logo
Sute de elevi din Axente Sever au revenit în bănci
Vasile ANTIPA
444 vizualizari
Sute de elevi din Axente Sever au revenit în bănci

Sute de elevi din comuna Axente Sever s-au reîntors în bănci. Dis-de-dimineaţă, copiii au luat drumul şcolilor unde învață, nerăbdători fiind să-şi reîntâlnească prietenii şi colegii şi să depene aventurile din vacanţa de vară. Primul clopoţel care anunţă deschiderea noului an şcolar, 2017-2018, s-a auzit şi la școlile gimnaziale de pe raza comunei Axente Sever. Toate unităţile de  învăţământ din comună şi-au deschis porţile pentru elevi. Cele mai mari emoţii le-au avut cu siguranţă elevii din  clasa zero. Festivităţile de deschidere a noului an şcolar au început cu intonarea imnului, urmată de o scurtă rugăciune rostită de preoţii prezenţi, iar în final, au urmat discursurile conducerii școlilor și autorităților locale. La Școala Gimnazială din Axente Sever au fost prezenți reprezentanți ai Poliției și primarul comunei, Marius Grecu, cel care a dat asigurări că Primăria va fi alături de școală, la fel ca în fiecare an. Pe parcursul acestui an, dar și al vancanței de vară, școlile de pe raza comunei Axente Sever au beneficiat de lucrări de reabilitare și modernizare, astfel încât toate unităţile de învăţământ au început noul an şcolar fără probleme din punct de vedere al documentațiilor și avizelor.




comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
burduf sevis

Vacanta Eurotrip
Fundatia APT
Auchan
Licitatie publica