logo
ULTIMA ORĂ - Director din cadrul Transgaz Mediaș, acuzat de conflict de interese
Vasile ANTIPA
1667 vizualizari

Agenția Națională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic privind conflictul de interese în materie penală de către Mateș Angela Aneta, Director al Direcției Organizare, Resurse Umane din cadrul Societății Naționale de Transport Gaze Naturale Transgaz Mediaș. Potrivit ANI, în perioada 16 august 2007 - 1 decembrie 2011, Angela Mateș a exercitat controlul financiar preventiv propriu, la nivelul Transgaz Mediaș și a acordat viză asupra unor operațiuni economico-financiare (chirii, furnizări de bunuri materiale și servicii), consemnate în documente justificative (81 facturi fiscale), ce atestă relațiile contractuale/comerciale dintre Transgaz Mediaș și S.C. Aprov S.A. Mediaș și S.C. Dafora Turism S.A. Mediaș (societăți comerciale cu care persoana evaluată s-a aflat în raporturi comerciale atât în perioada 2008 - 2011, cât și în ultimii 5 ani). "După exercitarea controlului financiar preventiv propriu și acordarea vizei de către MATEȘ ANGELA ANETA asupra operațiunilor patrimoniale cuprinse în documentele justificative, conducerea S.N.T.G.N. ”TRANSGAZ” S.A. Mediaș a aprobat efectuarea plăților contravalorii bunurilor și serviciilor furnizate de către cele două societăți comerciale, acestea beneficiind de încasări, în perioada 2008 - 2011, în valoare cumulată de 269.516,18 Lei. Persoana evaluată a deținut funcția de auditor atât în cadrul S.C. APROV S.A. Mediaș - reprezentant și asociat unic al S.C. ADINA MED S.R.L. Mediaș (activitate efectuată în baza unor contracte de servicii și acte adiționale), precum și în cadrul S.C. DAFORA TURISM S.A. (perioada 27 septembrie 2005 - 07 martie 2008). În perioada 2008 - 2011, în baza contractelor de servicii și a actelor adiționale, încheiate între S.C. APROV S.A. Mediaș și S.C. ADINA MED S.R.L. Mediaș (prin reprezentant MATEȘ ANGELA ANETA, în calitate de asociat unic), societatea deținută și administrată de persoana evaluată a încasat de la S.C. APROV S.A. Mediaș venituri în sumă totală de 76.960 Lei, conform facturilor fiscale emise și achitate. Astfel, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Mediaș în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea de către Angela Mateș a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 din Codul Penal al României, potrivit căruia „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”, se arată într-un comunicat de presă al Agenției Naționale de Integritate.
Angela Mateș a deținut, în cadrul Societății Naționale de Transport Gaze Naturale Transgaz Mediaș, funcțiile de contabil șef în cadrul Sucursalei de Cercetare și Proiectare pentru Transport Gaze Naturale Mediaș (în perioada 24 iulie 2000 - 16 august 2007), Director al Direcției Contabilitate din cadrul Departamentului Economic (16 august 2007 - 1 decembrie 2011), precum și Director al Direcției Organizare, Resurse Umane (începând cu data de 1 decembrie 2011). Potrivit ANI, persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, iar Angela Mateș nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.



loading...
comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie


SBZ

Filarmonica Sibiu

Eurotrip Rekze
APM

Biteco
CP34