Tribuna
Un copil în vârstă de 3 ani a căzut într-un canal în Piaţa Cibin
Laura BUCIU
2023 vizualizari
Copilul a fost prins în ultimul moment de tatăl său * Peste 150 de capace au fost furate de hoţii de fier vechi
Hoţii care fură capace de canal pun vieţile sibienilor în pericol. Marţi noaptea, un copil de trei ani a căzut într-un canal în zona Pieţei Cibin. Numai reacţia de moment a tatălui a făcut ca cel mic să mai fie în viaţă.
Familia Frăţilă a ieşit la piaţă când afară s-a mai răcorit. Când se întorceau de la piaţa de legume spre maşina parcată, dintr-o dată copilul a căzut într-o gură de canal care rămă­sese fără capac. Copilul a avut mare noroc, deoarece adâncimea canalului era de peste 2 metri, iar pe fundul lui era apă şi nămol. Ciprian Frăţilă, tatăl micului Dragoş, s-a aruncat după el şi l-a scos înainte de a fi prea târziu.
„Copilul a căzut direct în canalul descoperit. A căzut până peste cap, a înghiţit apa din canal, iar acum trebuie să mergem cu el la spital să îi facă o radiografie pulmonară sau un consult medical. Canalul nu avea absolut nimic, nici măcar o protecţie. Nu se poate să nu vadă nimeni că acel canal este descoperit! M-am speriat îngrozitor, copilul tremura, soţul a lăsat tot ce a avut în mână, inclusiv cheile de la maşină i-au căzut şi sunt acum în canal”, a spus Daniela Frăţilă, mama copilului. „Copilul mi-a ieşit din maşină şi a căzut în canal. Noroc că am fost lângă el şi l-am putut scoate, că altfel acolo pierea. S-a furat capacul de la canal şi asta e”, a spus Ciprian Frăţilă, tatăl copilului.

Peste 150 de capace de canal, furate de la începutul anului

După minute bune de forat prin nămolul din canal, cheile maşinii au fost recuperate. Muncitorii au spus că astfel de lucruri se întâmplă din cauză că sunt foarte mulţi hoţi de fier vechi, care fură capacele de canal pentru a le valorifica.
Dragoş, băieţelul salvat ca prin minune, a rămas internat la spital pentru 5 zile. Aici el a fost supus unui tratament cu anti­biotice, cât şi unui tratament de recuperare pulmonară din cauza apei murdare pe care a înghiţit-o. Părinţii copilului vor depune o plângere împotriva celor responsabili cu întreţinerea reţelei de apă din oraş.
Cei de societatea de distribuţie a apei din Sibiu spun că se confruntă cu un număr mare de furturi atât ale capacelor mari, cât şi a grilajelor de scurgere care protejează gurile de canal. Legat de această scurgere pentru apa pluvială unde grilajul a lipsit, ei spun că acesta a fost schimbat în urmă cu puţin timp dar a dispărut ulterior. La primele ore ale dimineţii un grilaj nou a apărut ca prin farmec, de data acesta prins cu un lanţ de siguranţă. „Este un incident pe care îl regretăm, este un incident care se poate repeta oricând, având în vedere numărul mare de furturi pe care îl înregistrăm în Sibiu. De la începutul anului vă pot spune că au fost furate 150 de capace şi guri de scurgere, ceea ce a provocat o cheltuială suplimentară societăţii de 75.000 de lei. Facem apel către cetăţeni să semnalizeze orice lipsă a acestor elemente din reţelele publice. Capacul cu pricina a fost înlocuit în urmă cu câteva zile tocmai din cauza furturilor, iar în acest moment este asigurat cu un lanţ împotriva furturilor”, a spus Thomas Roth, purtător de cuvânt al SC Apă-Canal SA Sibiu.



comentarii
10 comentarii

Politia Locală a lui pește prăjit tuși B
G.T.
09.08.2012 07:59
Am postat un comentariu si am fost cenzurat. O fi si Tribuna complice la afacerile cu fier vechi ?!...
nedumerire
09.08.2012 09:00
multumim poitiei locale care isi face datoria ca de din bani nostri sint platiti azi nu mai poti sa umbli seara pe strazile din sibiu ca poti cadea in canalele care miros oribil sau sint tot felul de gasti de cartier care fac legea prin acele locuri
gc
09.08.2012 09:22
Bine ca stiu sa stea numai la umbra si sa amendeze soferii ncare nu parcheaza regulamentar
soso
09.08.2012 09:37
Ce e asa de greu sa fie verificate toate centrele de colectare de fier vechi?????sau sunt mana in mana cu cei de la apa-canal,politia si "smecherii tuciurii" care de fapt fac legea in toata tara????????
Mm
09.08.2012 12:30
cel mai corect ar fi ca societatile care colecteaza fier vechi sa anunte politia atunci cand vad ceva suspect si poate asa vor prinde mai multi hoti.
ana
09.08.2012 14:26
Cred ca mai bine ati pune lanturi de siguranta la toate capacele, decat sa asteptati sa le fure si apoi sa le inlocuiti. Si cel mai corect POLITIA sa verifice centrele de colectare fier vechi si sa ia masuri
mimi
09.08.2012 16:02
toate centrele de colectare ar trebui sa le ia datele din buletin celor care vand capace de canale poduri smulse din fata casei si multe altele,toti sant pe o mana altfel nu se poate nu mai avem ancredere an cei care trebuie sa ne apere ,unde esti t epes//?/
maria
09.08.2012 17:19
De capace din beton a auzit cineva ?
Am vazut si in alte parti !
L.I. Venin
09.08.2012 17:25
Si cum treci cu masina peste ele, injinerule ?
Veninosului
09.08.2012 19:31
Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

casino

CibinFEST

Profesional PN

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia