Tribuna
Prof. Florin Soare la 75 de ani
Prof. Florin Soare la 75 de ani

O sumedenie de întâmplări din ultima vreme (inclusiv aniversări și comemorări) mi-au adus aminte de vara lui 1972 când, în urma repartiției guvernamentale, m-am așezat la Sibiu. Am revăzut cu ochii minții primii colegi, primele deplasări în județ și, evident, primele contacte umane. Mai întâi am cunoscut angajații instituției căreia îi eram subordonați administrativ: „Consiliul Popular al Județului Sibiu”. Au urmat instituțiile județene cu care colabora, îndeobște, „Comitetul județean de cultură și artă”: Inspectoratul școlar, Consiliul pionierilor, Sindicatele, ș.a. Pe majoritatea colegilor îi întâlneam în teren unde ne deplasam, în genere, cu mijloacele de transport specifice acelor vremuri: autobuze, șarete, trenuri, căruțe sau chiar tractoare.

Într-o atare deplasare, la Avrig, după câte îmi amintesc, am cunoscut un tânăr profesor de muzică, instructor la „Consiliul județean al pionierilor Sibiu”. Discuta ultimele detalii legate de organizarea festivalului zonal „Florile Oltului”, care urma să se desfășoare în Căminul cultural de la Avrig. Directorul instituției, învățătorul Răduțiu ne-a făcut cunoștință, după care s-a retras să-și rezolve unele probleme administrative.

Din vorbă-n vorbă am aflat că e absolvent de Cluj, că în studenție a fost atașat de profesorul Traian Mârza – dascălul de folclor muzical de la Conservator, că a lucrat pentru puțin timp la Comitetul județean de cultură, unde a acoperit repertoriul de muzicologie și că este încă interesat de cultura și civilizația de tip tradițional. Am mai aflat că fusese câțiva ani dascăl de muzică și că îl cheamă Florin Soare. A fost punctul zero al unei prietenii și colaborări care, iată, se apropie de o jumătate de secol. Vizite scurte la sediile instituțiilor (nu o dată găzduite în aceeași clădire!), întâlniri prilejuite de organizarea unor festivaluri zonale sau discuții aprinse pe marginea unor spectacole de folclor – toate alcătuiau ingredientele unei amiciții care se consolida cu fiecare întâlnire. Așa se face că prin anii ’80 mi-a propus să facem împreună o deplasare în Țara Oltului pentru a-și strânge material pentru lucrarea de gr. I didactic pe care o intitulase Folclor muzical din Țara Oltului. A fost o deplasare memorabilă în care am întâlnit sau reîntâlnit informatori de excepție precum Silvia Grovu din Cârțișoara sau înv. Marcu din Sărata. O investigație folclorică din anii ’80 care ne-a demonstrat că până și la vremea respectivă, în plină dictatură, o cercetare făcută profesionist poate să scoată la iveală… capodopere. Ce altceva este D-umbra ceriului, colinda pe care ne-o cântase într-o toamnă târzie talentatul dascăl de la Sărata? O va prelua mai târziu și o va include în repertoriul unuia dintre strălucitele concerte de Crăciun ale corului „Caedonia”. Eu încă mai sper ca profesorul Florin Soare să-și găsească timpul necesar restructurării lucrării sale de grad I didactic și s-o publice în anuarul nostru, „Studii și comunicări de etnologie”. Ar fi o adevărată restituire a unei lucrări excepție, despre o lume care se retrage tot mai mult în cărți… Deocamdată această restituire rămâne o datorie a profesorului Florin Soare față de cultura tradițională pe care a servit-o și promovat-o ca nimeni altul.

Un alt moment din evoluția profesională și culturală a prof. Florin Soare – care ține de-acum de istoria culturii sibiene – vizează preluarea conducerii corului „Caedonia”, în 1980, după decesul fostului său coleg, Doru Constantiniu. Alcătuit după toate criteriile pe care le implică un cor de cameră, „Caedonia” obținuse, sub bagheta lui Constantiniu succese notabile care țineau atât de opțiunea repertorială, cât și de personalitatea debordantă a dirijorului. Rămas fără conducător, corul părea că se va destrăma. Dar… odată preluat de profesorul Florin Soare, și-a regăsit ritmul… a devenit o adevărată vedetă a corurilor de cameră din România.

Primul succes notabil – locul I pe țară la „Festivalul artei studențești” din 1981, a fost o performanță reluată în 1983, 1985 și 1986. De asemenea, în 1984 a fost laureatul Festivalului „D. G. Kiriac” de la Pitești. În doar câțiva ani, repertoriul corului s-a diversificat considerabil cuprinzând peste 200 de lucrări, atât din creația camerală clasică și contemporană, cât și din aceea vocal-simfonică.

După 1990 se stabilesc o serie de parteneriate cu formații corale de elită din Germania, Austria și Franța, unde corul „Caedonia” reprezintă la un înalt nivel creația muzicală românească și universală. Urmare succeselor obținute, corul Caedonia devine membru onorific al „Asociației corale din Kärntner” (Austria). Nivelul ridicat al interpretării și calitatea de excepție a repertoriului au condus la invitarea corului Caedonia în SUA pentru a susține concerte în comunitățile românești. Succesele fulminante s-au datorat, îndeobște, preocupării continue a dirijorului Florin Soare de a promova lucrările de inspirație folclorică ale compozitorilor români. Reprezentativ pentru municipiul și județul Sibiu, Corul Caedonia „a ținut steagul sus” în ultima jumătate de veac, promovând identitatea noastră culturală în toate colțurile lumii.

Se cuvine să mai spunem că, vreme de două decenii (1990-2010), profesorul Florin Soare a funcționat ca inspector școlar pentru educație nonformală, funcție în care s-a implicat profund în organizarea Olimpiadei Naționale „Meșteșuguri artistice tradiționale” și a altor festivaluri zonale de promovare a culturii tradiționale în rândul elevilor. De altfel, președintele României a recunoscut contribuția deosebită a profesorului și dirijorului Florin Soare la promovarea identității românești, acordându-i, în 2004, Ordinul „Meritul pentru învățământ în grad de ofițer”.

Încercând o retrospectivă a momentelor culturale în care Florin Soare s-a implicat eficient (a fost dirijorul corului „Caedonia”, dar și al celor din Săliște, Sibiu – Sindicat învățământ, al Uzinelor Balanța, al Fabricii „Victoria” și al Uzinelor „Textile” Cisnădie), constatăm că a marcat profund istoria culturii sibiene din ultima jumătate de veac, că vreme de peste patru decenii a reprezentat cu cinste Sibiul și România pe scenele europene ale muzicii corale.

Acum, când Profesorul și Dirijorul Florin Soare trece pragul celor 75 de primăveri (s-a născut în 20 august 1944 la Poiana Sibiului, în familia învățătorilor Maria și Spirea Soare), comunitatea academică sibiană îi urează multă sănătate și putere de muncă să-și împlinească toate proiectele de cercetare și artistice.

La mulți ani, domnule Profesor!

Ilie MOISE





comentarii
4 comentarii

La multi ani cu sanatate, bucurii si putere, domnule Soare !
Respect si consideratie !
Un cadru didactic
21.08.2019 14:27
La mulți ani cu sănătate !
Nicolae Rodean
21.08.2019 15:53
La multi ani cu sanatate si succese Florine! Simona, Gabi, Dan si Edi iti sunt profund recunoscatori pentru multii ani fericiti de cor la Caedonia.
Ilie draga, tie iti multumim c-ai publicat acest articol de suflet. Iti dorim multa sanatate sa poti duce mai departe sufletul si frumusetea folclorului nostru.
Simona si Edi Stan
22.08.2019 23:15
Va doresc ca în anii care vor veni să vă bucurați de sănătate, familie și prieteni!
Christine Manta-Klemens
23.08.2019 15:35
Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

casino

CibinFEST

Profesional PN

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia