logo
2017-Anul tribuniştilor memorandişti (II): CINE ŞI CUM SCRIE ISTORIA?
2017-Anul tribuniştilor memorandişti (II): CINE ŞI CUM SCRIE ISTORIA?
"Viitorul trebuie întemeiat pe experienţa trecutului!"

Marele istoric Dan Berindei, vicepreşedinte al Academiei Române, şi descendent al voe­vodului Constantin Brânco­veanu, scria în prefaţa lucrării citate: «”Românii au trebuinţa astăzi - scria Nicolae Bălcescu în 1845, dar cât de actuale sunt încă cuvintele sale! - să se întemeieze în patriotism şi curaj şi să câştige statornicie în caracter.” El sugera şi calea care trebuia urmată: „Aceste rezul­tate, nota el, credem că s-ar dobândi când ei ar avea o bună istorie naţională şi când aceasta ar fi îndestul de răspândită.” Cu multă luciditate, clarviziune şi iubire de naţiune, Bălcescu descria foloasele unei istorii naţionale: „Privind la acel şir de veacuri, în care părinţii noştri au trăit şi la chipul cu care ei s-au purtat în viaţa lor socială, noi am căuta să ne dobândim virtuţile lor şi să ne ferim de greşelile în care au picat. Am părăsi prin urmare acel duh de partidă şi de ambiţie mârşavă. Am scăpa de acele temeri de nimic şi d-acele nădejdi deşarte. Am dobândi adevă­ratele prinţipe care trebuie să ne povăţuiască în viaţa socială ca să ne putem mântui. Istoria încă ne-ar arăta că părinţii noştri se aflară în vremi cu mult mai grele decât acele în care ne aflăm noi acum.” A trecut de atunci peste un veac şi jumătate, dar vorbele lui Bălcescu îşi păstrează şi în noul mileniu în care am intrat întreaga încărcătură. „O bună istorie naţională” poate şi astăzi să ne ajute pe greul drum al tranziţiei noastre, să ne clarifice faţă de noi înşine! (...)
Viitorul trebuie întemeiat pe experienţa trecutului. Lipsiţi de istorie, pierzându-ne identita­tea, riscăm să nu ne mai putem îndeplini fireasca menire de fii ai României.»
Lucrarea „Istoria Românilor din Paleolitic până în 2008 - cronologie” apărută la Bucureşti (în 2013) elaborată chiar de preşedintele Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologice a Aca­demiei Române se va constitui - în timp - ca o lucrare de referinţă în domeniu. Acad. Dan Berindei este membru în biroul Asociaţiei Internaţionale de Istorie Con­temporană a Europei (din 1990) iar din 1996 este preşedinte al Comitetului Naţional al Istoricilor din România. Din 2004 a fost cooptat membru al Consiliului Ştiinţific al Institutului Revoluţiei Române. Nimeni nu-i contestă autoritatea în domeniu! Ceea ce ar trebui să dea de gândit – este lipsa de viziune a bibliotecilor judeţene din România! Domnia sa declara (în iunie 2013) că este proprietarul celei mai mari biblioteci personale de istorie din România (după biblioteca lui Iorga), zecile de mii de volume valoroase, urmând a fi donate Bibliotecii Judeţene “Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova. Oare ce l-a determinat pe marele isto­ric bucureştean să opteze pentru biblioteca din Craiova şi nu pentru cea din Sibiu (de exem­plu), aceasta aspirând de câţiva ani să recâştige statutul de biblio­tecă cu drept de depozit legal naţional? De ce nu donează Academiei Române acest fond, ştiut fiind că în forul ştiinţific naţional există certitudini privind valorificarea prin cercetare şi studiu a acestui fond de carte extrem de important şi valoros, adunat timp de 76 de ani? Un prim răspuns l-am găsit în istoricul bibliotecii din Craiova (www.aman.ro) unde sunt publi­cate extrase din testamentele fondatorilor, aceasta fiind şi viziunea conducerii actuale. În 1884 (anul fondării Tribunei) în testamentul magistratului Ale­xandru Aman (fratele celebrului pictor Theodor Aman) regăsim dorinţa acestuia: “Pentru cultura poporului din oraşul meu natal Craiova, îi leg biblioteca mea, precum şi toată colecţia mea de tablouri originale ale familiei mele, obiecte de artă şi toate mobilele. Cu acestea să se înfiinţeze o bibliotecă liberă şi un muzeu pentru răspândirea cultului de frumos în sine…”. Soţia, Aristia Aman, întărea la 14 mai 1901, acest prim legat: “Voiesc… ca în casele mele din acest oraş cu tot locul şi depen­dinţele lor din strada Kogălni­ceanu, Primăria Craiovei să în­fiin­ţeze şi să întreţină o bibliotecă publică în etajul de jos, un muzeu cu o galerie de tablouri la etajul de sus al acestor case…”.
Lipsa de spaţii împiedică biblio­teca din Sibiu să se alăture ma­rilor biblioteci din România (Bucu­reşti – cu Academia Româ­nă, Biblioteca Militară Naţio­nală, Cluj, Iaşi, Timişoara, res­pectiv Centrul de Studii şi Păs­trare a Arhivelor Militare Istorice Piteşti)?
Revenind la istoria românilor, era firesc să lecturăm şi renumita “Cronica Oraşului Sibiu” a specialistului, colecţionar de artă Emil Sigerus, publicist şi redac­tor al ziarului sibian “Sieben­bürgisch–Deutsches Tageblatt” (din 1880). La fel de scurt şi con­cis sunt enumerate princi­palele evenimente ale anului 1884: ilu­minarea patinoarului cu lumină de la fabrica de textile Scherer - tâlharii Kleeberg şi Marlin omoa­ră toţi membrii familiei Dr. Frieden­wanger – constituirea Asociaţiei generale a femeilor evan­ghelice – Minis­terul ungar hotărăşte desfiinţa­rea succesivă a Academiei de Drept – zilele aso­ciaţiilor cultu­rale şi des­chiderea Casei de reu­niuni – înfiinţarea Asociaţiei co­rale “Typographia” – Marş festiv organizat cu ocazia sărbătoririi a opt secole de la imigrarea saşilor – Comunitatea oraşului hotărăş­te introducerea unei conducte de apă potabilă în Valea Sevişului – reprezentanţii oraşului hotărăsc să vândă “par­tea de teren din Săcel ce aparţine oraşului, comu­nei Săcel, pentru 35.000 gul­deni”. Nici în anii ur­mă­tori nu este menţionat coti­dia­nul Tribu­na, dar nici depu­nerea Memoran­dului la împărat (în 1892); tre­buie menţionat că în 4.01.1892 se deschidea în Sibiu o bucătărie publică, iar la 20.01. avea loc conferinţa naţio­nală a românilor în casa de reu­niuni, înfiinţându-se Uniunea Cooperativelor Rai­ffei­sen. Tot în 1892, printre alte evenimente, se deschidea linia ferată până la Avrig (13.09), iar în 6.12. se foloseau pentru prima dată schiuri pe câmpul Poplăcii.
Cred că, acum, se pot pune întrebările “Cine şi … cum scrie istoria?”
Pentru lucrarea“Cine ne scrie istoria?” , autorul Mircea Platon a luat premiul “Lucian Blaga” al Academiei Române (în 2009). În “Cuvânt înainte” a­cesta preciza: «Trăim într-o lume care preţu­ieşte experimen­tul mai mult de­cât experienţa. Tra­diţia e uzur­pată în numele labo­ratorului ştiinţific sau social. Anar­hismul intelectual, pretin­zând că ne eli­berează, nu face decât să ne înrobească şi mai tare sistemului actual. Odată ce distrugi toate valorile, nu mai rămâne nimic stabil, nici o realitate în numele căreia să te revolţi, nici o idee pe baza căreia să rezişti (…)». O altă lucrare “Cum scriem istoria – Apelul la ştiinţe şi dezvol­tă­rile metodologice contem­po­ra­ne” (Alba Iulia-2003), cu­prinzând «actele simpozionului “Tinerii Istorici”, ediţia a IV-a”», explică concepte şi preocupări ale noilor generaţii de absolvenţi, formaţi la şcoala clujeană, în con­textul crizei istoriografiei româ­neşti şi provocărilor contempo­rane. (va urma) Marius HALMAGHI



loading...
comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie


SBZ

Filarmonica Sibiu

Eurotrip
Biteco