logo
Slimnic: 100 de ani de la Unire şi 10 ani de la sfinţirea Bisericii
Slimnic: 100 de ani de la Unire şi 10 ani de la sfinţirea Bisericii

O expoziţie de desene realizată de mâini de copii ne întâmpină la intrarea în Biserica Sfânta Paraschiva din Slimnic. Are titlul “Satul, Românii şi Centenarul”. Într-adevăr, toate tablourile realizate aveau motive rurale, nu lipsea nici tricolorul, iar talentul copiilor se întrezărea în efortul pe care l-au depus sub îndrumarea celor două coordonatoare, Piţ Vera şi Mustaţă Săftica. Era cea mai nimerită introducere în atmosfera sărbătorii de la Slimnic din 4 noiembrie 2018, când se împlineau 10 ani de la târnosirea(sfinţirea) bisericii noi. Atunci Înalt Preasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu Streza îndeplinea lucrarea de sfinţire a bisericii, pecetluind cu Sfântul şi Marele Mir zidirea lăcaşului început în 1990. De asemenea evenimentul a cuprins şi sărbătorirea Centenarului Marii Uniri. Parte a frumuseţii la sărbătoare au fost de asemenea şi Cavalerii Turnului Ȋnclinat din Ruşi, un club pentru copii şi tineri, coordonat de doi profesori inimoşi, Simtion Cosmin şi Bogdan Mira, club care are scopul de a promova patrimoniul local. Ei au participat cu o expoziţie cu vânzare a obiectelor confecţionate cu talent.
Mulţumirea înainte de toate. Slujba de mulţumire pentru toată ocrotirea ce a dat-o Dumnezeu asupra comunităţii slimnicene în cei 10 ani de la sfinţire şi cei 100 de ani de la Unire a fost rostită de prea cuviosul părinte Ioan Cojanu, stareţul Mănăstirii Sfântul Ioan Botezătorul din Alba Iulia, de părintele protopop de Mediaş, Ioan Ovidiu Găban şi de preotul paroh Piţ George Cosmin.
Unul din momentele cu impact a constat în purtarea tricolorului din biserică în exterior de către 100 de copii, sfinţirea acestuia şi ridicarea pe catarg. Bucuria copiilor din Slimnic ce ţineau în mâinile lor drapelul tricolor pe cele patru laturi (un drapel impresionant, lung de 6 m şi lat de 4), exprima sentimentul importanţei momentului pe care îl trăiau. Nu doar drapelul naţional era în mâinile lor, cãci ei reprezentau acum, fără să ştie, generaţia viitoare,  în mâinile lor se aflau nu doar drapelul ci şi destinul viitorilor 100 de ani.
Alaiul compus din preoţii invitaţi la eveniment, din copiii prezenţi, oaspeţii dar şi gazdele slimnicene s-a deplasat spre catargul înalt de 12 metri din curtea bisericii. Protopopul Ioan Ovidiu Găban a rostit rugăciunea de sfinţire a drapelului naţional, rugăciunea ce cuprinde următorul text: „Am adus în faţa Ta acest drapel naţional pe care Te rugăm să-l binecuvintezi, iar pe cei ce se vor uita la el cu cinstire, cu demnitate şi cu cu dragoste umple-i de bucurie şi de pace".
Stropirea acestuia cu aghiasma mare n-a fost altceva decât o reamintire a unui gest pe care de sute de ori l-au făcut şi preoţii militari cu drapelele ostaşilor români. Corurile prezente au intonat imnul “Deşteaptă-te, române” în timp ce steagul se înălţa centimetru cu centimetru până în vârf. Un ropot de aplauze a izbucnit la finalizarea imnului.
Patriotismul românesc nu a însemnat niciodată ură împotriva altor neamuri, ci numai o datorie sfântă faţă de neamul în care Dumnezeu a rânduit să ne naştem. Lucian Blaga spune: „Nici un popor nu este atât de decăzut încât să nu merite să te jertfeşti pentru el, dacă îi aparţii cu adevărat."
Pentru eroii neamului, dacă nu pentru noi, avem datoria să redevenim patrioţi, să ne iubim ţara şi neamul şi credinţa, iar steagul românesc să fie înfãţişat neîncetat tinerei generaţii. Imaginea celor 100 de copii ţinând drapelul tricolor în mâinile lor e un simbol al faptului că ţara aceasta este în mâinile generaţiei care acum se plămădeşte în egală măsură în familii, în şcoală şi în biserică.
Aşa cum ultima sută de ani a stat sub semnul tricolor, există spernţa că şi următoarea sută de ani va rămâne sub ceea ce reprezintă cele trei culori: roşul sângelui ca expresie a sacrificiului, galbenul ogoarelor, al grânelor de grâu coapte gata să ne dea pâinea cea de toate zilele, dar mai mult decât toate albastrul cerului de unde suntem binecuvântaţi de Dumnezeu.
Cele trei culori ne obligă să avem în vedere că atât pentru pământ cât şi pentru cer trebuie să te sacrifici pentru a le avea, deşi de multe ori pare că suntem suspendaţi într-o zonă în care nu avem o legătură sănătoasă nici cu pământul şi nici cu cerul.
Cuvântul cuviosului părinte stareţ Ioan Cojanu rostit în biserica Sfânta Paraschiva din Slimnic a fost la înălţimea drapelul înălţat pe catarg, căci avea să mărturisească: „Dacă am avea o Românie de astfel de oameni, am găsi soluţii la problemele pe care le avem. Sunt mai multe comunităţi care sunt în comuniune. Numai dacă mă gândesc la cei 40 de preoţi prezenţi care şi-au lăsat parohiile şi au venit aici în frunte cu protopopul lor, la sărbătoarea Dumneavoastră. Dacă suntem cu Hristos putem convieţui cu oricine, mai ales aici în Ardeal, am dovedit aceasta. Românii au convieţuit şi au supravieţuit şi cu turcii şi cu austriecii şi nu ne-am eliminat unii pe alţii”. A urmat grupul de copii Dor Zărăndean din localitatea Băiţa, judeţul Hunedoara coordonaţi de preotul Valentin Crainic. Costumele lor naţionale dar şi vocea unei fetiţe, Denisa, care a interpretat într-o notă emoţionantă celebrul cântec Aşa-i românul au ridicat în picioarepe cei prezenţi în biserică.
Corala Gheorghe ªoima a preoţilor din protopopiatul Mediaş dirijaţi de domnul profesor Moldovan ne-a propus o reaşezare în atmosfera de patriotism românesc jertfitor, punând înaintea sufletelor noastre Balada lui Brâncoveanu, interpretată într-un concept aparte. Ei au întărit ideea că la roşul drapelului naţional şi-a adus o contribuţie importantă şi sângele martirilor Brâncoveni.
Elevii clasei a patra de la şcoala din Slimnic, pregătiţi de învăţătoarea Rodica Mai au jucat sceneta Marea Unire, o piesă ce transpune crâmpeie de întâmplări ce au avut loc într-un sat din apropierea oraşului Alba Iulia în preziua Unirii: o bunică care şi-a pierdut fiul tânăr la Mărăşeşti cu doi ani înainte de 1 decembrie abia îºi struneşte nepoţelul de 10 ani care îºi doreşte din toată inima să ajungă la Alba Iulia.
Unul dintre momentele simbol ale acestei seri a fost aducerea înaintea comunităţii a unei categorii de oameni pe care îi uneşte cel puţin o calitate, aceea de orfani de război, fii şi fiice ai unor taţi combatanţi în cel de-al doilea război mondial. Cele 17 persoane identificate au avut un traseu presărat cu multe greutăţi şi neajunsuri. Unii dintre ei au fost crescuţi de mamele lor văduve, dintre care trei sau patru nu s-au mai căsătorit niciodată, avându-L ca ocrotitor doar pe bunul Dumnezeu, părintele orfanilor şi însoţitorul văduvelor. Câþiva au fost orfani înainte de naştere, cu adevărat una dintre ororile pe care războiul le aduce în lume. De aceea parohia a dorit să omagieze sacrificiul lor printr-o diplomă de recunoştinţă pentru crucea purtată. Stângu Elena, cu o vădită emoţie, a dat rostire unei poezii, Rugămintea din urmă, de George Coşbuc, adecvată momentului: „Iar mamei Doamne, cum aş vrea/ Credinţa s-o înşele! /Să-i spui că m-ai lăsat rănit/La Turnu-Măgurele,/Dar voi sosi cât de-n curând./Ascultă-mi rugămintea,/Că mama, dac-ar şti că-s mort,
Şi-ar pierde mintea./(…..)Şi-acum dă-mi mâna! A sunat/Gornistul de plecare,/Du Oltului din partea mea/O caldă salutare,/Şi-ajuns în ţară, eu te rog,/Fă-mi cel din urmă bine:/Pământul ţării să-l săruţi/Şi pentru mine! ”
Grupul copiilor veniţi din localitatea Alămor, coordonaţi de învăţătoarele Marilena Florea şi Solomon Emilia precum şi de profesoara de franceză Piţ Vera au împodobit acest moment plin de emoţie cu cântecul Tăticul meu e la război cântat de eleva Mocan Nicoleta din clasa a cincea, un cant ce a stors multe lacimi şi suspine: „ Tăticul meu e la război/ de când aveam un an sau doi /şi n-a mai venit înapoi tăticul meu /şi s-o dus mama să-l cate, măiculiţă mea/ peste dealuri, peste sate, măiculiţa mea/ şi-a ajuns în munţii Tatra/ şi-a văzut casca lui tata/ când a luat casca în mână/ a văzut stema română”.
Corala mixtă Tezaur a Parohiei Ortodoxe Slimnic 1 a evocat în piesa Ultima noapte a lui Mihai Viteazul pe primul făuritor al unirii, Mihai Viteazul. Finalul serii a aparţinut coralei ªaguniana a preoţilor protopopiatului Sibiu cu piesele Hora Unirii, Marşul lui Avram Iancu şi Să trăiască România.
Câteva diplome şi mulţumiri au primit cei care s-au implicat ca parteneri ai evenimentului, părintele stareţ Ioan Cojanu, Mănastirea sfântul Ioan Botezătorul Alba Iulia, părintele protopop Ioan Ovidiu Găban, viceprimar Nan Adrian, Primăria şi Consiliul Local Slimnic, Giusseppe Bothar, directorul şcolii din Slimnic, Starcescu Camelia de la Asociaţia Culturală Mediaşul nostru.
Cuvântul ultim i-a aparţinut părintelui protopop Ioan Ovidiu Găban care a sintetizat diversele momente ale serii ce a marcat 10 ani de la sfinţirea bisericii şi 100 de ani de la Marea Unire. Părintele ne-a îndemnat să ne ridicăm ochii în sus spre icoana Pantocratorului Hristos-Atotţiitorul în ale cărui mâini stă nu doar Evanghelia, ci şi destinul poporului român chemat să rânduiască viaţa după poruncile scrise în Evanghelie.
Ieşind din biserică, cele aproape 400 de persoane prezente la biserica cea nouă din Slimnic şi-au ridicat încă o dată ochii în sus, căci suflarea vântului făcea ca drapelul tricolor să pară mai frumos acum după sfinţire, dar şi după emoţia la care au fost martori cei prezenţi.
Plecăm spre case cu speranţa că generaţia copiiilor care au ţinut drapelul României va rămâne şi pentru următoarea sută de ani sub oblăduirea lui Dumnezeu, care e deasupra timpului şi deasupra istoriei, dar care a venit în Lume, în Timp şi în Istorie ca să le umple de binecuvântare şi frumuseţe.
Pr. Piţ George Cosmin
Parohia Slimnic 1

 






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

brukenthal

Arhicuzic

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
Licitatie publica

accentmedia