Training de la AIESEC
Trei studenţi din Vietnam, Iordania şi Ucraina vin la Sibiu pentru a-i învăţa mai multe pe studenţii sibieni despre leadership, vânzări, abilităţi de comunicare şi prezentare. Totul se desfăşoară în cadrul AIESEC University, un training organizat pentru a doua oară la Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu. "Organizăm acest centru de pregătire timp de două luni, cu trei traininguri pe săptămână. Studenţii pot să aplice practic ceea ce au învăţat şi pot să înveţe lucruri noi", spune Andreea Măerean, responsabil de proiect.
La trainingurile din acest an sunt aşteptaţi să vină 50 de studenţi sibieni; înscrierile au început deja şi vor continua până în 25 octombrie. De ce ar trebui să participe un student la un program de acest tip? Răspunsul îl dau studenţii din AIESEC: "E o ocazie de a ieşi în evidenţă. Sunt foarte mulţi absolvenţi de facultate, iar diferenţa o face ceea ce ai făcut pe lângă cursurile la care au participat toţi!
Deschiderea programului AIESEC University are loc pe 27 octombrie. AIESEC este cea mai mare organizaţie studenţească din lume: are 28.000 membri şi funcţionează ca o companie multinaţională având departamente specializate pe diferite domenii.
Adauga un comentariu la acest articol































