logo
Şcoala de Vară DigiFact, la ULBS

Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu va găzdui astăzi şi mâine, 25 şi 26 iunie, Workshopul 2 - "Close up session: DigiFact Summer School Conclusions", organizat în cadrul Şcolii de Vară "Digital Factory: Concepts, Implementations, Present and Future Challenges". De astăzi, de la ora 9.30, vor lua cuvântul reprezentanţi ai administraţiei locale, Primăria Sibiu şi Consiliul Judeţean Sibiu, ai universităţilor partenere, ai companiilor locale, cadre didactice şi studenţi ai ULBS şi membri ai Consiliului de Internaţionalizare ULBS.
Şcoala de Vară este implementată în perioada 15 - 26 iunie, în parteneriat cu Buskerud and Vestfold University College din Norvegia şi Universitat de Evora, din Portugalia.
În ceea ce priveşte discuţiile, ele se vor centra pe diseminarea rezultatelor proiectului, promovarea platformei e-Learning, acţiuni pentru sustenabilitatea proiectului, incluzând şi vizite la companiile locale şi alte posibilităţi de cooperare sub Programul Erasmus + şi Horizon 2020.
Şcoala de vară "Digital Factory: Concepts, Implementations, Present and Future Challenges" este implementată în cadrul Mecanismului Financiar al Spaţiului Economic European (SEE) 2009 – 2014. (A. M.)

 



comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
burduf sevis

Vacanta Eurotrip
Fundatia APT
Auchan
Licitatie publica