Tribuna
Astra film
Prof. Rodica Bobeş, prof. Cezara Stratulat, ing. Constantin Barbu – Tălmaciu la răscrucea timpului,
Prof. Rodica Bobeş, prof. Cezara Stratulat, ing. Constantin Barbu – Tălmaciu la răscrucea timpului,
SC Polsib SA, Sibiu, 2011

Trei cărturari, oameni dăruiţi, şi-au unit eforturile în a realiza o lucrare de însemnătate - monografia localităţii Tălmaciu din judeţul Sibiu. Cei trei au scris-o cu pasiune şi, mai ales, cu conştiinţa faptului că ei sunt oamenii pământului; ei, părinţii lor, bunicii lor, strămoşii lor au avut sentimentul că sunt de aici, că oriunde s-ar duce în altă parte ar fi nişte străini. Localitatea Tălmaciu, în care locuiesc şi muncesc, este tot de-a locului, la poarta de intrare şi ieşire în şi din Transilvania, şi de aceea au reuşit să-i prezinte trecutul în amănunt.

Este o lucrare care prezintă toate datele, toate componentele unei lucrări monografice de ţinută, cuprinzând în ea cadrul geografic, mergând de la prezentarea fizico-geografică a localităţii până la a-i descrie hidrografia, solurile, vegetaţia şi fauna - un capitol de mare acurateţe ştiinţifică.

Un spaţiu important, cum se şi cuvine, este rezervat istoricului aşezării, realizat în baza unei documentaţii solide şi diverse, pornindu-se de la primele urme materiale de vieţuire omenească pe acest teritoriu din sud-estul Transilvaniei, respectiv din protoistorie şi preistorie, dovezile arheologice descoperite în arealul aşezării dovedind o continuitate de viaţă neîntreruptă în neolitic, epoca bronzului, epoca fierului, iar de aici, din epoca dacică, dovezile devin mai clare, mai numeroase, mai concludente.

Localitatea Tălmaciu intră ferm în istorie o dată cu cucerirea romană, în urma celor două războaie, 101-102, 105-106, calea principală de pătrundere în inima Daciei, Transilvania, a legiunilor împăratului Traian fiind valea Oltului, prin Tălmaciu, împăratul realizând şi drumul strategic, prelungit ulterior până la Apulum (Alba Iulia) şi care este temelia importantei căi comerciale dintre Transilvania şi teritoriile româneşti sud-carpatine până în actualitatea noastră.

În documentele scrise, ca pretutindeni în spaţiul românesc, localitatea Tălmaciu este menţionată în Evul Mediu, cu precizarea că este atestată de timpuriu, de la 1265 (în documente săseşti, 1318 în documente româneşti), atestare legată de colonizarea de către regii ungari a populaţiei germanice (saşii) în Transilvania. Ca toponimie, aşezarea de la confluenţa Cibinului cu Sadul apare sub diverse denumiri. Un umanist sas, preotul evanghelic Johannes Lebel, afirma că numele localităţii ar veni de la Cartea Sfântă a evreilor - Talmud (chipurile evreii refugiaţi după cucerirea Ierusalimului de către romani ar fi ajuns pe aici într-o zonă de comerţ - puţin plauzibil). Rămâne credibilă ipoteza îmbrăţişată de autori că denumirea săsească a localităţii, care a evoluat până la denumirea rămasă definitivă în secolul al XVI-lea de Talmesch, provine de la termenul de tălmaci - translator, fiind situată într-o zonă frecventată de negustori de diverse neamuri; deşi se ridică şi aici nişte semne de întrebare.

Localitatea era situată la margine, la graniţa Transilvaniei cucerită de regatul ungar şi, ca atare, a avut sarcini de apărare militară duse în comun de români şi saşi, care au convieţuit un timp în egalitate, până la obţinerea privilegiilor de către tot mai organizata şi lucrativa populaţie săsească din partea regelui Andrei al II-lea la 1224. De atunci, şi la Tălmaciu, comunitatea săsească se impune în detrimentul românilor, dar conducătorii saşi, greavii, îşi impun puterea economică şi politică într-un pământ aparţinând regelui ungar până la constituirea Universităţii săseşti. Revenindu-i importante sarcini de apărare militară, în aşezare şi în jurul acesteia se construiesc puternice fortificaţii militare, şi mai ales cetatea Landskrone (finalizată în 1370), care, vreme de 120 de ani, şi-a dovedit utilitatea.

Comunitatea săsească, care şi-a asigurat largi privilegii pe „Pământul crăiesc” (sudul Transilvaniei, din Ţara Bârsei şi până dincolo de Orăştie şi în nordul Transilvaniei, zona Bistriţei), organizându-se în cele şapte scaune şi cetăţi săseşti, cu centrul politic la Sibiu, include din 1453 şi scaunul filial Tălmaciu. Pe parcursul întregului ev mediu, cu prelungire în întreaga epocă modernă, pe „Pământul crăiesc” saşii au avut o indiscutabilă preponderenţă politică şi economică, care s-a făcut manifestă asupra populaţiei româneşti, pe care a menţinut-o într-o multiplă inferioritate, chiar dacă oficial în teritoriile săseşti nu a existat iobăgia.

În întregul ev mediu, Tălmaciu, localitate de graniţă şi cu privilegii, a polarizat în jurul său satele Tălmăcel, Boiţa, Porceşti, Plopi, Sebeşul de Sus, Sebeşul de Jos, Racoviţa. Comunitate închegată, la soliditatea ei au contribuit de timpuriu biserica şi şcoala. La fel, ocupaţiile lucrative: agricultura pe acele terenuri care se pretau, îndeosebi creşterea animalelor, mai ales porcine, datorită condiţiilor oferite de păşuni şi păduri, după cum destul de timpuriu se impune ca localitate meşteşugărească.

Îndeosebi în secolul al XV-lea, localitatea a fost devastată de invaziile turceşti, într-un lung interval de timp suportând calamităţi naturale, dar şi epidemiile de ciumă, însă comunitatea a rezistat şi a prosperat. Reţinem şi un fapt important, că la 26 octombrie 1599, la Tălmaciu s-au reunit oştile lui Mihai Viteazul în drumul lui spre stăpânirea Ardealului.

În zorii epocii moderne, o dată cu evoluţia conştiinţei de neam spre conştiinţa naţională, românii din Tălmaciu, în general din Mărginimea Sibiului, s-au împotrivit preponderenţei Universităţii săseşti prin desele procese purtate de ei fie la guberniul Transilvaniei, fie la Curtea imperială de la Viena, pentru recuperarea munţilor cu păduri şi păşuni uzurpate de comunităţile săseşti.

Stăpânirea habsburgică instaurată la sfârşitul secolului al XVII-lea, în afara unui climat de stabilitate şi de modernizare, nu a schimbat cu nimic raporturile dintre români şi saşi.

Cât priveşte evoluţia localităţii în epoca modernă, menţionăm că în timpul revoluţiei de la 1821 condusă de Tudor Vladimirescu, mulţi boieri munteni şi-au găsit adăpostul în Tălmaciu, după cum este atestată şi prezenţa a numeroşi panduri refugiaţi aici, urmăriţi fiind de autorităţile austriece.

În timpul revoluţiei de la 1848, ciocniri între trupele maghiare conduse de generalul Bem şi cele ruse conduse de Lüders au loc şi la Tălmaciu (iulie 1849), anterior bătăliei de la Sibiu din 6 august, după cum tălmăceni, alături de alţi mulţi români din Mărginimea Sibiului, participă la manifestările politico-naţionale şi în oastea revoluţionară românească.

Saşii au avut şi ei de suferit de pe urma regimului absolutist instaurat după revoluţia de la 1848, fiindu-le desfiinţată, în 1852, autonomia de care se bucuraseră până atunci. Ei vor căuta să-şi redobândească privilegiile în timpul regimului liberal, venind în contradicţie cu interesele românilor de pe pământul crăiesc. În 1863 scaunul filial al Tălmaciului şi cel al Săliştei sunt rupte de scaunul Sibiului, ceea ce va determina protestele românilor din zonă (memoriul din 1868). Ele vor fi reîncorporate în 1869, iar, în urma unei noi petiţii din 1872, Ministerul de Justiţie a decis că acele comune româneşti aflate pe teritoriul celor două scaune aparţineau pământului regesc, deci erau părtaşe la averea Universităţii săseşti.

Între saşii din Tălmaciu şi românii din comunele din jur a continuat să se manifeste o stare tensionată legată de dreptul de proprietate asupra munţilor, pădurilor şi păşunilor din jur. Treptat, românii vor răscumpăra o bună parte din aceşti munţi.

Ca urmare a instaurării dualismului austro-ungar, Pământul crăiesc este împărţit în comitate, Universitatea săsească fiind desfiinţată de guvernul Ungariei dualiste în 1876.

Ameninţaţi şi ei de politica ungară de maghiarizare, saşii îşi apără cu îndârjire identitatea prin intermediul bisericii şi şcolii. Se produc schimbări de ordin economic; la sfârşitul sec. XIX-începutul sec. XX semnele modernizării se manifestă prin apariţia de fabrici, a căii ferate.

Tălmăcenii au cunoscut ororile primului război mondial de la începutul lui, din 1914. Iar în 1916, o dată cu intrarea României în război şi pătrunderea Armatei I-a române în zona Sibiului, zona Tălmaciului a cunoscut lupte grele atât la înaintarea armatei spre Sibiu, cât şi la eroica rezistenţă în bătălia cunoscută drept „bătălia Oltului”, în timpul retragerii armatei române din Transilvania.

După unirea din 1918, populaţia săsească a localităţii se integrează firesc în noile realităţi, cunoaşte o crescândă prosperitate economică, numărul românilor în localitate creşte, îşi construiesc acum şcoală şi biserică. În perioada interbelică, Tălmaciu devine, dintr-o localitate cu un pronunţat caracter agricol, un mic centru industrial; se constată o intensă activitate în domeniul exploatării şi prelucrării lemnului, dar localitatea se impune şi prin industria textilă.

Spre sfârşitul celui de-al doilea război mondial, industria tălmăceană, adaptată nevoilor de război, cunoaşte distrugeri, ca şi localitatea, cauzate de repetatele bombardamente germane, produse după actul de la 23 august 1944 şi pătrunderea armatelor române şi sovietice în Transilvania. Populaţia săsească a avut mult de îndurat din partea trupelor ocupante sovietice prin deportarea ei masivă în lagăre de muncă, mine şi fabrici din adâncul URSS-ului, de unde mulţi nu s-au mai întors, românii devenind preponderenţi numeric în localitate.

Asupra stării localităţii în timpul regimului comunist nu insistăm; localitatea a cunoscut procesul de colectivizare, dar şi de intensă industrializare. şi nu putem să nu spunem că inclusiv viaţa culturală şi şcolară au cunoscut un reviriment prin adăugarea unui liceu teoretic (în 1961) şcolii primare şi gimnaziale. Ca urmare, s-a format în ani şi o valoroasă intelectualitate locală, care a menţinut trăinicia şi prosperitatea localităţii.

În 1989, Tălmaciul este declarat oraş. Cunoaşte perioada de tranziţie spre democraţie cu toate poticnirele ei, dar reţinem faptul că la un număr relativ mic de locuitori, populaţia cu ocupaţii industriale rămâne consistentă numeric.

Valoarea lucrării, normal pentru caracterul ei monografic, este întregită de prezentarea evoluţiei economice, a structurii demografice şi mişcarea populaţiei, a evoluţiei culturale, precum şi a diverselor datini, obiceiuri, tradiţii, expuse proporţionat şi sugestiv de către autori atât pentru saşi cât şi pentru români, surprinzând multe din obiceiurile legate de viaţă: botez, nunţi, înmormântări, sărbători. Din păcate, într-o viaţă urbană modernă, ele îşi pierd din strălucirea de odinioară, menţinându-se însă, la diverse ocazii, o prezenţă a portului săsesc, precum şi a superbului port românesc specific Mărginimii Sibiului, iar viaţa culturală actuală se manifestă destul de pregnant prin formaţia de dansuri şi festivaluri organizate, unele chiar de importanţă naţională. Se impune în viaţa oraşului Grupul Şcolar Economic Johannes Lebel, cu valorosul său corp profesoral.

Bibliografia la care au recurs autorii este diversă, bogată, în bună măsură uzând de izvoare arhivistice, după cum textul este fericit completat de fotografii sugestive, multe dintre ele cu valoare de document istoric.

Dr. Radu RACOVIŢAN





comentarii
1 comentarii

Hmmm....."prof. Rodica Bobes",parca asa incepe articolul acesta..pai,sa va spun eu,mai bine incepea cu "prof.Rodica Pupincuristaluibarbu"...sau "prof. Rodica Exprostituatapolitica"...pai fratilor,asta habar nu are de Talmaciu..este doar o profitoare si este drept ca a obtinut tot ce a vrut...Pacat de dl. Hoadrea,un om jos cu palaria...Si inca ceva,votati Constantin Barbu si o sa ajungeti slugi la cei din Talmacel....arza-i focul iadului...
foxx..
27.05.2012 13:39
Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

casino

Profesional PN

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia