logo
FITS
Trei zile de spectacol în Daia
I. BÂRSAN
447 vizualizari
Trei zile de spectacol în Daia

Primăria şi Consiliul Local al comunei Roşia au invitat 17 localităţi din ţară şi din Europa care poartă numele de Daia (Thalheim) să participe la sărbătoarea din Daia Sibiului, organizată în zilele de Rusalii.

Delegaţiile celor 17 localităţi vor sosi vineri în Daia şi în cinstea lor elevii de la ªcoala Generală din Roşia şi Ansamblul „Veselia” vor prezenta un program artistic.

Sâmbătă, începând cu ora 16,00 , pe scena amenajată în centrul satului vor evolua Ansamblul Jidvei, fanfara de la ªcoala Elijah şi Ansamblul „Veselia” din Roşia

Duminică spectacolul va fi şi mai amplu; Asociaţia „Valea Hârtibaciului” va organiza a XIV-a ediţie a Festivalului Hârtibăcenilor, la care vor participa ansambluri artistice şi solişti vocali din localităţile de pe Valea Hârtibaciului împreună cu Ansamblul „Cununa” al Casei de Cultură „Ilarion Cocişiu” din Agnita.

În aceeaşi zi Asociaţia „GAL Microregiunea Hârtibaciu” va organiza o prezentare cu produse tradiţionale, alimentare şi nealimentare de pe Valea Hârtibaciului, la care vor expune şi vor vinde 10 producători de pe zona GAL-ului.

Spectacolul de duminică va fi încheiat de Ansamblul „Cindrelul - Junii Sibiului” şi soliştii Traian Stoiţă, Nelu Albu şi Stana Stepanescu.

Meteorologii anunţă vreme bună, aşa că în Daia va fi o sărbătoare frumoasă.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

turboclima

book festival

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
Covoare
Licitatie publica

accentmedia