Tribuna
S–au văzut, s–au plăcut, s–au căsătorit. La azilul de bătrâni
Andra MARINESCU
5076 vizualizari
S–au văzut, s–au plăcut, s–au căsătorit. La azilul de bătrâni
Viaţa, împărţită în mai multe capitole, are bucuriile şi necazurile specifice vârstelor sale. Răbdarea, dragostea şi prietenia sunt, însă, simţăminte care nu ţin cont de anii ce se duc, rând pe rând. Aceştia trec şi pe strada George Coşbuc, acolo unde se împletesc, totodată, poveşti emoţionante de viaţă, dar şi de amor... neliniştit.
La Căminul pentru Persoane Vârstnice trecerea ireversibilă a timpului necruţător este în diverse forme "tratată". Fie prin şezători în faţa televizorului, fie prin dialoguri pe scaunele din hol, fie prin prelungirea meselor de prânz unde se stă la taclale necontenit, fie prin plimbări, lectură sau chiar muzică. Toate acestea şi încă alte câteva dau culoare traiului celor 85 de oameni care îşi petrec timpul acolo. Încă de la intrarea în incinta căminului, liniştea este stăpână. Câteva trepte şi ajungem în hol. În halate de baie, papuci de casă şi pijamale, oamenii îşi desfăşoară activităţile şi ne întâmpină cu prietenie... acasă. Trecuţi de prima tinereţe, cu o experienţă de viaţă proprie şi cu sufletul împovărat de greutăţile apăsătoare de-a lungul vieţii, ei îşi regăsesc aici refugiul din aşa-zisa "junglă" de afară. În stânga şi în dreapta, numai camere. Fiecare dintre ele ascunde poveşti de viaţă, emoţii, doruri negrăite şi iubire.

Bătrâni şi neliniştiţi

La un moment dat, o uşă de lemn îngălbenită se deschide. Pavel, Margareta şi camera 14. Aşa s-ar defini, în câteva vorbe încăperea din stânga, mic[ dar primitoare şi cu amprenta dragostei sincere, pure şi tinere, deşi târzii, poate. Cu zâmbete largi pe buze şi cu mâinile împreunate tot timpul, cei doi şi-au regăsit liniştea împreună. Povestea lor de dragoste a început chiar la cămin, acolo unde, acum un an, o frumoasă zi i-a adus spate în spate la sala de mese, stând pe scaune şi luând prânzul. Însă dialogul nu a intervenit deloc, ci doar priviri aruncate în grabă şi pe furiş au existat. Prima lor conversaţie a fost după câteva zile, însă, atunci când Pavel avea supărările sale, iar încurajarea Margaretei a venit în a le anula cât mai repede cu putinţă. "Taci că va fi bine!" i-a spus atunci femeia, prinzându-l de mână pe hol. Dar Margareta a continuat să îi atragă atenţia şi după alte câteva zile, când, urcând scările, l-a observat pe Pavel în spatele său. Primul său gând a fost să se împiedice în mod intenţionat şi să îi cadă în braţe bărbatului. "Aşa m-a atins, de parcă m-a electrocutat. Noi, ăştia, bătrâni şi neliniştiţi!", mărturiseşte Margareta privindu-şi fericită alesul. După acest incident programat, au mers împreună la biserică, acolo unde, de atunci, tot împreună sunt cu ocazia fiecărei sărbători. După un an de zile, pe 21 noiembrie 2012, au ales să îşi unească destinele şi în mod oficial, la Primărie. Alături de ei au fost câţiva prieteni, martori la cununia civilă. Întrebaţi care sunt numele lor, cei doi răspund pe rând, râzând: "Margareta. Acum Schiau" şi "Pavel. Tot Schiau". Astăzi, un album cu fotografii marchează evenimentul, unde cei doi, la fel ca acum, au mâinile nedespărţite şi bucuria sufletească. Înainte de sărbători, Cornelia Rotaru, directorul Cămi­nului pentru Persoane Vârstnice, a hotărât să îi unească nu numai sub acelaşi acoperiş, ci şi între aceiaşi pereţi, oferindu-le camera 14. Aici, cei doi au împodobit bradul de Crăciun, au primit colindătorii şi petrec clipe minunate, de dimi­neaţă până seara. O zi din viaţa lor începe în jurul orei şase, atunci când Pavel o trezeşte pe Margareta cu mirosul cafelei servite la pat şi cu un "Bună dimineaţa, puşa mea!", aşa cum o alintă. După un duş, servesc micul dejun, urmând să ajute la bucătărie, în grădină sau la alte treburi întreprinse. De ase­menea, când Pavel se uită la emisiunea preferată, Margareta îşi ocupă timpul cosând goblenuri. În plus, cei doi sunt activi şi cultural, mergând la teatru. Dar şi în parc. Consideraţi de toţi un fel de admi­nistratori sau părinţi de suflet, Pavel şi Margareta vizitează fiecare vârst­nic internat, îi ajută pe ceilalţi când au nevoie şi se mândresc cu cei 107 trandafiri plantaţi în grădină pentru primăvara lui 2013. Şi o aşteaptă, să vadă roadele muncii lor. Şi noi la fel. Ei sunt singurul cuplu din cămin şi trăiesc anii împreună fericiţi şi împăcaţi că fiecare şi-a găsit jumă­tatea de care avea nevoie.

Muzică fără vârstă

Dar zâmbetele şi veselia nu sunt specifice doar camerei 14. Ele au lăsat firimituri zdravene şi în 27, acolo unde Ema, cea mai în vârstă membră a familiei instituţiei de pe strada George Coşbuc, ne aşteaptă, cochetă, cu melodiile sale cântate la muzicuţă şi la orgă. Într-un halat galben, abia venită de la cumpă­rături, femeia îşi deschide şi ea paginile poveştii vieţii sale. Medie­şeancă de origine, a fost căsătorită cu un aviator mai mare decât ea cu 15 ani, dar cu care a stat 42 de ani. Pentru că "într-o zi a murit", spune Ema. De 17 ani şi-a găsit refugiul la căminul din Sibiu. Aici, nu se plictiseşte niciodată, la fel cum nici colegele sale de cameră, Mira, profesoară de limba latină, şi Daniela, farmacistă, nu au vreme de monotonie. În camera 27, Ema, la cei 91 de ani ai săi, pare să aducă voioşia prin muzicuţa şi orga la care cântă, adăugându-şi şi glasul cu tot atâta pasiune. "Ştiţi ce înseamnă gamă minoră? Sau gama DO major simplă? Să vă arăt. Staţi să mă şterg de ruj. Că nu trebuie ruj la muzicuţă", spune Ema pregătindu-se să interpreteze piese în diferite limbi, între care mai strecoară câteva gânduri şi amintiri despre viaţa sa. Astfel, mai spune că, în copilărie, părinţii nu o lăsau afară după ce se întuneca, iar dacă întârzia, porţia de mâncare nu îi mai era servită. Numai că mama-i mai ţinea partea şi îi ducea, când era cazul, o felie de pâine unsă cu ceva, pe furiş, fără ştirea tatălui. De asemenea, povesteşte că pe diplomă este economist, dar a practicat cu pasiune teatrul pe scenele ţării. "La un moment dat eram o damă într-o piesă de teatru şi trebuia să fumez. Nu ştiam, dar am învăţat, astfel încât ajungeam să fac cercuri", mărturiseşte Ema râzând, dar nerenunţând încă la muzicuţa din mână. Astfel, îşi con­tinuă numărul artistic fără încetare. Mira şi Daniela o ascultă cântând în fiecare zi. Chiar şi Crăciunul a răsunat în camera lor cu zece zile înainte, prin colindele Emei. Zilele curg, în camera 27, pe ritmuri armonioase şi foarte sonore, se pare. Dar, pe lângă asta, nu lipsesc plimbările în aer liber ori prin grădină, mersul la biserică, lectura sau exerciţiile de pe bicicleta de fitness pe care Ema le face frecvent. Entuziasmul rămâne, deci, şi aici, ingredientul principal.

Camera 13 sau amintiri despre război

Şi ne continuăm drumul pe coridor. Şters, se vede "13". Odată cu el, o insignă, respectiv o etichetă ce denotă veteranul de război. Totodată, este şi cel mai în vârstă bărbat al centrului. El este Gheorghe, de 92 de ani, şi, în liniştea căminului, îşi petrece de peste un an clipele. Are o poveste frumoasă de viaţă, retrăgându-se aici după moartea soţiei sale. "Am fost administrator, şef al serviciilor secrete, inginer, am lucrat în cadrul Ministerului Petrolului, multe, multe", spune Gheorghe, care îşi aminteşte nefericit greutăţile din viaţă. Evenimentul care i-a marcat existenţa i-a pus în piept şi insigna pe care azi o poartă chiar şi pe coridor. "Am venit cu Divizia Tudor Vladimirescu. A fost o experienţă grea, cu lupte groaznice", poves­teşte bărbatul. Aici, între cei de vârsta lui, se simte foarte bine. Este liniştit şi îşi petrece timpul vorbind cu ai săi colegi sau plimbându-se. Dar asta pe vreme bună. De sărbători, spune că a primit colindătorii şi i-a ascultat cu bucurie, ei picurându-i linişte în suflet.
Liniştea este ingredientul care atrage vârstnicii la căminul din centru. Ea aduce zâmbetele trecute prin viaţă laolaltă şi completează albumul de poveşti scris la azilul de pe strada George Coşbuc.




comentarii
3 comentarii

Foarte tare povestea celor doi mosi ! Pacat ca tinerii nu mai apreciaza, la fel, trairile din dragoste !
Xulescu
24.01.2013 00:24
De-ar mai fi dragostea asa si intre tinerii din ziua de azi! Pacat ca media ne imprima o graba teribila in tot ce facem si nu ne lasa sa traim viata din plin.
M.
24.01.2013 07:12
Viata aceasta este umbra si vis...dragostea este insa nemuritoare
D
24.01.2013 22:26
Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

Imbunatatirea accesului..SMIS 125263

Asigurarea SMIS 125264

Transylvanian Grand Prix

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia