Început de toamnă cutremurat de emoţia sunetului de clopoţel
Un „gând” cu iz preventiv…
Bucuria de a le fi alături în aceste momente oferă conducerii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu prilejul de a le adresa câteva cuvinte menite a veni în întâmpinarea aşteptărilor pe care cu toţii le avem atunci când vine vorba de copii, în relaţia lor directă cu ceea ce presupune, în esenţă, procesul de învăţământ.
Având în vedere necesitatea derulării unui proces educaţional continuu, care să formeze tinerilor un comportament demn de o societate aşa cum ne-o dorim cu toţii, fără fapte de natură antisocială, concluzionăm că este necesară atât implicarea tuturor segmentelor interesate ale societăţii civile, cât şi a tuturor agenţilor educaţionali direct implicaţi în înfăptuirea procesului de învăţământ.
În semn de preţuire, dar şi pentru prevenirea comiterii de fapte ilegale, pe lângă activităţile care vor fi desfăşurate în acest sens pe parcursul întregului an şcolar, poliţiştii sibieni vor fi prezenţi şi la festivitatea de deschidere a noului an şcolar la fiecare unitate de învăţământ de pe raza judeţului.
Îmbunătăţirea climatului de siguranţă în incinta şi zona aflată în imediata apropiere a unităţilor de învăţământ preuniversitar reprezintă un obiectiv prioritar pentru Poliţia Română atât la nivel naţional, cât şi pe plan local.
Este cunoscut faptul că delincvenţa juvenilă are implicaţii deosebite, cu efecte pe termen lung, asupra celor care săvârşesc fapte antisociale, iar înregistrarea unor astfel de incidente în şcoli induce un sentiment de insecuritate cu implicaţii negative asupra procesului educaţional.
În lupta noastră împotriva criminalităţii, pentru prevenirea şi combaterea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor, a consumului şi traficului de droguri în rândul elevilor, pentru a învinge, Poliţia are nevoie atât de sprijinul elevilor, cât şi de cel al părinţilor şi profesorilor, deopotrivă.
Pentru a evita implicarea în astfel de evenimente neplăcute şi aspru sancţionate de lege, adresăm, în primul rând elevilor, recomandarea de a adopta în permanenţă o conduită preventivă a cărei unică menire este aceea de a-i ţine la distanţă de răufăcători, pe de o parte, şi de a nu-i face părtaşi, direct sau indirect, la acţiunile lor antisociale, pe de altă parte. Toleranţa şi respectul reciproc în relaţiile cu profesorii şi colegii, adoptarea unei atitudini non-violente în cazul apariţiei unor conflicte, precum şi iniţierea unui dialog constructiv, reprezintă principalele caracteristici care ar trebui să domine asupra comportamentului fiecărui elev. Doar prin urmarea cursului firesc al traiectoriei schiţate de aceste concepte, vor contribui în mod eficient la crearea condiţiilor propice unui climat de siguranţă şi încredere.
În contextul aceloraşi recomandări, reamintim părinţilor faptul că educaţia, privită din toate perspectivele, începe de acasă. Aşadar, le adresăm recomandarea de a veghea în permanenţă asupra activităţii şcolare şi extraşcolare a copiilor lor. Prin păstrarea permanentă a unei strânse legături cu toţi ceilalţi factori implicaţi în procesul de instruire, vor putea evita afilierea tinerilor la anturaje cu preocupări dubioase aflate la limita legii.
În final, dar nu în ultimul rând, le reamintim dascălilor, convinşi fiind de tactul pedagogic care îi caracterizează în gestionarea relaţiilor interumane, că numai prin informarea în timp util a poliţiştilor cu privire la existenţa unor elevi problemă sau a unor indivizi suspecţi care frecventează zona şcolii ori a unor stări conflictuale incipiente, va putea fi prevenită apariţia unor probleme mult mai grave, de natură infracţională. În cazul în care se ajunge totuşi la astfel de situaţii, le sugerăm acestora să nu ezite în a ne solicita sprijinul şi să apeleze Numărul Unic pentru apeluri de urgenţă 112.
În speranţa că ne vom bucura de o deplină colaborare, că ne vom sprijini unii pe alţii cu folos şi că ne vom folosi eficient toate resursele, iar în ceasul măsurării rezultatelor o bucurie meritată şi o mândrie justificată ne va da tuturor dreptul de a spune „am reuşit doar împreună”, le dorim tuturor MULT SUCCES în noul an şcolar.
Responsabilitatea pentru siguranţa elevilor ne revine tuturor!
BIROUL DE ANALIZĂ ŞI PREVENIRE A CRIMINALITĂŢII
.
Adauga un comentariu la acest articol























