Tribuna
SFAT. Cât de des trebuie schimbată lenjeria de pat! Fiecare pernă poate găzdui până la 16 tipuri de ciuperci
SFAT. Cât de des trebuie schimbată lenjeria de pat! Fiecare pernă poate găzdui până la 16 tipuri de ciuperci
Statisticile arată că oamenii petrec, în medie, aproximativ o treime din viaţă în pat. Răgaz suficient pentru ca acest spaţiu din dormitor să se transforme într-un veritabil parc botanic, plin de bacterii şi fungi. Din acest motiv, cel mai bine e ca lenjeria de pat să fie schimbată o dată pe săptămână, spune microbiologul american Phillip Tierno de la Universitatea din New York.

Acesta a făcut un studiu în mii de case, iar concluzia la care a ajuns a fost că mai bine de 90 % dintre locatari obişnuiau să împartă aşternutul cu cel puţin trei factori alergeni detectabili. Mbine, concluzia şi sfatul din titlu vizează ţările civilizate, ţări în care periuţa de dinţi nu prinde şi Paştele, şi Crăciunul. Apoi şi Paştele, şi Crăciunul, şi tot aşa. Dacă le prinde. Că uite, pe la alde noi, periuţa e un detaliu de care unii s-au ferit cât i-au ţinut puterile.
Cert e că dacă nu sunt schimbate mai mult de şapte zile, aşternuturile devin periculoase, putând afecta grav sănătatea.
Rezultatele unui studiu publicat în The Journal of Allergy and Clinical Immunology subliniază fix acelaşi lucru. După teste făcute în mii de case de pe teritoriul Statelor Unite, cercetătorii au descoperit că în peste 90% dintre acestea sunt cel puţin trei alergeni detectabili, capabili să provoace boli dintre cele mai grave.
"Chiar dacă nu aveţi alergii în sine, puteţi avea un răspuns alergic", a explicat Tierno, citat de Mediafax.
Pentru a se înmulţi, microbii găsesc în căldură şi transpiraţie gazde ideale. Combinaţia acestor doi factori creează condiţii pentru ceea ce oamenii de ştiinţă numesc "mediu de cultură fungică ideal". În perne, de pildă, se pot dezvolta până la 16 tipuri de ciuperci.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

Pastravaria Laita

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
Licitatie publica

accentmedia