să ne imaginăm, doar pentru o clipă, că toată hârtia ar dispărea. Am pierde oare ceva? Am pierde totul!” a apărut în 2014, fiind o traducere în limba română, după lucrarea lui Ian Iansom: „PAPER AN ELEGY”. Interdicţia „Niciun fragment din această lucrare şi nicio com­ponentă grafică nu pot fi re­pro­duse fără acordul scris al deţină­torului de copyright, conform Legii Dreptului de Autor”, ne obligă să reproducem doar me­sajul autorului, Ian Sansom, tipărit pe manşetele coperţii lucrării:
«Nu sunt pădurar, dar sunt fără îndoială un copil al pădurii, un obişnuit al crângurilor întune­cate şi al desişurilor verzi. Lemnul este combustibilul meu: chiar în această dimineaţă am venit acasă cu două topuri de hârtie pentru copiator, două notesuri, câteva plicuri, cinci creioane HB, câte un exemplar din Belfast Tele­graph, Daily Telegraph, The Guardian, The Times, Daily Mail, The World of Interiors şi Boxing Monthly. Şi mă dusesem la ma­gazin doar pentru câteva timbre. Eu consum hârtie în cantitate mai mare decât orice alt produs, inclusiv mâncare. Sunt un omni­vor al hârtiei. O devorez – sub orice formă, de oriunde ar fi. Sau aproape de oriunde. Nu de mult, la Londra, am intrat aproape fără să-mi dau seama într-una dintre elegantele papetării Smythson, de pe Bond Street, unul dintre acele magazine în care angajaţii arată mai bine decât clienţii, care oricum arată mai bine decât toţi cei pe care i-aţi întâlnit vreodată, unde există paznici la intrare, iar o casetă de birou din piele cafenie vă poate uşura de 1500 de lire sterline, agendele pot fi inscrip­ţionate cu litere aurii, după dorinţă, de unde, sincer vorbind, nu mi-aş permite să cumpăr nici măcar o cutie de creioane. (...) nu ne vom mai sufla nasul într-o ba­tistă de hârtie. Vom uita de for­mele pentru brioşe şi de cartoa­nele pentru prăjituri. Şi de cărţile de vizită. Nu vom mai avea nici facturi, nici bănci, nici companii de asigurări. Nici societăţi de investiţii. Poate doar puţină in­dus­trie şi un rudiment de admi­nistraţie guvernamentală. Şi pu­ţină lege şi ordine. Dar categoric, nu vom mai fuma ţigări, nu vom mai folosi şerveţele umede, ne vom oferi cadouri neîmpache­tate, nu vom mai trimite felicitări de Crăciun şi nu vom mai aprinde artificii ... De fapt, este aproape imposibil să ne închipuim o lume fără hârtie!»
Recomandăm iubitorilor de carte şi presă această lucrare. Militând în introducere pentru „Respectul pentru hârtie”, men­ţionăm câteva titluri din „Cu­prins”: „Un miracol de o impe­netrabilă complexitate”, „Un lemnăriş”, „Victimele biblioma­niei”, „Ornamentaţiile pentru fa­ţada iadului”, „Sufletul publi­cităţii”, „Gândire constructivă”, „Secretul e hârtia”, „O minunată terapie pentru minte şi trup”, „Legitimationspapiere”, „Cinci foi rămase”, „Golul din hârtie”. Cartea - o concepţie Baroque Books&Arts - este o lucrare va­loroasă atât în conţinut cât şi pentru promovarea hârtiei eco-responsabile. Firma Antalis – liderul european în distribuţia de hârtie şi materiale destinate ambalării - a asigurat, pentru edi­tarea lucrării, hârtie reciclată, un produs natural biodegradabil şi perfect reciclabil (de încă 7 ori); inserând în această lucrare şi o hârtie lucrată manual ce „con­ţine iarbă, petale de flori, ace de brad, cafea, fibre de mătase şi de bumbac” ne-a demonstrat ce poate face o moară de hârtie!
Puţini mai ştiu că şi pe melea­gurile sibiene exista o moară de hârtie ...
Puţini ştiu că -  încă - în Galeşul Săliştei funcţionează ultima moară pe apă din judeţul Sibiu! 
Lecturând lucrarea putem construi o nouă viziune asupra unui viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat; nu peste mult timp vom putea să redescoperim bibliotecile locale –  inclusiv biblioteca judeţeană ASTRA -  ca „Muzee ale Hârtiei”.
Hârtia propriu-zisă riscă să de­vină istorie materială sau tehno­logică, un simbol „sacru” şi „de lux” al unei epoci istorice de pro­gres material şi spiritual al omenirii.     
Jurnalismul nu a putut fi con­ceput fără hârtie, cele mai mari probleme apărute - în timp - fiind legate de conceptele care-l gu­vernează. Astăzi, în toate ma­nualele de jurnalism se prezintă  modul în care cei care contro­lează presa respectă conceptele de adevăr, onestitate şi virtute în condiţiile în care obiectivele reale ale oricărei afaceri sunt profitul şi/sau promovarea!
În prezent – în Occident – cor­poraţiile au preluat de la proprie­tarii individuali ai ziarelor condu­cerea efectivă a publicaţiilor, de regulă acestea sprijinind partide politice şi exercitând o presiune constantă privind politica redac­ţională şi de publicitate a ziarului. Reducerile de costuri, maximi­zarea profitului dar şi politica de publicitate sunt obiectivele prio­ritare ale proprietarilor publica­ţiilor, toate acestea reflectându-se în conţinut, calitatea ştirilor şi a editorialelor. 
Cultura jurnalistică a echipei redactorului şef conturează zil­nic conţinutul ziarului, selecţia „in­teresant” sau „plictisitor” fiind orientată după un  ghid ne­scris de principii deontologice; acest „ghid” defineşte profilul moral al publicaţiei, membrii re­dacţiei urmărind după propriul „instinct” publicistic evenimen­tele şi transformând ştiri banale în informaţii senzaţionale sau spectaculoase. Procesul de re­dactare al fiecărei ştiri ţine de talentul redactorului şi modul în care acesta utilizează cuvintele în realizarea unei relatări atrac­tive şi pe înţelesul cititorului.
Publicaţiile ce aderă la prac­ticarea „jurnalismului de titlu”, organizează informaţiile sub titluri „senzaţionale”, foarte a­tractive pentru cititor; realitatea prezentată în acest tip de jur­nalism este la limita extremelor: alb sau negru, respectiv corect sau greşit!
Ţinta fiecărei publicaţii o re­prezintă cititorul, fiecare subiect al unui articol adresându-se unui grup anume.
Noi – cititorii - suntem diferiţi, iar gusturile noastre sunt di­ferite.
Principala problemă a oricărei publicaţii - în toate vremurile - a fost şi a rămas permanent: anticiparea acestor preferinţe!.
În zilele noastre sondajele de opinie, experienţa jurnaliştilor şi o anume cunoaştere „empirică” a nevoilor publicului cititor (în baza reacţiilor la articole, a tele­foanelor primite, a plângerilor şi altor factori) reprezintă tot atâtea moduri în care publicaţia îşi de­fineşte relaţia cu valorile citi­torilor.  (va urma)

Marius HALMAGHI