Tribuna
Profesorul universitar emerit dr. ing. Constantin Oprean, Doctor Honoris Causa al Academiei Forţelor Terestre "Nicolae Bălcescu"
Profesorul universitar emerit dr. ing. Constantin Oprean, Doctor Honoris Causa al Academiei Forţelor Terestre

Rector al Universităţii "Lucian Blaga" în perioada 2004-2012 şi Preşedinte al Senatului Universităţii sibiene în perioada 2012-2016, în prezent Şeful Catedrei UNESCO de Managementul Calităţii în Învăţământul Superior şi Educaţie Continuă - singura catedră UNESCO din Europa cu acest profil şi director al Institutului Confucius, primul institut cultural chinez înfiinţat în 2007 în România la Universitatea "Lucian Blaga" a fost onorat de către Academia Forţelor Terestre "Nicolae Bălcescu" cu cel mai înalt titlu academic onorific de Doctor Honoris Causa, pentru contribuţii deosebite privind suportul şi colaborarea continuă în obţinerea acreditării instituţionale şi dezvoltării Academiei Forţelor Terestre.
Parteneriatul academic dintre Universitatea "Lucian Blaga" şi Academia Forţelor Terestre "Nicolae Bălcescu" a început în perioada rectorului Academiei Forţelor Terestre, general de brigadă Neculai Stoina, a continuat şi s-a amplificat la cel mai înalt nivel în perioada rectorului Gen. de brigadă prof. univ. dr. ing. Ghiţă Bîrsan, parteneriat academic consolidat prin contribuţia actualului rector al Universităţii "Lucian Blaga", prof. univ. dr. ing. Ioan Bondrea şi a rectorului Academiei Forţelor Terestre.
Acest parteneriat academic reprezintă cel mai de succes model de parteneriat academic din România care a dus la realizarea unor proiecte de mare impact pentru cele două universităţi şi pentru întreaga comunitate sibiană.
Prof. univ emerit dr. ing. Constantin Oprean obţine astfel al cincilea titlu de Doctor Honoris Causa, celelelte patru titluri fiind acordate de universităţi din ţară şi străinătate.
Personalitate marcantă a vieţii academice şi stiinţifice, Cetăţean de Onoare al Municipiului Sibiu (2000), Cetăţean de Onoare al Judeţului Sibiu (2015), titluri obţinute din partea comunităţii locale ce demonstrează contribuţia pe care profesorul a adus-o la dezvoltarea municipiului şi judeţului Sibiu mai ales în proiectele europene de mare succes precum Sibiu -Capitală Culturală Europeană şi Sibiu - Capitală Gastronomică Europeană.
Autor a 51 de cărţi şi monografii în domeniul său profesional, peste 600 de lucrări ştiinţifice publicate la nivel internaţional şi naţional, 106 contracte de cercetare ştiinţifică la nivel internaţional şi naţional, 50 de brevete de invenţie acordate, peste 90 de premii şi diplome de excelenţă, membru în foarte multe organisme internaţionale şi naţionale recunoscute.
Pentru contribuţia domniei sale la dezvoltarea învăţământului superior din România, Preşedinţia României l-a decorat în 2004 cu Ordinul "Meritul pentru învăţământ în grad de Mare Ofiţer".
Festivitatea decernării titlului a fost precedată de şedinţa de lucru a Comitetului Director al Societăţii Academice de Management din România (SAMRO), cea mai elitistă organizaţie profesională în domeniul managementului din România, care sub egida Academiei Române, alături de Banca Naţională a României şi alte organisme şi personalităţi în domeniu participă la elaborarea "Modelului Economic Românesc în UE. România-Orizont 2040" (S.C.)

 





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

casino

CibinFEST

Profesional PN

Neo Plan

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia