Tribuna
De Sânziene,
Tură cu bicicleta pe malul Oltului, la Săcădate
Dan FRÂNCU
1087 vizualizari
Tură cu bicicleta pe malul Oltului, la Săcădate

În tradiţia populară, ziua de Sânziene marchează apropierea de mijlocul verii și reprezintă momentul de cotitură al verii către iarnă, finalul muncilor agricole și pregătirea pentru recoltat. De asemenea, ziua de Sânziene este și ziua în care păsările încep pregătirile pentru sezonul rece. De obicei, în această zi, la țară, oamenii împletesc coronițe din sânziene și le pun în poartă pentru a atrage norocul și belșugul. Anul acesta, voluntarii Asociaţiei “Vatra Satului – Săcădate” (structură asociativă nonguvernamentală foarte activă, care desfăşoară proiecte şi activităţi deosebite pentru comunitatea locală din micul sat de pe maul drept al râului Olt), îşi propun să marcheze ziua de Sânziene printr-o acţiune în care să-şi demonstreze dragostea pentru natură, ecologie, mişcare, aer curat, obiceiuri, tradiţii şi frumoasele meleaguri natale. Astfel, dacă nu vor interveni probleme deosebite iar condiţiile meteorologice vor fi prielnice, membrii şi simpatizanţii asociaţiei, alături de toţi cei interesaţi, vor participa la prima “evadare” organizată în natură din acest sezon. “Cu ocazia acestei zile (Zânzienele), dacă se anunță vreme numai bună de pedalat, Asociația “Vatra Satului - Săcădate” vă invită, în data de 22 iunie, cu bicicleta la un picnic, să împletim coronițe și să petrecem o zi de neuitat în natură. Traseul propus este Săcădate - Bradu si retur, a cărui lungime este de aproximativ 14 kilometri, cu un grad de dificultate ușor spre mediu. Nu uitați să luați cu voi: pătură, sandwich-uri pentru picnic, o pelerină (dacă ne prinde ploaia pe drum) si bineînțeles ia, pentru că de Sânziene sărbătorim și Ziua Internațională a Iei. Așadar, vă așteptăm sâmbătă, la ora 10, în fața Casei Muzeale Vatra Satului - Săcădate, să pornim în tura de biciclete!”, menţionează organizatorii într-o postare promovată în mediul online.




comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

jidvei

fmct

Thyssenkrupp System Engineering GmbH

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
Covoare
turboclima
Licitatie publica

accentmedia