Tribuna
brukenthal museum
Şcoala 16 Ion Luca Caragiale din Sibiu - în spectacolul lumii
Mihai BARBU
6360 vizualizari
Şcoala 16 Ion Luca Caragiale din Sibiu - în spectacolul lumii
În miez de an calendaristic şi la sfârşit de an şcolar, la 15 Cireşar 2011, cu prilejul sărbătoririi celor 50 de ani de la înfiinţarea Şcolii generale Nr. 16, azi Şcoala cu clasele I-VIII "I. L. Caragiale" din Sibiu (cu clase de predare în limbile română şi germană, de pe str. Vasile Alecsandri), a avut loc un superb spectacol oferit de elevi ai şcolii, de la cei mai mici, până la viitorii absolvenţi. Un regal sărbătoresc atât de grandios în valul copleşitor de adevăr şi entuziasm al prestaţiei jocului pe scenă, încât am simţit în goetheeană empatie cu toţi cei prezenţi în sala mare a Casei de Cultură a Sindicatelor şi am înţeles împreună cu elevii, cadrele didactice active, cele aflate la pensie şi invitate, părinţii, prietenii şi oficialităţile prezente, că abia atunci s-a încheiat, firesc şi pe de-a-ntregul, Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, festival ce a devenit nu doar unul de teatru propriu-zis, cât unul de arte ale spectacolului.
În timp ce actualii şi foştii "răspunzători" de soarta învăţământului românesc se ceartă fără oprire pe posturile de televiziune, dând vina unii pe alţii pentru ştirbirea gravă a prestigiului dascălilor români în faţa societăţii tot mai debusolate de prestaţia jenantă a celor ahtiaţi după privilegii nemeritate sau ilegale, iată că rezidenţii temporari cei mai curaţi ai unei şcoli din Ardeal au făcut demonstraţia minunată a unui adevăr abia nădăjduit de noi toţi: celula românească rezistă! Iar la Sibiu, această celulă etnospecifică poartă şi amprenta educaţională a multiculturalităţii ce caracterizează de la începuturi civilizaţia românească aflată în convieţuire confraternă cu populaţiiile săsească, ungurească, ţigănească, evreiască ş.a.m.d. trăitoare împreună cu românii, în Transilvania.
Dacă în deschidere, directorul - profesorul Roberto Dietrich i-a invitat, pe toţi cei prezenţi, la întâlnirea de peste alţi 50 de ani, la sărbătoarea centenarului, un elev dintre cei mai buni pe ţară le-a adus un binemeritat omagiu învăţătorilor şi profesorilor săi, pentru răbdarea, dăruirea şi talentul lor didactic şi pedagogic. Nu mai trebuie decât amintit numele - deja arhicunoscut din difuzările "Radio Cristal" - al vedetei din clasa a II-a, celebritratea în domeniu a Şcolii 16 - Caragiale din Sibiu: Dominique Simionescu, interpreta-minune, în două apariţii, a patru cântece cuceritoare, în limbile română, germană, engleză.
Spectacolul copiilor-elevi actori, dansatori, recitatori, cântăreţi, balerini, atleţi - pigmentat din loc în loc cu proiecţiile unor imagini amintind începutul, trecutul Şcolii, taberele şi excursiile şcolare, sau acţiuni de succes în cadrul Proiectului Comenius, derulat la 2008 împreună cu alte cinci şcoli din Europa - a impresionat asistenţa ce a umplut până la refiz sala. Elevii au prezentat scenete umoristice ("Pomul care face ciori"), dansuri (clasele întâi, pe muzica lui Tudor Gheorghe), jocuri populare româneşti (perechi mixte mari şi mici, în costume tradiţionale mărgineneşti), dansuri moderne (Clubul "Forever Dance"), recitări dramatizate de poesie ("Apolodor", de Gellu Naum, cls. V-VI), Rock'n Roll (cls. I), dans şi cântec în limba lui Goethe (interpreţi nu atât etnici germani, cât elevi care învaţă germana, cls. I-IV; Şcoala 16 având scris "secţie română-germană" pe firmă), dansuri şi cântece în limba engleză (cls. III), din cântecele şi dansurile popoarelor (splendid montaj coregrafic-paradă a costumelor, cls. I), chitarist şi trio vocal ("Blowing in the Wind" al lui Bob Dylan, interpretat în germană-română-engleză), piesa "O noapte furtunoasă" de I. L. Caragiale, spectacol laureat al Festivalului de Teatru pentru Copii, o piramidă în final (apoteoză a întregului spectacol), iar în încheiere, elevii au invadat la propriu scena, cu bucurie, aplauze generalizate şi ploaie de baloane colorate, peste tortul aniversar cu artificii aprinse festiv...
O notabilă manifestare de bucurie, recunoştinţă, dragoste şi respect pentru şcoala românescă, cu dascălii şi elevii ei mereu tineri şi dătători de speranţă, oferită de copiii unei şcoli sibiene de astăzi.



comentarii
3 comentarii

ziceam ca iti mai vine inima la loc, dupa astfel de evenimente
argimix
20.06.2011 15:23
chiar asa, oare numai crimele fac rating?
argipix
20.06.2011 15:24
Frumos articol,
George Mitrică
30.06.2011 17:39
Din aceeasi categorie
sevis

targul de craciun

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia