Tribuna
Romsilva precizează: "Informaţia că "dispar" 3 hectare de pădure în fiecare oră este una eronată!"
Romsilva precizează:
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva spune că informaţia apărută în spaţiul public, cum că în fiecare oră dispar trei ha de pădure, este una eronată şi nu are o bază oficială.

"Informaţia că "dispar" 3 hectare de pădure în fiecare oră este una eronată şi nu are nicio bază ştiinţifică sau oficială. Dacă informaţia ar fi reală, ar însemna că în fiecare an suprafaţa fondului forestier
s-ar diminua cu 26.280 de hectare, când în realitate a crescut anual, în medie, cu 7.695,4 hectare", spune un comunicat Romsilva sosit pe adresa redacţiei. 
În el se mai precizează că "Suprafaţa fondului forestier naţional a crescut, conform datelor independente şi oficiale ale Institutului Naţional de Statistică, cu 38.477 de hectare în ultimii cinci ani, de la 6.544.588 hectare în 2014, la 6.583.065 hectare la finalul anului 2018.  Managementul durabil şi responsabil al pădurilor presupune înlocuirea pădurilor aflate la vârsta exploatabilităţii cu noi generaţii de păduri, prin lucrări de regenerare.
În ultimii cinci ani, conform datelor oficiale, în România au fost regenerate cumulat 141.786 de hectare fond forestier, deci în medie 28.357,2 hectare pe an, ceea ce înseamnă că sunt regenerate în fiecare oră 3,23 hectare, deci peste cele 3 hectare care "dispar", cifră prezentată în mod repetat în spaţiul public, dar nesusţinută de date şi studii oficiale".
De asemenea, tot în mod eronat, recoltarea autorizată a materialului lemnos sau alte lucrări silvice sunt prezentate ca fiind "defrişări ilegale". Pentru corecta informare, termenul de "defrişare" înseamnă îndepărtarea forţată şi definitivă a unei păduri de pe o suprafaţă de teren cu destinaţia "pădure" şi schimbarea destinaţiei terenului (de exemplu construcţii civile sau industriale sau cu destinaţie agricolă). În urma lucrărilor silvice, suprafeţele forestiere sunt regenerate, deci pădurile nu dispar, ci se înlocuieşte o generaţie bătrână de arbori cu o generaţie tânără. Suprafeţele parcurse cu tăieri rase nu sunt "defrişări", tratamentul tăierilor rase fiind unul legal, reglementat de Codul Silvic şi prevăzut în amenajamentele silvice, întocmite de specialişti. Toate aceste suprafeţe sunt reîmpădurite în termen de doi ani, respectându-se prevederile Codului Silvic. Deşi zona parcursă cu astfel de lucrări poate produce îngrijorări opiniei publice, este important de menţionat că aceste lucrări sunt corecte din punct de vedere silvicultural şi legale.
Anul trecut, la nivel naţional, conform Institutului Naţional de Statistică, a fost parcursă cu tăieri rase o suprafaţă de 3.435 de hectare, adică 0,052% din suprafaţa fondului forestier naţional, iar tot anul trecut au fost regenerate 27.043 de hectare.
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, care administrează circa 48% din pădurile ţării, cele proprietatea publică a statului, a regenerat natural şi artificial în ultimii cinci ani 79.601 de hectare, plantând 170,59 milioane de puieţi forestieri, cu o investiţie cumulată de 593 milioane de lei", se mai spune în comunicat.
"În spaţiul public circulă numeroase informaţii eronate privind starea pădurilor din România şi ne dorim un dialog şi o colaborare de bună-credinţă cu organizaţiile non-guvernamentale de mediu pentru o informare corectă a publicului privind modul de administrare a pădurilor. Recent am iniţiat o platformă de dialog profesional pentru toţi actorii implicaţi în gospodărirea pădurilor, ne dorim un astfel de dialog şi cu organizaţiile de mediu, pentru informarea corectă a publicului", a declarat directorul general al Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, citat de aceeaşi sursă. (D.C.)

 





comentarii
1 comentarii

Deci si in acest domeniu -MINCIUNA- e la ea acasa -- Credeam ca cei de la padure sunt mai onesti si recunosc situatia dar si padurea e partinica adica membru de partid -- Interesant cum vreti voi sa ascundeti adevarul cind totul e descoperit si fiecare poate sa vada adevaratul -MACEL- atit pe teren cit si din aer-- sateliti---- Sa nu mai vorbim de rezultatul -chelirii- -- vezi vremea ,temperaturile , avalansele de ploi si tornade -- Iar voi sefii luati salarii nesimtite pe ce ?? pe minciuna -- Primariile, scolile ,politia,armata,spitalele agricultura,silvicultura ,apele, NU TREBUESC CONDUSE POLITIC --adica politicienii sa nu-si bage nasul in treburi care nu le cunosc -- acolo specialistii trebue se fie -BOSSI- adica sefi--
eu
13.08.2019 19:17
Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

jidvei

fmct

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
Covoare
turboclima
Licitatie publica

accentmedia