logo
Prindeţi-o pe Esmeralda!
N. I. DOBRA
53362 vizualizari

Dl. Florin N., din Sibiu, mi-a trimis scrisoarea cu "documentele" primite de la "Esmeralda, clarvăzătoare şi expertă în numerologie", care, bineînţeles, n-are o adresă de om normal, ci de poştă: "Express birou, OP 83, CP 11, 062610 Bucureşti". Omul este intrigat pentru faptul că "experta" l-a luat la fix: "(...) V-aţi născut pe 26 martie 1934, în zodia Berbecului şi în curând veţi împlini 75 de ani (...)" şi se întreabă de unde îi are aceste date.
Păi, escrocii tocmai pe asta mizează, surprinzându-şi "clienţii" prin tot felul de tertipuri.
De fapt, ce vrea această Esmeralda? Să-l ajute pe F.N. pentru că "viaţa dumneavoastră actuală nu este cea pe care o meritaţi" şi "viaţa dumneavoastră ar trebui să fie plină de fericire, bucurii şi câştiguri la jocurile de noroc!", iar "cu ajutorul sfaturilor mele, veţi regăsi foarte repede adevărata viaţă, cea care ar fi trebuit să vă aparţină de la început" etc. O ţine aşa, gaia-maţu pe şapte pagini, pentru ca, în final să ceară 59,90 lei, plus 19,90 lei ("cheltuieli de traducere, tipărire, secretariat şi punere la dispoziţie") pentru "Talismanul Lotus cu 7 Chakras", o "magnifică bijuterie argintată realizată manual". În plic, Esmeralda a pus şi trei figuri cu zeiţe: "mă voi ruga ca prima zeiţă, Laksimi, să o aşezaţi sub pat, pe direcţia pernei. A doua zeiţă, Shakti, să o ţineţi la dumneavoastră, în portofel sau geantă. Cea de-a treia zeiţă, Devi, să o ţineţi timp de un minut pe inimă şi să mi-o trimiteţi, după ce aţi impregnat-o cu fluidul dumneavoastră astral (...)"
Posibil ca această Esmeraldă să găsească naivi care să muşte momeala. Pe Florin N. l-ar interesa de unde are datele sale personale, iar acest lucru nu-l pot afla decât poliţiştii.


comentarii
498 comentarii

numai fraierii si prostii apeleaza la astea
27.03.2009 07:05
86.34.5.3
Foarte mult greseste ,,Tribuna" gazduindu-le publicitatea...Se spune ,,vai de cel prin care vine sminteala, mai bine nu s-ar fi nascut ", ori, in aceste cazuri, cei care le fac publicitate au aceeasi vina ca si inselatoarele si vrajitoarele!
Maria
27.03.2009 12:07
89.121.178.30
cine nu are incredere in fortele lui proprii apeleaza la vrajitoare Viata este cum ti o faci tu nu cum ti o prezice altii Numai lasii apeleaza la vrajitoare
ave
27.03.2009 13:08
92.84.22.238
Este corect ce spune Maria ca doar este, pare-mi-se, un citat din Biblie.
Dar domnii de la "Tribuna" mai stiu si ce a zis un vestit imparat roman, cum ca "banii nu au miros" Pe timpul acelui imparat banii veneau de la vespasiane (Pisetori) Tribuna ia bani si de la tigane.(tiganele sau tigancile sunt sotiile, fiicele, etc etc ale tiganilor. Daca tot nu intelegeti ganditi-va la rromi ca avem destui, dar oamenii cu scaun la cap n-ar trebui sa le zica asa.

P. S. Domnilor de la Tribuna bagati pentru noi, cei ce ne ostenim la comentarii, niste diacritice sa putem fi intelesi
Infocatul Cetitor
27.03.2009 19:25
188.24.229.205
Prea multa importanta se dau acestor excroace.Trebuie pedepsite de lege cu amenzi usturatoare sa nu mai pacaleasca lumea.
ANI
27.03.2009 20:26
69.157.168.64
de a lungul timpului am primit si eu scrisori de la Esmeralda si se pare ca in ultima scrisoare mi a gresit anul nasteri !!mi ar placea sa cred ce scrie dar... prea bate campii!!!
mihaela
27.03.2009 23:40
92.80.236.96
Eu nu sunt de aceeasi parere cu voi, am cumparat de la Esmeralda acum vreo 4 ani un inel(din argint cred ca era) am dat in jur de 70 Ron pe el, acest inel chiar mi-a adus noroc, mi-am gasit un job super, adica 1000$ pe luna acum 4 ani erau bani si acum au valoare.
Din pacate l-am "pierdut", de fapt l-am uitat la baie, iar colegele "dragute" care l-au gasit nu au intrebat al cui este, la cateva luni dupa ce am ramas fara inel am decis sa plec din acel loc de munca pt ca era f obositor si nici nu imi mai aducea satisfactiile dorite.
Intr-adevar, dupa ce am cumparat inelul mi-a trimis tot felul de carti si sfaturi sa cumpar alte carti, insa nu i-am raspuns niciodata.
Catalina
30.03.2009 14:01
213.233.103.254
cu ce drept aceasta individa foloseste datele personale ? intrebarea este domnilor de unde are acees la baza de date a persoanelor si de ce politia in cazul acesta nu ia masuri?nu sint de acord sa-mi foloseasca oricine datele personale si mai ales in asemenea situatii si nimeni nu face nimic.
TRAIM IN ROMANIA!!!!!!!!
culda gabriela
14.04.2009 09:49
188.24.55.61
Domna ,,ESMERALDA,, daca citesti aceste mesaje te rog nu ne mai deranja cu prostii,eu vreau sa traiesc asa cum o vrea DUMNEZEU si nu cum vrei tu o oarecare necunoscuta care ne ametesti cu tot felul de prostii.Te rog nu ne mai deranja si cine vrea sa traiasca asa nu are decit sa te caute!!!!!!!!!!!!
mihai
14.04.2009 09:55
188.24.55.61
Buna!Mama a primit ieri o scrisoare de la aceasta Esmeralda!In aceasta scrisoare era exact ce spunea Dl Dobra.Aceasta Esmeralda ar trebui pedepsita pt marsavia ei.Dar dupa cum bine stiti,asta o sa ramana asa,ca doar e Romania!Omul nu se revolta,iar hotul ii ia totul!Iar autritatile dorm!In curand o voi trimite pe mama la politie,dar sunt sigura ca nu se va intampla nimic,din pacate!cum se poate ca aceasta femeie sa aiba acces la datele personale ale oamenilor!eu una m-am saturat de statul roman si autoritatile care vor bani,atunci cand dorm!ar trebui sa facem ceva!Sa nu dormim si noi cu ei,ca e vai de noi,dragi romani!Treziti-va oameni buni!Cu respect,va doresc o zi buna! Si nu ascultati ce spune aceasta FANTOMA[:))] vrea doar sa va ia banii!
unknown
05.05.2009 12:03
92.82.166.120
eu sunt foarte multumita de inelul luxor si de talismanul cu 7 chakra,daca le l-as o zi si nu le port nu imi merge bine deloc in ziua aceea.ma simt super parca respir mai usor si tot ce vreau se rezolva.multumesc pt doamna esmeralda
atanasiu corina
24.05.2009 16:03
78.97.163.191
Atentie mare! Astfel de oameni se pot folosi de energiile oamenilor si astfel poate deveni un joc foarte periculos. E bine sa nu interveniti in nici un fel. Decat sa actionati impotriva ei, mai bine lasati-o sa tot trimita mesaje prin posta iar dvs sa le aruncati direct la gunoi.
xxx
28.05.2009 12:30
213.233.92.24
doamna esmeralda sunteti proasta nu aveti ce face dc mintit oamenii cu prostiile dv sunteti o idioata.
maria
29.05.2009 01:03
92.114.60.221
sunteti proasta idioata nu aveti ce face va pierdeti timpul cu prostii, eueu traiesc cu un doctor oftalmolog d 8 ani d zile turc si starea mea nu sa imbunatatit. faceti ceva trebuie sa imi tin surorile la facultate si pe deasupra sunt chioara si trebuie sa construiesc casa la bunici. nr d telefon 07698020903
popa- camelia elena -din sura mare(buc)
29.05.2009 01:08
92.114.60.221
Personal nu o cunosc pe d-na ESMERALDA.Chiar i-mi doresc acest aspect,este o persoana care spune lucrurilor pe nume,mai pe ocolite si totul asa este.
De ce cand va merge bine nu comenati nimic la adresa d-ei,si cand sunteti in impas o denigrati?
Sa va fie rusine!
D-na Esmeralda nu a bagat mana in buzunarul nimanui,a lasat pe fiecare sa aleaga liberul arbitru.Referitor la d-nul de mai sus,nu avea cum sa stie DOAMNA ESMERALDA datele dansului,decat de la sotie,prietena,sora,mama...cineva apropiat.

TOATE RESPECTELE MELE PENTRU DOAMNA ESMERALDA.
Cu respect
Cristina-Buzau
CRISTINA
05.07.2009 23:27
85.121.117.8
VOI CEI CARE ATI FACUT CE VA ZIS ESMERALDA CE SCHIMBARI ATI VAZUT? VA MERGE BINE? AVETI PORTOFELUL PLIN CU BANI?
B.N
09.07.2009 19:31
92.85.240.241
Voi tot intrebati de unde are datele voastre..dar cand va inscreiti pe tot feluri de site .. sau la tot felu de concursuri nu va intrebati la cn o sa ajunga ...poate sa ia aceste date si depe HI5..iar daca sunt fraieri care pun botu .. lasati sa puna ce va bagati ?? trebuie sa castige si ia un ban.. iar cei care zic ca se duc la politie .. se duc degeaba.. cat timp ia se foloseste de o adresa falsa...
"eu sunt foarte multumita de inelul luxor si de talismanul cu 7 chakra,daca le l–as o zi si nu le port nu imi merge bine deloc in ziua aceea.ma simt super parca respir mai usor si tot ce vreau se rezolva.multumesc pt doamna esmeralda" povestea asta spuneo unui copil de 5 ani .. si nici ala nu o sa te creada
"Atentie mare! Astfel de oameni se pot folosi de energiile oamenilor si astfel poate deveni un joc foarte periculos. E bine sa nu interveniti in nici un fel. Decat sa actionati impotriva ei, mai bine lasati–o sa tot trimita mesaje prin posta iar dvs sa le aruncati direct la gunoi." da sa sti ca ai dreptate .. dupa ce am scris asta a sarit energia mea pozitiva si norocasa direct pe geam si sa dus la esmeralda ...ROMANIA DESTEPTARE!!!! nu mai credeti toate tampenile astea !!!! va uitati la prae multe sf !!!daca tot nu aveti ce sa faceti uitativa la un documentar si lasati sf si desenele animate !!!daca aveti prieteni asa prost incat sa creada descidetile ochi nu ii lasati sa dea bani pe tampeni!
anonim
17.07.2009 00:01
89.39.235.84
sa ne lase in pace aceasta doamna ESMERALDA !
cristi
24.07.2009 20:34
94.52.49.55
am primit si eu o scrisoare de la Esmeralda ,identica cu scrisoarea Dl. Florin din Sibiu,ce m-au pus pe ganduri au fost datele mele personale care erau corecte.De unde?????????Am zis ,hai sa verific pe net...poate gasesc ceva despre Esmeralda,ce credeti , pana si revista Taifasuri ai face reclama.Stimati domni ,doamne nu credeti aceste tampenii nimic nu este adevarat,E VREMEA CONCEDIILOR!!!,are nevoie doamna de bani.
O zi buna,nu va lasati pacaliti...........
anonim
30.07.2009 13:33
92.82.49.147
Astazi am primit si eu o scrisoare de la Esmeralda. Acum vre-o 2 ani imi trimitea frecvent scrisori si vreau sa va spun ca la vre-o 2 i-am si raspuns, asa ca mi-a trimis un inel care nu a avut nici un efect si mi s-a si rupt foarte repede. Si cum nu era de ajuns aceasta incercare am zis sa mai incerc inca o data si am cumparat o carte care se numeste: Puterea cuvintelor magice- Secretul vietii usoare. Nu stiu daca mai are rost sa va spun ca nu mi-a folosit la nimic. Mi-a trimis frecvent scrisori cred ca o scrisoare pe luna la care nu am mai raspuns. Astazi am primit o alta scrisoare de la Esmeralda in care imi spune o groaza de lucruri care mi se vor intampla , bineinteles daca voi cumparaa o predictie sau ceva de genu. Nu stiu daca la altii a functionat ceva, la mine nu a mers. Acum fiecare decide ce vrea sa faca cu banii lui si sa ia proprile decizii.
Ana
31.07.2009 22:04
92.83.100.171
parjoliti vrajitoarea
vanatoru
03.08.2009 21:48
188.26.177.183
fiecare crede ce vrea.problema este ca nu trebuie sa o criticati pe esmeralda.sa nu uitati ca noi suntem creatorii propriei vieti,depinde de intensitatea cu care ganditi la un lucru car doriti sa vi se implineasca. asa ca nu mai criticati pe nimeni.si sfaturile asa ziselor vrajitoare va pot ajuta.
gabriela
07.08.2009 23:46
86.127.172.44
sinteti multi dintre cei ce ati scris cite ceva despre esmeralda unii dintre voi si cred ca nu aveti noroc ci datorita ghinionului pe care il aveti de cind va facut mama voastra aveti de adaugat ceva la persoana care a incercat sa va ajute eu cel putin cind mia spus ca voi cistiga bani asa a fost cind mia spus ca o mina invizibila cauta sa ma destabilizeze sa implinit voi cei care nu crede-ti sinteti exact toma necredinciosul luatii lectii si invatati ca voi sinteti prosti si nu esmeralda
birjovianu petru
13.08.2009 14:50
85.204.33.139
si eu am primit azi o scrisoare de la esmeralda si am ramas surprinsa ca imi stia datele personale nici nu stiu ce sa mai zic cred ca domnul petru are dreptate nu avem noi dreptul sa judecam pe nimeni .
bobo
24.08.2009 18:55
79.119.126.16
esmerala merita inchisoarea
dana
26.08.2009 15:54
79.115.91.63
doamna esmeralda nu a obligat pe nimeni sa cumpere vreun talisman sau clarviziune.. scrisorile au fost doar o oferta . depinde de fiecare daca accepta serviciile esmeraldei sau nu.
mihaela s.
26.08.2009 15:59
79.115.91.63
si mama mea a primit o scrisoare dela esmeralda de fapt aceasta este a 2 a primita pe si ii zica mamei mele in scrisoare ca o sa implineasca 34 de ani si... si ca o sa aiba noroc iar ea zice ca ii ofera 4 cadouri
iar pe ultima pagina sia scris cateva randuri de multumire pentru ea pe care mama trebuia sa le bifezeze printre care trebuia ca mama sa acite 59,90lei da de unde are toate aceste date despre mama ori cum va spun daca primiti sa stiti ca e o inselatorie
bernanda
26.08.2009 17:20
79.112.224.43
ce sa va spun?astea cu ziua de nastere si toate datele personale nu stiu de unde la are posibil sa fii facut un abonament la vreo revista si poate de acolo. dar vreau sa va spun ca inainte de esmeralda asta era doamna eva gabor care tot asa insela oameni. printre care si eu am fost curioasa sa vad ce dracu de puteri miraculoase are. imi spunea ca o sa patesc ceva rau, ca cineva drag o sa cada bolnav si sa comand de la ea unele produse. ce sa fac?mia fost teama sa nu patim ceva ca doar si eu sunt bolnava sunt cardiaca si ma rog mai multe boli. mam lasat dusa de val si am comandat vreo 2 produse de la ea .pana cand am vazut ca nu erau bune e nimic si am dat si o droaie de bani.cand deja am incercat sa i cer nr. de tel. sau o adresa unde sa o gasesc ca vreau sa o caut personal ca doarera adresa de casuta postala din tara ca si asta esmeralda nu mia veniy nici un raspuns. doar sa mai comand ceva. nu am ami comandat ca miam dat seama cai minciuna. la scurt timp am aflat ca se retrage ca are prea multa activitate si vezi doamne nu mai poate
cred ca sia umplut sacul pe spatele idiotilor printre care si eu am facut parte si sia lut coada intre picioare si nu sa mai auzit nimic de ea.vedetiva da treaba fratilor ca asta e inselatorie politia ar trebui sa supravegheze aceasta c.p.sa vada cine ridica corespondenta?
maria din lupeni
30.08.2009 21:17
188.26.106.71
doamne ce mai stiti sa aruncati cu nuroi in oamenii, chiar daca e asa cum spuneti domniile voa-stre , e necesar sa aveti cuvinte otravite la adresa unei persoane non cunoscute domniilor voastre , mi se pare josnic vocabularul pe care la-ti adus acestei asa numite DOAMNE ESMERLADA, eu cred ca nu e nici o aberatie , la ce spune acesta DOAMNA ESMERALDA personal nu o cunosc dar cunosc fff multe persoane care au avut legatura cu ea , si li sa ineplinit dorinta ,lor celor care au contactat-o, nu neaparat NR castigatoare loto prezise de ea ,dar au avut altfel de castig financiar inbunatatit ,de exnplu schinbarea locului de munca platit mai bine , sau un alt job ,si nu este obiligatoriu sa deschideti corespondenta trimisa de domnia sa, IGNORATI-O S-AU TRIMITETI-O RETUR DACA NU VA PLACE , ma intreb cand va ve-ti iubi uni pe alti sa invata-ti sa fiti mai buni mai toleranti , am ajuns la concluzia ca daca nu va respectati pe domniile voas-tre insi-va , nu ave-ti respect nici pt persoana de langa domniile voas-tre,, nu va obliga nimeni sa trimiteti bani pt asa zise talismane, sincer eu cred in ce a spus dansa mie , pana in prezent totul sa intanplat exact cum a spus domniia sa , totul pas cu pas cu o precizie uimitoare , si eu eram sceptica in privinta domniiei sale , dar prea sa adeverit totul , ma uimit , a spus si la ce BISERICA sa merg si ce trebuie sa fac chiar si la SFANT sa ma rog asa am facut chiar de a trea zi sa schinbat totul in viata mea , nu mia trimis ni-ci un talisman, mia spus ce trebuie sa fac , si totul e ok , cu deosebit respect ELENA scuze pentru greselile orto
ELENA JURAVLE
31.08.2009 14:09
92.80.97.4
Sa stiti ce este adevarat in urma cu cateva luni am primit si eu asemenea scrisori,din pacate am raspuns acestor scrisori dar a fost o mare minciuna,asa ca nu raspundeti acestor provocari
coco.
01.09.2009 17:32
92.83.81.237
si eu am primit nenumarate scrisori de la esmeralda ma amuz foarte tare cind le citesc.
vio
04.09.2009 15:35
92.82.226.77
nu stiu doamna elena dar ce ati comandat de va spus si biserica ca doar daca nu comanzi nuti trimite nimic.am primit si eu o multime de scrisori de la dansa si daca era ceva adevarat doar imi zicea si mie sa merg uegent la biserica sau sa ma rog ce stiu eu ce rugaciuni dar nu absolut nimic decat sa comand ca voi vede raspunsul in curand. ca si cum sar zice da pasarea din mana pt. aia de pe gard.chiar nu am comandat nimic de la ea si nu mi sa intamplat nimic foarte rau imi mpare rau ca trtebuie sa va spun. sau poate si dumneata esti la fel de mincinoasa ca si ea.scuze.
maria din lupeni
08.09.2009 00:23
188.26.106.71
deamar sa-i fie!!!!!!!!!!!!
elena buc
09.09.2009 16:08
89.45.250.18
pai cum nu stiti de unde are datele voastre?eu acuma i-am scris si mia cerut datele de nastere,adresa,nr de tel si toate,nu stiu ce sa cred,dar voi vedea ce sa intamplat.nu mi-ar strica putin ajutor ca toate imi merg rau.pa
ella
12.09.2009 23:10
82.77.129.220
de unde pot bcumpara acest inel
ely
13.09.2009 09:14
92.83.235.194
Pentru a realiza acest studiu, am nevoie de urmatoarele informatii:


Nume *

Prenume *

Data nasterii *

Sex *
M F
Localitate *

Judet *

Strada *

Numar *

Bloc *

Scara *

Ap *

Etaj *

Cod postal *

Telefon *

E-mail *



Cum ati aflat despre noi?



oameni buni ,nu va mirati de unde are datele,acesta este formularul de inscriere !
EU
15.09.2009 08:08
92.81.48.119
nu dati cioara din mina pe cea din par ajutati mai degraba un nevoias si veti vedea ca veti avea mai mult de cistigat
gheorghita
16.09.2009 22:44
82.77.8.126
eu din toate comentariile de mai sus am dedus un singur lucru: analfabeti mai sunt romanii frateeeeee!!!!! Majoritatea aveti greseli de ortografie. SI nu ma refer la litere mancate sau inversate din cauza tastaturii ci la penibilul "ia" in loc de "ea" (mai exista cineva in tara asta care nu stie cum se scrie "ea" ) sau "excroace" sau .....nu mai vreau sa mai dau exemple ca mi se face rau. Un popor de analfabeti si inculti. FRATILOR.....GRAMATICA SE FACE PANA IN CLASA A 8-A. chiar n=ati invatat nimic in scoala aia?????
just me
21.09.2009 00:25
89.36.233.81
Tanti Esmeralda,ia fa matale bine,si ia-ti viteza impreuna cu secretare,dactilografe,etc,de unde ai venit,ca tare am mai cotizat la bugetul vostru,de mai multe ori,numai cu 799.000 lei(TAXA PE PROSTIE-CORECT)! Scump,la cate milioane ti-am trimis,mi-ai prezis o sanatate-beton,de asta am si fost operat de carcirom sublingual,stai la 12 noaptea cu globul fermecat,si vezi cm pocnesc de sanatate si-mi ies bancnotele de euro,pe ochi si pe urechi! Dumnezeu e mare,si atunci,de abia ai sa te convingi de puterea lui,cand i-ti va iesi pe ochi si pe urechi,banii de care ne-ai usurat,ca-ti faci reclama prin toata presa centrala! Ce nu vii in provincie,sa-ti platesc pe loc serviciile,dactilografele!
F.R. DAVID
25.09.2009 14:49
78.96.143.63
Cine este naiv si crede in cele oferite de Esmeralda sau de Eva G. nu are decit dar va spun ca este o escrocherie va spun pentru ca si eu cindva am am fost naiva si am luat diverse obiecte de de la Eva Gabor siintimplator are aceiasi adresa ca si Esmeralda si nu am avut nici un cistig la loto 6 din 49 sau alte cistiguri din contra am pierdut bani pe colete .Cindva o sa va aduceti aminte de aceste escrocherii pentru ca este un dumnezeu ,care o sa va judece de ceea ce faceti si plus de asta daca spune ti ca e gratuit un talisman sau un alt obiect care se zice ca aduce noroc de ce ceri bani??? colet plus taxe postale.
elena
25.09.2009 16:11
86.124.60.70
EVA GABOR MA AJUTAT ENROM CU DECLANSATORUL ALA DE BANI SI IN PLUS AM PRIMIT DE LA EVA GABOR SI UN LOZ TRAS DE EA SI CAND LEAM DESFACUT O SCRIS PE EL 800 RON ADICA 8 MILIOANE LEI VECHI VA DATI SEAMA CE AM DAT PE COLET 70 LEI MIA VENIT INZECIT ADICA 8 MILIOANE SI DECLANSATORUL CHIAR FUCTIONEAZA CREDETIMA INAINTE ERAM GHINIONISTA NU CASTIGAM NIMIC ACUMA IN PREZENT NICI UN LOZ NU EXISTA SA NU FIE CASTIGATOR CU DECLANSATORUL PUI LOZURI IN EL AS
TEPTI CAM 20 MIN SI RAZUESTI LOZUL SI SCRIE AI CASTIGAT DECI VAD CA ESTE ADEVARAT...!!!!

SI NU ESTE O PACALEALA

DACA NU MA CREDETI VA TRIMIT SI DOVADA AM FACUT POZE SI LA LOZURI PE CARE SCRIE CASTIGATOARE DE 9 MILIOANE VA LAS ID-UL MEU SAU ADRESA MEA DE EMAIL
SI VA TRIMIT POZE CA DOVEZI CA CHIAR ESTE ADEVARAT FUCTIONEAZA DECLANSATORUL DE BANI ID MEU ESTE : ROXANA_HELL_AHH SI ADRESA DE EMAIL roxana_hell_ahh@yahoo.com va astept sa vorbim da-tim add ITI MULTUMESC EVA GABOR SI ESMERALDA CA MAI AJUTAT FOARTE MULT SI MERSI SI PT TALISMANUL BOGATIEI CHIAR MERGE STATS FUCTIONEAZA VA MULTUMESC FOARTE MULT

id meu: yahoo: roxana_hell_ahh
id roxana_hell_ahh
dami add sa vorbim ciao!
Roxana fiter
27.09.2009 11:44
89.123.191.123
EVA GABOR MA AJUTAT ENROM CU DECLANSATORUL ALA DE BANI SI IN PLUS AM PRIMIT DE LA EVA GABOR SI UN LOZ TRAS DE EA SI CAND LEAM DESFACUT O SCRIS PE EL 800 RON ADICA 8 MILIOANE LEI VECHI VA DATI SEAMA CE AM DAT PE COLET 70 LEI MIA VENIT INZECIT ADICA 8 MILIOANE SI DECLANSATORUL CHIAR FUCTIONEAZA CREDETIMA INAINTE ERAM GHINIONISTA NU CASTIGAM NIMIC ACUMA IN PREZENT NICI UN LOZ NU EXISTA SA NU FIE CASTIGATOR CU DECLANSATORUL PUI LOZURI IN EL AS
TEPTI CAM 20 MIN SI RAZUESTI LOZUL SI SCRIE AI CASTIGAT DECI VAD CA ESTE ADEVARAT...!!!!

SI NU ESTE O PACALEALA

DACA NU MA CREDETI VA TRIMIT SI DOVADA AM FACUT POZE SI LA LOZURI PE CARE SCRIE CASTIGATOARE DE 9 MILIOANE VA LAS ID-UL MEU SAU ADRESA MEA DE EMAIL
SI VA TRIMIT POZE CA DOVEZI CA CHIAR ESTE ADEVARAT FUCTIONEAZA DECLANSATORUL DE BANI ID MEU ESTE : ROXANA_HELL_AHH SI ADRESA DE EMAIL roxana_hell_ahh@yahoo.com va astept sa vorbim da-tim add ITI MULTUMESC EVA GABOR SI ESMERALDA CA MAI AJUTAT FOARTE MULT SI MERSI SI PT TALISMANUL BOGATIEI CHIAR MERGE STATS FUCTIONEAZA VA MULTUMESC FOARTE MULT

id meu: yahoo: roxana_hell_ahh
id roxana_hell_ahh
dami add sa vorbim ciao!
ROXANA
27.09.2009 12:00
89.123.191.123
EVA GABOR MA AJUTAT ENROM CU DECLANSATORUL ALA DE BANI SI IN PLUS AM PRIMIT DE LA EVA GABOR SI UN LOZ TRAS DE EA SI CAND LEAM DESFACUT O SCRIS PE EL 800 RON ADICA 8 MILIOANE LEI VECHI VA DATI SEAMA CE AM DAT PE COLET 70 LEI MIA VENIT INZECIT ADICA 8 MILIOANE SI DECLANSATORUL CHIAR FUCTIONEAZA CREDETIMA INAINTE ERAM GHINIONISTA NU CASTIGAM NIMIC ACUMA IN PREZENT NICI UN LOZ NU EXISTA SA NU FIE CASTIGATOR CU DECLANSATORUL PUI LOZURI IN EL AS
TEPTI CAM 20 MIN SI RAZUESTI LOZUL SI SCRIE AI CASTIGAT DECI VAD CA ESTE ADEVARAT...!!!!

SI NU ESTE O PACALEALA

DACA NU MA CREDETI VA TRIMIT SI DOVADA AM FACUT POZE SI LA LOZURI PE CARE SCRIE CASTIGATOARE DE 9 MILIOANE VA LAS ID-UL MEU SAU ADRESA MEA DE EMAIL
SI VA TRIMIT POZE CA DOVEZI CA CHIAR ESTE ADEVARAT FUCTIONEAZA DECLANSATORUL DE BANI ID MEU ESTE : ROXANA_HELL_AHH SI ADRESA DE EMAIL roxana_hell_ahh@yahoo.com va astept sa vorbim da-tim add ITI MULTUMESC EVA GABOR SI ESMERALDA CA MAI AJUTAT FOARTE MULT SI MERSI SI PT TALISMANUL BOGATIEI CHIAR MERGE STATS FUCTIONEAZA VA MULTUMESC FOARTE MULT

id meu: yahoo: roxana_hell_ahh
id roxana_hell_ahh
dami add sa vorbim ciao!
roxana FITER
27.09.2009 12:00
89.123.191.123
EVA GABOR MA AJUTAT ENROM CU DECLANSATORUL ALA DE BANI SI IN PLUS AM PRIMIT DE LA EVA GABOR SI UN LOZ TRAS DE EA SI CAND LEAM DESFACUT O SCRIS PE EL 800 RON ADICA 8 MILIOANE LEI VECHI VA DATI SEAMA CE AM DAT PE COLET 70 LEI MIA VENIT INZECIT ADICA 8 MILIOANE SI DECLANSATORUL CHIAR FUCTIONEAZA CREDETIMA INAINTE ERAM GHINIONISTA NU CASTIGAM NIMIC ACUMA IN PREZENT NICI UN LOZ NU EXISTA SA NU FIE CASTIGATOR CU DECLANSATORUL PUI LOZURI IN EL AS
TEPTI CAM 20 MIN SI RAZUESTI LOZUL SI SCRIE AI CASTIGAT DECI VAD CA ESTE ADEVARAT...!!!!

SI NU ESTE O PACALEALA

DACA NU MA CREDETI VA TRIMIT SI DOVADA AM FACUT POZE SI LA LOZURI PE CARE SCRIE CASTIGATOARE DE 9 MILIOANE VA LAS ID-UL MEU SAU ADRESA MEA DE EMAIL
SI VA TRIMIT POZE CA DOVEZI CA CHIAR ESTE ADEVARAT FUCTIONEAZA DECLANSATORUL DE BANI ID MEU ESTE : ROXANA_HELL_AHH SI ADRESA DE EMAIL roxana_hell_ahh@yahoo.com va astept sa vorbim da-tim add ITI MULTUMESC EVA GABOR SI ESMERALDA CA MAI AJUTAT FOARTE MULT SI MERSI SI PT TALISMANUL BOGATIEI CHIAR MERGE STATS FUCTIONEAZA VA MULTUMESC FOARTE MULT

id meu: yahoo: roxana_hell_ahh
id roxana_hell_ahh
dami add sa vorbim ciao!
roxaana
27.09.2009 12:01
89.123.191.123
EVA GABOR MA AJUTAT ENROM CU DECLANSATORUL ALA DE BANI SI IN PLUS AM PRIMIT DE LA EVA GABOR SI UN LOZ TRAS DE EA SI CAND LEAM DESFACUT O SCRIS PE EL 800 RON ADICA 8 MILIOANE LEI VECHI VA DATI SEAMA CE AM DAT PE COLET 70 LEI MIA VENIT INZECIT ADICA 8 MILIOANE SI DECLANSATORUL CHIAR FUCTIONEAZA CREDETIMA INAINTE ERAM GHINIONISTA NU CASTIGAM NIMIC ACUMA IN PREZENT NICI UN LOZ NU EXISTA SA NU FIE CASTIGATOR CU DECLANSATORUL PUI LOZURI IN EL AS
TEPTI CAM 20 MIN SI RAZUESTI LOZUL SI SCRIE AI CASTIGAT DECI VAD CA ESTE ADEVARAT...!!!!

SI NU ESTE O PACALEALA

DACA NU MA CREDETI VA TRIMIT SI DOVADA AM FACUT POZE SI LA LOZURI PE CARE SCRIE CASTIGATOARE DE 9 MILIOANE VA LAS ID-UL MEU SAU ADRESA MEA DE EMAIL
SI VA TRIMIT POZE CA DOVEZI CA CHIAR ESTE ADEVARAT FUCTIONEAZA DECLANSATORUL DE BANI ID MEU ESTE : ROXANA_HELL_AHH SI ADRESA DE EMAIL roxana_hell_ahh@yahoo.com va astept sa vorbim da-tim add ITI MULTUMESC EVA GABOR SI ESMERALDA CA MAI AJUTAT FOARTE MULT SI MERSI SI PT TALISMANUL BOGATIEI CHIAR MERGE STATS FUCTIONEAZA VA MULTUMESC FOARTE MULT

id meu: yahoo: roxana_hell_ahh
id roxana_hell_ahh
dami add sa vorbim ciao! !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
ROXANA
27.09.2009 12:01
89.123.191.123
EVA GABOR MA AJUTAT ENROM CU DECLANSATORUL ALA DE BANI SI IN PLUS AM PRIMIT DE LA EVA GABOR SI UN LOZ TRAS DE EA SI CAND LEAM DESFACUT O SCRIS PE EL 800 RON ADICA 8 MILIOANE LEI VECHI VA DATI SEAMA CE AM DAT PE COLET 70 LEI MIA VENIT INZECIT ADICA 8 MILIOANE SI DECLANSATORUL CHIAR FUCTIONEAZA CREDETIMA INAINTE ERAM GHINIONISTA NU CASTIGAM NIMIC ACUMA IN PREZENT NICI UN LOZ NU EXISTA SA NU FIE CASTIGATOR CU DECLANSATORUL PUI LOZURI IN EL AS
TEPTI CAM 20 MIN SI RAZUESTI LOZUL SI SCRIE AI CASTIGAT DECI VAD CA ESTE ADEVARAT...!!!!

SI NU ESTE O PACALEALA

DACA NU MA CREDETI VA TRIMIT SI DOVADA AM FACUT POZE SI LA LOZURI PE CARE SCRIE CASTIGATOARE DE 9 MILIOANE VA LAS ID-UL MEU SAU ADRESA MEA DE EMAIL
SI VA TRIMIT POZE CA DOVEZI CA CHIAR ESTE ADEVARAT FUCTIONEAZA DECLANSATORUL DE BANI ID MEU ESTE : ROXANA_HELL_AHH SI ADRESA DE EMAIL roxana_hell_ahh@yahoo.com va astept sa vorbim da-tim add ITI MULTUMESC EVA GABOR SI ESMERALDA CA MAI AJUTAT FOARTE MULT SI MERSI SI PT TALISMANUL BOGATIEI CHIAR MERGE STATS FUCTIONEAZA VA MULTUMESC FOARTE MULT

id meu: yahoo: roxana_hell_ahh
id roxana_hell_ahh
dami add sa vorbim ciao!
ROX
27.09.2009 12:02
89.123.191.123
ana ? veli? guru stan patiu? sunteti prosti toti
esmeralda este cea mai buna macar apreciati sinceritatea mea pe mine ma ajutat foarte mult doamna esmeralda mia dat numere la loto si data cand sa joc si am facut cum mia zis si am castigat am prins 6 numere la loto va dati seama si in plus talismanul bogatiei este super bine merge perfect fuctioneaza!!!! asa ca voi prostilor care lasati comentari naspa la adresa doamane esmeralda sunteti doar niste prosti si mai ales astea 3? cu numele de VELI ANA STAN PATIU SI GURU? SUNTETI LOSERI SI FRAIERI VOI NU CREDETI IN ESMERALDA SI DE AIA NU VA FUCTIONEEAZA CA NU TRATATI COLETELE EI CU SINCERITATE SI RESPECT SI FITI MAI DRAGUT CU EA FRAIERILOR DE GURU ANA SI VELI SI STAN PATIU SAU CUM PZD MEA VA CHEAMA ESMERALDA ESTE CEA MAI BUNA VIO RECOMANDA CU PLACERE!!!!!!!!! ESTE CHIAR ADEVARATA LA INCEPUT NICI EU NU CREDEAM CA SI VOI LOSERILOR DAR ACUMA CAND AM JUCAT LA DATA CARE O ZIS SI AM CASTIGAT PREMIUL MARE LA LOTO? MACAR NU FITI PROSTI UITATIVA LA ARHIVA LOTO? DE ACUM 2 SAPTAMANI SI VEDETI CA ESTE DOAR O SINGURA CASTIGATOARE LA CATEGORIA 1 ADICA EU!!!!!
DA EU AM CASTIGAT CU AJUTORUL LUI ESMERALDA
FOARTE MULTI BANI MULTUMESC ESMERALDA VA!! LAS ID MEU SA VORBIM DACA DORITI DATIM ADD LA ROXANA_HELL_AHH@YAHOO.COM VA ASTEPT!!!
fiter rox
27.09.2009 12:11
89.123.191.123
ana ? veli? guru stan patiu? sunteti prosti toti
esmeralda este cea mai buna macar apreciati sinceritatea mea pe mine ma ajutat foarte mult doamna esmeralda mia dat numere la loto si data cand sa joc si am facut cum mia zis si am castigat am prins 6 numere la loto va dati seama si in plus talismanul bogatiei este super bine merge perfect fuctioneaza!!!! asa ca voi prostilor care lasati comentari naspa la adresa doamane esmeralda sunteti doar niste prosti si mai ales astea 3? cu numele de VELI ANA STAN PATIU SI GURU? SUNTETI LOSERI SI FRAIERI VOI NU CREDETI IN ESMERALDA SI DE AIA NU VA FUCTIONEEAZA CA NU TRATATI COLETELE EI CU SINCERITATE SI RESPECT SI FITI MAI DRAGUT CU EA FRAIERILOR DE GURU ANA SI VELI SI STAN PATIU SAU CUM PZD MEA VA CHEAMA ESMERALDA ESTE CEA MAI BUNA VIO RECOMANDA CU PLACERE!!!!!!!!! ESTE CHIAR ADEVARATA LA INCEPUT NICI EU NU CREDEAM CA SI VOI LOSERILOR DAR ACUMA CAND AM JUCAT LA DATA CARE O ZIS SI AM CASTIGAT PREMIUL MARE LA LOTO? MACAR NU FITI PROSTI UITATIVA LA ARHIVA LOTO? DE ACUM 2 SAPTAMANI SI VEDETI CA ESTE DOAR O SINGURA CASTIGATOARE LA CATEGORIA 1 ADICA EU!!!!!
DA EU AM CASTIGAT CU AJUTORUL LUI ESMERALDA
FOARTE MULTI BANI MULTUMESC ESMERALDA VA!! LAS ID MEU SA VORBIM DACA DORITI DATIM ADD LA ROXANA_HELL_AHH@YAHOO.COM VA ASTEPT!!!
xxxxxxxxxxxxxxxx
27.09.2009 12:11
89.123.191.123
Buna ziua! ma numesc lavinia am 24 ani am terminat facultate de psihologie sunt medic psiholog specialista cu atrbutiuni psi
si esmeralda ma ajutat foarte mult cu talismanul bogatiei! cand merg sa cumpar lozuri si dupaia le razuiesc cumpar cam 6 lozuri o data pentru ca sunt sigura ca voi castiga si asa si este cand rezuiesc un loz scrie asa pe el ai castigat 200 ron adica (2 milioane lei vehi) si asta pe fie care loz am cumparat 6 lozuri faceti un calcul? ori 2 milioane pe fie care loz vine 12 milioane va dati seama si eu pe alea 6 lozuri am dat doar 3 lei pe bucata adica 18 lei? putin nu si fac 12 milioane deci dau 18 lei pe lozuri si imi iese castig 12 milioane si daca cumpar intro zi 30 de lozuri va dati seama casti bani fac pe zi va zic sincer nu va aburesc sau alte chestii totul este cu ajutorul talismanului bogatiei si ii multumesc la ESMERALDA FOARTE MULT deci eu pe zi castig cam 2000 de euro ori o luna 1 va vine sa credeti fac peste 300 milioane pe luna adica peste 10000 de euro va zic sincer si va rog sa apreciati sinceritatea mea cu drag lavinia va las si id meu daca doriti sa purtam o conversatie frumoasa si plina de fericire! id meu este claudialavinia80 va astept pe mess la revedere si aveti incredere in eSMERALDA REPET IN ESMERALDA II CEA MAI BUNA!!!
lavinia
27.09.2009 12:46
89.123.191.123
Buna ziua! ma numesc lavinia am 24 ani am terminat facultate de psihologie sunt medic psiholog specialista cu atrbutiuni psi
si esmeralda ma ajutat foarte mult cu talismanul bogatiei! cand merg sa cumpar lozuri si dupaia le razuiesc cumpar cam 6 lozuri o data pentru ca sunt sigura ca voi castiga si asa si este cand rezuiesc un loz scrie asa pe el ai castigat 200 ron adica (2 milioane lei vehi) si asta pe fie care loz am cumparat 6 lozuri faceti un calcul? ori 2 milioane pe fie care loz vine 12 milioane va dati seama si eu pe alea 6 lozuri am dat doar 3 lei pe bucata adica 18 lei? putin nu si fac 12 milioane deci dau 18 lei pe lozuri si imi iese castig 12 milioane si daca cumpar intro zi 30 de lozuri va dati seama casti bani fac pe zi va zic sincer nu va aburesc sau alte chestii totul este cu ajutorul talismanului bogatiei si ii multumesc la ESMERALDA FOARTE MULT deci eu pe zi castig cam 2000 de euro ori o luna 1 va vine sa credeti fac peste 300 milioane pe luna adica peste 10000 de euro va zic sincer si va rog sa apreciati sinceritatea mea cu drag lavinia va las si id meu daca doriti sa purtam o conversatie frumoasa si plina de fericire! id meu este claudialavinia80 va astept pe mess la revedere si aveti incredere in eSMERALDA REPET IN ESMERALDA II CEA MAI BUNA!!!
lavinia!!
27.09.2009 12:47
89.123.191.123
as dori si eu daca se poate id lui esmeralda sa apelez si eu la ea ca am vazut ca ii foarte buna si a ajutat multe persoane am si eu de la ea un talisman si ma ajuta foarte mult cand cumpar lozuri pe toate scrie asa ai castigat 200 ron 2 milioane lei vechi si eu dau pe un loz doar 3 lei?
alexa
27.09.2009 12:56
89.123.191.123
as dori si eu daca se poate id lui esmeralda sa apelez si eu la ea ca am vazut ca ii foarte buna si a ajutat multe persoane am si eu de la ea un talisman si ma ajuta foarte mult cand cumpar lozuri pe toate scrie asa ai castigat 200 ron 2 milioane lei vechi si eu dau pe un loz doar 3 lei?
a
27.09.2009 12:57
89.123.191.123
as dori si eu daca se poate id lui esmeralda sa apelez si eu la ea ca am vazut ca ii foarte buna si a ajutat multe persoane am si eu de la ea un talisman si ma ajuta foarte mult cand cumpar lozuri pe toate scrie asa ai castigat 200 ron 2 milioane lei vechi si eu dau pe un loz doar 3 lei? draga domnilor domnisoarelor va SCRIU ACUMA SEARA DATA DE 30 OCTOMBRIE 2009 ORA: 23:05 PM CU DRAG EU


!!!! ATENTIUNE!!!!!
DRAGA DOMNULE ADMIN DE PE SITEUL ACESTA ALUI ALICE
TE ROG SA NU IMI STERGI COMENTARIUL NEAM INTELES NU CUMVA SA DAI DELETE LA COMENTARIUL MEU DA !!!! CA ALTFEL NE SUPARAM SI FAC URAT!!
MIA LAUT 3 ORE SI 20 MIN PANA SA SCRIU ACEST COMENTARIU PE SITE ACEASTA!
DECI TE ROG SA NU II DAI DELETE NEAM INTELES CU RESPECT ALEXANDRA!
claudia
27.09.2009 13:07
89.123.191.123
as dori si eu daca se poate id lui esmeralda sa apelez si eu la ea ca am vazut ca ii foarte buna si a ajutat multe persoane am si eu de la ea un talisman si ma ajuta foarte mult cand cumpar lozuri pe toate scrie asa ai castigat 200 ron 2 milioane lei vechi si eu dau pe un loz doar 3 lei? draga domnilor domnisoarelor va SCRIU ACUMA SEARA DATA DE 30 OCTOMBRIE 2009 ORA: 23:05 PM CU DRAG EU


!!!! ATENTIUNE!!!!!
DRAGA DOMNULE ADMIN DE PE SITEUL ACESTA ALUI ALICE
TE ROG SA NU IMI STERGI COMENTARIUL NEAM INTELES NU CUMVA SA DAI DELETE LA COMENTARIUL MEU DA !!!! CA ALTFEL NE SUPARAM SI FAC URAT!!
MIA LAUT 3 ORE SI 20 MIN PANA SA SCRIU ACEST COMENTARIU PE SITE ACEASTA!
DECI TE ROG SA NU II DAI DELETE NEAM INTELES CU RESPECT ALEXANDRA!
clau
27.09.2009 13:08
89.123.191.123
este o inselatorie esmeralda eu una ma retrag
rogojinaru didina
30.09.2009 15:41
92.80.3.96
d-na eameralda nu trimeteti coletul cu talismanul si cele trei cadouri ca m-am convins,nu ridic nimic de la posta,imi pare rau ca am dat datele mele personale,imi cer scuze.
rogojinaru didina
01.10.2009 13:12
92.80.3.96
NU MAI DATI CURS COMENTARIILOR IN FAVOAREA ESMERALDEI, EST O INSELATORIE CIBERNETICA FOARTE CREDIBILA, MERGETI LA BISERICA SI RUGATIVA LA DUMNEZEU GRATIS , NUMAI EL VA POATE AJUTA , NU SATANA CU EMERALDA DE GAT LUAOAR MOARTE CU TOT CU BIROUL EI EXPRES, NISTE CURVE BATRANE PE CARE NU STIU CUM SA MAI FACA BANI
DAMY
01.10.2009 21:03
79.116.118.207
aha interesant esmeralda???? dami ceva
cineva
02.10.2009 17:16
89.123.163.129
ce bah ce comentari
esmeralda
02.10.2009 17:17
89.123.163.129
si eu am primit azi o scrisoare de la aceasta doamna...dar ma intreb de unde stie ea viata mea pt ca mi-o scris exact prin ce trec in acesta perioada? daca cineva o cunoaste mai bine sa imi raspunda si mie cu ce la ajutat aceasta scrisoare?..sincer nu stiu ce sa cred..
anonim_ab
05.10.2009 20:26
93.113.109.42
dai add la id meu si vorbim despre esmeralda sunt psiholog id meu claudialavinia80@yahoo.com id meu claudialavinia80
Claudia Lavinia
06.10.2009 14:56
89.123.172.195
raduciocan.ro/esmeralda/
mariana
07.10.2009 05:42
79.117.74.145
ESMERALDA, EVA GABOR...DACA VRETI SA VORBIM DESPRE EESMERALDA, SI SRISORILE DE LA EA , VA ASTEPT PE ID-UL:THE_GOOD_BOY_4EVER.
ANDREI C.
10.10.2009 14:40
79.115.91.134
"AM VAZUT ACEA PERSOANA JUCAND LA UN JOC DE NOROC" "AM VAZUT CHIAR SI CIFRELE PE CARE LE-A JUCAT" "TALISMANUL BOGATIEI, CLARVIZIUNE 2009-2010,....DACA VRETI SA VORBIM DESPRE ESMERALDA(CLARVAZATOARE SI EXPERTA IN NUMEROLOGIE) , DESPRE SCRISORILE PRIMITE DE LA EXPRES BIROU, CONTACTATIMA PE ID-UL :THE_GOOD_BOY_4EVER.
ANDREI C.
10.10.2009 14:47
79.115.91.134
d0amna esmeralda contactatima si pe mine 0751485872
gheorghe
12.10.2009 22:33
92.83.44.37
si eu am o parere buna desprea
larisa
13.10.2009 00:46
92.83.110.65
cunoaste necunoscutul si intelege necuprinsul........... nimicul e totul si totul e nimik.........deschide usa catre tine insuti........cheia e la tine. HAI SA VORBIM DESPRE ESMERALDA, EVA GABOR , EXPRES BIROU , DIRECT OFFICE......DESPRE STIINTELE EZOTERICE9OCULTE). VA ASTEPT PE ID-UL MEU : THE _GOOD_BOY_4EVER.
ANDREI C.
13.10.2009 13:01
79.115.91.150
cunoaste necunoscutul si intelege necuprinsul........... nimicul e totul si totul e nimik.........deschide usa catre tine insuti........cheia e la tine. HAI SA VORBIM DESPRE ESMERALDA, EVA GABOR , EXPRES BIROU , DIRECT OFFICE......DESPRE STIINTELE EZOTERICE9OCULTE). VA ASTEPT PE ID–UL MEU : CLAUDIALAVINIA80 CLAUDIALAVINIA80@YAHOO.COM
claudia psiholog
13.10.2009 14:36
92.85.175.154
"AM VAZUT ACEA PERSOANA JUCAND LA UN JOC DE NOROC" "AM VAZUT CHIAR SI CIFRELE PE CARE LE–A JUCAT" "TALISMANUL BOGATIEI, CLARVIZIUNE 2009–2010,....DACA VRETI SA VORBIM DESPRE ESMERALDA(CLARVAZATOARE SI EXPERTA IN NUMEROLOGIE) , DESPRE SCRISORILE PRIMITE DE LA EXPRES BIROU, CONTACTATIMA PE ID–UL : claudialavinia80
email claudialavinia80@yahoo.com
psiholog lavinia
13.10.2009 14:37
92.85.175.154
ESMERALDA, EVA GABOR...DACA VRETI SA VORBIM DESPRE EESMERALDA, SI SRISORILE DE LA EA , VA ASTEPT PE ID–UL:CLAUDIALAVINIA80.
cineva o tipa
13.10.2009 14:38
92.85.175.154
id meu sa vorbim despre eva gabor si esmeralda
claudialavinia80
CLAUDIALAVINIA80@YAHOO.COM
13.10.2009 14:39
92.85.175.154
"PREZICATORII CU HAR SE DEFINESC PRIN INTUITIE, CONFIDENTIALITATE SI O PLACUTA STRALUCIRE INTERIOARA,CA SI PRINTR-O ACCEPTARE A UNEI POSIBILE MARJE DE EROARE.'"............................................"SI CEI MAI SCEPTICI POT CREDE IN TAINA , INPREVESTIRI" M.XENIA .DACA VRETI SA VORBIM DESPRE SFERA PARANORMALULUI(STINTE EZOTERICE), ESMERALDA , EVA GABOR, EXPRES BIROU, DIRECT OFIICEETC.ETC.............VA ASTEPT PE ID-UL MEU :THE_GOOD_BOY_4EVER
ANDREI C.
13.10.2009 21:55
79.115.90.3
Pentru :
maria din lupeni in 30.08.2009 21:17 si altii care se simt!

Ar fi interesant daca ati cere un talisman care sa va invete gramatica limbii romane!!!!
Este strigator la cer cata incultura avem in tara!!!
Puneti mana pe o carte si studiati!
ioana
22.10.2009 14:34
89.137.117.16
SI EU AM PATIT PANA INTR-UN PUNCT LA FEL CU CHESTIA AIA SA TRIMIT BANI 59,90LEI DA EU NU I-AM TRIMIS PLUS CHELTUIEILE DE POSTA PENTRU CA NU ESTE CREDIBIL SI CU CASUTA SI CA IMI TRIMITE NU STIU CE TALISMAN SI CA O SA CASTIG.........PAI DATELE SI NORMAL CA LE ARE DE LA NOI DE PE INTERNET CUM LE-AM DAT NOI.NICI EU NU CRED CA ESTE DOAMNA ESMERALDA IN SPATELE ACESTUI TRUCAJ SAU ESCROCHERII MAI BINE ZIS.ATENTIE PENTRU CEI CARE SANT VIZATI SA NU PATEASCA SI EI LA FEL.EU CEL PUTIN NU AM TRIMIS BANI CA SCRISOAREA CARE AM PRIMIT NU PREA ERA CREDIBILA PENTRU MINE
ionel
06.11.2009 18:33
82.77.55.53
Domnului cramatical , zis corectitudine, bine ca est tu cel mai corect in asa numita GRAMATICA , cred ca tu serveste gramatica pe paine, bietul de tine i-mi este mila de tine , chiar i-ti plang de mila, mai bine vezi-ti BARNA din ochii tai , stimate DOMNULE ANDREI. si nu mai fi asa de otravit , nu cunosti persoana de la celalat capat al ecranului , cred ca ai ceva stricat la MANSARDA de tot jignesti , incearca sa repari, greselile tale , si apoi pleaca la vanatoare de GRAMATICA esti amabil si draguz, sa ne dai si noua incultii , LECTII de gramatica , platim bine cursurile , ce zici,, STIMATE DOMN ANDREI cu deosebit respect o inculta , spune-mi Paradise, o seara deosebita ,
PARADISE
10.11.2009 20:36
92.82.188.211
Da paradise are derptate:*:*:*:* kiss you si esmeralda cem ai zici???? cum merge cu clienti ai ceva clienti??? cand mai faci clarviziuni..stiu ca expres birou e cu ochi pe mine acum si vede ca scriu comentari stati linistiti ca nu zic la nimeni despre afacerea noastra cu talismane si chestii vrajeli...etc macar facem si noi bani si esmeralda ne da si noua o parte din bani si noi dami talismane facute la misto la toti fraieri din romania din america din franta din anglia din loss angeles ce prostii!!! ok nu zic la nimeni mai vorbim pa pa ne vedem maine la sediu la garsoniera la expres birou sunt sunt operatoarea in afacerea si partenera buiessnes cu esmeralda si eva gabor....o seara placuta
roxana
11.11.2009 21:03
89.123.141.13
Special pt cei care sufera de maladia GRAMATICI, unul fiind ANDREI SI GHEORGHITA si alti ca eii ,sa indrazneasca cineva sa ma diagnosticheze cu hipercorectitudinea gramaticala , cand ei sufera crunt de hipergresealatiune gramaticala acuta in faza terminala atentie, ca sa terminat titlu si incepe articolul in sine......si doresc si eu sa o depistez pe aceasta asa numita Doamna da ca o pot numi Doamna ESMERALDA , o asa numita cclarvazatoare , hai sa fim seriosi , cine o crede, o noua metoda de a insela naivii ROXANA esti de acord sa facem verificari si sa o gasim pe aceasta ESMERALDA , cine stie poate devenim milionare si noii.....pe criza asta.....o zi buna tuturor
Paradise
16.11.2009 14:39
92.82.187.200
Clarvazatoarea Esmeralda este o escroaca, insala oamenii.Poate va intrebati de unde stiu? Eu si colega mea am primit o scrisoare de la dansa.Erau identice, doar numerele norocoase sant diferite.Deci daca sunteti disperati, aveti probleme de orce natura, nu va lasati inselati.Ganditi-va bine.
lena
17.11.2009 09:43
89.123.185.211
v-a cerut Esmeralda vreodata sa-i trimiteti obligatoriu bani?????????????eu cred ca nu a venit personal la fiecare,asa e ???????
daca nu stiti are si o adresa ,,normala,, cum zicea cineva dar nu toata lumea are acces la ea.eu corespondez cu ea la adresa ei nu la op.ce ziceti de asta????dar daca ati fi cistigat acele sume de bani pe care vi le-a spus ,,cum s-a intimplat cu mine,voi ce ati fi zis???????
habar nu aveti de ceea ce afirmati ,stia-ti ca este prietena cu d-na Hara s-au ai e buna pt.ca ati vazot-o la tv.nu ?????
CE DE PARERISTI SINT IN ROMANIA ASTA LA TOT SE PRICEP DE ACEEA NE MERGE ASA DE BINE!!!!!!!!!!!!
BANI SI CALATORII VA TREBE DE IERI DAR MUNCA ????????????
,,,,NICIODATA,,,,
gyongyi 21.11.09
21.11.2009 16:49
89.123.59.147
O SA AJUNGA TARA ASTA FORMATA NUMAI DIN BOSOROGI SI HANDICAPATI CARE NU POT SARACII SA PLECE SA MUNCEASCA,IAR CEI CARE RANIN ASTEAPTA SA LE DEA GUVERNUL
DAR EI CE DAU GUVERNULUI????????????/
gyongyi 21.11.09
21.11.2009 16:53
89.123.59.147
pt LENA , cred ca tu esti Emeralda de faci atata zarva ,,,,daca ai tu habar de ea ,,ajutane si pe noii sa devenim milionarii fara sa muncim ,,,,ce zici ? platim comision ..VREI LENA
paradise
26.11.2009 15:04
92.86.196.100
cum trebuie folosit declansatorul ? -va rog spuneti-mi si mie.
andra
28.11.2009 18:33
95.76.2.182
pt.cei care cred ca esmeralda ii poate ajuta sa castige milioane..doar cu asa zise nr.de aur..talismane sau alte obiecte aducatoare de noroc...tin sa le spun ca vor da doar banii pe fereastra .nu vor gastiga nik..banii nu vor cadea din cer.aveti grija.in aceeasi oala se invarte si asazisul clarvazator daryl van horn. nu uitati cA EVA GABOR, ESMERALDA, DARYL VAN HORN SAU DIRECT OFFICE, PROMIT MAREA CU SAREA.E FRUMOS SA CREZI CE SCRIU IN SCRISORILE ,PE CARE TI LE TRIMIT ....DACA INTRADEVAR AR FI CINEVA CARE AR AVEEA HARUL DE CLARVAZATOR , SAU MEDIUM,NUMEROLOG..NU AR CERE SUME MARI DE BANI PT.SERVICIILE PRESTATE.UN CLARVAZATOR ADEVARAT,NU ARE NEVOIE NEAPARAT DE DATELE TALE PERSONALE.VIZIUNILE II VOR DA DATELE NECESARE, PRECUM NUME , DIFERITE PERSOANE..LOCURI SAU OBIECTE.NU VA LASATI AMAGITI DE SARLATANI.
UN PRIETEN.....
02.12.2009 12:40
79.115.91.96
ATUNCI CAND TE NASTI , PRIMESTI UN ANUMIT ROL PE MAREA SCENA A VIETII. IAR CAND ROLUL TAU E DEOSEBIT, NU POTI SCAPA DE EL. DINTRE TOATE SAMANTELE CU HAR, DOAR UNA POATE DA ROD.UNA SINGURA VA PRINDE RADACINI ADANCI, VA CRESTE..VA OCROTI PE CEILALTI.NU POTI SA JOCI TEATRU , SA PRETINZI CA AI ACEST HAR...SI MA REFER LA HARUL DE A SCHIMBA RAUL, DE A ''SEMANA '' BINE IN JUR...TAROT,RUNE, CAFEA...GHICITUL IN BOBI..ORICE4 E POSIBIL.DAR E MAI GREU SA DESCIFREZI TAINELE...CAND IMPARTASESTI CELORLATI CEEA CE STI..ORI TE CONSIDERA NEBUN..SE AMUZA..SAU DACA NU OBTIN CEEA CE VOR..SPUN CU VOCE TARE..ESTI UN MINCINOS..O MINCINOASA..DACA CITESTI ACESTE RANDURI ROX HELL, TE ROG SA PRIVESTI IN INTERIORUL TAU.DC?CACI INIMA TA SE PIETRIFICA.LASA IN PACE PE CEI CE VOR SA CUNOASCA TAINELE NECUNOSCUTULUI.DACA NU ACCEPTI ASTA , PLEACA UNDE VREI. PAMANTUL E LOCUL FIECARUIA. DACA VREI SA TRAIESTI IN ARMONIE CU EL, INVATA SA RESPECTI SI SA DARUIESTI.....SI TU CEL SAU CEA CARE AI SEMNAT PARADISE.NU UITA CA ROATA SE INVARTE.RAUL SE PLATESTE. TIMPUL CURGE..NIMIC NU SE SCHIMBA..DACA VREI SA DISTRUGI CREATIA UNUI OM, FAO..DAR AI GRIJA SA NU FI PRINS9PRINSA)SUB DARAMATURI.....THE_GOOD_BOY_4EVER
UN PRIETEN...
02.12.2009 12:55
79.115.91.96
ESMERALDA-CLARVAZATOARE,MEDIUM INASCUT SI EXPERTA NUMEROLOGIE.EXPRES BIROU SRL. OP-83 CP.-11 BUCURESTI.
#####################################################################
04.12.2009 21:02
79.115.90.186
vreau si eu mai multe date de contact,in afara de OP.si CP
andra
05.12.2009 10:12
95.76.2.182
mai poate Esmeralda e politista =)) de stie datele tale ... si locueste exact in posta de asta are adresa de la posta... si al 3-ilea talisman ia punel tu pe alceva timp de un minut si trimite-il sa vezi poate ai sa ai noroc in dragoste :)))=))
madalin88
08.12.2009 09:06
89.136.26.0
scuzatzi dar am uitat sa il intrb ceva pe " UN PRIETEN " care banuesck ca e esmeralda sau cineva care are o legatura cu ea ... in fine... daka esmeralda asta vede asa in viitorul fiecaruia de ce nu joaka la loto ?!! ... va datzi seama ca ar fi luat premiul cel mare in fiecare saptamana ? Esmeralda ce spui mama te bagi ?
madalin88
08.12.2009 09:14
89.136.26.0
Am citit toate comentarile nici nu stiu ce sa cred .Eu cred in Dumnezeu dar acum in perioada asta imi merge foarte prost si nu miar strica si mie umpic de ajutor.
cristina
08.12.2009 11:30
89.122.36.109
Nu-ti pierde speranta Cristina.Intradevar,in viata toti trecem prin perioade si triste si fericite.Chiar daca nu vrem sa acceptam exista:-binele si raul,
- viata si moarte,
toti suntem programati sa trecem prin astea,vrem ? normal ca nu.Dumnezeu,credinta si rugaciunea le rezolva pe toate.
..................
08.12.2009 18:56
95.76.2.182
De ce aruncati cu atat noroi in Esmerala,Eva.
Va intreb si va rog sa fiti sinceri ? Cei care ati apelat la ajutorul lor, va spus vreodata sa va piedeti credinta,sa nu mergeti la biserici sau vA CERUT BANI pentru descantece sau alte prostii din astea ?
Pe mine m-au ajutat mult,mult sa-mi schimb modul de gandire,sa privesc pozitiv fiecare lucru in viata,si sa am mai multa incredere in mine.Am avut o perioada GROAZNICA din toate punctele de vedere.
..................
08.12.2009 19:07
95.76.2.182
cititi mai multe despre anumite domenii ale vietii,tainele necunoscutului (cele nevazute de noi,care totusi exista )apoi vi se lumineaza mintea mai mult.Va recomand pentru inceput "Din Tainele Vietii si a Univesului" de Scarlat Demetrescu.Poate vi se lumineaza mintea celor care aveti numai cuvinte de hula.
.........................
08.12.2009 19:17
95.76.2.182
ESMERALDA-clarvazatoare ,medium inascut si experta numerologie....EXPRES BIROU SRL OP-83 CP-11 BUCURESTI.B-DUL I.MIHALACHE,NR.313,BL.4,SC.B,AP.2,BUCURESTI,SECTOR 1.....
ESMERALDA
12.12.2009 13:17
79.115.90.197
S.C EXPRES BIROU S.R.L (INREGISTRAT ANSPDC CU NR.NOTIFICARE 395)
ESMERALDA
12.12.2009 13:20
79.115.90.197
EXPRES BIROU SRL.OP-83 CP-11 BUCURESTI
DARYL VAN HORN
12.12.2009 13:21
79.115.90.197
MESAJ IMPORTANT DIN PARTEA EXPRES BIROU SRL...CITITI CU ATENTIE IN CONTINUARE.ESMERALDA ESTE CU SIGURANTA,UNA DINTRE CELE MAI RENUMITE MEDIUMURI-NUMEROLOG DIN EUROPA.CONTINUA SA UIMEASCA LUMEA CU HARURILE SALE SI A INSPIRAT NUMEROASE REPORTAJE SCRISE SI TELEVIZATE..........
EXPRES BIROU SRL(ESMERALDA)
12.12.2009 15:40
79.115.91.98
Pt.S.C.Expres Birou.In coletul expediat in data de08.12.2009 nu au fost trimise cele doua produse,ci numai unul.Ce s-a intamplat ?
Elena
12.12.2009 16:21
95.76.2.182
DRAGA DOAMNA ESMERALDA,VA MULTUMESC DIN SUFLET PT.AJUTORUL DAT.SOARELE STRALUCESTE DIN NOU IN VIATA MEA.NU VOI UITA NICIODATA ZIUA IN CARE AM AFLAT DE DVS.MULTUMITA DVS.SI INELULUI CELTIC,AM INTRAT IN POSESIA UNEI MOSTENIRI NEASTEPTATE.SOTUL MEU MA IUBESTE CA IN PRIMA ZI.ACUM I-MI POT PERMITE TOT CEEA CE AM VISAT.FARA GRIJA ZILEI DE MAINE.DUMNEZEU SA VA DEA SANATATE SI PUTERE DE MUNCA.
ANONIMA
12.12.2009 18:27
79.115.91.98
MESAJ IMPORTANT DIN PARTEA EXPRES BIROU SRL:LA CEREREA SA ,SI DIN RESPECT PENTRU VIATA PRIVATA NU VOM MENTIONA DATE CU CARACTER PERSONAL,PRECUM NUMAR TELEFON SI/SAU E-MAIL ETC.ACEST LUCRU ARE CA SCOP,PROTEJAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL.ACEASTA DECIZIE ,ESTE DEFINITIVA.VA MULTUMIM...
EXPRES BIROU SRL
13.12.2009 10:45
79.115.90.145
MESAJ IMPORTANT DIN PARTEA EXPRES BIROU SRL...CITITI CU ATENTIE IN CONTINUARE.EVA GABOR,MEDIUM INNASCUT SI SI PARAPSIHOLOG.SPECIALISTA IN DECLANSAREA IMEDIATA DE BANI,VA POATE AJUTA SA CASTIGATI BANII LA CARE VISATI SI DE CARE AVETI NEVOIE.......
EVA GABOR (EXPRES BIROU SRL)
13.12.2009 10:51
79.115.90.145
IN CIUDA SUTELOR DE PREVIZIUNI EXACTE SI A MIILOR DE PERSOANE MULTUMITE ,CARE FOLOSESC ZILNIC LUCRARILE MELE ,INCA MAI EXISTA SCEPTICI CARE NU CONTENESC SA CEARA DOVEZI,CA SI CAND ACESTEA AR LIPSI CU DESAVARSIRE.IN FATA ACESTOR PERSOANE CARE SE INDOIESC ACCEPT PROVOCAREA SI OFER DOVADA SUPREMA APUTERILOR MELE SI A HARULUI DIVIN PE CARE L-AM MOSTENIT.NU,NU ESTE O GRESEALA.CEI SI CELE CARE AU FOLOSIT LUCRARILE MELE AU CASTIGAT SUME MARI DE BANI,AU DESCOPERIT IUBIREA VISURILOR,AU CASTIGAT LA JOCURI DE NOROC....DE AICI INAINTE NIMIC NU VA MAI FI LA FEL...INAINTEA DVS.SE VA DESCHIDE DRUMUL CATRE O VIATA MINUNATA...PE CARE O MERITATI...CITITI CU ATENTIE CELE CE URMEAZA...
ESMERALDA
13.12.2009 16:32
79.115.89.228
GANDIREA DE GENUL"NU MERIT ASTA"...SUNT GANDURI CODATE DESPRE SARACIE,GHINION,....TREBUIE SA GANDITI CLAR PT. A PUTEA AVANSA!!!SMULGETIVA DIN ACEST TIP DE GANDIRE..NU UITATI CA BANII ATRAG BANI..BANI PLEACA DIN MANA DVS.SI SE REINTORC IN MANA DVS.SFATUL MEU ESTE SA VA PROCURATI U PORTOFEL .DAR ATENTIE .IN PORTOFELUL MIC SI UZAT,GAURIT,NU VOR VENI BANI.TREBUIE SA AVETI UN PORTOFEL ,NU NEAPARAT SCUMP,CI SIMPLU SI CU GUST...NU PASTRATI IN PORTOFEL NOTITE VECHI..POZE CU PERSOANE DECEDATE ,DEOARECE OCUPATI LOCUL PROFITURILOR NEASTEPTATE. CE PUTETI PUNE IN PORTOFEL?UN SOLZ DE CRASP ,DE LA CRAPUL DE CRACIUN.MONEDE CHINEZESTI PE UN SNUR ROSU, UN TRIFOI CU 4 FOI..INSA DOAR CEL GASIT DE DVS.DE ASEMENEA PUNETI O MICA OGLINDA.EVENTUAL LANGA NISTE BANI.OGLINDA PRACTIC ARE ROLUL DE A DUBLA SUMA.TREBUIE DOAR SA AVETI TIMP...TOTUL ACTIONEAZA IN SPIRITUL TIMPULUI....DACA VETI RESPECTA ACEST PRIM PAS,REZULTATELE VOR APARA REPEDE.TOT CCEA CE V-AM SPUS PANA ACUM ESTE PRACTIC IMPOSIBIL SA NU FUNCTIONEZE.A DVS.ESMERALDA CAR VA IUBESTE DIN TOATA INIMA...
ESMERALDA
13.12.2009 16:42
79.115.89.228
NIMIC NU MERGEA BINE.PIERDEAM BANI PRINTRE DEGETE,RELATIA CU SOTUL MEU SE RACEA DE LA O ZI LA ALTA.VIATA DE CUPLU DEVENISE O CATRASTROFA.PRACTIC ERA CA SI CAND AR MERGE CU STANGUL INAINTEA DREPTULUI.ERAM LA CAPATUL PUTERILOR.INCERCASEM ATATEA METODE MIRACULOASE,CLARVAZATORI..INSA FARA EFECT.SOARELE INSA A LUMINAT VIATA MEA..INTR-O ZI AM AFLAT DE DOAMNA ESMERALDA,SI DE MIIILE DE PERSOANE MULTUMITE.LA CAPATUL PUTERILOR,AM DECIS SA ACTIONEZ....DUPA CATEVA ZILE AM PRIMIT UN COLET DISCRET,FARA SEMNRE PARTICULARE. MAI EXACT ERA VORBA DESPRE UN STUDIU DE CLARVIZIUNE SI UN TALISMAN.AM RESPECTAT INTOCMAI CELE INDICATE ,IAR DUPA 9 ZILE REZULTATELE AU INCEPUT SA APARA..NU AS RENUNTA PT.NIMIC IN LUME LA TALISMANUL OFERIT DE D-NA ESMERALDA.ACUM SOTUL MA IUBESTE CA IN PRIMA ZI, AM CASTIGAT LA LOTO...SI MAI MULT DE ATAT AM CUMPARAT CASA VISURILOR...DUC O VIATA USOARA ,AM O CARIERA INVIDIATA...NU AM CUVINTE PT. AI MULTUMI DOAMNEI ESMERALDA...NU ASCULTATI VORBELE DIN JUR..CI DOAR CE VA SPUNE INIMA...MAINE PUTETI FI SI DVS.O PERSOANA FERICITA CA SI MINE...
AURORA
13.12.2009 16:52
79.115.89.228
si care spune-ti ca sunt modalitatile de a deveni bogat,fara munca cinstita ?
Stiti care este imnul Romaniei ? Nici Geoana nu la stiut.
----DESTEAPTA-TE ROMANE-----
paraschiv
13.12.2009 23:44
95.76.2.182
"ESTE IMPORTANT CA OMUL SA CUNOASCA DRUMUL PE CARE TREBUIE SA-L URMEZE PT.A GASI INTELEPCIUNEA,LINISTEA SI BOGATIA" CHUNG LI
ESMERALDA-EXPRES BIROU SRL
14.12.2009 09:59
79.115.91.160
PENTRU PARASCHIV....MUNCA MEA ESTE CONSACRATA CELOR CARE AU NEVOIE.NU ESTE O MODALITATE DE IMBOGATIRE,FARA MUNCA CINSTITA ASA CUM AFIRMATI.LUCRARILE MELE,SI AICI MA REFER LA CLARVIZIUNI, TALISMANE, ABSOLUT TOTUL ESTE O MUNCA LABORIOASA.NECESITA TIMP,CONCENTRARE...IN VIATA TOTUL SE PLATESTE ,DE LA PRODUSELE CUMPARATE, PANA LA PACATELE NOASTRE.PE LANGA ACESTEA, NU AM OBLIGAT PE NIMENI ,IN CEI PESTE 35 DE ANI DE ACTIVITATE SA ACCEPTE AJUTORUL MEU.ROLUL MEU ESTE SA AJUT PE CEI CARE,NU AU GASIT DRUMUL SPRE FERICIRE.SI CAND SPUN FERICIRE ,MA REFER LA BANI,DRAGOSTE,SERVICIU...AS INCHEIA PRIN A VA SPUNE CA NU POTI AJUNGE BOGAT,DIN PUNCT DE VEDERE MATERIAL,DACA NU ESTI BOGAT IN GANDURI CURATE, IUBIRE,DORINTA DE A AJUTA....A DVS.ESMERALDA.
ESMERALDA-EXPRES BIROU SRL
14.12.2009 11:14
79.115.91.160
Nu am facut referire la Dv.Doamna Esmeralda,doar la cei care asteapta sa le cada din cer.,si stiu doar sa critice.Nu am spus ca munca dv.e usoara ,CHIAR NU ESTE,pentru cei care pot intellege asemenea fenomene, ele nu sunt de neglijat,dar fiecare intelege atunci cand se mai lumineZA SAU POATE NICIODATA.Chiar a inceput sa-mi fie mila de cei care traiesc in ceata.Asa e cararea fiecaruia,e dreptul lor sa o ia pe unde doreste
Paraschiv
15.12.2009 18:21
95.76.2.182
Nu ii invinovatesc pe cei care folosesc aceste asa-zise "servicii". Majoritatea sunt oameni ajunsi in pragul disperarii. Ceilalti "clienti" sunt doar... sa zicem needucati.

Ce imi pare mie rau este ca inselatoria a capatat forme legale.

Cod CAEN 4791 – "Comert cu amanuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin Internet" va spune ceva?
Dar profit de aproape 10 miliarde RON?

Avem legi pentru protectia cainilor si pisicilor, dar legi care sa protejeze oamenii mai slabi de caracter sau care nu si-au permis sa termine 8 clase la seral de acesti 2 escroci (atatia angajati are firma) nu avem.
Marius
15.12.2009 22:29
89.33.142.233
2212212
11111
18.12.2009 21:16
95.76.2.182
Pt.Esmeralda,Eva si toti care " tot ne-am certat" va doresc LA MULTI ANI ,SARBATORI FERICITE,si multe,multe BUCURIIIIIIIIIIIIIIII .
elena
18.12.2009 21:30
95.76.2.182
Pt.Esmeralda,Eva si toti care " tot ne-am certat" va doresc LA MULTI ANI ,SARBATORI FERICITE,si multe,multe BUCURIIIIIIIIIIIIIIII .
elena
18.12.2009 21:30
95.76.2.182
Fie ca noul AN sa va aduca bucurii , si succes in tot ce va pune-ti in gand, si sa gasim alt subiect de discutie deja acest subiect e de domeniul trecutu-lui ,e doar un nume nimic mai mult ,, LA MULTI ANY TUTUROR VA UREAZA PARADISE,,
paradise
30.12.2009 10:08
109.96.147.108
TIMPUL SE SCURGE SECUNDA CU SECUNDA ....FIE CA ANUL 2010,SA VA ADUCA SANATATE,FERICIRE,NOROC SI BOGATIE.ZAMBITI NOULUI AN .NU UITATI DE VASC,CEVA ROSU SI PESTE,PENTRU CA...CUMPANA DINTRE ANI SA FIE EXACT ASA CUM TREBUIE.LAMULTI ANI TUTUROR...A DVS.ESMERALDA.
ESMERALDA
30.12.2009 16:45
79.115.90.71
MESAJ IMPORTANT DIN PARTEA ESMERALDEI:DRAGA MARIA,MESAJUL DVS.DIN DATA DE 29.05.2009,ORA 01:03, TIND SA CRED CA VREA SA PARA O "CONTRIBUTIE" LA TEMA "PRINDETI-O PE ESMERALDA!".SFATUL MEU PENTRU DVS.ESTE:PRIVESTE IN INIMA TA.PUNE IN BALANTA TOTUL.APOI SPUNE CEVA.NUMAI DACA ESTE IMPORTANT.AFIRMATIA:"DOAMNA ESMERALDA SUNTETI PROASTA....SUNTETI O IDIOATA",DOVEDESTE IN PRIMUL RAND,MODUL DVS.DE A GANDI SI A ACTIONA.ORICE AFIRMATIE,FIE CA ESTE LEGATA DE O PERSOANA ,SAU UN OBIECT,TREBUIE JUSTIFICATA.IN AL DOILEA RAND,,LEGAT DE AFIRMATIA ;"NU AVETI CE FACE DC MINTIT OAMENII CU PROSTIILE DV.",SCOATE LA LUMINA INCAPACITATE DE A SCRIE CORECT,PRECUM SI O NECRDINTA IN CEEA CE PRIVESTE ACTIVITATEA MEA(LUCRARI,SRISORI );NECREDINTA IN STIINTELE OCULTE.A DVS.ESMERALDA.
ESMERALDA-EXPRES BIROU SRL
01.01.2010 15:28
79.115.91.128
MESAJ IMPORTANT DIN PARTEA ESMERALDEI:DRAGA ROXANA,MESAJUL DVS.DIN DATA DE 11.11.2009,ORA 21:03 CONSTITUIE DOAR NIJTE CUVINTE.AFIRMATIA:".....AFACEREA NOASTRA CU TALISMANE SI CHESTII VRAJELI...ETC",TIND SA CRED CA VREA SA PARA,"O DEZVALUIRE SENZATIONALA",IN CEEA CE PRIVESTE EXPRES BIROU S.R.L SI MEMBRI ACESTUIA ,PRECUM EVA GABOR,EU.... .PRACTIC DORINTA DVS.ESTE DE A VA PUNE INTR-O LUMINA SPECIALA;SI AICI MA REFER LA GENUL DE PERSOANA CE PARE SA DETINA RASPUNSUL."...NOI DAMI TALISMANE FACUTE LA MISTO LA TOTI FRAERII DIN ROMANIA DIN AMERICA DIN FRANTA DIN ANGLIA DIN LOSS ANGELES CE PROSTII!!!".ACEST FRAGMENT,SUBLINIAZA DORINTA DE A PAREA IMPORTANT,DE A DA IMPRESIA CA IN SPATELE ACESTOR RANDURI ESTE INSUSI :"...OPERATOREA IN AFACERI SI PARTENERA BUIESSNES CU ESMERALDA SI EVA GABOR...".SFATUL MEU PENTRU DVS.ESTE DE A VA OPRI IN LOC PENTRU UN MINUT ,LA INTALNIREA CU DVS..O INTALNIRE LA CARE TOTUL ESTE CA O IMAGINE IN OGLINDA.CE VEDETI DINCOLO DE PELICULA FINA DE STICLA?.A DVS.ESMERALDA
ESMERALDA-EXPRES BIROU SRL
01.01.2010 15:54
79.115.91.128
EU ESMERALDA VA ZIC SUNT CEA MAI BUNA SI ORIGINALA FAC CLARVIZIUNI LA MINUT SI PLEC SI IN ASTRAL FAC SI KARUNA TEHNICI PESTE 35 ORIGINALA SI DAMI BANI
ESMERALDA ZICE
07.01.2010 21:06
89.123.133.37
BA CE AVETI CU ESMERALDA PRIETENA MEA??? va dau 1 milion de bani imediat
DARYL VAN HORN
07.01.2010 21:09
89.123.133.37
eu esmerlada ma aganjez solme daca nu se indeplineste clarviziunile va dau in plus 9 milioane jurrr
ESMERALDA EXPRES BIROU ORIGINALA
07.01.2010 21:14
89.123.133.37
CE FACI?????? VREAU BANI CINE IMI DA CARE FRAIER?
EU ESMERALDA
08.01.2010 10:51
89.123.185.228
eu jutierus noul clarvizionr spun vreau bani imediat
expres srrl super birou zice
08.01.2010 10:52
89.123.185.228
ceeeeeeeeeeeeeeeeee ios esmeralda
o clienta dezamagita
08.01.2010 10:53
89.123.185.228
ce
bia cea
08.01.2010 10:54
89.123.185.228
MESAJ IMPORTANT DIN PARTEA EXPRES BIROU SRL.:MESAJELE DIN DATA DE 07.01.2010,ORA 21:06,....07.01.2010,ORA 21:09...07.01.2010,ORA 21:14... 08.01.2010,ORA 10:51..08.01.2010,ORA 10:52... 08.01.2010,ORA 10:53... SEMNATE "ESMERALDA ZICE","DARYL VAN HORN","ESMERALDA EXPRES BIROU ORIGINALA","EU ESMERALDA","EXPRES SRRLSUPER BIROU ZICE",RSPECTIV"O CLIENTA DEZAMAGITA" SUNT INFORMATII NEREALE,FALSISICATE, CE CREEAZA CONFUZIE CITITORULUI SI PUN INTR-O IMAGINE PROASTA ,PRELUCATA DE PERSOANE CARE SE AUTOINTITULEAZA ESMERALDA ,EXPRES BIROU SRL,RESPECTIV DARYL VAN HORN. EXPRES BIROU SRL.,NU ARE NICI O COLABORARE CU ACESTE PERSOANE SI NU SUNT MEMBRII AI ACESTUIA.ACESTE MESAJE AU FOST ADUSE LA CUNOSTINTA CLARVAZATOAREI SI EXPERTEI IN NUMEROLOGIE ESMERALDA ,SI LUI DARYL VA N HORN CLARVAZATOR. VA RUGAM SA NU DATI CREZARE ACESTOR MESAJE.PENTRU ORICE NELAMURIRE ,SAU INTREBARE EXPRES BIROU SRL .VA ESTE ALATURI .VA MULTUMIM.
EXPRES BIROU SRL.OP-83 CP-11 BUCURESTI.
08.01.2010 12:01
79.115.91.75
BUNA ZIUA DRAGI MEI PRIETENII ACEEA DE SUS ESTE O FASLSA A MESAJULUI EU SUNT ESMERALDA CARE VA IUBESTE FOARTE MULT NU DATI IMPORTANTA ACELOR MESAJE CA SE PRODUCE CONFUZIE DACA NU MA CREDETI VA LAS NR MEU DE TEL PERSONAL SA MA SUNATI 021/203/98/90 ESTE NUMARUL MEU DECI 021 203 98 90 SUNATIMA DRAGI MEI SI O SA VA RASPUND LA TOATE INTREBARILE SUNT AICI CA SA VA AJUT SI AM SA FAC ACUM UN RITUAL CINE INTRA PE SITEUL ACESTA SA CASTIGE BANI LA LOTO AM SA ATRAG UNDELE NOROCULUI CATRE ACES SITE VA MULTUMESC ANTICIPAT CU RESPECT A DVS ESMERALDA MA PUTETI CONTACTA LA NR DE TEL 0212039890 VA ASTEPT
EXPRES BIROU SRL.OP-83 CP11 BUCURESTI. TEL 021 203 98 90
08.01.2010 18:32
89.123.185.228
NR TEL 021.203.98.90 SUNATIMA SI O SA VA RASPUND CU TOATA INIMA MEA SI AM SA VA OFER GATIS TALISMANUL EGIPTEAN ECLARUS
ESMERALDA TELEFONUL MEU PERSONAL 0212039890 SUNATIMA
08.01.2010 18:33
89.123.185.228
BUNA SEARA SUNT LA DISPOZITIA DVS EU CLARVAZATORUL CEL MAI BUN CONTACTATIO PE ESMERALDA LA NR 021 203 98 90 ACUM SUNATI
DARYL VAN HORN
08.01.2010 18:35
89.123.185.228
BUNA !!! SUNT EVA SI DACA E CEVA URGENT SUNATIMA LA NR MEU PERSONAL DE MOBIL ESTE 0212039890 VA ASTEPT LA NR MEU 021 203 98 90 OK PRIETENII MEI CEI SCUMPI SUNATIMA ACUM SI O SA VEDETI CA EU SUNT EVA GABOR NU E O PROMISIUNEA FALSA SAU ALTCEVA ASTA E CU TOTUL ALTCEVA O SA VA AJUT VA JURRR!!!
EVA GABOR MADIUM INASCUT SI PARAPSIHOLOG
08.01.2010 18:36
89.123.185.228
BUNA ZIUA DRAGI MEI PRIETENII ACEEA DE SUS ESTE O FASLSA A MESAJULUI EU SUNT ESMERALDA CARE VA IUBESTE FOARTE MULT NU DATI IMPORTANTA ACELOR MESAJE CA SE PRODUCE CONFUZIE DACA NU MA CREDETI VA LAS NR MEU DE TEL PERSONAL SA MA SUNATI 021/203/98/90 ESTE NUMARUL MEU DECI 021 203 98 90 SUNATIMA DRAGI MEI SI O SA VA RASPUND LA TOATE INTREBARILE SUNT AICI CA SA VA AJUT SI AM SA FAC ACUM UN RITUAL CINE INTRA PE SITEUL ACESTA SA CASTIGE BANI LA LOTO AM SA ATRAG UNDELE NOROCULUI CATRE ACES SITE VA MULTUMESC ANTICIPAT CU RESPECT A DVS ESMERALDA MA PUTETI CONTACTA LA NR DE TEL 0212039890 VA ASTEPT
ESMERALDA DATA DE 09:01:2012 ORA 6:49
08.01.2010 18:37
89.123.185.228
ma acuma care din voi 6 e esmeralda cea adevarata????? io nus fraier bah domna esmeralda??? am sa fac reclamatie la agentie de protectie a pulitiei si a pzdelor
calin din bucuresti
08.01.2010 19:08
89.123.185.228
ce faceti?? calin vrei sa ne fuuteeemm????
pizdutza
08.01.2010 19:08
89.123.185.228
CE PZD BA
PULISTA
08.01.2010 19:10
89.123.185.228
da ce pzd mea e aici ma???? bar de pzde si plel?e
Politista sexy
08.01.2010 19:10
89.123.185.228
buna eu sunt cineva cunume roxana si va ft
fata care le stie pe toate pzdele din lume
08.01.2010 19:11
89.123.185.228
CAUT GAGIC CU PENIS MARE CONTRA COSTT 30 LEI PE MINUT
MATRIMONIALE
08.01.2010 19:11
89.123.185.228
CE E AICI MA??? CE SE INTAMPLA SE CASTIGA BANI PE SITEUL ASTA??? DA CLIC UNDE SCRIE SUS WWW.ESMERALDA.RO SI IA CASTIGAT UN BILET CU 50 LEI INT]RATI PE SITE BA
TRIBUNA ZICE:
08.01.2010 19:13
89.123.185.228
MESAJ IMPORTANT DIN PARTEA ESMERALDEI.CITITI CU ATENTIE IN CONTINUARE.:MESAJELE POSTATE MAI SUS,SEMNATE "ESMREALDA","DARYL VAN HORN" SI "EVA GABOR",SUNT INFORMATII CE PLASEAZA TEMA SAITULUI SUB SEMNUL INTREBARII.POATE CA MULTI DINTRE DVS.VA INTREBATI CARE ESTE ESMERALDA,PERSOANA ADEVARATA DIN SPATELE CUVINTELOR.ACEA PESOANA CARE PRETINDE CA ESTE ESMERALDA,VA OFERA SI UN NR.DE TELEFON ,CITEZ:"NUMARUL MEU DE TELEFON PERSONAL..."021.203.98.90.LA ACEST NUMAR DE TELEFON,EXRES BIROU SRL.VA RASPUNDE INTREBARILOR DVS.DACA PERSONA CARE A SCRIS CA ESTE ESMERALDA,SI CA CEI CARE VOR INTRA PE SAIT,VOR CASTIGA BANI LA LOTO,DATORITA UNDELOR NOROCULUI,ACCEPTA PROVOCAREA DE A RASPUNDE LA 3 INTREBARI,AL CAROR RASPUNS DOAR PERSONA VIZATA(ESMERALDA)IL DETINE:1)CUM SE NUMEA BUNICUL ,PE LINIE MATERNA,CARE ERA UN MARE MAESTRU SPIRITUAL IN VIETNAM?2)CUM SE NUMESTE OBIECTUL PE CARE BUNICUL MEU IL PURTA MEREU ASUPRA SA?3)CE OBIECT AM PRIMIT SPRE PASTRARE IN URMA UNEI PROFUNDE FRATERNITATI,INTRE MARI INITIATI?.RASPUNSUL LA ACESTE INTREBARI,VA DEZVALUI,CINE ESTE ESMERALDA.A DUMNEAVOASTRA ESMERALDA...
ESMERALDA -EXPRES BIROU S.R.L
09.01.2010 11:47
79.115.90.129
BUNA SEARA IN CURAND AM SA VA DAU ID-UL MEU SI O SA VA DAU SI WEB SA VEDETI CA NU VA MINT EU SUNT ESMERALDA SI CEA DE SUS E O MARE FALSA VA LAS ID MEU OK
Esmerlada
09.01.2010 18:27
89.123.185.228
DOAMANA ESMERALDA SPUNEATI CA IN CURAND VETI DA PUBLIC ID-UL DVS;SI WEB.CAND VETI POSTA ACEST LUCRU PE SAIT MAI EXACT?SINCER AM MULTE INTREBARI LA CARE NUGASESC RASPUNSUL.INTREBAREA CEA MARE E DE CE IN CURAND?DACA SUNTETI ESMERALDA DATI ID-UL ACUM.ORICUM ASTEPS SA VAD...
MIHAI S.
09.01.2010 18:41
79.115.89.62
EU NU MAI INTELEG NIIC.CARE ESTE PANA LA URMA ESMERALDA?SINCER TIND SA CRED CA ESMERALDA ESTE PERSOANA CARE A RASPUNS LA JIGNIRILE ADUSE.LEGAT DE ACELE 3 INTREBARI ,ASA ESTE.DOAR CEA ADEVARATA STIE RASPUNSUL.INSA DC,A DOUA PERSOANA ZISA ESMERALDA (POATE CEA ADEVARATA)NU A RASPUNS LA CELE 3 INTREBARI.SA FIE TOTUL DOAR UN JOC?DC AMANA MOMENTUL CAND VA DA ID-UL ?DOAMAN ESMERALDA DACA CITESTI ACESTE RANDURI,RASPUND ELA CELE 3 INTREBARI PUSE DE..ESMERALDA..CA NCI NU STIU CE SA CRED.CARE ESTE ESMERALDA?
DRAGOS .
09.01.2010 18:49
79.115.89.62
ESMERALDA E O MARE VRAJEALA .NU CRED CE SPUNE,CA DA ID-UL.UNDE SUNT BANII NOSTRI?IN BUZUNARELE TALE SI ALE CELOR CE LUCREAZA PT. TINE?DE UNDE PANA UNDE ACESTE CADOURI..BA NUJ CE TALISMAN ACUM ID-UL SI WEB......VASAZICA ESTI IN ROMANIA.NU MAI ESTI IN FRANTA?AM SUNAT LA NR. ALA SI NU A RASPUNS NIMENI.VRAJEALA.....
GABRIEL
09.01.2010 18:54
79.115.89.62
SUNT ALEX,SI ASTEPT CU NERABDARE SA VORBESC CU DVS.DOAMNA ESMERALDA.AM CITIT MESAJELE SI MIE GREU SA ALEG PERSOANA ADEVARATA. DIN CATE AM AUZIT SUNTETI O MARE CLARVAZATOARE SI EXPERTA IN NUMEROLOGIE.SA FIE ASA?
.............................................
09.01.2010 18:57
79.115.89.62
MECI OAMENI BUNI.....HAI ESMERALDA ..CARE O FI AIA?LUATIVA LA BATAIE.O PARUIALA CEVA.NU VA BATETI CU MANA GOALA.ASTA DA SPECTACOL NENE.SPER SA SRANGETI SPECTATORI ASA MULTI CA LA OTV.HAIDA ESMERALDA..TINEO TOT ASA.
BADEA GHEORGHE
09.01.2010 19:04
79.115.89.62
BA ASTA ..ESMERALDA SAU CUM TE MAI CHEAMA .LASA VRAJEALA TANTI.VEZI DE TEABA TA.NU AI FRAERIT DESTUI OAMENI CU SCRISORILE TALE .EU AM PRIMIT MII DE SCRISORI DE LA TINE ,SI DE LA CEALALTA EVA GABOR.DC NU APARE NIC DE EVA PE SAIT. E VRAJEALA VA ZIC IO.IAUZI CICA ACUM E UNUL DARYL NUSTIU CUM..VEZI SA NUTI FACA CONCURENTA.TE POMENESTI CA SUNTETI 2 ESMERALDA....VEZI SA TE GATESTI TOT CU BILA AIA DE STICLA CA IN POZA DIN SCRISORI SA TE RECUNOSC SI EU.HAI DATE DRACU ....
SMECHERUL
09.01.2010 19:05
79.115.89.62
buna ce face doamna esmeralda? cum mai merge cu talismanele chiar azi am primit de la dansa 5 scrisori in posta cu diverse talismane si chestii eu leam pus in dormitor in pat sper sa fuctioneze daca nu am sa fac ceva dar nu stiu ce vad eu ca sunt o tipa frumoasa si cu multe talismane in buzunar asa ca sunt tare si buna si sexy gagica ca mine si esmeralda o fost prietena mea si eva gabor face ceva si daryl van horn am facut se.x cu el in pat si ce bun e dar hai sa fraierim oameni impreuna sa luam bani dupa ei ca doar suntem in italia nu?
Claudia 27 ani bucuresti
09.01.2010 19:13
89.123.185.228
apoi sa vina esmeralda la mine acasa ca ii deschid usa sa intre la mine sa imi deie bani si talismane pana o sa imi cada de sus de pe bloc ca am auzit ca are puteri din alea de furat bani de la domni precum andrei precum roxana precum cristina precum alin ionesc precum mircea parasichescu precum aurel vlaciuli precum urii mircea precum alina cluj precum noi ii cerem ARHANGELULUI MIHAI SA NE CURETE DE TOTI SI TOATE BANILE DIN LUME SI SA NE AJUTE SA URCAM SUS SPRE TREAPTA UNIVERSALA NOI II CEREM AICI SI ACUM ESMERALDEI SA NE DEIE INCA UN TALISMAN CA DACA NU CEREM NU PRIMIM TALISMANE II CER AICI SI ACUM ESMERALDEI SA IMI DEIE 30 LEI SI UN TALISMAN PT CA NOI AVEM CUNOASTETEA DE SINE ENERGIE COSMICA DE LA ESMERALDA PE CARE NEAO TRIMITE PE CALE AMIABILA PRIN SURSA ENERGIE CONECTATE PRIN ESMERALDA LA SOARE SI LA SURSA ESMERALDEI DE LA UNDE PRIN SATELIT SE TRIMITE UNDE CARE AJUNGE PRIN CURENTUL ELECTRIC SI VINE SPRE SUD CU O PUTERE DE PESTE 405 KM PEORA CARE SE ORPESTE SI SE FACE TALISMANE BUCATA CU BUCATA SI CARE AJUNGE IN PARTEA DRAPTA UNDE VA VENI 2012 CU PUTEREA LUI SI ANUL CE VA FI O SA FIE CEVA ORICUM NU STIU CUM SA ZIC DAR IMI BEAU PUTINA APA RECE DE LA FRIGIDER CU PUTIN COLA SI CAFEA SA IMI REVIN O DA ESMERALDA STIE CE ZICE EA NU VORBESTE ABURERI INTOTDEUNA ESMERALDA OREUSIT SA DESCOPERE CEEA CE ESTE SAU NU. SI ASA AM INCHEIAT AICI CU ESMERALDA SI CU EVA GABOR DARYL VAN HORN AAA SI ERA SA UIT DE NOUA CLARVAZATOARE DE LA EXPRES BIROU CARE ESTE URRI JESSICA CU PUTEREA MINTI..!!
denisa
09.01.2010 19:19
89.123.185.228
CLAUDIA LAVINIA.ID CLAUDIALAVINIA80.
............................
09.01.2010 19:19
79.115.89.62
BUNA Ma numesc bogdan geller si sunt noul clarvazator la expres birou in 2-3 zile o sa primiti scrisori de la mine sunt nou la aceasta firma expres birou si am nevoie de clienti adica de (fraieri) daca ma puteti ajuta sa gasesc 2-3 fraieri scuze clienti dupa care sa iau bani sa ma anuntati pe email pe siteul esmeraldei ok
Noul clarvazator de la expres birou
09.01.2010 19:23
89.123.185.228
NO SERSUV ESMERADO.DA FAIN NUME AI.NO PA MINE MA CHEAMA IORDACHE SIS FRUMOS FAIN HAIDA CA EU ASTEPT SA VAD IDUL SAU CUM SO CHEMA ALA..NO DAC ZICI CA NE VEDEM HAIDA DE TE FA FRUMOSA .TE PUPA IORDACHE DIN CAPAT IST DE LUME.SERVUS TU..
IORDACHE.
09.01.2010 19:23
79.115.89.62
ce pl ta ma cine ma ce io tu esmeralda f acem chat
DENISOIUL
09.01.2010 19:26
89.123.185.228
www . 2 y .ro va astept pe chatul meu sunt esmeralda si asa cum vam promis
esmeralda
09.01.2010 19:29
89.123.185.228
NO SATI MAI ZAC CEVA. NO IS SANGUR.MATA?POTE SO LEGA CEVA .ITI PLACE BRANZA?TE VAZIU IN VIDEO ALA..NU VORBESTE ROMANESTE.NO EU PLACUT LA TINE.POTE OI VENI LA MINE .AM TAT CE TREBE LU MATA.EU AS VENI LA MATA ACOLO ,IN BUCURESTI.NO DAI DRUMUL LUNG TU SI CU BANII STAU PROST TU.MATA ZISESI CA VEZI NUSTIU CE STELE.SI EU VAZUI DAR DE GEABA ,CA NU CASTIGAT NICA.POTE MATA AI TILISCOPE ACASA.NO EU NAM ,CA LA NOI AICEA NU E ASE CEVA.SA MOR EU CE FAINE ESTI.O ADEVARATA COCONA.NO EU PLACUT LA TINE.BUNA RAU.TU...
IORDACHE
09.01.2010 19:30
79.115.89.62
intrati pe chat si am sa va dau id si web acolo
esmeralda
09.01.2010 19:33
89.123.185.228
BAA.SATE SPAR ..CE MATA DRACU FACI..ZICEAI CA DAI ID SI WEB.CE MAMA DRACU.DATE CA ESTI FALSA .TE POMENESTI CA AI FI SI SILICONATA PANAMN UNCHII.IN VIDEO AO OFATA DE ..NUJ ORI NU E FATA ..E FUNDUL ..HAI SICTIR...
B.
09.01.2010 19:35
79.115.89.62
www . 2 y . ro dar scrieti legat sunt esmeralda a dvs nu glumesc nu este o farsa va astept acolo
ESMERALDA EXPRES BIROU ORIGINALA
09.01.2010 19:35
89.123.185.228
NO BINE COCONA .DAR CUM SE FACE CA EU NU PRICEPE ASTA. HAIDA CATI LAS ID .ASA CICA SE CHEAMA SA VORBIM CA OAMENII.CA CU CHA SAU CE E ALA NU INTELEG.NO CA LA NOI NU E STE. BUNA..DAR NU AI MAI VB DE MULT CU MINE. IORDACHE .IORDACHE.
IORDACHE
09.01.2010 19:40
79.115.89.62
doamna esmeralda dati adresa corecta va rog..
anonim
09.01.2010 20:37
79.115.89.62
INTRATI PE CHAT VA ROG PE 2Y.RO
EXPRES BIROU SRL.OP-83 CP11 BUCURESTI. TEL 021 203 98 90
10.01.2010 12:55
89.123.185.228
chat intrati 2y.ro si cu www stiti voi
ESMERALDA DATA DE 09:01:2012 ORA 6:49
10.01.2010 12:57
89.123.185.228
BUNA DIMINEATA EU SUNT ESMERALDA SI VA IUBESC!! RESTUL DE SUS SUNT FAlSURI SI DACA VRETI SA VORBITI CU A DVS ESMERALDA SA INTRATI PE ACEL CHAT SI MA GASITI ACOLO ALATURI DE ASISTENTI MEI DE PE CHAT CARE IS SI EI EXPERTI IN PARANORMAL VA ASTEPT CU DRAG SI DIN INIMA PE CHAT PE 2Y . RO A DVS ESMERALDA CARE VA IUBESTE
esmeralda
11.01.2010 10:23
89.123.146.168
BUNA EU SUNT ULTRA 2049 SUNT UN OBIECT UN TALISMAN CARE O SA VA IMBOGATEASCA DACA O ASCULTI PE ESMERALDA CEA CARE VA IUBI SI INTRATI PE CHAT PE 2Y . RO ESMERALDA VA ASTEPTA
ULTRA 2049 ACELEARE DE BANI
11.01.2010 10:25
89.123.146.168
CELEBRA CLARVAZATOARE SI EXPERTA IN NUMEROLOGIE ESMERALDA DECLARA:IN CIUDA MIILOR DE PERSOANE MULTUMITE CARE FOLOSESC ZILNIC LUCRARILE MELE INCA MAI EXISTA SCEPTICI.NUMEROASE PERSOANE SE FOLOSESC DE NUMELE MEU SI AL COLEGILOR MEI PENTRU A LANSA MESAJE FALSE.TIN SA VA INFORMEZ CA MESAJELE DE MAI SUS NU SUNT REALE,NULE DATI CREZARE.EU,ESMERALDA MA DECIS SA DAU PUBLIC ID-UL MEU DE MESS.,PENTRU A RASPUND EINTRBARILOR DVS.ROG SERIOZITATE.A DVS.ESMERALDA....
ESMERALDA:DATE DE CONTACT.
11.01.2010 12:46
79.115.91.176
ESMERALDA:SCUZATI GRESELILE DE EXPRIMARE.VA MULTUMESC..
ESMERALDA.
11.01.2010 12:47
79.115.91.176
ID.MESS.:ESMERALDAEXPRESBIROU@YAHOO.COM.
ESMERALDA -EXPRES BIROU S.R.L
11.01.2010 12:51
79.115.91.176
IMI CER SCUZE ACUMA MAM INTORS DIN ANGLIA SI ACUM IS IN FRANTA CEA DE SUS E O MARE FALSA NU ERAM EU CA EU ERAM PLECATA VA LAS ID MEU PERSONAL SA VORBIM IN DIRECT ID ESTE ESMERALDA_CLARVAZATOARE@YAHOO.COM VA ASTEPT DRAGI MEI
Esmeralda
16.01.2010 09:50
89.123.150.54
DOAMNA ESMERALDA,ID-UL NU ESTE VALABIL.AFIRMATI CA SUNTETI ESMERALDA CEA ADEVARATA,INSA NICI MACAR ID-UL NU E REAL.POATE CA AR TREBUII SA O CREDEM PE CEA DE MAI SUS,CARE POATE E ESMERALDA CEA ADEVARATA.MACAR ID-UL EI ESTE VALABIL.
ANONIM
17.01.2010 00:21
79.115.91.162
DOAMNA ESMERALDA BA SUNTETI IN FRANTA ,BA IN ANGLIA.POATE CA DIN ANGLIA,E DARYL VAN HORN .ATACATI REPEDE MESAJELE DE MAI SUS SEMNATE ESMERALDA,DAR NU SPUNETI NIMIC DE WW.2Y.RO.ASTA NU ATI 'VAZUT IN GLOBUL DE CRISTAL".DATI UN ID VALID.SAU SI ID-UL E TOT O VRAJEALA CA SCRISORILE,SI TALISMANELE?
PETRU
17.01.2010 01:14
79.115.91.162
PAREREA MEA ESTE CA CINEVA ,CARE NU ARE CE FACE POSTEAZA MESAJE FALSE.POATE CHIAR PERSOANA CU WW.2Y.RO.SA SE DUCA PE APA SAMBETEI,CEI CARE PROMIT MAREA CU SAREA.ESMERALDO LASANE IN PACE.
BAGDAN S.
17.01.2010 01:17
79.115.91.162
DOAMNA ESMERALDA,MAI BINE ZIS ASTA ULTIMA CARE O ACUZA PE PRIMA -TOT ESMERALDA(E O NEBUNIE),LASANE IN PACE.NU AM NICI O TREABA CU ESMERALDA 1 SAU ESMERALDA 2, INSA SINCER AS DA CREZARE CELEI DINTAI.PE CANT U,BA ESTI IN CAPATUL X DE LUME ,BA IN Y..DAR IN BUCURESTI CAND VII?POATE CA NICIODATA.DE CE SA DAI SOCOTEALA ,IN FATA CELOR NEMULTUMITI?NU VEI RAMANE DECAT O POVESTE .ATAT.UN OM CARE SA IMBOGATIT CU BANII ALTORA.RUSINE...
ALEXANDRU
17.01.2010 16:05
79.115.90.10
MESAJ IMPORTANT DIN PARTEA ESMERALDEI:DOARECE NUMEROASE PERSOANE CAUTA SFATUL MEU SI AL COLEGILOR MEI,E GREU SA RASPUNZI TUTUROR.SCUZE PENTRU CEI SI CELE CARE NU AU PRIMIT RASPUNSUL ASTEPTAT.CAT DE REPEDE POSIBIL,VOI REZOLVA PERSONAL ACEASTA PROBLEMA.NU UITATI ,INDIFERENT DE PROBLEMELE CU CARE VA CONFRUNTATI ASTAZI ,SUNT AICI CA SA VA AJUT.EU,ESMERALDA,EVA GABOR SI DARYL VAN HORN SUNTEM CEI CE DETIN CHEIA CARE USA SUCCESULUI.CU AJUTORUL NOSTRU SI DVS.PUTETI FI O PERSOANA FERICITA ,BOGATA ,IUBITA...PASITI PRIN USA SUCCESULUI.VA INTIND O MANA SI VA AJUT..A DUMNEAVOASTRA ESMERALDA.ID-ESMERALDAEXPRESBIROU@YAHOO.COM
ESMERALDA-EXPRES BIROU SRL
17.01.2010 16:13
79.115.90.10
MULTUMESC DOMNULE DARYL VAN HORN .ACUM BANII NU MAI SUNT O PROBLEMA .RECUNOSC CA LA INCEPUT NU AM CREZUT IN CAREURILE DESTINULUI:AL BOGATIEI ,IUBIRII SI REUSITEI.INSA CAND BANII AU INCEPUT SA VINA IN DIVERSE MODURI,AM SIMTIT PUTEREA BENEFICA A ACESTORA.ACU CA AM NOROCUL IN PROPIILE MAINI,NU AS RENUNTA PENTRU NIMIC IN LUME LA CELE 3 CAREURI.A FOST EXACT CUM ATI PREZIS....
IOANA
17.01.2010 16:37
79.115.90.10
DOAMNA ESMERALDA ,DATORITA MEDALIONULUI NOROCULUI,AM UN SERVICI,FAMILIA ESTE DIN NOU IMPREUNA.ACUM NU REGRET CA AM RASPUNS LA OFERTA.MICA SUMA PLATITA PE COLET , A ADUS MULT MAI MULT.TOTUL A FOST EXACT CUM ATI PREZIS.PRACTIC ZIUA IN CARE AMAFLAT DE DVS.A DUS SCHIMBARI IN BINE....MULTUMESC...
M. MIRABELA
17.01.2010 16:41
79.115.90.10
MESAJ IMPORTANT DIN PARTEA EXPRES BIROU SRL:EVA GABOR ,ESMERALDA ,DARYL VAN HORN...CEI MAI RENUMITI MEDIUMI,NUMEROLOGI,CLARVAZATORI VA STAU LA DISPOZITIE.APELATI CU INCREDERE.ESMERALDA -CLARVAZATOARE SI EXPERTA NUMEROLOGIE.DATE CONTACT:ESMERALDAEXPRESBIROU@YAHOO.COM
ESMERALDA -EXPRES BIROU S.R.L
17.01.2010 16:45
79.115.90.10
DOAMNA ESMERALDA,NU CREDEAM CA ESTE ADEVARAT...INSA TOTUL E REAL...MII DE MULTUMIRI....
MIHAI
17.01.2010 16:59
79.115.90.10
BUNA DRAGI MEI ASA DOR IMI ERA DE VOI EU UITE SUNT BINE STAU CU EVA GABOR LA O CAFEA ASA CA INTRE NOI CLARVAZATOARELE SI AM DECIS CINE VREA SA I OFER CEVA MIRACULOS UIMITOR CEVA CE VA FUCTIONA CU ADEVARAT ESTE VORBA DESRE ATOT PUTERNICUL TALISMAN ALUI VENUS EL VA ARDE ORICE ENERGIE NEGATIVA SI VA TRANSFORMA ENERGILE NEGATIVE IN CELE POZITIVE ASFLE VETI AVEA SANSE UIMITOARE LA JOCURILE DE NOROC CUM AR FI LOTO 6 DIN 49 JOKER 5 DIN 40 SI LA TRAS LOZURI DE ORICE FEL CUM AR FI LOZ DE RAZUIT ZODIACUL CEL NOU SAU TRIFOI SAU ALBINUTA DA DRAGILOR ESTE ADEVARAT CA DATORIE TALISMANUL LUI VENUS VETI AVEA O FORTA UIMITOARE SI O PUTERE CUM NU SA ZIS NICI O DATA DE CE VREAU EU SA VA INCREDINTIEZ TALISMANUL LUI VENUS PENTRU CA EXISTA 2 MOTIVE AVETI NOVIE FOARTE URGENTA DE BANI SI ACEST TALISMAN VA AJUTA CHIAR IN 60 MIN ESTE RAPID NUI ASA? LASATIMA SA VA POVESTESC MAI DEPARTE ACEST TALISMAN LUI VENUS ESTE FACUT IN ASA FEL IN CAT IN MAXIM 60 MINUTE SA AVETI BANI ORI DIN LOZURI LOTO ORICE ANUME DAR O SA DEVENITI BOGATI FARA NICI O URMA DE INDOIALA SI EU ESMERALDA MA ANGAJEZ SOLEM SA VA RAMBURSEZ SUMA DAR MAI BINE NU CA NU CRED CA ESTE NEVOIE PT CA TALISMANUL VA FUCTIONA 100%100 LAM INCREDINTAT PANA ACUM LA PESTE 395 DE PERSOANA SI A FUCTIONAT UIMITOR DECI DACA IL DORITI PUTETI SUNA LA ASISTENTI MEI DE LA EXPRES BIROU NR TEL 021 203 98 90 SI PRIN INTERMEDIUL LOR O SA VA TRIMIT ACEST TALISMAN LUI VENUS DIN FRANTA SI POATE O Sa vin SI PRIN ROMANIA DAR PUTIN MAI INCOLO EU VA DORESC SUCESSS SI SA NU EXAGERATI CU BANI PE CARE II VETI CASTIGA CU AJUTORUL TALISMANUL LA REVEDERE CU PRIETENIE A DVS ESMERALDA CARE VA IUBESTE
Doamna Esmeralda
18.01.2010 10:54
89.123.137.2
da pe bune asa e esmeralda acuma sun sa il comand si eu
mihai
18.01.2010 10:55
89.123.137.2
BUNA DRAGI MEI ASA DOR IMI ERA DE VOI EU UITE SUNT BINE STAU CU EVA GABOR LA O CAFEA ASA CA INTRE NOI CLARVAZATOARELE SI AM DECIS CINE VREA SA I OFER CEVA MIRACULOS UIMITOR CEVA CE VA FUCTIONA CU ADEVARAT ESTE VORBA DESRE ATOT PUTERNICUL TALISMAN ALUI VENUS EL VA ARDE ORICE ENERGIE NEGATIVA SI VA TRANSFORMA ENERGILE NEGATIVE IN CELE POZITIVE ASFLE VETI AVEA SANSE UIMITOARE LA JOCURILE DE NOROC CUM AR FI LOTO 6 DIN 49 JOKER 5 DIN 40 SI LA TRAS LOZURI DE ORICE FEL CUM AR FI LOZ DE RAZUIT ZODIACUL CEL NOU SAU TRIFOI SAU ALBINUTA DA DRAGILOR ESTE ADEVARAT CA DATORIE TALISMANUL LUI VENUS VETI AVEA O FORTA UIMITOARE SI O PUTERE CUM NU SA ZIS NICI O DATA DE CE VREAU EU SA VA INCREDINTIEZ TALISMANUL LUI VENUS PENTRU CA EXISTA 2 MOTIVE AVETI NOVIE FOARTE URGENTA DE BANI SI ACEST TALISMAN VA AJUTA CHIAR IN 60 MIN ESTE RAPID NUI ASA? LASATIMA SA VA POVESTESC MAI DEPARTE ACEST TALISMAN LUI VENUS ESTE FACUT IN ASA FEL IN CAT IN MAXIM 60 MINUTE SA AVETI BANI ORI DIN LOZURI LOTO ORICE ANUME DAR O SA DEVENITI BOGATI FARA NICI O URMA DE INDOIALA SI EU ESMERALDA MA ANGAJEZ SOLEM SA VA RAMBURSEZ SUMA DAR MAI BINE NU CA NU CRED CA ESTE NEVOIE PT CA TALISMANUL VA FUCTIONA 100%100 LAM INCREDINTAT PANA ACUM LA PESTE 395 DE PERSOANA SI A FUCTIONAT UIMITOR DECI DACA IL DORITI PUTETI SUNA LA ASISTENTI MEI DE LA EXPRES BIROU NR TEL 021 203 98 90 SI PRIN INTERMEDIUL LOR O SA VA TRIMIT ACEST TALISMAN LUI VENUS DIN FRANTA SI POATE O Sa vin SI PRIN ROMANIA DAR PUTIN MAI INCOLO EU VA DORESC SUCESSS SI SA NU EXAGERATI CU BANI PE CARE II VETI CASTIGA CU AJUTORUL TALISMANUL LA REVEDERE CU PRIETENIE A DVS ESMERALDA CARE VA IUBESTE
Esmeralda
18.01.2010 10:57
89.123.137.2
BUNA DRAGI MEI ASA DOR IMI ERA DE VOI EU UITE SUNT BINE STAU CU EVA GABOR LA O CAFEA ASA CA INTRE NOI CLARVAZATOARELE SI AM DECIS CINE VREA SA I OFER CEVA MIRACULOS UIMITOR CEVA CE VA FUCTIONA CU ADEVARAT ESTE VORBA DESRE ATOT PUTERNICUL TALISMAN ALUI VENUS EL VA ARDE ORICE ENERGIE NEGATIVA SI VA TRANSFORMA ENERGILE NEGATIVE IN CELE POZITIVE ASFLE VETI AVEA SANSE UIMITOARE LA JOCURILE DE NOROC CUM AR FI LOTO 6 DIN 49 JOKER 5 DIN 40 SI LA TRAS LOZURI DE ORICE FEL CUM AR FI LOZ DE RAZUIT ZODIACUL CEL NOU SAU TRIFOI SAU ALBINUTA DA DRAGILOR ESTE ADEVARAT CA DATORIE TALISMANUL LUI VENUS VETI AVEA O FORTA UIMITOARE SI O PUTERE CUM NU SA ZIS NICI O DATA DE CE VREAU EU SA VA INCREDINTIEZ TALISMANUL LUI VENUS PENTRU CA EXISTA 2 MOTIVE AVETI NOVIE FOARTE URGENTA DE BANI SI ACEST TALISMAN VA AJUTA CHIAR IN 60 MIN ESTE RAPID NUI ASA? LASATIMA SA VA POVESTESC MAI DEPARTE ACEST TALISMAN LUI VENUS ESTE FACUT IN ASA FEL IN CAT IN MAXIM 60 MINUTE SA AVETI BANI ORI DIN LOZURI LOTO ORICE ANUME DAR O SA DEVENITI BOGATI FARA NICI O URMA DE INDOIALA SI EU ESMERALDA MA ANGAJEZ SOLEM SA VA RAMBURSEZ SUMA DAR MAI BINE NU CA NU CRED CA ESTE NEVOIE PT CA TALISMANUL VA FUCTIONA 100%100 LAM INCREDINTAT PANA ACUM LA PESTE 395 DE PERSOANA SI A FUCTIONAT UIMITOR DECI DACA IL DORITI PUTETI SUNA LA ASISTENTI MEI DE LA EXPRES BIROU NR TEL 021 203 98 90 SI PRIN INTERMEDIUL LOR O SA VA TRIMIT ACEST TALISMAN LUI VENUS DIN FRANTA SI POATE O Sa vin SI PRIN ROMANIA DAR PUTIN MAI INCOLO EU VA DORESC SUCESSS SI SA NU EXAGERATI CU BANI PE CARE II VETI CASTIGA CU AJUTORUL TALISMANUL LA REVEDERE CU PRIETENIE A DVS ESMERALDA CARE VA IUBESTE
Doamna Esmeralda
18.01.2010 10:58
89.123.137.2
MESAJ IMPORTANT DIN PARTEA ESMERALDEI:DRAGII MEI SI DRAGELE MELE CAT TIMP NU VA VOI DA RASPUNSUL LA CELE 3 INTREBARI,MESAJELE FALSE VOR FI POSTATE IN CONTINUARE!SPUNETI-MI:CINE VA INTINDE O MANA DE AJUTOR?.PENTRU ACESTA GANDITIVA BINE.UNEORI VA PIERDETI INCREDEREA SI IN MINE..IN MINE ESMERALDA,A CAREI SINGURA SI TOTALA DORINTA ESTE DE A VA FI CEA MAI BUNA PRIETENA,DE A VA AJUTA CU TOATA PUTEREA MEA.ALATURI DE EVA GABOR,DARYL VAN HORN...VA VOM SCHIMBA VIATA.PENTRU CA SA PORNITI SPRE FERICIRE SI NOROC,TREBUIE SA ALEGETI DRUMUL CORECT.INSA CU CE FOLOS DACA NU VA AFLATI SUB PROTECTIA DIRECTA A PUTERII MELE?VA VOI EXPLICA MAI MULTE,IN ZILELE URMATOARE.A DUMNEAVOASTRA ESMERALDA....
ESMERALDA -EXPRES BIROU S.R.L
18.01.2010 12:51
79.115.91.7
eu alina ma angajez solem sa beau cat mai multa bautura trimisa de doamna atot puternica esmeralda pt ca eu beau si coniac si vodka si bere si asa bag talismanele de la dansa in priza pt incarcare cu energie si dupaia le pun la gat sau sub poseta in poseta si dupaia merg la cumparaturi si privesc talismanele mamamama ce fuctioneaza se uita lumea la mine ca sunt plina cu talismane aia da aia da si acum beau si iar breau wisky si cola cu vodka asa ca esmeralda e cea mai tare din lume si foarte serioasa dansa e tare tare sa bem hai esmeralda
alina din 2012 zice:
22.01.2010 20:48
109.96.246.141
tu esmeralda esti cea cea care ai venit de ctre duhul sfant pe pamant sa ne ajuti pe noi oameni cu probleme ooo tie iti cantam esmeralda doamne milueste si iti multumim si esmeralda acuma eu beau putin vin amestecat cu cola e bun??? si am auzit
alinusha din viitor 2012 spune:
22.01.2010 20:54
109.96.246.141
eu am vorbit cu esmeralda la telefon si ma ajutat cu cv talismane de lipit pe frunte si cika sa mergi cu ele de 9 ori pe strada si sa aprinzi cate 2 lumanari verzi si una galbena cu alba eu acuma va scriu ca nu stiu vorbim mai incolo
bogdan din 2012
22.01.2010 21:33
109.96.246.141
acum si aici eu cer dreptul meu la talismane? cucare voi colabora si purta
calin din bucuresti
22.01.2010 21:38
109.96.246.141
uite nr meu de tel personal 00723.456.901 sunatima si am sa va ajut eu esmeralda si cele 3 intrebari are mele sunt esmeralda adevarata a dvs
Esmeralda
22.01.2010 22:56
109.96.246.141
am sunat la nr acela sunteti chiar dvs pe nr 0723.456.901 si sunteti in franta extraordinar sper sa ne intalnim aici in 2012 ca eu in trecut in 2010 nu mai vin imi pare rau
alina29din viitor an 2012
22.01.2010 22:57
109.96.246.141
ooo buna alina din anul 2012 esti cumva o colega de a mea da uite va salut din viitor din anul 2013 si acum port talismanele esmeraldei
alina23 din viitor an 2013
22.01.2010 22:58
109.96.246.141
ACUM SI AICI EU CER DREPTUL MEU LA TALISMANE PRIN NASTERE SI CONECTAREA MEA LA TALISMANE EU CER DREPTUL MEU LA ESMERALDA DE A PURTA TALISMANELE DANSEI SI A LE PUNE LA GAT CA CIKA FUCTIONEAZA CU UNDE MAGNETICE EU CER AICI SI ACUM TOTUL ESMERALDEI....!!!
byanca din anul 2034
22.01.2010 22:59
109.96.246.141
BUNA PRIETNEII EU SUNT NOUL CALRVAZATOR DE LA EXPRES BIROU MA NUMESC SPIRIDUS EU SI AM SA VA OFER UN TALISMANE DISPOZITRIV UIMITOR LA PRETUL DE 200 LEI PLUS TAXE POSTALE ESMERALDA LA FACUT DAR MI LA IMANAT MIE ACUM 20 DE ANI SI A FUCTIONAT PERFECT SI ACUM VREAU SA VIL DAU VOUA UN SPIRIDUS TALISMAN VERDE CARE FUCTIONEAZA PE BAZA DE UNDE DE LA SOARE SE ACTIVEAZA...MAI MULTE DETALI GASITI SI LA TEL 021.203.98.90 SAU LA NR ESMERALDEI
Spiridus eu
22.01.2010 23:02
109.96.246.141
CAND PROSTIA E RIDICATA LA RANG DE ARTA....LASATI DEOPARTE 2012 ..2013...2O.......GANDITI CLAR ,INAINTE DE A SPUNE CEVA.BOGDAN DIN 2012,MAI BINE AI APRINDE LUMANARI PENTRU VII SAU PENTRU MORTI.ESMERALDA (MESAJ DIN DATA DE 22.01.2010),LASATE DE SCRIS...TU NU AI FOST SI NICI NU VEI FI ESMERALDA....POATE DOAR UN PUNCT ,PE O COALA ALBA DE HARTIE.ALINA DIN 2010...NEURONUL DIN CAPUL EI,MOARE DE PLICTISEALA.SPIRIDUS EU...DE CE NU CLOVN,SAU ELF?A FI SAU A NU FI ,PROST?CEI MAI SUS NUMITI SA SE GANDEASCA BINE....
DRAGOS.SAFIR.
23.01.2010 01:53
79.115.89.176
DOAMNA ESMERALDA,OFERITI RASPUNSUL LA CELE 3 INTREBARI,CELOR CE SE INDOIESC DE PUTERILE DVS.PUNETI CAPAT UNUI SIR LUNG DE"..EU ESMERALDA.."..."EXPRES BIROU'MESAJE FALSE CARE,RIDICA PROSTIA LA RANG DE ARTA.VA MULTUMESC...
DRAGON SAFIR
23.01.2010 01:58
79.115.89.176
ba sunt prost ba dar ba is prost
DRAGON SAFIR
23.01.2010 10:15
109.96.246.141
EU SUNT ESMERALDA HAHAHAHAHAHA FRAIERILORRR ARUNCATI CU BANI VA ROG
DRAGON SAFIR
23.01.2010 10:15
109.96.246.141
MESAJELE din data de 23.01.2012..10:05 ,semnate dragon safir ,SUNT FALSE.ASA CUM AM MAI SPUS,PROSTIA E RIDICATA LA RANG DE ARTA.NUMELE MEU,AL DOAMNEI ESMERALDA ,EVA GABOR SAU DARYL VAN HORN....ORICE NUME POATE FI FOLOSIT DE CEI CARE ,CEREZAND CA POSTEAZA MESAJE FALSE,PAR MAI INTERESATI.INSA LUMEA NU SE INVARTE IN JURUL LOR.NU SUNT EU ESMERALDA SI NU SUNT PROST.PROSTI SUNT CEI CARE COPIAZA NUME SI MESAJE,CEI CE SE DAU DREPT ESMERALDA....CEI CE AU SEMNAT CUNUMELE MEU,MAI BINE AR SEMNA ...PINOCHIO...SAU MUC CEL MIC...PROSTIA LOR NU ARE MARGINI....
DRAGON.SAFIR.MESAJ ORIGINAL
23.01.2010 12:58
79.115.91.84
MESAJELE din data de 23.01.2012..10:05 ,semnate dragon safir ,SUNT FALSE.ASA CUM AM MAI SPUS,PROSTIA E RIDICATA LA RANG DE ARTA.NUMELE MEU,AL DOAMNEI ESMERALDA ,EVA GABOR SAU DARYL VAN HORN....ORICE NUME POATE FI FOLOSIT DE CEI CARE ,CEREZAND CA POSTEAZA MESAJE FALSE,PAR MAI INTERESATI.INSA LUMEA NU SE INVARTE IN JURUL LOR.NU SUNT EU ESMERALDA SI NU SUNT PROST.PROSTI SUNT CEI CARE COPIAZA NUME SI MESAJE,CEI CE SE DAU DREPT ESMERALDA....CEI CE AU SEMNAT CUNUMELE MEU,MAI BINE AR SEMNA ...PINOCHIO...SAU MUC CEL MIC...PROSTIA LOR NU ARE MARGINI....
dragon.safir.mesaj original
23.01.2010 15:16
79.115.89.238
eu dragon am baut azi % stile de colasi 4 stice de wisky si vin ce tare frate hai sa bem in cinstea e smeraldei ca nea ajutat sa mergem in viitor ole ole ole
DRAGON>SAFIR>MESAJ ORIGINAL
23.01.2010 17:04
109.96.246.141
ANUNT URGENT...!!!! CATRE DOAMNA STIMATEA DOAMNA ESMERALDA AM SUNAT LA NR DVS DE TEL ACELA CU 0723.457.909 SI SUNTETI CHIAR DVS EXTRAORDINAR DOAMNA ESMERALDA VA DATOREZ VIATA MEA MATI AJUTAT SA URC PE O SCARA DE LA 1 LA 10 EXTRAORDINARA SUNTETI VA IUBESC DIN TOATA INIMIOARA
DRAGOS
23.01.2010 17:06
109.96.246.141
ATENTIUNE ATENTIUNE MA NUMESC BIANCA SI SUNT OPERATOAREA ESMERALDEI DRAGA DOMNULE DOAMNA VA INTREBATI??? DE CE VA SCRIU EU ACESTE RANDURI CHIAR AZI PT CA AM OBSERVAT SI AM INTRAT PUTIN CU TELEPATIE IN DVS SI AM VAZUT CEVA E CAM GREU DE EXPLICAT DATORITA FAPTULUL CA SOARELE APUNE LA ORA 21 SI RASARE LA ORA 6 AM DAR VA ROG SA MA ASCULTATI PANA LA CAPAT ESTE FOARTE IMPORTANT AM DESCOPERIT CEVA CEVA UIMITOR CEVA CE VA SCHIMBA VIATA O DATA PT TOTDEUNA SA VA ZIC CAM DESPRE CE ESTE VORBA ESTE VORBA DESPRE O FORTA ULUITOATE UNA A ENERGIEI UNIVERSALE SI A UNDELOR DE INALTA FRECVENTA DE 3GHZ ACUM O SA VA ZIC EXACT DVS FACETI PARTE DINTRE CEI AL 7 SHARMAN AIA INSEMANA CA O SA PRIMITI UN DAR DEL A DOAMNE DOAMNE O FORTA UMITOATE CU CARE VETI INDEPLINI ORICE DORINTA PT INFORMATI SUPLIMENTARE CONTACTATIMA LA EXPRES BIROU SI CERETI LEGATURA CU OPERATOAREA BIANCA A DVS 021.203.98.90 SUNATIMA EU BIANCA
ANUNT URGENT SI IMPORTANT..!!!
23.01.2010 17:10
109.96.246.141
AZI ESTE O ZI EXTRAORDINARA DE OARE CE SE FACE CONJUCTIA SI VA PROPUN UN RITUAL FOLOSITOR CINE SUNT EU VA INTREBATI PAI SUNT O SIMPLA CLIENTA A ESMERALDA SI O IUBESC PE ESMERALDA CUMPARATI 3 LUMANARI ALBE SI 3 VERDE SI 1 LUMANRE GALBENA SI LE PUNETI PE MASA SI SPUNETI DE 10 ORI ASA DOAMNE DOAMNE SI TOT ASA DAR DUPA ORA 12 NOAPTEA DUPAIA ARUNCATI LUMANARILE PE GEAM SI SPUNETI EU ARUNC ACESTE LUMANRI PE GEAM SI DUPAIA SUNATI LA EXPRES BIROU SI ZICETI CU VOCE TARE VA MULTUMESC ESMERALDA MAM VINDECAT PRIN FORTA COSMOSULUI SI PUCT.
LAURA
23.01.2010 17:12
109.96.246.141
buna ziua!!!! numele meu este alin sunt asistentul personal al esmeraldei si va scriu aste rinduri deoarece am observat unele schimbari la dvs clienti ai esmeraldei lasatima sa va povestesc totul face parte din plan astral care se conecteaza prin energie la niste nivele de ezoterica cum ar fi un magnet cu energie albastra acuma o sa va explic mai clar este vorba atunci cand mergeti pe afara sau va plimbati prin park o sa vedeti diferentele de la 1 la 304 de atmosfere ezoterica este c a un fel de ceata care se revarsa din inimia ajungand in chacra a 6 si care se revarse in camera si transforma totul in noroc si unde pozitive si care face tot o data sa castigati in 3 min la bani despre ce este vorba o sa va zic in curand a dvs al dvs asistentu;
Asistentul lui Esmeralda
23.01.2010 17:16
109.96.246.141
DRAGI PRIETENII CONFORM ULTIMELOR CERCETARI AM DESCOPERIT CEVA CE VA VA SCHIMBA VIATA GARANTAT ESTE VORBA DESPRE CRISTALUL TIMPULUI CU CARE VA PUTETI INTOARCE IN TRECUT SA FACETI MODIFICARI ESTE UN OBIECT O SA PRIMIT OFERTA IN MAXIM 24 DE ORE DE LA ACEST MESAJ SI INTRATI VA ROG PE SITEUL MEU EVAGABOR . RO OK VA MULTUMESC ANTICIPAT SI OBIECTUL O SA IL OFER GRATIS DOAR TAXELE DE IMPACHETARE SI TRIMITERE VA FI DE 12 LEI PLUS POSTALE DDE 99 LEI DECI VA ASTEPT CU PLICURI
EVA GABOR
23.01.2010 17:18
109.96.246.141
HAI SALUT TUTROR VA SCRIUAZI PT CA AZI ESTE O ZI FOARTEO BUNE DE FACUT CATE CEAA PRIN PRIN PRIN TALISMANE deci daca doriti inoformati inlega tura cu ceva va scriu chiar azi s i va salut conditionalil
ATENTIE ATENTIUNE
23.01.2010 17:19
109.96.246.141
bunasearacemaifacetiamauzitcaesmeralda e cea mai bunadinlume la facuttalisamne ca le face din suflet si cat costa un talismancosta in jur de 5067 lei plus tvapplusexpres si ce e ala administrator de tar.fe este acel carespunesifacecateceva la prezervativedineal
bogdandinbucurestivarstade23ani
23.01.2010 17:21
109.96.246.141
DACA NU IMI FUCTIONEAZA TALISMANUL JUR CA MA ARUNC DE LA ETAJUL 12 ACUMA MERG SA TRAG UN LOZ SI IL PUN IN DECLANSATORUL IMEDIAT DE BANI SI CAND O SA IL RAZUESC DACA SCRIE NECASTIGATOR MA ARUNC DE LA ETAJUL 12 SI GATA ADIOOOO PAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA
o clienta serioasa
23.01.2010 17:24
109.96.246.141
AM DECEDAT DOAMNE CINE MA PUS SA MA ARUNC DE LA ETAJUL 12??? ACUMA ASTA E AM DECEDAT NU MAI POT FACE NIMIC DIN CAUZA A UNUI TALISMAN CARE NU A FUCTIONAT SI LOZUL ERA NECASTIGATOR DOAMNE ASTA E AM DECEDAT LA REVEDERE TUTROR SA NU FACETI SI VOI CA MINE SA ARUNCATI TALISMANELE PE GEAM ACUM SAU O SA PATITI CA MINE O SA VA SINUCIDETI CA NU ATI CASTIGAT LA LOZURI SAU LA LOTO IMI PARE RAU PAAA
decedata
23.01.2010 17:25
109.96.246.141
ba ce prost financiar stau cine imi trimite ceva bani ca va dau contul de la banca si trimitetim si cv talismane ca sa ma ajute offffff
ALEX
23.01.2010 17:27
109.96.246.141
MESAJ IMPORTANT DIN PARTEA ESMERALDEI:CHIAR DACA PUTERILE PE CARE LE-AM MOSTENIT SI CLARVIZIUNEA MEA SUNT DARURI SI HARURI DE LA DUMNEZEU,FOERTE MULTE PERSOANE CONTINUA SA CEARA DOVEZI,CA SI CAND ACRESTEA AR LIPSI CU DESAVARSIRE.EU,ESMERALDA DETIN RASPUNSUL LA CELE 3 INTREBARI.DA,ESTE SERIOS.CACI,TINETI MINTE,DOAR O SINGURA PERSOANA DETINE ACESTE RASPUNSURI.MESAJELE POSTATE IN ULTIMUL TIMP,DOVEDESC UN SINGUR LUCRU-FALSITATE.ASA CUM O BIJUTERIE ORIGINALA ,ARE FALSURI,FARA VALOARE,ACELASI LUCRU ESTE SI IN CAZUL TEMEI ESMERALDA.AVETI TOTUL DE CASTIGAT SI NIMIC DE PIERDUT.SUNT AICI CA SA VA AJUT...VRETI DOVEZI?ESTE NORMAL SA VA INDOITI....NU MA SUPAR.ESMERALDAEXPRESBIROU@YAHOO.COM.A DUMNEAVOASTRA ESMERALDA....
ESMERALDA -EXPRES BIROU S.R.L
23.01.2010 19:31
79.115.91.12
DOAMNA EVA GABOR SI CRISTALUL TIMPULUI...MAI BINE TE-AI INTOARCE IN TIMP...POATE IN EGIPT.NU AI ARATA RAU DREPT O MUMIE,POATE SI UN BLESTEM:BLESTEMUL TANTA GABOR.SAU DUTE IN VIITOR IN 2012 ...SA NE TRIMITI O VEDERE ,CEVA.CRISTALUL TIMPULUI,ZICI.NU AS PREA CRDE.POATE E OUN CIOB DE STICLA...SAU POATE UN CRISTAL DE SARE..BYE
ANONIM
23.01.2010 19:48
79.115.91.12
AZI ESTE O ZI EXTRAORDINARA DE OARE CE SE FACE CONJUCTIA SI VA PROPUN UN RITUAL FOLOSITOR CINE SUNT EU VA INTREBATI PAI SUNT O SIMPLA CLIENTA A ESMERALDA SI O IUBESC PE ESMERALDA CUMPARATI 3 LUMANARI ALBE SI 3 VERDE SI 1 LUMANRE GALBENA SI LE PUNETI PE MASA SI SPUNETI DE 10 ORI ASA DOAMNE DOAMNE SI TOT ASA DAR DUPA ORA 12 NOAPTEA DUPAIA ARUNCATI LUMANARILE PE GEAM SI SPUNETI EU ARUNC ACESTE LUMANRI PE GEAM SI DUPAIA SUNATI LA EXPRES BIROU SI ZICETI CU VOCE TARE VA MULTUMESC ESMERALDA MAM VINDECAT PRIN FORTA COSMOSULUI SI PUCT
rox hell
23.01.2010 21:17
79.115.91.12
AZI ESTE O ZI EXTRAORDINARA DE OARE CE SE FACE CONJUCTIA SI VA PROPUN UN RITUAL FOLOSITOR CINE SUNT EU VA INTREBATI PAI SUNT O SIMPLA CLIENTA A ESMERALDA SI O IUBESC PE ESMERALDA CUMPARATI 3 LUMANARI ALBE SI 3 VERDE SI 1 LUMANRE GALBENA SI LE PUNETI PE MASA SI SPUNETI DE 10 ORI ASA DOAMNE DOAMNE SI TOT ASA DAR DUPA ORA 12 NOAPTEA DUPAIA ARUNCATI LUMANARILE PE GEAM SI SPUNETI EU ARUNC ACESTE LUMANRI PE GEAM SI DUPAIA SUNATI LA EXPRES BIROU SI ZICETI CU VOCE TARE VA MULTUMESC ESMERALDA MAM VINDECAT PRIN FORTA COSMOSULUI SI PUCT
rox hell
23.01.2010 23:18
109.96.246.141
Buna Seara va propun un Ritual acuma in aceasta noapte? SA IL FACETI DA RITUALUL ESTE SA CUMPARATI 2 LUMANARI ROSI SI 2 LUMANARI ALBASTRE APRINDETI LUMANARILE SI SPUNETI INCANTATIA MAGICA CARE ESTE O DOAMNE O DOAMNE O DOAMNE DE 3 ORI SI DUPAIA SPUNETI ASA PRIN ACESTE LUMANARI CU ENERGIE EU MA VOI INCARCA CU FORTA SI PUTERE SI DUPAIA APRINDETI 2 BETISOARE MIROSITOARE INCENSE STIK DE LEVENTICA SI SPUNETI ASA EU DOAMNE SI DUPAIA ARUNCATI LUMANARILE APRINSE PE GEAM AFARA LE ARUNCATI PUR SI SIMPLU DATI CU ELE SI DUPAIA SUNATI LA NR ACESTA 021.203.98.90 LA EXPRES BIROU SI SPUNETI A FOST SUPER SI DUPAIA INCHIDETI TELEFONUL SI O SA AVETI NOROC MAINE DIMINEATA LA PRIMUL LOZ VETI CASTIGA 5 MILIOANE.
Alina
23.01.2010 23:25
109.96.246.141
RITUAL CARE FUCTIONEAZA CU ADEVARAT SI FOLOSITOR VA FUCTIONA GARANTAT DECI LUATI O BRICHETA SI O FOAIE DE HARTIE VERDE SI SCRIETI PE HARTIE CU UN PIX ROSU ASA O DOAMNE DORINTA MEA SA INDEPLINIT SI RUPETI HARTIA IN 9 BUCATI SI DUPAIA LUATI O LUMANARE MOV SI UNGETI LUMANAREA CU MIR DE LA BISERICA SI DUPAIA ARDETI HARTIE CU DORINTA IN LUMANARE SI DUPAIA ZICETI ASA DORINTA SA INDEPLINIT SI ARUNCATI HARTIA CU FOC PE EA DIRECT PE GEAM AFARA SI LUMANAREA DUPAIA EA SI SPUNETI OOO DOAMNE SA INDEPLINIT DORINA SI ATAT SI DUPAIA MUTATIVA PATUL DIN LOC IN ALT LOC SI DORINTA MAINE LA PRIMA ORA LA ORA 8 FIX SE VA INDEPLINI...!!!
Claudia
23.01.2010 23:55
109.96.246.141
ritual RITUAL FOLOSITOR...!!!! AVETI NEVOIE DE SARA LUATI SARE SI FACETI UN CERC CU SARE PE UN CEARCEAF DUPAIA LUATI 3 LUMANARI VERDE SI 3 LUMANARI ROZ SI LE PUNETI PE CEARCEAFUL CU SARE IN MIJLOCUL CERCULUI SI SPUNETI ASA PRIN SAREA ACEASTA EU VA ROG SA IMI INDEPLINITI DORINTA SI SPUNETI INCANTATIA IL ROG PE ZESUS HOROUS SA IMI INDEPLINESACA DORINTA ACUM SI AICI!!! SI DUPAIA LUATI CEARCEful CU SARA SI LUMNARILE SI LE IMPATURATI TOATE SI SAREA SI LUMANARILE SI ARUNCATI CEARCEAFUL CU SARA PE GEAM PE FEREASTRA AFARA DIRECT DATI CU EL TARE IN ASA FEL IN CAT SA CADA JOS CEARCEAFUL CU SAREA SI LUMANARILE SI DUPAIA SUNATI LA EXPRES BIROU 021 203 98 90 SI SPUNETI ASA VA ROG SA II COMUNICATI DOAMNEI ESMERALDA CA MI SA INDEPLINIT DORINA SI STRIGATI LA TELEFON URAAAAA A FUCTIONAT SI INCHIDETI TELEFONUL SI DUPAIA FRECATIVA PALMELE DE 2 ORI SI PUCT. ATAT O FOST TOT VA FUCTIONA GARANTAT.
LAURA
24.01.2010 12:19
89.123.182.143
CINE IMI DA SI MIE NISTE LIMBUTE IN PIZDA? VA ROG CA VREAU SA NE FUTEM? MI SAU URCAT HORMONI LA CREIER
cosmina sexy
24.01.2010 12:25
89.123.182.143
BA AIA CARE TE DAI DREPT EU ESMERALDA SI ID ALA E FALS LAM BAGATI SI PZD MEA NU MIA DAT NIMENI ACCEPT NU E ESMERALDA LUUMEEE IMI BAG PZD ACUMA ONLINE WAI CE NERVIII AMMMMMMMMM ..!!! INCERCATI

RITUALUL ASTA LUATI UN CHEARCEAF SI IL APRINDETI CU BRICHETA SI MERGETI CU EL AFARA IN FATA BLOCULUI SI STRIGATI TARE ardeeeeeeeeeeeeeeeeee si o sa aveti noroc in bani.
diana miss u
24.01.2010 12:31
89.123.182.143
DOMNULE DARYL VAN HORN...MULTUMITA DVS.SI CELOR 3 CAREURI ALE DESTINULUI,VIATA MEA SA SCHIMBAT.DA,REUSITA ,IUBIREA SI BOGATIA,SUNT ACUM IN PROPIILE MAINI.SCRISOAREA DVS.MA FACUT SA LUOT PANA LA CAPAT.ACUM SUNT FERICITA.PROBLEMELE MELE ,SUNT AMINTIRI DATE UITARII.VA MULTUMESC..SIMONA
SIMONA
24.01.2010 12:36
79.115.91.222
DIANA MISS U...NU E ADEVARAT CE SPUI.EU AM ID-UL ESMERALDEI SI CHIAR MI-A RASPUNS LA INTREBARILE,LA CARE CAUTAM UN RASPUNS.POATE CA D-NA ESMERALDA ARE SCRISORI LA CARE TRE SA RASPUNDA...NU ESTI U SINGURA PERSOANA,CARE VREA SA VB CU EA...
..........
24.01.2010 12:40
79.115.91.222
DRAGA SIMONA in primul rAND team vazut AZI PRIN MALL SI ESTI O CURVA CARE SE FACE SEX PE BANI DIN CATE STIU EU DRAGA SIMONA ASA CA GURA MICA CU ESMERALDA TA CLAR TU FACI SEX PT BANI SI ASA AI BANI NU CA DARYL VAN HORN TEA AJUTAT ASTA E UN MOTIV SA TE SCOTI CURVO..!!!
diana miss u
24.01.2010 15:08
89.123.182.143
DIANA MISS U...STIAM CA SI TU FACI PARTE DIN CEI CARE VOR SE AFLE IN TREABA.NU AR STRICA SA-TI VEZI DE TREBURILE TALE,IN LOC SA POSTEZI POVESTI ....INTELIGENTA IN CAZUL TAU E EGALA CU 0.ESTI UN CAZ FARA SPERANTA.MI-A FOST SCRIS SA OBTIN CEEA CE VREAU...IUBIRE,BANI,REUSITA...I CAZUL TAU NU VAD NIMIC BUN.UITATE IN OGLINDA..DAR TE ATENTIONEZ CA CEEA CE VEI VEDEA VA FI REALITATE....PROSTIA TI SE POTRIVESTE CA O MANUSA...
SIMONA
24.01.2010 19:09
79.115.91.222
BA BA DAU BAN BA BLOCHEZ TACETI IN PZD MEA
JENY
26.01.2010 13:26
92.86.249.6
beau beau azi miam inselat iubitul beau beau lam inselat pe andrei beau beau si beau si pe esmeralda
alexandra
26.01.2010 13:27
92.86.249.6
curvooo
tarfa
28.01.2010 23:59
92.86.249.233
SURPRIZELE SE VOR TINE LANT....
ELISABETHA
29.01.2010 00:31
79.115.91.227
SURPRIZELE SE VOR TINE LANT....
ELISABETHA
29.01.2010 00:32
79.115.91.227
Cornel I. Ialomita: "Draga Esmeralda, de cand v-am cunoscut, viata mea a trecut prin multe schimbari... Am impresia ca am din nou noroc. ...
cornel i
30.01.2010 18:35
79.115.90.238
Bogdan din bucuresti'' DRAGA ESMERALDA'' DE CAND V-AM CUBOSCUT , VIATA MEA A TRECUT PRIN MULTE DEZAMAGIRI SI PIERDERI PERSOANELE DE BANI ETC AM IMPRESIA CA AM DIN NOU GHNINON, GHINIOANE
Bogdan
30.01.2010 18:51
109.96.237.221
DE CAND PORT INELUL LUXO VIATA MEA O DENIVEIT BANI DOAR AM INCEPUT SA CASTIG PESTE 500 DE MILIAONE DINTRUN SUT ASTA DTATORITA LUI DOMNUL CALIN SI AL INELULU LUXOR OFERIT DE DANSUL
Mirela
30.01.2010 20:42
109.96.237.221
EXPRES BIROU SRL.OP 83 CP.11 BUCURESTI.MINUNATUL INEL LUXOR.PENTRU A VA ASIGURA CA FACETI PARTE DINTRE PRIVILEGIATII CE VOR PRIMI INELUL LUXOR,INFORMATII CONFIDENTIALE PENTRU ANUL 2010SI GHIDUL DE INSTRUCTIUNI,PENTRU O PARTICIPARE DE NUMAI 39.9 LEI,TELEFONATI IMEDIAT LA 021/203.98.90.INCERCARE LIBERA TIMP DE 90 DE ZILE A INELULUI LUXOR.
EXPRES BIROU SRL.OP-83 CP-11 BUCURESTI.
31.01.2010 02:41
79.115.90.238
EXPRES BIROU SRL.OP 83 CP.11 BUCURESTI.MINUNATUL INEL LUXOR.PENTRU A VA ASIGURA CA FACETI PARTE DINTRE PRIVILEGIATII CE VOR PRIMI INELUL LUXOR,INFORMATII CONFIDENTIALE PENTRU ANUL 2010SI GHIDUL DE INSTRUCTIUNI,PENTRU O PARTICIPARE DE NUMAI 39.9 LEI,TELEFONATI IMEDIAT LA 021/203.98.90.INCERCARE LIBERA TIMP DE 90 DE ZILE A INELULUI LUXOR.
EXPRES BIROU SRL.OP-83 CP-11 BUCURESTI.
31.01.2010 02:43
79.115.90.238
ZECI DE MII D EPERSOANE DIN ROMANIA SI-AU SCHIMBAT VIATA(SI CASTIGA MARI SUME DE BANI),DATORITA INELULUI LUXOR.MARTURIE:INELUL MI-A LUMINAT DRUMUL.DIN MOMENTUL IN CARE AM INCEPUT SA-L PORT,BANII VENEAU MAI USOR,AM REUSIT SA-MI GASESC UN NOU SERVICIU.INELUL VEGHEAZA ASUPRA MEA.=MOROSANU ELENA FALTICENI.PENTRU A VA ASIGURA CA FACETI PARTE DINTRE PRIVILEGIATII CE VOR PRIMI INELUL LUXOR,INFORMATII CONFIDENTIALE PENTRU ANUL 2010SI GHIDUL DE INSTRUCTIUNI,PENTRU O PARTICIPARE DE NUMAI 39.9 LEI,TELEFONATI IMEDIAT LA 021/203.98.90
EXPRES BIROU SRL.OP-83 CP-11 BUCURESTI.
31.01.2010 02:47
79.115.90.238
Buna ziua datorita inelulul luxo viata mea sa schimbat acum castig zilnic vreo 7 milioane si asta datorita acestui inel care are foarte mare forta in el
Cristina
31.01.2010 11:45
109.96.237.221
Draga Emeralda de cand vam cunoscut viata mea sa schimbat a trecut prin multe dezamagiri si pierderi persoanle am impresia ca am din nou ghinioane va multumesc pt tot esmeralda pt dezamagirile aduse si pt bani aruncati aiurea pe fereastra si pt ghinionele de zi cu zi la revedere
bianca
31.01.2010 11:47
109.96.237.221
DRAGA ESMERALDA DE CAND AM INCEPUT SA PUN IN PTRACTICA CHIPUL DESTINULUI AM NUMAI GHNIOANE SI VA MULTUMESC VIATA MEA E ACUM TRISTA SI PLANG SI ACUM DIN CAUZA CHIPUL DESTINULUIC ARE NU FUCTIONEAZA
elena din pitesti
31.01.2010 11:48
109.96.237.221
draga eva gabor datorita dvs si a declansatorul de imediat de bani am pierdut 100 de milioane si plus la dvs 1 milion pt declansator va multumesc din suflet PENTRU NIMIC..~!!!! AM IMPRESIA CA AM DIN NOU GHINION
BOGDAN din cluj
31.01.2010 11:49
109.96.237.221
BUNA ZIUA!!!! DRAGA DOMNULE DARYL VAN HORN NU SAU INDEPLINIT PRVIZIUNULE DVS? AM TRAS 3 ZILE LA RAND LOZURI CUM ERA TRECUT IN SCRISOARE SI CA SA VEDETI? NIMIC NU AM CASTIGAT NIMIC DE CE???? DVS ATI SCRIS CLAR CA O SA CASTIG PESTE 50 DE MILIOANE SI NU AM CASTIGAT??? CE SA FAC? SI NICI CAREURILE MAGICE NU FUCTIONEAZA TOT LE PORT CU MINE DAR NICI UN REZULTAT DOAMNE DE CE NU FUCTIONEAZA??? POATE IMI RECOMANDATI PE ALTCINEVA CU VIZIUNI MAI BUNE PA
alin ionescu
31.01.2010 11:51
109.96.237.221
DRAGA DOAMNA ESMERALDA SI EVA GABOR SI DARYL VAN HORN SI CATALINA MUSTATA Sunt total nemultumita. Nu vede nimic, nimic adevarat din ceea ce mi-a spus, imi pare rau dar acesta este purul adevar
Perla777
31.01.2010 11:53
109.96.237.221
DRAGA ESMERALDA EVA GABOR DARYL VAN HORN...!!!sincer,nu prea am crezut ce mi s-a spus.ex:sotul meu nu cred ca are o femeie cu care intretine relatii sexuale si perversiuni cum mi s-a spus,intrucat nu lipseste de acasa.ce l-ar impiedica sa aiba si cu mine relatii amoroase?cred ca altceva este la mijloc.e o enigma greu de descifrat.cred ca e mai bine sa apelez la detectivi sa-l urmareasca.mi s-a spus ca eu cunosc acesta femeie care e cu 1an si ceva mai in varsta decat mine,cu litera E.Nu cunosc pe nimeni sa corespunda,desi mi-a spus ca eu cunosc persoana si ca am fi avut si discutii.deci nu cred ca mi sa sters creierul,sa nu-mi pot aminti.deci in concluzie,nu cred ca am nimerit un bun clarvazator,poate imi recomandati sa mai incerc alta persoana cu viziuni mai bune,va multumesc,astept raspuns si eventual un sfat
Simona luciana
31.01.2010 11:53
109.96.237.221
Domnule daryl van horn Nesatisfacator deoarece ma indoiesc in asa zisele puteri intrucat foarte putin din ce mi-a zis coincid cu realitatea nu sunt multumita de previziunile dvs
Nanina
31.01.2010 11:55
109.96.237.221
nu am cum sa evaluez pe cineva cu care nu am vorbit" personal nu pot sa evaluez daca am vorbit doar prin scrisori dar este neadevarat
LARISA
31.01.2010 11:56
109.96.237.221
Am ramas datoare cu o evaluare. Nimic mai neadevarat din tot ce mi-a zis d-na ESMERALDA.O parte din ce mi-a zis dumneaei s-a adeverit, dar exact pe dos. Nu am sa fiu rautacioasa si o sa pun inversarea predictiei pe seama ca dumneaei e foarte ocupata, probabil. Numai ca o adevarata profesionista in ceea ce face, ar trebui sa fie mai atenta. Asta ii cer eu doamnei, pentru a nu mai face aceleasi greseli si fata de alte persoane
Corina
31.01.2010 11:57
109.96.237.221
DOAMNA ESMERALDA? MA ASTEPTAM LA MAI MULTE, DAR E OK SI ASA!"
calin
31.01.2010 11:58
109.96.237.221
DRAGA ESMERALDA EVA GABOR DARYL VAN HORN SI NOUA CLARVAZATOARE CATALINA MUSTATA NU SAU INDEPLINIT CLARVIZIUNILE DVS MULTUMESC PT NIMIC NU AM CASTIGAT LA LOTO SI NIMIC MA ASTEPTAM LA MAI MULTE DE LA DVS
Remus
31.01.2010 13:03
109.96.237.221
MULTUMITA INELULUI LUXOR ,AM REGASIT FERICIREA.ACUM BANII NU MAI SUNT O PROBLEMA.FATA MEA SI-A PUTUT RELUA STUDIILE,SOTUL MA IUBESTE CA IN PRIMA ZI....ZIUA IN CARE AM COMANDAT INELUL, A FOST CEA MAI BUNA DECIZIE.
MARILENA
31.01.2010 19:25
79.115.90.170
NU AM CREZUT LA INCEPUT CA INELUL LUXOR,ORICAT DE MISTERIOS AR PAREA ,MA VA AJUTA.INSA GARANTIA SATISFACUT SAU RAMBUS ,MA FACUT SA-L COMAND.ACUM NU REGRET DELOC.AM GASIT UN LOC DE MUNCA.PE LANGA ACESTA SE PARE CA INTRE MINE SI IOANA SE VA "TESE" O RELATIE DE DURATA...INELUL LUXOR ESTE INTRADEVAR MINUNAT
FLORIN R.,VASLUI
31.01.2010 19:28
79.115.90.170
nu este nimic adevarat din ce spun aceste doua excroace Esmeralda si Eva Gabor sunt niste mincinoase care habar nu au sa faca previziuni mie nu mi s-a adeverit nimic din ce au prezis,,mai bine sa fie date pe mana Politiei pentru ca sunt niste excroace care insala lumea si vand iluzii credulilor pe care pot s-i pacaleasca
ILYES CORINA
31.01.2010 20:02
89.123.240.6
ILYES CORINA.....CREDULA ESTI TU CA AI RASPUNS OFERTELOR PUBLICITATE.DA,TOTUL E O OFERTA...
.........
31.01.2010 23:45
79.115.90.197
da este adevarat toti aveti dreptate ,dar cine va pune sa -ii scrieti va forteaza ea/? de ce o calomiati sunt destui in tara asta care ne jetmanesc si nu le facem nimic ,guvernanti, ,patroni,sefi si multi alti si noi tacem din gura si tragem ca boii tot inainte.lasati femeia sa si faca meseria ,fiecare cu mentalitatea lui ,sa va tina cureaua sa puteti sa le duce ti pe toate pana la batranete depinde ce varsta aveti ppppppppp
olyy
01.02.2010 01:28
81.196.74.102
SCRISORILE DE LA DOAMNA ESMERALDA(EXPRES BIROU),CONSTITUIE NISTE OFERTE ,MESAJE PUBLICITARE SI DE MARKETING,PROMOTII PRIN POSTA....IN CADRUL SCRISORII AI DREPTUL DE A BIFA DA SAU NU ,IN CASUTA DESTINATA ENUNTULUI;SUNT DE ACORD SA PRIMESC OCAZIONAL MESAJE PUBLICITARE SI DE MARKETING,PRIN POSTA SI/SAU E-MAIL DIN PARTEA EXPRES BIROU SI A PARTENERILOR SAI.DA() NU().NEBIFAREA NICIUNEIA DINTRE OPTIUNILE ALATURATE REPREZINTA ACORDUL IMPLICIT.IN PLUS AVETI O MULTIME DE DREPTURI PRINTRE CARE,DREPTUL DE ACCES LA DATE,SI DE OPOZITIE.
ELISABETHA
01.02.2010 12:59
79.115.90.63
SCRISORILE DE LA DOAMNA ESMERALDA(EXPRES BIROU),CONSTITUIE NISTE OFERTE ,MESAJE PUBLICITARE SI DE MARKETING,PROMOTII PRIN POSTA....IN CADRUL SCRISORII AI DREPTUL DE A BIFA DA SAU NU ,IN CASUTA DESTINATA ENUNTULUI;SUNT DE ACORD SA PRIMESC OCAZIONAL MESAJE PUBLICITARE SI DE MARKETING,PRIN POSTA SI/SAU E–MAIL DIN PARTEA EXPRES BIROU SI A PARTENERILOR SAI.DA() NU().NEBIFAREA NICIUNEIA DINTRE OPTIUNILE ALATURATE REPREZINTA ACORDUL IMPLICIT.IN PLUS AVETI O MULTIME DE DREPTURI PRINTRE CARE,DREPTUL DE ACCES LA DATE,SI DE OPOZITIE
ELISABETHA
01.02.2010 13:00
79.115.90.63
PRODUSELE DE LA DOAMNA ESMERALDA(EXPRES BIROU),PREZINTA GARANTIA SATISFACUT SAU RAMBURS.EXEMPLU:"IN CAZUL IN CARE NU VOI OBSERVA NICIO SCHIMBARE IN URMATOARELE 30 DE ZILE ,VA VOI RETURNA X, FARA A PALTI NIMIC,DEOARECE SUMA ACHITATA IMI VA FI RAMBURSATA IMEDIAT SI INTEGRAL,PRIN MANDAT POSTAL,PE NUMELE MEU."PE LANGA ACEASTA DACA DORITI SA COMANDATI PRODUSUL PREZENTAT,DAR NU AVETI POSIBILITATEA MOMENTAN,EXPRES BIROUVA DA ACEASTA POSIBILITATE.:"SITUATIA MEA PERSONALA NU-MI PERMITE PENTRU MOMENT SA FAC O COMANDA.VA VOI SCRIE MAI TARZIU CAND VOI AVEA POSIBILITATEA."
ELISABETHA
01.02.2010 13:07
79.115.90.63
PRODUSELE DE LA DOAMNA ESMERALDA(EXPRES BIROU),PREZINTA GARANTIA SATISFACUT SAU RAMBURS.EXEMPLU:"IN CAZUL IN CARE NU VOI OBSERVA NICIO SCHIMBARE IN URMATOARELE 30 DE ZILE ,VA VOI RETURNA X, FARA A PALTI NIMIC,DEOARECE SUMA ACHITATA IMI VA FI RAMBURSATA IMEDIAT SI INTEGRAL,PRIN MANDAT POSTAL,PE NUMELE MEU."PE LANGA ACEASTA DACA DORITI SA COMANDATI PRODUSUL PREZENTAT,DAR NU AVETI POSIBILITATEA MOMENTAN,EXPRES BIROUVA DA ACEASTA POSIBILITATE.:"SITUATIA MEA PERSONALA NU–MI PERMITE PENTRU MOMENT SA FAC O COMANDA.VA VOI SCRIE MAI TARZIU CAND VOI AVEA POSIBILITATEA
ELISABETHA
01.02.2010 13:07
79.115.90.63
Sa le fie rusine la excroacele Eva Gabor si Esmeralda ca se ocupa de inselatorii si mai au si tupeul de a cere bani pe niste PROSTII care nu au nici o valoare..sa le para bine ca nu si-au gasit nasul ..si sa le dea domnul sa aiba parte ele de toate nenorocirile pe care mi le-au zis ...iar dusmanii sa le dea pe mana Politiei sa se sature sa mai bombardeze cu scrisori...excroacelor terminati odata cu bombardarea cu scrisori mincinoase ca veti ajunge la POLITIE urgent
ILYES CORINA
01.02.2010 18:47
92.86.151.250
terminati cu trmisul scrisorilor mincinoase...nu suntem asa creduli sau fraieri ca sa picam in plasa excroacelor EVA GABOR si ESMERALDA care isi invata angajatele sa atace cu scrisori pe cine vreau ele sa pacaleasca si sa jegmaneasca..iar cand li se cer banii inapoi se fac ca au uitat si dau banii numai dupa ce sunt amenintate...sa nu va mai prind cu scrisori de inselat pe adresa mea ca va rup gatul excroacelor ce sunteti...
ILYES CORINA
01.02.2010 18:55
92.86.151.250
ESMERALDA SI EVA GABOR VA MULTUMESC PT TALISMANE MAU AJUTAT ENORM AM CASTIGAT LA SUPER BINGO SI LA LOTO 6 DIN 49 NICI NU MAI STIU CE SA FAC CU BANI AM DEJA PREA MULTI VA MULTUMESC DIN SUFLET DOAMNA ESMERALDA SI DACA TRAG UN LOZ SAU CEVA E CASTIGATOR LA MINE NU EXISTA LOZURI NECASTIGATOARE DOAMNE FACASE VOIA TA SI AJUTO PE ESMERALDA SI PE EVA GABOR LA CARE LE DATOREZ TOTUL PAI CORINA TU NU AI CASTIGAT LA LOTO? CU NUMERELE DE LA ESMERALDA NU TE CRED
Cosmina ionescu
01.02.2010 20:04
109.96.217.176
datorita esmeraldei si a clarviziunilor ei sau indeplinit asa am castigat la loto si am primit si un cec si se faceau poze asa cum a prezis dansa am deja foarte multi bani si in cont am 292 de miliarde dar doresc sa ofer cate 200 de euro la cei care au nevoie de bani
ADINA
01.02.2010 20:06
109.96.217.176
ESMERALDA ASA CUM AI PREZIS ITI MULTUMESC PT TOT SI IN ACEEA NOAPTE O VENIT DOAMNE DOAMNE LA MINE
calin
01.02.2010 20:07
109.96.217.176
ooo esmeraldo esti cea mai tare am castigat la loto uraaaa
FRAIERUL PROSTUL
01.02.2010 20:07
109.96.217.176
NU O SA VA VINA SA CREDETI.DAR E ADEVARAT.MULTUMITA DOAMNEI ESMERALDA,AM GASIT UN LOC DE MUNCA IAR EL MA CERUT IN CASATORIE.ACUM PORT PE DEGET,UN SUPERB INEL CU DIAMNAT.TOTUL MERGE DIN CE IN CE MAI BINE...MULTUMESC DOAMNA ESMERALDA..
SAMANTHA
02.02.2010 03:47
79.115.91.251
INELUL LUXOR MA AJUTA ENORM.AM CASTIGAT BANI,NU O CARUTA CI UN PIC MAI MULT DECAT AVEAM NEVOIE,PENTRU A SCAPA DE DATORII SI A INCEPE O VIATA NOUA.ACUM POT CHELTUII ,FARA GRIJA ZILEI DE MAINE.INELUL CELTIC VEGHEAZA ASUPRA MEA...
MARILENA I.,BUCURESTI
02.02.2010 04:10
79.115.91.251
nu cred nimic din ce se scrie aici...pe mine nu ma mai pacalesc excroacele eva gabor si esmeralda care sunt niste hoate care ne fura bani pe ILUZII MINCINOASE...daca imi mai trimit scrisori mincinoase le voi arunca direct la gunoi
ILYES CORINA
02.02.2010 14:31
92.86.151.250
corina draga nu arunca scrisorile ca nu e voie SCRISORILE MELE ITI POARTA NOROC PROASTO...!!!!
ESMERALDA
02.02.2010 19:56
109.96.201.183
RTIAUL...CARE FUCTIONEAZA PT BANI LUATI 2 LUMANARI ALBE SI SPUNETI O DOAMNE DAMI BANI ACUM DAMI O SANSA LA LOTO SA CASTIG SI IN MAXIM 2 ORE O SA AI BANI MULTII GARANTAT SI DUPAIA DUPA 9 MINUTE SUFLI IN LUMANARI SI IEI UN CEARCAF ALB SI PUI LUMANARILE IN CEARCEAF SI PUI PESTE SARE SI ARUNCI CHARCEAFUL PE GEAM AFARA DIRECT CU LUMANARILE ARSE SI CU SAREA SI SPUI EU ARUNC ACEST CEARCEAF ALB AFARA PT A ADUCE BANI IMEDIAT SI SPUI DOAMNE AM BANI SI SE VA INDEPLINI INCERCA...!!!!! CORINA SI MARILENA INCERCATI DRAGELOR A DVS EVA GABOR
EVA GABOR
02.02.2010 19:59
109.96.201.183
NU DATI CREZARE RITUALURI POSTATE.DC?PENTRUCA UN RITUAL IMPLICA ANUMITE ELEMENTE:UN SPATIU PROPICE,LUMARI (CULORILE ACESTORA SUNT IMPORTANTE ),...RITUALUL DE MAI SUS NECITA 2 LUMANARI ALBE.INSA PT.BANI SE FOLOSESC LUMANRIE VERZI (MAI RAR ARGINTII SAU AURII).NU SE SUFLA IN LUMANARI DECAT DACA E NECESAR.EVENTUAL SE STING CU DEGETELE.SARE ,CARE ESTE MENTIONATA MAI SUS,ESTE FOLOSITA CU SCOPUL DE A CURATA,APURIFICA.SAREA ESTE INTALNITA SI IN CATEGORIA SUPERSTITIILOR.LEGAT DE CUVINTELE CE AUROLULDE A CREA O UTERE MAI MARE,ACESTEA TREBUIE BINE ALESE.DE OBICEI SUNT INCHINATE LUNII,SAU ALTOR ELEMENTE. DOAMNA EVA GABOR NU AR POSTA UN ASEMENEA MESAJ...
ELISABETHA
03.02.2010 12:55
79.115.91.142
o sa va arunc toate scrisorile de la excroaca eva gabor si esmeralda...si nu mai mintiti ca poarta noroc...sunteti niste excroace care insala si prostesc creduli disperati...si PROASTE sunteti voi ..clientii acestor excroace mincinoase nu eu
ILYES CORINA
04.02.2010 14:49
89.123.227.247
ILYES CORINA....TACA-TI FLEANCA...NU TI-A BAGAT ESMERALDA MANA IN BUZUNAR.POATE CA AI PRIMIT OFERTE SI TU AI RASPUNS.DACA DRACU ISI FLENDURA COADA PE LA NASUL TAU...SUNT MULTE PERSOANE CARE AU REUSIT CEEA CE AU DORIT.POATE CA MINTEA TA ARE NEVOIE DE AER ,CA SA FUNCTIONEZE NORMAL.DARAR DOMNUL SA-TI BOMBARDEZE CUTIA POSTALA CU SCRISORI.VEI INEBUNII?ORICUM DEJA AI PORNIT PE ACEST DRUM...
STEFANIA
05.02.2010 10:34
79.115.91.142
dudie STEFANIA taca-ti gura aia proasta se vede ca esti dusa rau cu capu ala prost ...debitezi numai idiotenii cu creierul ala atrofiat sa dea DUMNEZEU sa fie prinse cele doua excroace EVA GABOR SI ESMERALA si sa putrezeasca pe veci intemnitate ca asa merita...ma pis in gura voastra...sunteti o banda de excroace sa va prinda Politia ca sa va saturati de excrocherii prin posta
ILYES CORINA
05.02.2010 15:41
89.123.252.57
DRAGA DOAMNA ILYES CORINA???? DE AI DRAGA AI PRIMIT OFETELE DE LA ESMREA SI HOCUS POCUS AI SI CASTIGAT LA LOTO DRAGA DE TE LAUZI ATAT??? DA ASA BUNA E ESMERALDA ASTA MIO RECOMANZI SI MIE
Alina
05.02.2010 18:19
109.96.211.88
SCRISORILE DE LA DOAMNA ESMERALDA(EXPRES BIROU),CONSTITUIE NISTE OFERTE ,MESAJE PUBLICITARE SI DE MARKETING,PROMOTII PRIN POSTA....IN CADRUL SCRISORII AI DREPTUL DE A BIFA DA SAU NU ,IN CASUTA DESTINATA ENUNTULUI;SUNT DE ACORD SA PRIMESC OCAZIONAL MESAJE PUBLICITARE SI DE MARKETING,PRIN POSTA SI/SAU E–MAIL DIN PARTEA EXPRES BIROU SI A PARTENERILOR SAI.DA() NU().NEBIFAREA NICIUNEIA DINTRE OPTIUNILE ALATURATE REPREZINTA ACORDUL IMPLICIT.IN PLUS AVETI O MULTIME DE DREPTURI PRINTRE CARE,DREPTUL DE ACCES LA DATE,SI DE OPOZITIESCRISORILE DE LA DOAMNA ESMERALDA(EXPRES BIROU),CONSTITUIE NISTE OFERTE ,MESAJE PUBLICITARE SI DE MARKETING,PROMOTII PRIN POSTA....IN CADRUL SCRISORII AI DREPTUL DE A BIFA DA SAU NU ,IN CASUTA DESTINATA ENUNTULUI;SUNT DE ACORD SA PRIMESC OCAZIONAL MESAJE PUBLICITARE SI DE MARKETING,PRIN POSTA SI/SAU E–MAIL DIN PARTEA EXPRES BIROU SI A PARTENERILOR SAI.DA() NU().NEBIFAREA NICIUNEIA DINTRE OPTIUNILE ALATURATE REPREZINTA ACORDUL IMPLICIT.IN PLUS AVETI O MULTIME DE DREPTURI PRINTRE CARE,DREPTUL DE ACCES LA DATE,SI DE OPOZITIE
ELISABETHA
07.02.2010 02:05
79.115.91.130
INELUL LUXOR,ESTE UN OBIECT SACRU.PUTEREA LUI ESTE UIMITOARE.CAND IL PUI PE DEGET SIMTI CUM TE CUPRINDE LINISTEA.DAR ASTA NU E TOT...EFECTELE APAR IMEDIAT..PROBLEMELE FAMILIALE DISPAR,DRAGOSTEA BATE LA USA,BANII VIN SRE PORTOFEL...SUNT O DOVADA CA INELUL LUXOR DA REZULTATE...
SABRINA P.
07.02.2010 02:10
79.115.91.130
DOMNULE JAMES VAN PRAGH,MULTUMITA DVS.SI AJUTORULUI DAT ACUM BANII NU MAI SUNT O PROBLEMA.VA MULTUMESC..
OTILIA.
07.02.2010 02:11
79.115.91.130
AM SI EU O INTREBARE SAU MAI MULTE ...O ACUZATI PE CLARVAZATOAREA ASTA SI II SPUNETI K AR TREBUI SA I FIE FRICA DE DUMNEZEU K ATI DAT BANII DEGEABA ...PAI..HMM...VOI CUM STATI CU CREDINTA ?DAK ATI AJUNS S APELATI LA O CLARVAZATOARE SI S CREDETI IN NISTE OBIECTE ...?AVETI O VIATA "TRISTA"SI GREA SI DUPA CE I ATI DAT BANI CLARVAZATOAREI....PAI POATE NU ATI TRIMIS DESTUI BANI INCAT S DEMONSTRATI K VOI CHIAR CREDETI CU TARIE SI DE ACEEA NU E NICI O SCHIMBARE ...MAI DA TI NISTE BANI DAR MAI MULTI ASA ...K S FITI SIGUR ;);))VA INTREBATI DE UNDE VA STIE DATA NASTERII?PAI E DE AJUNS STIE NUMELE SAU ADRESA ...SI POATE AFLA DP NET E UN PROGRAM (ORICINE POATE AFLA )TE GANDESTI K AI DAT NISTE BANI AIUREA ?...ACCEPTA CA ESTE GRESEALA TA SI NU O MAI REPETA NU II ACUZA PE ALTI PT K A FOST ALEGEREA TA S CREZI..TU ALEGI CE FACI..DE UNDE STITI VOI K MSG LE DE GENUL:"LA MINE A MERS!" NU SUNT SCRISE POATE CHIAR DE "CLERVAZATOAREA"ASTA?E ABSURD S VA CONTRAZICETI..FELICITARI CELOR CARE SUSTIN K LI S-A SCHIMBAT VIATA IN SFARSIT AU REUSIT SI EI S CREADA N CV ;)))))):))
DA
18.02.2010 22:41
109.166.132.111
UN SFAT? ...SUNTETI CAPABILI DE ORICE SI NU AVETI LIMITE!!!PUTETI FACE ORICE..TREBUIE DOAR S CREDETI IN VOI !!!!!!!..SI S INCERCATI S VA SCHIMBATI SINGURI VIATA INDIFERENT LA CE /CINE VA RUGATI KND AVETI NEVOIE DE AJUTOR ....FARA AJUTORUL VOSTRU NU PUTETI FACE NIMIC ....INAINTE S APELATI LA CLARVAZATORI SAU CINE STIE CE...TREBUIE INTAI S CREDETI IN VOI ..PT K FIECARE POATE TREBUIE DOAR SA SI DEPASEASCA PROPRIILE LIMITE CARE DEFAP NU EXISTA !!!
DA
18.02.2010 22:48
109.166.132.111
DAK VRETI O SCHIMBARE INCEARCATI S NU MAI GANDITI NEGATIV ...ORICE GAND SI ACTIUNE POZITIVA ATRAGE GANDURI SI ACTIUNI POZITIVE (.ORICE ACTIUNE SI GAND NEGATIV ATRAGE LUCRURI NEGATIVE)...VA PUTETI INFLUENTA SINGURI VIATA...
DA
18.02.2010 22:54
109.166.132.111
POATE SUNT DE AJUTOR SI ANUMITE OBIECTE IN CARE S CREDETI DAR TREZITI VA VOI SINGURI PUTETI SCHIMBA CV LA VIATZA VOASTRA
.....DA
18.02.2010 22:57
109.166.132.111
Am comandat inel luxor l-am purtat 2 sapyamani dar nici un efect si in plus s-a decolorat nu-l mai pot purta, ce ziceti doamna esmeralda ca ar trebui sa fac?Nu vreau sa castig la loto vreau sa imi gasesc un loc de munca s sa imi mearga bine.Pentru bani muncesc eu dar trebuie sa gasesc cv mai intai.Multumesc.
gabriela
27.02.2010 19:08
79.112.113.185
Doamna care tot spune ca are noroc de cand are inelul de la esmeralda ar putea sa ne dezvaluie si noua secretul ei mai pe larg, ce anume a facut si cum adica i-a influentat acesta viata.Am si eu un inel dar pe mine nu m-a ajutat.
G..............
01.03.2010 16:06
79.112.117.235
... cred ca totul depinde de credinta fiecaruia,e ca autosugestia....eu cred si atunci simt binele care vine in viata mea...cel care nu crede nu are cum sa vada lucrurile bune...fiecare face ce vrea si nu ne da nimeni dreptul sa-i judecam pe altii ,mai grav chiar sa-i jignim...
...iulia...
04.03.2010 16:08
92.84.120.68
....dar inelul tau s-a decolorat?Al meu da si e urat cum sa-l mai port?As vrea sa cred si eu............
G.............
05.03.2010 16:37
79.112.108.205
...adevarul e ca nu l-am dat jos atunci cand am facut diferite activ. casnice si a prins o culoare mai ciudata,asta e...DUMNEZEU cu voia lui,ca pana la urma credinta in el e mai mare...
...iulia...
07.03.2010 19:19
92.84.95.19
I-am scris si Evei ,si Esmeraldei si nu m-ia trimis niciodata ce era in oferta ,nu ma ajutat cu nimic,doar daca cumpar sau comand ceva.Dar nu sa intilnit hotul cu prostul.Daca este adevarat rog a ma contacta la adresa Grasa1Geta@gmail.com,sa ma conving ca intradevar vor sa ajute persoanele nevoiase
Geta
12.03.2010 12:42
85.121.163.92
va rog frumos,daca cineva are adresa completa a dn.Esmeralda sau telefon.E ... mai urgenta problema,si serioasa.
andra
14.03.2010 21:07
95.76.3.252
oameni buni sincer nici nu stiu ce sa cred la comenturile care sunt postate aici este adevara ce se spune sau nu?? desi nu am trimis nici o scrisoare si sincer as fi curios sa vad daca este adevarat cu castigurile ca am o perioada de cand nu-mi merge bine chair deloc.astept raspuns pe id: g_unit_cip
cip
24.03.2010 15:10
93.113.187.105
........nu cred cae adevarat ce se spune, dar esti liber sa alegi.Eu ma numar printre persoanele care au cazut in plasa acestei doamne.....vroiam sa cred ca e adevarat.......aveam nevoie de asta, dar deza,agire.
......G
24.03.2010 21:37
79.112.113.193
........nu cred cae adevarat ce se spune, dar esti liber sa alegi.Eu ma numar printre persoanele care au cazut in plasa acestei doamne.....vroiam sa cred ca e adevarat.......aveam nevoie de asta, dar deza,agire.
......G
24.03.2010 21:37
79.112.113.193
oare sa fie adevarat ce zice ea dak nu de unde a scos atatea prosti o sa incerc j eu mai sti pana nu vezi nu crezi
miha
25.03.2010 17:45
93.113.187.105
abandonati orce joc
eu
25.03.2010 21:25
85.120.160.6
de ce nu v-a pus Boc in locul lui Isarescu,salvati ,asa Romania
bardos
25.03.2010 21:27
85.120.160.6
roxana dami accept pe mess k vreau sami iau si eu un inel
fani
26.03.2010 17:53
79.113.138.106
DE CAND PORT INELUL LUXOR,TOATE PROBLEMELE MELE AU FOST REZOLVATE CU USURINTA SI AM AVUT MULTE REALIZARI
baby_ada_18
27.03.2010 14:31
79.115.90.29
DE CAND PORT INELUL LUXOR,TOATE PROBLEMELE MELE AU FOST REZOLVATE CU USURINTA SI AM AVUT MULTE REALIZARI
baby_ada_18
27.03.2010 14:32
79.115.90.29
DE CAND PORT INELUL LUXOR,TOATE PROBLEMELE MELE AU FOST REZOLVATE CU USURINTA SI AM AVUT MULTE REALIZARI-MARTURIA UNEI CLIENTA FIDELE
baby_ada_18
27.03.2010 14:33
79.115.90.29
a comandat cineva legat de cele 7 dorinte si clarviziune?daca da ce a primit?eu nu am primit nici pana azi nik....
vvvvv
02.04.2010 00:49
79.115.89.146
Dacă până şi psihologii se lasă fraieriţi de această escroacă nu mai e nimic de zis!Feriţi-vă de asemenea psihologi!N-au învăţat nimic.

Unui pacient

din clipa când s-a vindecat
a zis ca-n versul trei şi patru:
doar un nebun ar mai fi dat
atâţia bani la ...psihiatru!
Regula de trei simplă.
Un fraier la o mie, pare-un procent redus,
Dar la milioane ies zeci de mii în plus!
Nu ne ramâne decât să spunem ca pe vremea inchizitiei: Pe rug cu vrăjitoarea!
Robes Pierre
17.04.2010 10:30
79.114.243.178
asi vrea si eu nr. de tele. de unde pot cumpara inelul luxor va rog daca se poate
toni
20.04.2010 14:44
188.26.239.251
Poate o sa radeti... dar sa stiti ca pe mine chiar m-a ajautat aceasta doamna. Din pacate la vremea aceea nu avem nici un ban sau mai bine spus nu as fi avut bani sa arunc cu ei pe fereastra... Dar acum sa stiti ca o sa rasplatesc efotrul ei cumparand ceva de la ea.
Si chiar asa... nu a obligat pe nimeni sa cumpere nimic.Va jur ca nu o cunosc, nu am vazut-o niciodata, dar chiar am simtit ca m-a ajutat.Si acum ma mustra constinta ca nu am platit aceste servicii, dar pe cuvant de onoare ca nu aveam bani atunci... Anii au trecut ,am uitat si acum am vazut am primit un mail legat de clarviziune.Eram la un pas sa sterg mailul respectiv dar din curiozitate feminina am deschis... Mi-am amintit brusc de doamna care mi-a ajutat candva si acum sunt hotarata sa cumpar ... ceva oricat de mic ar fi, dar trebuie sa platesc cat de cat ce face ea.
Sunt altii care pot fi numiti exxcroci in tara asta, nu cred ca ESMERALDA se numara printre ei...
Va saluta officeunu iar pentru Toni iata adresa ei esmeralda@esmeralda.ro. nU TE OBLIGA NIMENI SA-I SCRI, DAR DACA DORESTI , CE TE COSTA SA INCERCI.
officeunu
20.04.2010 21:05
79.114.223.184
nici eu, desi am primit un mail prin care mi se spune ca mi-a fost trimisa clarviziune.Oare mi-a luat-o cineva din cutia postala sau e intradevar smecherie.Si atentie, datale personale noi le dam prin confirmarea mailului de trimitere a clar viziuni. tare as dori sa aflu ce a scris acolo, bafta la toti
silvia
26.04.2010 15:17
86.122.122.123
este intr-adevar o clarvazatoare cu puteri miraculoase sau doar o escroaca nu vreau sa cad in capcana. am primit doua scrisori de la ea pe care scria data de 26 04 2010 dar eu le-am primit la o distanta de cateva zile si, culmea nu stiu cum a avut timp sa le scrie, cand tocmai imi spusese ca se afla in tibet si doar ce ajunsese in tara.cand a avut timp sa-mi scrie???
ana pop
03.05.2010 16:23
81.196.166.193
Nu este escroaca, este om de afaceri. La asta se pricepe asta face. Credeti ca ii va face cineva ceva daca isi plateste toate taxele la stat. Datele personale are n metode sa le afle pentru ca nu mai sunt de mult un secret pentru nimeni.Acum doi trei ani ma pastea un necaz mare, acum mi-a scris ca mie mi-a fost harazit alt drum in viata si ca numai cu ajutorul ei pot redobindi "adevarata viata". Mi-a trimis 3 poze cu nustiu ce zeiite, una sa o trimit inapoi si o sa curga cu bani si fericire.Ii spun acum daca va citi acest mesaj,ca daca am trait 53 de ani alta viata acum la ce bun sa o schimb? Banii nu sunt totul in viata iar daca este atit buna la facut minuni cu viata noastra, mai bine sa ne lase pe noi si sa-si concentreze poterile ajutindu-l pe Boc si ai lui sa gaseasca bani pentru bunastarea tuturor romanilor.
elena
07.05.2010 12:44
213.233.101.114
sunt foarte suparata pe mine personal pentru ca m-am ;lasat pacalita de ESMERALDA , sunt de aceeaisi parere cu toti cei care cred ca este o mare escrocherie . Imi pare foarte rau ca nu am intrat pe acest sait inainte sa trimit acel e-mail . ca voi toti ceilalti am cotizat si eu la bugetul esmeraldei - EVA GABOR sau cum se mai numeste . Nu va mai lasati pacaliti de niste iluzii oricite greutati finnciare ati avea . Cu banii cotizati la bugetul acestei doamne folositii in scopuri personale ! succes
metz
12.05.2010 10:50
92.80.235.158
CENTRUL DE PARAPSIHOLOGIE APLICATĂ Da, voi realiza pentru dumneavoastră
O CLARVIZIUNE GRATUITĂ
şi un ritual secret
pentru a vă ajuta să vă îndepliniţi
cele mai arzătoare 7 dorinţe! ... dar trebuie să îndepliniţi trei condiţii:
Să fiţi născut/ă înainte de 01/01/1970. Când m-am întors din pelerinajul meu la Lourdes am simţit această imensă dorinţă de a veni în ajutorul celor care suferă. Am interpretat această dată, 01/01/1970, ca un reper: ar trebui să vin în ajutorul celor care se confruntă cu probleme grave de foarte mult timp. Pentru ceilalţi, pentru cei mai tineri, nu aş avea suficient timp.

Să aveţi cu adevărat o problemă gravă şi urgentă de rezolvat. După cum v-am spus şi mai devreme, nu pot să ajut pe toată lumea (chiar dacă într-adevar mi-ar plăcea să fac acest lucru). Acest ajutor este rezervat celor care aşteaptă cu disperare un semn de la destin.

Să fiţi de acord să îmi dezvăluiţi care sunt cele 7 dorinţe care v-ar plăcea cel mai mult să vi se îndeplinească. Le bifez din lista dorinţelor.
Deoarece aţi îndeplinit cele 3 condiţii de mai sus, voi putea să încep să mă apuc de lucru.

Dar, sper că veţi înţelege de asemenea că nu doresc să lucrez în zadar (sunt multe ore de concentrare şi transcriere ezoterică). Din acest motiv, vă rog să îmi transmiteţi următoarele dvs. date din formularul de mai jos.

În felul acesta voi putea să vă transmit codul dumneavoastra secret pe e-mail. Acest pas este necesar pentru a putea stabili o legătură între noi.

Prin completarea acestui formular, îmi dau acordul expres şi neechivoc ca datele mele personale, completate de mine pe cupon, să fie prelucrate de S.C. Expres Birou S.R.L. (înregistrat ANSPDCP cu nr. Notificare 395) în scopul transmiterii ocazionale de oferte, mesaje publicitare şi de marketing, informaţii despre promoţii prin poştă, telefon, SMS sau alte mijloace de comunicare cu privire la produsele sale sau ale altor societăţi comerciale. Am luat la cunoştinţă de drepturile pe care le am cf. Legii 677/2001: dreptul de intervenţie asupra datelor (art. 14), dreptul de informare (art. 12), de acces la date (art. 13), de a nu fi supus unei decizii individuale (art. 17), de opoziţie (art. 15), de a mă adresa justiţiei (art. 18). Am fost informat că pot exercita aceste drepturi, în mod gratuit, printr-o simplă cerere semnată, datată şi expediată operatorului la CP 11, OP 83 Bucureşti. Sunt de acord să primesc ocazional mesaje publicitare şi de marketing prin poştă, telefon şi/sau e-mail din partea S.C. Expres Birou S.R.L. şi a partenerilor săi. Nebifarea niciuneia dintre opţiunile de mai jos reprezintă acordul implicit.S.C. Expres Birou S.R.L., Str. Ion Mihalache 313, bl.4, sc.B, ap.2, sector 1, OP 83, CP 11 - Bucureşti
J40/4922/2003 CIF RO 15357576
ESMERALDA-celebra clarvazatoare -numerolog
13.05.2010 11:21
79.115.91.6
CENTRUL DE PARAPSIHOLOGIE APLICATĂ Da, voi realiza pentru dumneavoastră
O CLARVIZIUNE GRATUITĂ
şi un ritual secret
pentru a vă ajuta să vă îndepliniţi
cele mai arzătoare 7 dorinţe! ... dar trebuie să îndepliniţi trei condiţii:
Să fiţi născut/ă înainte de 01/01/1970. Când m–am întors din pelerinajul meu la Lourdes am simţit această imensă dorinţă de a veni în ajutorul celor care suferă. Am interpretat această dată, 01/01/1970, ca un reper: ar trebui să vin în ajutorul celor care se confruntă cu probleme grave de foarte mult timp. Pentru ceilalţi, pentru cei mai tineri, nu aş avea suficient timp.

Să aveţi cu adevărat o problemă gravă şi urgentă de rezolvat. După cum v–am spus şi mai devreme, nu pot să ajut pe toată lumea (chiar dacă într–adevar mi–ar plăcea să fac acest lucru). Acest ajutor este rezervat celor care aşteaptă cu disperare un semn de la destin.

Să fiţi de acord să îmi dezvăluiţi care sunt cele 7 dorinţe care v–ar plăcea cel mai mult să vi se îndeplinească. Le bifez din lista dorinţelor.
Deoarece aţi îndeplinit cele 3 condiţii de mai sus, voi putea să încep să mă apuc de lucru.

Dar, sper că veţi înţelege de asemenea că nu doresc să lucrez în zadar (sunt multe ore de concentrare şi transcriere ezoterică). Din acest motiv, vă rog să îmi transmiteţi următoarele dvs. date din formularul de mai jos.

În felul acesta voi putea să vă transmit codul dumneavoastra secret pe e–mail. Acest pas este necesar pentru a putea stabili o legătură între noi.

Prin completarea acestui formular, îmi dau acordul expres şi neechivoc ca datele mele personale, completate de mine pe cupon, să fie prelucrate de S.C. Expres Birou S.R.L. (înregistrat ANSPDCP cu nr. Notificare 395) în scopul transmiterii ocazionale de oferte, mesaje publicitare şi de marketing, informaţii despre promoţii prin poştă, telefon, SMS sau alte mijloace de comunicare cu privire la produsele sale sau ale altor societăţi comerciale. Am luat la cunoştinţă de drepturile pe care le am cf. Legii 677/2001: dreptul de intervenţie asupra datelor (art. 14), dreptul de informare (art. 12), de acces la date (art. 13), de a nu fi supus unei decizii individuale (art. 17), de opoziţie (art. 15), de a mă adresa justiţiei (art. 18). Am fost informat că pot exercita aceste drepturi, în mod gratuit, printr–o simplă cerere semnată, datată şi expediată operatorului la CP 11, OP 83 Bucureşti. Sunt de acord să primesc ocazional mesaje publicitare şi de marketing prin poştă, telefon şi/sau e–mail din partea S.C. Expres Birou S.R.L. şi a partenerilor săi. Nebifarea niciuneia dintre opţiunile de mai jos reprezintă acordul implicit.S.C. Expres Birou S.R.L., Str. Ion Mihalache 313, bl.4, sc.B, ap.2, sector 1, OP 83, CP 11 – Bucureşti
J40/4922/2003 CIF RO 15357576
ESMERALDA -EXPRES BIROU S.R.L
13.05.2010 11:22
79.115.91.6
Buna ziua dragii mei prieteni, Poate nu ma cunoasteti, dar cred ca numele meu va este familiar.
Sunt medium.
Imi exersez harurile de mai bine de 35 de ani.

Principala mea calitate este sa ma ocup de ceilalti, de problemele lor de sanatate, de problemele lor financiare, de problemele lor in dragoste...
De 35 de ani, gratie harurilor mele, mi-am consacrat timpul ajutand persoanele defavorizate. Mari personalitati, artisti m-au consultat pentru a le prezice viitorul. Dupa cum stiti, astfel de persoane, inzestrate cu aceste haruri, vin in ajutorul celorlalti.
In ceea ce ma priveste, propria persoana nu ma prea intereseaza: nu ma preocupa viitorul sau sanatatea mea...
Asta e ceea ce vroiam sa va spun.

Indiferent de ce vi se intampla, oricare ar fi problema sau grija dumneavoastra, ganditi-va la mine.
Sunt aici ca sa va ajut.

A dumneavoastra, Esmeralda, care va iubeste din toata inima.
EXPRES BIROU SRL.OP-83 CP-11 BUCURESTI.
13.05.2010 11:26
79.115.91.6
Buna ziua dragii mei prieteni,Va scriu in aceasta zi fara a mai pierde timpul...Ceeea ce va voi spune este atat de important pt.dvs.si viitorul dvs.,incat trebuie sa actinez acum...Numeroase persoane inca se mai indoiesc de harurile si puterile mele,desi rezultate numeroase obtinute de cei si cele care au incredere in mine stau marturie.In fata acestor persoane care se indoiesc ,am decis sa ofer GRATUIT o clarviziune gratuita In plus voi efectua un ritual secret cu privire la cele mai importante 7 dorinte pt.dvs.Aceasta oferta este gratuita ,nu veti avea nimic de plata....Dar, sper că veţi înţelege de asemenea că nu doresc să lucrez în zadar (sunt multe ore de concentrare şi transcriere ezoterică). Din acest motiv, vă rog să îmi transmiteţi următoarele dvs. date din formularul de mai jos.

În felul acesta voi putea să vă transmit codul dumneavoastra secret pe e-mail. Acest pas este necesar pentru a putea stabili o legătură între noi.
Indiferent de ce vi se intampla, oricare ar fi problema sau grija dumneavoastra, ganditi–va la mine.
Sunt aici ca sa va ajut.

A dumneavoastra, Esmeralda, care va iubeste din toata inima.
EXPRES BIROU SRL.OP-83 CP-11 BUCURESTI.
13.05.2010 11:36
79.115.91.6
FORMULAR-


Pentru *Dna Dra Dl
Prenume *
Data nașterii * 01020304050607080910111213141516171819202122232425262728293031 010203040506070809101112 1920 1921 1922 1923 1924 1925 1926 1927 1928 1929 1930 1931 1932 1933 1934 1935 1936 1937 1938 1939 1940 1941 1942 1943 1944 1945 1946 1947 1948 1949 1950 1951 1952 1953 1954 1955 1956 1957 1958 1959 1960 1961 1962 1963 1964 1965 1966 1967 1968 1969 1970 1971 1972 1973 1974 1975 1976 1977 1978 1979 1980 1981 1982 1983 1984 1985 1986 1987 1988 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996
E-mail *
ESMERALDA-celebra clarvazatoare -numerolog
13.05.2010 11:38
79.115.91.6
Lista dorinţelor:

1 Să câştig premiul cel mare la loto, în următoarele 15 zile.

2 Să câştig o sumă importantă (minimum 40.000 lei) la un joc.

3 Să câştig la Bingo.

4 Să câştig imediat mulţi bani.

5 Să am un salariu de 5.000 lei.

6 Să câştig la Cazinou.

7 Să am destui bani pentru a cumpăra o casă.

8 Să am propria mea afacere.

9 Să câştig destui bani la un joc, pentru a nu mai fi nevoit să muncesc.

10 Copiii mei să facă studii în universităţi reunumite.

11 Să-mi schimb maşina.

12 Să fac ocolul lumii.

13 Să am destui bani pentru a-mi ajuta familia.

14 Să pot ieşi la pensie cu destui bani pentru a nu-mi face griji.

15 Să devin proprietarul unui apartament, pe care să-l închiriez.

16 Să iau un examen (sau să câştig un concurs) important.
17 Să am prieteni celebri.

18 Să nu mai am niciodată probleme cu banii.

19 Să-mi cumpăr o barcă.

20 Să plec într-o croazieră.

21 Să câştig o sumă mare de bani la loto, pentru a nu mai fi nevoit să muncesc.

22 Să am o casă la ţară.

23 Să obţin o promovare.

24 Să găsesc un serviciu bine plătit, care să-mi placă.

25 Să-mi găsesc, în sfârşit, marea iubire.

26 Să fiu iubit(ă) cu pasiune.

27 Să mă căsătoresc cu persoana iubită.

28 Să am succes la femei.

29 Să am succes la bărbaţi.

30 Să apar la televizor.

31 Să-mi fac noi prieteni.

32 Să-mi rezolv problemele financiare definitiv.

33 Să nu mai trebuiască să muncesc, să am un venit lunar important.
ESMERALDA-celebra clarvazatoare -numerolog
13.05.2010 11:39
79.115.91.6
CENTRUL DE PARAPSIHOLOGIE APLICATĂ Da, voi realiza pentru dumneavoastră
O CLARVIZIUNE GRATUITĂ
şi un ritual secret
pentru a vă ajuta să vă îndepliniţi
cele mai arzătoare 7 dorinţe! ... dar trebuie să îndepliniţi trei condiţii:
Să fiţi născut/ă înainte de 01/01/1970. Când m–am întors din pelerinajul meu la Lourdes am simţit această imensă dorinţă de a veni în ajutorul celor care suferă. Am interpretat această dată, 01/01/1970, ca un reper: ar trebui să vin în ajutorul celor care se confruntă cu probleme grave de foarte mult timp. Pentru ceilalţi, pentru cei mai tineri, nu aş avea suficient timp.

Să aveţi cu adevărat o problemă gravă şi urgentă de rezolvat. După cum v–am spus şi mai devreme, nu pot să ajut pe toată lumea (chiar dacă într–adevar mi–ar plăcea să fac acest lucru). Acest ajutor este rezervat celor care aşteaptă cu disperare un semn de la destin.

Să fiţi de acord să îmi dezvăluiţi care sunt cele 7 dorinţe care v–ar plăcea cel mai mult să vi se îndeplinească. Le bifez din lista dorinţelor.
Deoarece aţi îndeplinit cele 3 condiţii de mai sus, voi putea să încep să mă apuc de lucru.

Dar, sper că veţi înţelege de asemenea că nu doresc să lucrez în zadar (sunt multe ore de concentrare şi transcriere ezoterică). Din acest motiv, vă rog să îmi transmiteţi următoarele dvs. date din formularul de mai jos.

În felul acesta voi putea să vă transmit codul dumneavoastra secret pe e–mail. Acest pas este necesar pentru a putea stabili o legătură între noi.

Prin completarea acestui formular, îmi dau acordul expres şi neechivoc ca datele mele personale, completate de mine pe cupon, să fie prelucrate de S.C. Expres Birou S.R.L. (înregistrat ANSPDCP cu nr. Notificare 395) în scopul transmiterii ocazionale de oferte, mesaje publicitare şi de marketing, informaţii despre promoţii prin poştă, telefon, SMS sau alte mijloace de comunicare cu privire la produsele sale sau ale altor societăţi comerciale. Am luat la cunoştinţă de drepturile pe care le am cf. Legii 677/2001: dreptul de intervenţie asupra datelor (art. 14), dreptul de informare (art. 12), de acces la date (art. 13), de a nu fi supus unei decizii individuale (art. 17), de opoziţie (art. 15), de a mă adresa justiţiei (art. 18). Am fost informat că pot exercita aceste drepturi, în mod gratuit, printr–o simplă cerere semnată, datată şi expediată operatorului la CP 11, OP 83 Bucureşti. Sunt de acord să primesc ocazional mesaje publicitare şi de marketing prin poştă, telefon şi/sau e–mail din partea S.C. Expres Birou S.R.L. şi a partenerilor săi. Nebifarea niciuneia dintre opţiunile de mai jos reprezintă acordul implicit.S.C. Expres Birou S.R.L., Str. Ion Mihalache 313, bl.4, sc.B, ap.2, sector 1, OP 83, CP 11 – Bucureşti
J40/4922/2003 CIF RO 15357576 Buna ziua dragii mei prieteni, Poate nu ma cunoasteti, dar cred ca numele meu va este familiar.
Sunt medium.
Imi exersez harurile de mai bine de 35 de ani.

Principala mea calitate este sa ma ocup de ceilalti, de problemele lor de sanatate, de problemele lor financiare, de problemele lor in dragoste...
De 35 de ani, gratie harurilor mele, mi–am consacrat timpul ajutand persoanele defavorizate. Mari personalitati, artisti m–au consultat pentru a le prezice viitorul. Dupa cum stiti, astfel de persoane, inzestrate cu aceste haruri, vin in ajutorul celorlalti.
In ceea ce ma priveste, propria persoana nu ma prea intereseaza: nu ma preocupa viitorul sau sanatatea mea...
Asta e ceea ce vroiam sa va spun.

Indiferent de ce vi se intampla, oricare ar fi problema sau grija dumneavoastra, ganditi–va la mine.
Sunt aici ca sa va ajut.

A dumneavoastra, Esmeralda, care va iubeste din toata inima. FORMULAR–


Pentru *Dna Dra Dl
Prenume *
Data nașterii * 01020304050607080910111213141516171819202122232425262728293031 010203040506070809101112 1920 1921 1922 1923 1924 1925 1926 1927 1928 1929 1930 1931 1932 1933 1934 1935 1936 1937 1938 1939 1940 1941 1942 1943 1944 1945 1946 1947 1948 1949 1950 1951 1952 1953 1954 1955 1956 1957 1958 1959 1960 1961 1962 1963 1964 1965 1966 1967 1968 1969 1970 1971 1972 1973 1974 1975 1976 1977 1978 1979 1980 1981 1982 1983 1984 1985 1986 1987 1988 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996
E–mail * Lista dorinţelor:

1 Să câştig premiul cel mare la loto, în următoarele 15 zile.

2 Să câştig o sumă importantă (minimum 40.000 lei) la un joc.

3 Să câştig la Bingo.

4 Să câştig imediat mulţi bani.

5 Să am un salariu de 5.000 lei.

6 Să câştig la Cazinou.

7 Să am destui bani pentru a cumpăra o casă.

8 Să am propria mea afacere.

9 Să câştig destui bani la un joc, pentru a nu mai fi nevoit să muncesc.

10 Copiii mei să facă studii în universităţi reunumite.

11 Să–mi schimb maşina.

12 Să fac ocolul lumii.

13 Să am destui bani pentru a–mi ajuta familia.

14 Să pot ieşi la pensie cu destui bani pentru a nu–mi face griji.

15 Să devin proprietarul unui apartament, pe care să–l închiriez.

16 Să iau un examen (sau să câştig un concurs) important.
17 Să am prieteni celebri.

18 Să nu mai am niciodată probleme cu banii.

19 Să–mi cumpăr o barcă.

20 Să plec într–o croazieră.

21 Să câştig o sumă mare de bani la loto, pentru a nu mai fi nevoit să muncesc.

22 Să am o casă la ţară.

23 Să obţin o promovare.

24 Să găsesc un serviciu bine plătit, care să–mi placă.

25 Să–mi găsesc, în sfârşit, marea iubire.

26 Să fiu iubit(ă) cu pasiune.

27 Să mă căsătoresc cu persoana iubită.

28 Să am succes la femei.

29 Să am succes la bărbaţi.

30 Să apar la televizor.

31 Să–mi fac noi prieteni.

32 Să–mi rezolv problemele financiare definitiv.

33 Să nu mai trebuiască să muncesc, să am un venit lunar important.
ESMERALDA -EXPRES BIROU S.R.L
13.05.2010 11:41
79.115.91.6
Numeroase persoane sunt nemultumite de lucrarile mele,afirmand ca nu au obtinut banii,dragostea...sau fericirea.Nu credeti ca doar anumite persoane pot avea in propiile maine norocul sub toate formele lui.De exemplu am prezis unei doamne pe care o iubesc la fel de mult ca va castiga la un joc de noroc.Si pot sa va aigur ca viata ei nu era pavata cu roze.Era doar un drum cu obstacolo.Dupa putin timp,ma anuntat ,cu emotie si bucurie,ca a castigat la un joc de noroc-tac-o-tac..Acum are mai multi bani decat poate cheltuii...de ce acest lucru nu ar putea fi valabil si pt. dvs.?Indiferent de ce vi se intampla, oricare ar fi problema sau grija dumneavoastra, ganditi–va la mine.
Sunt aici ca sa va ajut.

A dumneavoastra, Esmeralda, care va iubeste din toata inima.
EXPRES BIROU SRL.OP-83 CP-11 BUCURESTI.
13.05.2010 11:46
79.115.91.6
Draga Esmeralda ti-am trimis o multime de bani si nu mi s-a implinit nimic.Sti ce cred esti o "excroaca", ar trebui sa ceri banii dupa ce se realizeaza ce "minuni"faci.Orice om care are reusite de pe urma ta o sa-ti fie recunoscator.Dar tu intai ceri bani sa ai cu ce trai , ar trebui sa te caute politia .
carmen53
18.05.2010 12:23
80.96.133.150
DRAGA CARMEN(53),AM CITIT CU ATENTIE SI AM LUAT LA CUNOSTINTA CELE AFIRMATE.CA ORICE TIP DE SERVICII,IN CAZUL ACESTA COMANDA PRIN MESAJE SI OFERTE POSTALE,SE PERCEPE UN PRET SI ALTE CHELTUIELI PRECUM TRADUCERE,SECRETARIAT,AMBALARE...IN PLUS ,OFERTELE CUPRIND SI O PERIOADA DE INCERCARE.DACA INDIFERENT DE MOTIV NU SUNTETI MULTUMITA DE PRODUSUL COMANDAT,IL PUTETI RETURNA ,PRIMIND SUMA TOTALA INAPOI PE NUMELE DVS.NU SUNT O EXCROACA ASA CUM DVS.AFIRMATI.CEEA CE FAC EU REPREZINTA O PRESTARE DE SERVICII.FOLOSESC HARURILE SI CAPACITATILE MELE,PRECUM SI CUNOSTINTELE DOBANDITE,CA DVS.SI CEI CA DVS.SA DESCOPERITI NOROCUL PE TOATE PLANURILE.NU REALIZEZ MINUNI,CI DOAR ADUC IN VIATA CELOR CARE AU NEVOIE CU ADEVARAT DE AJUTORUL MEU,SFATURI-SFATURI CARE FOLOSITE CORECT,CU INCREDERE SI CONVINGERE POT TRANSFORMA O LUME VAZUTA IN NEGRU ,IN UN NOU INCEPUT.TOTUL ESTE POSIBIL,TREBUIE DOAR SA CREZI.TRAIUL ZILNIC NU DEPINDE DE BANII CLIENTILO MEI.BANII CLIENTILOR ACOPERA COSTURILE UNEI MUNCI LABORIOASE...AFIRMATI CA ORICE OM VA FI RECUNOSCATOR DACA VOI CERE BANII,DUPA CE ACESTIA VOR OBTINE REZULTATELE DORITE.DAR ,POATE CA NU STITI,AM OFERIT NUMEROASELOR PERSOANE SERVII GRATUITE.ACEST GEN DE OFERTE GRATUITE,SE ADRESEAZA TUTUROR,INSA DOAR ANUMITE PERSOANE CARE AU NEAPARAT NEVOIE DE AJUTOR,BENEFICIAZA DE O MANA INTINSA.SUNT MULTE PERSOANE CARE DESI AU VOR MAI MULT.SUNT INSA SI PERSOANE CARE NUMARA BANII,PT.A LE AJUNGE O LUNA INTREAGA.UNELE PERSOANE VOR SA CASTIGE BANI IMEDIAT.ESTE POSIBIL,DAR ACEST LUCRU ESTE VALABIL PERSOANELOR SINCERE,CU NEVOI REALE..ANALIZATI TOATE ACESTEA.PRIVITI IN TRECUTUL DVS.CE A FACUT CA TOTUL SA RAMANA DOAR DORINTE?NERABDARE?O SIMPLA GRESEALA?NEICREDEREA?DATE SECRETE DIVULGATE? A .DVS.ESMERALDA
EXPRES BIROU SRL.OP-83 CP-11 BUCURESTI.
19.05.2010 20:47
79.115.88.241
DRAGA CARMEN ,
AM CITIT MESAJUL TAU SI DE ASEMENEA PE CEL AL ESMERALDEI . VREU SA PRECIZEZ CA M-AM CON VIS CA ESMERALDA NU ESTE O ESCROACA . CA SI TINE AM COMANDAT SI EU CEVA LA ESMERALDA . ISA DACA AM VAZUT CA NU FUNCTIONEAZA M-AM OPRIT SI NU AM COMANDAT NIMIC MAI DEPARTE . AM RETURNAT COLETUL SI AM PRIMIT BANII INNAPOI .
FA SI TU LA FEL SA VEZI CA VEI PRIMIO BANII .
MULTUMESC ESMERALDEI PENTRU INTELEGERE .
nina1967
10.06.2010 13:14
92.80.208.18
comandasem demult acest controversat inel si nu mi-a folosot la nimic. L-am purtat o perioada si apoi am incetat, sunt aproape 4 luni de cand nu-l mai port si nu m-am mai interesat de el si vreau sa zic ca o duc foarte bine in sensul ca am un serviciu iar inainte nu-l aveam si sunt multumita de mine.Am continuat sa primesc tot felul de scrisori acasa dar nu le dadeam importanta, le ardeam..........faceti si voi la fel.In cercati sa munciti voi pentru voi si nu da-ti bani altora sa va dea totul pe tava, asa ceva nu este posibil si nici nu va fi, fiecare are un rost in viata si trebuie sa si-l implineasca.Ganditi-va bine............
g......................
14.06.2010 15:57
79.112.118.151
...inurma cu aproape trei saptamani,mi-am incercat si eu..norocul apeland ,conform tentatiilor unui sait pe care l-am descoperit intimplator la serviciile doamnei esmeralda....nici azi 20.06.2010,nu am mai primit vre-un raspuns,si asta dupa ce doamna in cauza mi-a expediat urgent un raspuns de confirmare cum ca a primit solicitarea mea asigurindu-ma ca in 48 de ore imi va ...rezolva cererea mea...sigur ca personal nu cred in astfel de ...rezolvari de situatii..de altfel pe doamna in cauza o rugasem..sa-mi spuna daca am ceva sanse sa-mi gasesc un loc de munca-halal sa ne fie,daca am ajuns la mana unor ghicitoare ..sa ne ghiceasca sansele...de a ne mai gasi un loc de munca-unde esti ceausescule sa te vezi razbunat,sa ne vezi cat de ignoranti,cat de tampiti am ajuns,..oferind oricarui excroc sau excroace sansa de a deveni ..important in viata noastra..pana in 89,ofeream date ..securitatii,acum le dam ghicitorilor sau golanilor ori curvelor din guvern sau politic,ne oferim pe tava problemele si visele noastre deopotriva,asteptand binecuvintarea sau mantuirea unor stele de..tinichea,care ne ofera leacuri sigure ..la ignoranta si superficialitatea noastra,la incercarile noastre tarzii,de a ne mai fii utili noua sau familiilor noastre ..sincer nu vad prea mare diferenta intre o astfel e solutie -cea cu...ghicitul,unde e drept...asteptam un raspuns...gratuit ,probabil zeii,au luat hotararea de a ..nu o lasa pe doamna esmeralda sa-mi ghiceasca gratuit,mai ales ca guvernul..a hotarit ..noi taxe si impozite..-si una ca madam udrea,.platim acum ignoranta si superficialitatea acordului cu excrocii si banditii din decembrie 89,cand le-am oferit pe tava dreptul de a afla totul despre noi,despre familiile si problemele noastre-uitati-va in cutiile postale si veti vedea ca am dreptate...le-am dat gratuit viata noastra pe mana...unor hoti,unor excroci,unor ..ghicitori cu pretentii ..de politicieni,experimentati in smenuieli,specializati in tehnici de..excrocare..dupa mai bine de 20 de ani ne-am intors in evul mediu,la..globul de ghicit,la esmeralde si..boci,la videni si alti asemenea talhari care parca ne-au sucit mintile..asta este..progresul prorocilor,tara..excrocilor,al magilor..crimei organizate..si dupa parerea mea nu este vina lor...este vina noastra..dumneavoastra stimata esmeralda,nu va lasa-ti dati-i zor aveti sanse sa-i prostiti pe cat mai multi,decat..boc,mai bine dumneavoastra ...succesuri ..tot mai multe...apropo,dv. ce marca de geanta aveti????
precup florin
20.06.2010 02:26
86.121.178.199
nr meu personal cine vrea este 0722239517 sau 0740254606
Esmeralda
20.06.2010 13:13
93.112.157.155
0722239517 sau 0740254606
esmeralda
20.06.2010 13:13
93.112.157.155
esmeralda si biroul expres este o excrocherie,nu mai comandati nimic oameni buni.
voica
02.07.2010 20:08
79.113.173.184
doamna "Ezmeralda" daca o sa castig la Bingo Metropolis promit sa va platesc o consultatie la partea superioara a corpului (cap) :))) cum sa cumparati inele sau nustiu ce obiecte magice ... Off ROMANIA TREZESTE`TE!!!
P7K
03.07.2010 06:21
85.120.48.175
si pe mine ma pacalit esmeralda de multe ori
am comandat 3 produse de la ea dar eu slab de minte am dat bani ca prostu
vasile
04.07.2010 11:22
93.114.115.198
cine ar dori sa stie de tot ce se va itampla in viitor de sanatate,horoscopu vieti de zi cu zi,sanatatea si tot ce i se intampla in viata de zi cu zi contacteaza-ma pe acest numar 0720175995 si nu vei regreta
stan virginica
05.07.2010 11:01
188.173.152.144
Bani : mii de euro câştigaţi de cei care poartă inelul.

Dragoste : întâlniri, sentimente, relaţii recâştigate. Acest inel atrage către dumneavoastră ca un magnet persoanele iubite.

Sănătate : numeroase lucrări ştiinţifice sunt consacrate virtuţiilor acestui inel purtat de faraoni.

Protecţie : undele formelor sunt cu eficienţă combătute aşa cum atestă cercetătorii, graţie motivelor încrustate pe suprafaţa inelului.

Carieră : numeroase personalităţi din show bizz şi politică poartă deja acest inel. Este suficient doar să-i priviţi.
M-am hotărât să împărtăşesc secretul meu. Acest inel cu virtuţi milenare mi-a redat şansa care îmi lipsea. Îl port de mai bine de 5 ani. Viaţa mea s-a schimbat şi după cum vedeţi la televizor, reuşesc în tot ceea ce întreprind. Nu aş renunţa la el pentru nimic în lume!"
CATALINA MUSTATA-MIRACULOSUL INEL LUXOR
05.07.2010 15:13
79.115.89.248
Iată câteva mărturii ale clienţilor noştri:Avram Cornelia - Lupeni

"De când port inelul Luxor, toate problemele mele au fost rezolvate cu uşurinţă şi am avut multe realizări."

Moroşanu Elena - Fălticeni

"Inelul mi-a luminat drumul. Din momentul în care am început să-l port, banii veneau mai uşor, am reuşit să-mi găsesc un nou serviciu. Inelul veghează asupra mea."

Miţigă Cristina - Pădureni

"Bani, respect, dragoste, modificari şi construcţii la casă. Chiar a doua zi după primirea inelului Luxor am fost avansată."

Truşcă Maria - Pesceana

"Am început să construiesc casa visurilor mele. Am încredere în viitor. Fiul meu a plecat în străinătate, sănătatea mea s-a îmbunătăţit mult.
Vă mulţumesc!"

Antoniu Ana - Reşiţa

"Sunt zile când horoscopul îmi prezice tot felul de întâmplări nefaste. Înainte să descopăr Inelul Luxor, acest horoscop, horoscopul meu preferat, avea intotdeauna dreptate. Şi incă are dreptate, atunci când nu port inelul. De cateva luni încoace, am hotarat să fac un experiment. În ziua în care horoscopul îmi prezice cele mai rele paţanii, să port inelul Luxor. De exemplu, într-o zi horoscopul mi-a prezis că am să mă cert cu cei apropiaţi şi că am să pierd o sumă importanta de bani. Aceste lucruri aproape că s-au întamplat în acea oribila zi de marţi, întocmai precum zicea la horoscop: fiul meu o supărase pe dirigintă iar eu mi-am uitat portofelul intr-un butic. Dar în ziua aceea am purtat inelul şi niciuna din aceste preziceri nefaste nu s-a adeverit. O vanzătoare de la butic găsise portofelul şi a sunat pe mobil o cunostinţă careia îi notasem numarul de telefon pe un biletel, aflat in portofel. Aceasta m-a sunat şi eu m-am dus sa îmi recuperez portofelul şi sa-i mulţumesc vânzatoarei. Iar cu fiul meu, în ziua aceea am hotarat sa nu mă cert. L-am întrebat ce a fost la scoală şi mi-a povestit ca diriginta lui se supărase pe el pe nedrept. Niste colegi făcusera nazbatii, şi l-au acuzat pe el. Din ziua aceea, am decis să port tot timpul inelul Luxor. Nu există zi în care să nu sfidez întâmplările nefaste prezise în horoscop."
Taşchină Maria - Valu lui Traian

"După 2 săptămâni de la primirea inelului Luxor, am câştigat la loto. Mi-am rezolvat problemele de sănătate, sunt mult mai optimistă."

Cristea Doiniţa - Alexandria

"Am învins boala, dorinţele mele se împlinesc.
Sunt mulţumită de inel."

Nour Raluca - Craiova

"M-am căsătorit cu dragostea vieţii mele."
Blagă Geta - Constanţa

"M-am căsătorit cu omul pe care-l iubesc din tot sufletul, am avansat în post şi îmi merge din ce în ce mai bine, de când am primit inelul Luxor."

Buzoianu Niculina - Constanţa

"Vă mulţumesc pentru ajutorul dumneavoastră. Majoritatea problemelor mele s-au rezolvat."
J.D. Grenoble - Franţa

"Am auzit de Inelul Luxor. Când am văzut reclama, nu am ezitat nicio clipă în a-l comanda şi purta. Fiul meu de la care nu mai aveam niciun fel de veşti de peste un an, m-a sunat din Canada. Dar aceasta nu este totul. Pentru prima dată în viaţă am primit pe neaşteptate o sumă foarte mare de bani-75 000 euro."
Bădilă Dumitra - 67 de ani, pensionar

"Am primit 10 000 lei a doua zi după ce am primit inelul Luxor."
CATALINA MUSTATA-MIRACULOSUL INEL LUXOR
05.07.2010 15:15
79.115.89.248
Credeţi-mă, ştiu ce însemnă să fii urmărit de neşansă. Astăzi, totul merge bine. Poate m-aţi văzut în reviste, la televizor, în filmul lui Yves Boisset, "Dormir avec le diable", sau de curând la teatrul Odeon. Recent, am fost la New York, pentru un spectacol special. Acum am un proiect cu un celebru producător de film, un rol important într-un film TV şi un rol extrem de complex în teatru. Am rezolvat cu succes o situaţie personală delicată, mi-am decorat cu pasiune noua mea casă.

Cum se face că, dintr-odată am început să am atâta noroc?

Vă voi spune imediat, dar permiteţi-mi să vă pun mai întâi o întrebare: Fac eu parte din genul de oameni care cumpără talismane sau amulete?

Vă asigur că nu fac parte din această categorie. De fapt, am fost întotdeauna foarte sceptică în ceea ce priveşte lucrurile aducătoare de noroc şi mijloacele miraculoase pentru a atrage norocul sau câştiguri la loto. Şi asta până când am auzit despre legendarul inel Luxor.

Eram în Franţa, la finele anului 2000, când m-a apucat o durere îngrozitoare de dinţi. Aşteptam la stomatolog şi răsfoiam o revistă, când privirea mi-a fost atrasă de o imagine ciudată, care reprezenta un inel cu forme originale.

Am fost atrasă ca de un magnet de acest inel şi am început să citesc acest articol. În realitate, era inelul Luxor.

Citind acest articol, am descoperit că un număr mare de bărbaţi şi femei au început să aibă noroc din momentul în care purtau inelul Luxor. Ei câştigau la jocuri, la curse, la loto, deseori sume importante, sau primeau chiar moşteniri neaşteptate, sau profitau de evenimente fericite, referitoare la serviciu, viaţa lor sentimentală, sănătate...

Mărturisesc că toate aceste fapte m-au frapat. Acest articol explica de ce acest inel posedă toate puterile sale misterioase şi că în realitate este reproducerea exactă a unei bijuterii din Egiptul Antic. Vechi de 3000 de ani, a fost regăsit întâmplător, în timpul descoperirilor din secolul XIX. Acest inel a fost purtat de faraoni, regine, înalţi demnitari. Inelul avea reputaţia de a proteja de soarta potrivnică pe toţi cei care îl purtau şi de a atrage câştiguri la jocurile de noroc ale epocii.

Formele geometrice care apar în relief pe inel sunt direct legate de secretul puterilor sale supranaturale, fără a exista o explicaţie raţională.

Se pare că forma şi dispoziţia figurilor geometrice au o influenţă protectoare, modifică starea psihică şi multiplică facultăţile intuitive.

Numeroşi cercetători şi scriitori, precum A. Melin (Radiestezia pentaculară), Jacques La Maya (Medicina habitatului), A. de Belizal (Fizica micro-vibratoare) au demonstrat din punct de vedere ştiinţific binefacerile aduse de inelul Luxor celor care îl purtau.

Eram din ce în ce mai uimită de acest articol.
Mă întrebam: "Oare toţi aceşti specialişti, a căror reputaţie, seriozitate şi competenţă sunt cunoscute peste frontiere, pot să greşească? Oare este o simplă coincidenţă faptul că oamenii încep să aibă noroc dintr-o dată?"

Între timp, am fost rugată să intru la stomatolog. Am decupat în grabă pagina din revistă, înainte de a intra în cabinet. În momentul în care am ieşit de la stomatolog, am reluat articolul şi, cum în josul paginii scria că se pot obţine coordonatele de unde să-l cumpăr, am decis să scriu, pentru a cere un inel (precizând adresa unei prietene). În plus, nu aveam nimic de pierdut, deoarece puteam (după cum veţi vedea mai departe) să încerc acest inel Luxor timp de 6 luni. Se spunea că "dacă nici un eveniment particular fericit şi norocos nu se va produce şi dacă nu v-aţi rezolvat problemele cele mai importante timp de 6 luni, va fi suficient să înapoiaţi inelul pentru a fi rambursat cu suma plătită".

Sincer, vă jur, am senzaţia că am luat decizia cea mai importantă din viaţa mea.

Eu am păstrat inelul.

Prima dată când am purtat inelul pe deget m-am simţit învăluită de o stranie senzaţie precum impresia unei prezenţe protectoare.

Astfel, în aceeaşi zi, m-am revăzut, întâmplător cu un important producător de televiziune, întâlnire pe care o aşteptam de mult timp şi am putut să schimbăm coordonatele noastre, pentru a lucra împreună.

Pe parcurs, ceea ce nu mergea în viaţa mea se ameliora.
Îmi regăseam încrederea în mine. Eram bine mersi, în formă şi fericită.

De exemplu, la două zile după ce mi-am pus inelul, am primit o veste referitoare la un rol important, într-o piesă de teatru clasic, rol pe care am visat dintotdeauna să-l interpretez. În scurt timp am avut posibilitatea să plec în Egipt, leagănul inelului Luxor, pentru un festival de teatru, unde am avut un mare succes. Sănătatea mea, la fel, s-a ameliorat. Astfel, alergiile mele obişnuite, la care eram, practic, abonată, au dispărut încetul cu încetul. Cuplul nostru care a întâmpinat câteva greutăţi şi-a regăsit echilibrul.

Şi apoi, a avut loc acel eveniment zguduitor. Într-o seară, când mă întorceam acasă cu maşina mea de la o cină de serviciu, la o intersecţie, un camion enorm, care de fapt nu avea dreptul să circule în locul acela, mi-a tăiat drumul cu viteză mare. La vremea aceea, aveam o problemă cu frânele şi ambreiajul patina (mi-am reparat maşina de curând...) făcând ca vehiculul să nu răspundă de fiecare dată cum trebuie la solicitările mele.

Într-o clipă, am văzut camionul, instinctiv am apăsat frâna la podea, într-o fracţiune de secundă, m-am văzut lovind camionul şi moartea în faţa ochilor...

Şi maşina mea a reacţionat exact cum trebuia. Astfel am scăpat de teribilul accident, care părea totuşi inevitabil. Camionul şi-a continuat drumul, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, pe când eu, tremurând toată, am rămas un moment pe marginea drumului, pentru a-mi trage sufletul. Sunt sigură că inelul Luxor m-a protejat în acel moment.

Am simţit-o ca pe o senzaţie fizică şi am avut şi alte dovezi de atunci. Astfel am făcut numeroase călătorii profesionale în Europa, atât pentru televiziune, cât şi pentru teatru. Mi-am schimbat maşina, am construit casa viselor mele; mi-am achitat toate datoriile şi multe alte lucruri, dar un minim de discreţie mă împiedică să spun totul. Pentru nimic în lume nu m-aş despărţi de inelul Luxor. Dacă am acceptat să-mi spun povestea, este pentru a permite oamenilor care au probleme sentimentale, probleme de bani sau alte probleme, să cunoască o metodă eficace, care funcţionează de secole.

Rolul inelului Luxor este de a proteja de orice atac pe acela sau aceea care îl poartă (de exemplu: vecini de rea credinţă, probleme la serviciu) dar şi de undele aşa-zis "subtile", care pot fi generate de către un amalgam de obiecte (statuete, medalioane diverse...) sau cel mai simplu, de mediul în care trăiţi în fiecare zi.

Inelul Luxor vă protejează eficient de toate problemele ce vă ating, deseori, fără să vă daţi seama.
Este cu adevărat arma nr. 1 pentru a combate soarta rea şi farmecele.

Astfel, din acest motiv, n-am putut refuza să depun mărturie.

Chiar dacă nu credeţi, aveţi tot interesul să încercaţi. De fapt nu riscaţi nimic, fiindcă nu vă costă nimic, dacă norocul nu vă surâde şi nu vă aduce toate lucrurile bune, care, mie personal, mi s-au întâmplat, ca şi altor mii de bărbaţi şi femei, Expres Birou m-a asigurat de aceasta.

Purtaţi inelul Luxor timp de 6 luni şi dacă nu se produce o schimbare importantă, în domeniul sănătaţii, al dragostei, al banilor (acest inel ar trebui să vă aducă de 100 de ori mai mult decât preţul lui) sau pentru orice alt motiv, este de ajuns să-l trimiteţi înapoi, pentru a fi rambursat prin mandat poştal, fără discuţie.

De ce să ezitaţi? Aveţi numai de câştigat şi nimic de pierdut.
Sper din tot sufletul că vă va aduce toată fericirea pe care mi-a adus-o mie.

Cu prietenie,

P.S. Sunt bucuroasă că am putut depune mărturie pentru a convinge incredulii. Când veţi constata şi voi binefacerile inelului Luxor, nu faceţi ca cei care savurează în mod egoist fericirea. Scrieţi şi voi pentru a povesti cum v-a rezolvat problemele inelul Luxor. Este un gest de solidaritate cu cei care suferă şi sunt disperaţi.
CATALINA MUSTATA-MIRACULOSUL INEL LUXOR
05.07.2010 15:17
79.115.89.248
Inel Luxor damă staniu 149.00 RON 79.90 RON
Inel Luxor bărbătesc staniu 149.00 RON 79.90 RON
Inel Luxor damă + bărbătesc staniu 298.00 RON 119.00 RON
Inel Luxor damă argint 298.00 RON 119.90 RON
Inel Luxor bărbătesc argint 298.00 RON 119.90 RON
Inel Luxor damă + bărbătesc argint 298.00 RON 159.00 RON
CATALINA MUSTATA-MIRACULOSUL INEL LUXOR
05.07.2010 15:18
79.115.89.248
Buna Ziua! Doamna Esmeralda va multumesc foarte mult ce ati facut pentru mine si talismanele dvs chiar au fuctionat si clarviziunile sau adeverit va multumesc foarte mult acuma am bani am dragoste am masina am de toatea vad ca mai exista cineva care ajuta oameni cum e si doamna esmeralda la care i multumesc foarte mult ce ati facut dvs pt mine este o minune sunt foarte fericita va multumesc. va las si id meu daca aveti intrebari sau ceva sa ma contactati la roxana_hell_ahh roxana_hell_ahh@yahoo.com
Roxana Ionescu
12.07.2010 11:45
93.112.146.210
Ceea ce mi-ati spus ieri in scrisoare pentru ziua de azi..asa a fost..nici nu ma indoiam..pentru ca tot ce ati prezis pana acum s-a adeverit...incredere,optimism,profesionalism,implicare si daruire!Multumesc,stimate Doamna Esmeralda!Cu stima,A
alina cluj
13.07.2010 10:46
93.112.157.176
"Va multumesc pentru ceea ce sunt eu acum..un om echilibrat din toate punctele de vedere..am facut aproape toti pasi spre bucurie si implinire..mai avem un pas,unul mic,doamna meea..o asteptam...! Multumesc pentru devotament,profesionalism,caldura,implicare,grija cu care ma ocrotiti zi de zi! Puterile dvs sunt de-a dreptul miraculoase! Toata stima!Doamna Esmeralda
isopescu cristina
13.07.2010 10:48
93.112.157.176
"O adevarata magiciana Doamna Esmeralda!Har si rare calitati!Exceptional!Suflet mare...Nici n-am cuvinte sa va multumesc...atat sunt de impresionata de daruirea si de tot ceea ce faceti pentru sufletul meu!!Va multumesc ca existati,stimate Domn!Cu deosebita stima,A!Dzeu sa va ocroteasca!Pastram legatura!"
florina antonescu
13.07.2010 10:49
93.112.157.176
Doamna esmeralda va multumesc foarte mult pentru tot ce mi-ati prezis prin scrisori si dorintele mele sau implinit multumesc mult pentru ritualul facut pentru dorinte acuma am bani am femei am masina am de toate nu stiu cum sa va multumesc doamna
marin bogdan
13.07.2010 10:51
93.112.157.176
Buna ziua! va multumesc Doamna Esmeralda si mai ales ii multumesc doamnei eva gabor de la care am declansatorul imediat de bani au trecut 2 ani deja si va multumesc foarte mult declansatorul imediat de bani a fuctionat perfect asa cum ati prezist acuma deja la 25 de ani ai mei am deja foarte multi bani mi-am implinit toate dorintele am plecat sa imi petrec vacanta in londra am mers la shooping am facut cumparaturi de peste 4000 de lire sterline. mi-am indeplinit toate dorintele declansatorul imediat de bani inca fuctioneaza sunt socata in fie care zi am fericire si bani datorita declansatorului de la eva gabor este super nu am cuvinte.....in final o sa plec in vacanta mea in italia pentru 2-3 luni la cazare hotel de 4 stele in final vreau sa va multumesc doamna eva gabor si in special doamnei esmeralad care mia facut legatura direct cu doamna eva gabor fara dvs eram o nimeni...acuma sunt cineva va multumesc enorm...!!!!

va iubesc doamna esmeralda si doamna eva gabor cu toate stima si respectul clienta dvs roxana slajan ID contact: roxana_hell_ahh@yahoo.com . toata stima doamna multumesc
Salajan Ana
13.07.2010 10:59
93.112.157.176
Doamna Esmeralda va multumesc mult pt clarviziunile si dorintele chiar sau indeplinit toate cele 7 am ramas socata este uimitor va multumesc doamna esmeralda foarte mult am castigat foarte multi bani nu mai trebuie sa muncesc nici o data va multumesc doamna cu toata stima bianca va iubesc
Andras Bianca
13.07.2010 19:58
93.112.157.188
ESTE EXTRAORDINAR DECLANSATORUL IMEDIAT DE BANI LAM PRIMIT SI EU SI CHIAR DIN PRIMA ZI A FUCTIONAT MIA ADUS PRIMI BANI AM CUMPARAT UN LOZ DE LA LOTERIE LAM PUS IN DECLANSATORUL DE BANI SI WOW CA PRIN MINUME 10 MILIOANE DINTRUN SUT ASTA DOAR IN PRIMA ZI A 2 ZI AM CASTIGAT 35 DE MILIOANE NICI NU MA ASTEPTAM CHIAR FUCTIONEAZA AI DREPTATE SLAJAN ANA CHIAR CA E SUPER BUN SI ACUMA DUPA 1 ANI SCRIU SI EU ACESTE RANDURI AM CHIAR FOARTE MULTI BANI NU MAI IMI PASA DE NIIMIC PT CA BANI ADUC FERICIREA SI CU BANI POTI SA FACI ORICE SI SA AI ORICE ASTA DOTORITA DOAMNEI EVA GARO SI ESMERALDA CARE MAU AJUTAT ENORM DE MULT ACUMA AM IN BANCA 90000 DE EURO AM MASINA BMW X6 AM SI PRIETENA SUPER FRUMOASA TOTUL E SUPER FRUMOS ACUMA IN IULIE PE DATA DE 15 MA GANDESC SA IMI IAU CONCEDIU SI SA PLEC IN NEW YOURK CA AM AUZIT CA E FRUMOS SAU PE O INSULA CA SI ASA NU AM CE FACE CU BANI IS PREA MULTI DECLANSATORUL ZILNIC IMI ADUCE BANI ESTE FOARTE INCREDIBIL ACUMA CRED IN DVS DOAMNA ESMERALDA SI IMI CER SCUZE DACA LA INCEPUT NU CREDEAM.

AVETI PUTERI EXTRAORDINARE SI DECLANSATORUL DE BANI FUCTIONEAZA CA NOU SUPER BINE MULTUMESC DOAMNA...!!!
Cosmin bumbac
13.07.2010 20:04
93.112.157.188
buna ziua! dragilor:*:*:* si eu sunt clienta doamnei eva gabor&esmeralda am comandat si eu declansatorul imediat de bani acum 5 ani prin anul 2005 si uite acuma suntem in 2010 iulie data de 13 si ca sa vezi ce repede o trecut timpul cand ai bani..................in prima zi cand am primit declanstorul prin colet..............................lam deschis si waw era super frumos si am inceput sa il pun in portofel..........si lam lasat acolo

si spre seara am gasit un portofel cu bani aruncat pe jos in fata blocului si cand mam uitat wow erau 2500 de euro in el deci asta dovedeste ca declansatorul imediat de bani a fuctionat in maxim 6 ore de la primire si ce bucuroasa am fost sa am bani aia ca ramasesem fara bani si dupaia viata mea sa schimbat incet dupa primi bani a 3 zi a fost extraordinar pentru ca am jucat la un pariu sportiv si dintro data am ramas scoata pt ca am castigat foarte multi bani am castigat 349 de milioane asa doar in a 3 zi? de la primirea declansatorului numi venea sa cred sincer credeam ca totul e doar un vis................................................................si am ridicat bani iam depus in banca si cu bani aia miam facut cumparaturi...etc si dupa chiar 1 sapt de la primirea declansatorului am jucat la cazinou doamne ca eu nu eram genul de fata care sa joace la cazino nu stiu cum am ajuns acolo dar ce cautam dar cred ca este de la declansatorul imediat de banii si am castigat dintro data suma de 5 miliarde am ramas socata si cu bani acestea am dat la permis miam cumparat o masina luxsoasa un mercedes compresor modelul nou si un jeep Santa Fe Hynday chiar numi venea sa cred dar chiar a fuctionat si dupa 2 luni si mai multi bani si tot asa acuma chiar dupa 5 ani de zile nu stiu ce sa mai fac cu bani am deja foarte multi bani decat imi imchipuiam vreo data ca o sa am va zic foarte sincer................................ si ma gandesc ca nu mai am nevoide de declansatorul imediat de bani pt ca datorita lui am atatia bani si ma gandesc sa il dau la cineva care are nevoie de el si sa isi faca bani dar mai bine nu cred ca il pastrez.! am deja foarte multi bani sa nu va zic ca am 2 ap in austria am deja 4 firme 3 masini 4 apartamente vila am 20 de conturi in banci de peste 10000949322 euro chiar nu stiu ce sa mai fac cu bani miam indeplinit toate dorintele da stiti ce iii las acolo in banca steie la banca bani ca oricum nu prea mai am ce face cu ei cand am de toate...deci in final.


....VA MULTUMESC ENORM DOAMNA EVA GABOR SI ESMRALDA MULTUMESC MULT PT DECLANSATORU CU PRIETENIE IOANA
Cormos Ioana
13.07.2010 20:17
93.112.157.188
BUNA...ZIUA! VREAU IN PRIMUL RAND SA I MULTUMESC DOAMNEI EVA GABOR SI DOAMNEI ESMERALDA. acuma suntem in 14 iulie 2010 in trecut viata mea era un infern inainte sa o cunosc pe doamna Esmeralda.
avem zilnic ghnioane nu aveam servici nu aveam sucess la fete si nu aveam bani deloc totul a mers foarte prost pana dau pe siteul doamnei esmeralda si cand vad acolo am zis hai sa comand si eu clarviziunile poate ca merge inainte sincer nu credeam in mai nimic. si dupa ce primesc scrisoarea de la esmeralda si dupa un timp imi zice de prietena ei eva gabor si declansatorul de bani si ia dat adresa mea doamnei eva gabor si am comunicat cu eva gabor si mia zis de declansator si am zis sa comand si mia venit declansatorul in 2 saptamani si cand lam deschis viata mea sa schimbat era si un loz in colet si era castigator a sumei de 5 milioane deci cum am primit declansatorul cum am primit si bani ce fericit eram si peste 1 ora am zis sa merg sa cumpar niste lozuri de la loterie dinalea cu masina pe ele sau cum si am luat 2 lozuri si lam pus in declansator cam 5 min dupaia leam rezuit si wow ca sa vezi scria pe ele 200 de milioane numi venea sa cred ca chiar a fuctionat si intru in posesia banilor si a 2 zi am mers iara la loterie si am zis sa joc la joker si wow chiar asa a fost am castigat la joker peste 20 de milioarde premiul cel mare numi venea sa cred si doar am tinut biletul de la joker in declansator 24 de ore pana la extragerea si wow asa multi bani doar a 2 zi? sa devin asa miliardar peste noaptea si am inceput sa am si sucess la fete aveam sucess in tot ce fac cand purtam declansatorul cu mine era un magnet si pentru fete venean femeile la mine singur fara sa fac ceva anume WOW INCREDIBIL si asa cu incetul au inceput sa vina multi bani in fie care zi si acuma de 10 ani deja am declansatorul imediat de bani sunt foarte fericit am ajuns la varsta de 28 de ani si am de toate am foarte multi bani nici nu stiu in ce sa ii mai investesc conturile in banca sunt full am si 2 AUDI Q 7 ce mai imi trebuie nimic, DOAMNA ESMERALDA SI EVAGABOR VA MULTUMESC ENORM..!!! PT DECLANSATOR
Suciu Mihai
14.07.2010 13:47
93.112.152.1
Buna.! am comandat si eu declansatorul imediat de bani ( eva gabor) acum 3 luni si pot sa zic ca viata mea sa schimbat acum dupa 3 luni am chiar foarte foarte multi bani. nici acum numi vine sa cred dar este chiar adevarat!
si cu bani castigati cu ajutorul declansatorului de bani miam cumparat 2 apartamente lux 3 vile super lux 3 masini 1 audi a 6 1 bmw x6 si un opel tigra. asta in 3 luni de zile va vine sa credeti? ca chiar fuctioneaza wow sunt socata si chiar e la primire a fuctionat acuma dupa 3 luni de cand folosesc declansatorul de bani nu stiu ce sa mai fac cu bani merg zilnic la shooping prin mal-uri la cumparaturi ...etc si oameni mai vorbesc ca e criza? ce criza domnule cand toata lumea are bani :) si sunt foarte fericita zilnic apar bani ca prin minune nu stiu cum dar zilnic iese bani in 1 luna mia iesit peste 80 de miliarde si chair numi dau seama cum dar in fine bine ca o iesit declansatorul este cel mai frumos dar pe care poti sa il primesti doamna eva gabor multumesc sunt fericita si asta datorita dvs bani nu mai sunt o problema pt mine fac ce vreau si cand vreau atata timp cand bani nu sunt o problema sunt miliardara yeeee ce frumoasa e viata:X multumesc mult doamna eva gabor si va pup a dvs corina
Cristea Corina
14.07.2010 13:56
93.112.152.1
Implicarea si daruirea cu care m-ati ajutat este fara cuvinte!!!Ati facut o treaba super buna,doamna Esmeralda mea..iar roadele se vad..!!!Pot fi linistita din toate punctele de vedere!Recunostinta vesnica!Cu respect,A!"
SUPER BINE!!!! MAINE SE IMPLINESTE VISUL!!!!! AVEM CONFIRMAREA,DOAMNEI MELE ESMERALDA !!!MULTUMESC,MULTUMESC!!!A"
ioana virgil
14.07.2010 17:19
93.112.152.1
Buna ziua! ...poate va intrebati de ce va scriu eu acest comentariu ce motiv as avea oare...! va scriu aceste randuri in semn de multumire doa-mnei Esmeralda care ma ajutat sa imi rezolv o data pentru totdeauna problemele mele.............mam inscris si eu acum 3 saptamani la clarviziunea si cele 7 dorinte am complet in 2 saptamani mia venit scrisoarea de la esmeralda si in prima zi dupa scrisoarea mi-sau indeplinit toate cele 7 dorinte am ramas socata poi asa ceva chiar nu se poate dar sau indeplinit ca prin minune este extraordinar eu inainte nu credeam deloc in esmeralda acuma cred in ea
acuma dupa 1 sapt de la primirea scrisori pot sa zic ca am deja foarte multi bani sunt fericita mi sa indeplinti dorintele am castigat la loto premiul cel mare multumesc mult doamna emseralda
Carmen Lăpuşan
15.07.2010 11:32
93.112.145.112
esmeralda merita sa ajunga la inchisoare
yby
25.07.2010 18:31
89.32.166.7
Credeţi-mă, ştiu ce însemnă să fii urmărit de neşansă. Astăzi, totul merge bine. Poate m-aţi văzut în reviste, la televizor, în filmul lui Yves Boisset, "Dormir avec le diable", sau de curând la teatrul Odeon. Recent, am fost la New York, pentru un spectacol special. Acum am un proiect cu un celebru producător de film, un rol important într-un film TV şi un rol extrem de complex în teatru. Am rezolvat cu succes o situaţie personală delicată, mi-am decorat cu pasiune noua mea casă.Cum se face că, dintr-odată am început să am atâta noroc?

M-am hotărât să împărtăşesc secretul meu. Acest inel cu virtuţi milenare mi-a redat şansa care îmi lipsea. Îl port de mai bine de 5 ani. Viaţa mea s-a schimbat şi după cum vedeţi la televizor, reuşesc în tot ceea ce întreprind. Nu aş renunţa la el pentru nimic în lume!"
CATALINA MUSTATA-MIRACULOSUL INEL LUXOR
26.07.2010 22:20
79.115.91.41
Eu am păstrat inelul.

Prima dată când am purtat inelul pe deget m-am simţit învăluită de o stranie senzaţie precum impresia unei prezenţe protectoare.

Astfel, în aceeaşi zi, m-am revăzut, întâmplător cu un important producător de televiziune, întâlnire pe care o aşteptam de mult timp şi am putut să schimbăm coordonatele noastre, pentru a lucra împreună.

Pe parcurs, ceea ce nu mergea în viaţa mea se ameliora.
Îmi regăseam încrederea în mine. Eram bine mersi, în formă şi fericită.
CATALINA MUSTATA-MIRACULOSUL INEL LUXOR
26.07.2010 22:21
79.115.91.41
Buna seara,am vrut sa va scriu acest mesaj ,pentru a va cere mii de scuze pentru ce s-a intimplat.V-am rugat sa-mi trimete-ti metoda <>dar in momentul in care am primit coletul dv. nu am avut bani sa ridic coletul de la posta.sunt intr-o mare criza financiara .cind totusi am facut rost de bani nu mai era coletul la posta il trimisese inapoi la dv. o sa am rugamintea la dv daca puteti sa-l trimete-ti inapoi la mine dar in jurul datei de 10 august atunci i-au banii. eu cred in tot ce faceti dv.am certitudinea ca ma ve-ti ajuta sa-mi rezolv problemele financiare.Va multumesc anticipat.
LILIANA GRIGORESCU
27.07.2010 20:00
188.25.115.32
ce e adevarat din tot ceea ce se scrie care a castigat pe bune bani si care minte doar ca sa-i faca reclama esmeraldei?nu stiu ce sa mai cred, este imposibil sa gasesti bani aiurea pe strada, auzi 2500 euro, cineva i-a pierdut nu te-ai gandit sa-i inapoiezi, poate era munca cinstita a cuiva,.....intodeauna ca cineva sa castige bani in asa moduri altcineva trebuie sa piarda si sg nu pierde un sarlatan ci tot o persoana onesta care se chinuie sa munceasca, sa-si hraneasca copiii.....daca e totul adevarat...... sunt atatea persoane care au apelat la esmeralda si nu au castigat nimic ci doar au pierdut bani, printre care si eu.mai sus scria cineva ca acastigat acu 2 sapt la loto premiul cel mare cand acesta nu s-a castigat, cate minciuni, cate iluzii isi fac altii cand citesc aceste mesaje, haide-ti sa fim realisti.......chiar este posibil?ca sa cred asa ceva trebuie ca si mie sa mi se intample ceva.....dar nimic, nu castig la bingo, la loto... nimic.
g.........
28.07.2010 12:01
79.112.109.70
bagati-va ma citatele voastre din biblie in micul orificiu neluminat , si numai stati la cioate aici ca ii faceti lu bou' asta trafic
io
15.08.2010 13:35
79.115.13.136
nu o credeti minte sa faca banii eu sunt o ghicitoare de 7 ani de zile si nu exista zeite minte de rupe magia alba si magia neagra atat este pe fata pamantului,
penelope
03.09.2010 13:02
213.233.92.153
REFERITOR LA MESAJELE POSTATE IN LEGATURA CU ESMERALDA,EVA GABOR SI DARYL VAN HORN...TOTUL ESTE O ILUZIE.SUNT CLARVAZATOR , CUNOSC SI AM STUDIAT MULTE DESPRE EZOTERISM.AM INCEPUT CU NUMEROLOGIA SI AM CONTINUAT CU DEMASCAREA FALSILOR MAESTRI IN ARTA DESCIFRARII VIITORULUI.DOAMNA ESMERALDA PRETINDE CA ESTE CLARVAZATOARE SI EXPERTA IN NUMEROLOGIE.EU SPUN INSA CA ESTE DOAR O SIMPLA FEMEIE,CARE STIE CE VREA,STIE CUM SA OBTINA SI MAI ALES STIE SA SE MENTINA PE LOCUL 1. DE CE SPUN TOATE ACESTEA?EI BINE...DACA ARUNCATI O PRIVIRE PE O SCRISOARE DE LA EXPRES BIROU ,PRIMUL LUCRU VA FI POZA CARE CONSTITUIE "AMBALAJUL",UNEI CAPCANE PERFECTE.URMEAZA CUVINTELE BINE ALESE,ATENTIONARILE SI EVIDENT BANI.RAR SE VOR FOLOSII ALTE ELEMENTE.DACA INCERCATI SA SCRIETI IN LOC DE NUMELE DVS.UN ALT NUME,TOTUL SE VA POTRIVI CA O MANUSA.PRACTIC CEI CARE EXPEDIAZA ASTFEL DE SCRISORI ,LE CONCEP PT. CA ORICE NUME VA FI TRECUT PE SCRISOARE ,TOTUL SA ARATE IMPECABIL.IN ALTA ORDINE DE IDEI SUNT PREA MULTE MEDALIOANE,INELE, PANDANTIVE...CARE PRIN SIMPLA PURTARE ADUC BANII,DRAGOSTE,SANATATE.MULTE DINTRE ACEASTEA,DUPA CUM SE VEDE SUNT CONSIDERATE FARA ESEC.ESTE ADEVARAT CA OBIECTELE TALISMAN SAU AMULETA ACTIONEAZA IN FOLOSUL CELUI CARE LE DETINE.DAR NU IN PRIMELE 48 DE ORE ASA CUM CITEAM INTR-O RECLAMA BINECUNOSCUTA.SFATUL MEU PENTR-U DVS.ESTE DE A VA APUCA DE STUDIAT NUMEROLOGIA.VETI REALIZA FARA GREUTATI ,NR. DE NASTERE,NR.PERSONAL SI ALTELE...APELATI LA PROFESIONISTI,SAU DACA DORITI CERETI SFATUL UNEI PERSOANE CONFIDENTIALE SI DE INCREDERE ,INAINTE DE A FACE PASUL DECISIV,A COMANDA UN PRODUS SEMNAT ESMERALDA,EVA GABOR,SAU DARYL VAN HORN.VOI REVENII SI CU ALTE MESAJE,PT.CA SUNT MULTI CEI SI CELE CARE TREBUIE CALAUZITI PE DRUMUL CORECT. ****BANII DVS.SUNT SINGURUL LUCRU CARE II BUCURA PE CEI DE LA EXPRES BIROU.NU ESTE VORBA DESPRE BUCURIA DE A VA AJUTA,DE A FI MEREU ALATURI DE DVS.
#CLARVAZATOR#
04.09.2010 12:20
79.115.90.73
Si eu am primit scrisori de la Esmeralda.
Sincera sa fiu ma pus pe ganduri.
Pur si simplu nu stiu ce sa cred.
Prima data am trimis scrisoare lui daryl van horn ,apoi am primit scrisoare de la eva gabor si acum de la esmeralda.
am primt scrisoare ca in data de 16 iulie o sa castig .nu era nimic.
mai am sperante dar nu multe.
Molly
05.09.2010 14:07
82.137.36.237
DRAGA MOLYY, POSTAREA MESAJULUI TAU A FOST UN PAS BUN.CEEA CE POATE NU AI INTELES ,ESTE CA DACA MUSTI DIN MOMEALA SCRISORILOR BINE ARANJATE,VEI FI ASALTAT DE ALTE SCRISORI ,FIECARE INCERCAND SA SCOATA DIN GEANTA/PORTOFELUL TAU BANI.SI CAND SPUN BANI MA REFER LA SUME MARI,DESI CEEA CE ESTE CATALOGAT DREPT PRODUS MIRACULOS(MOSTENIT DE LA ANUMITE PERSOANE,SAU DESCOPEITE IN MANUSCRISE VECHI-SIMPLE CUVINTE CARE CONTRIBUIE LA SUCCESUL SCRISORILOE-)ESTE DOAR UN OBIECT FARA PUTERI SPECIALE.SPUN ASTA PT.CA NU ESTI SINGURA CARE POATE AI COMANDAT ,DE EXEMPLU UN TALISMAN.SFATUL MEU ESTE SA GANDITI CLAR:DVS.NU SUNTETI SINGURA PERSONA CARE PRIMESTE O SCRIOSARE,CARE LA FINALUL A CATEVA PAGINI,SE GASESTE TALONUL CONFIDENTIAL,CHESTIONAR CONFIDENTIAL,SAU ALTE MINUNI...SUNT MII DE OAMENI CARE PRIMESC ACEEASI SCRISOARE,DAR CU NUMELE LOR(a se citi mesajul postat anterior.). VOI POSTA SI ALTE MESAJE,CARE CU SIGURANTA VA VOR FI DE FOLOS.
#CLARVAZATOR#
05.09.2010 15:07
79.115.91.83
AM CITIT MESAJELE CELOR CARE FIE SUNT DE ACORD CU TEMA"EXPRES BIROU" ,FIE NU.CEEA CE AM DESCOPERIT ESTE CA UNELE PERSOANE,FAC RECLAMA ACESTEI FIRME,FIE PRIN MESAJE SEMNATE ESMERALDA,DARYL VAN HORN,SAU EVA GABOR,FIE PRIN CASTIGURILE PE CARE AR FI REUSIT SA LE REALIZEZE,PRIN TALISMANE SAU ALTE METODE,PRIMITE DE LA EXPRES BIROU( in realitate o alta capcana pt.cei care considera mesajul drept unul real).TREBUIE SA INTELEGETI,CA CEI DE LA EXPRES BIROU NU VOR POSTA MESAJE-RASPUNS LA COMENTARIILE/INTREBARILE DVS.SUNT SIGUR DE CEEA CE SPUN PT.CA DACA SUNATI LA NR.EXPRES BIROU FIE E OCUPAT ,FIE PRIMITI RASPUNSURI NECLARE SI CARE ADESEA AU INAINTE CUVINTE PRECUM:"NU STIM"...."NU AVEM NICI O INFORMATIE IN ACEST SENS"...ETC. P.S:ASTEPT INTREBARILE DVS.,NELAMURIRILE...DACA DORITI VOM DESCIFRA SCRISORILE PRIMITE DE LA EXPRES BIROU.VA VOI ARATA ELEMENTE CARE SUNT FALSE SI CELE MAI BUNE "MOMELI" PT.CA DVS.FIE DOAR SI DIN CURIOZITATE SAU TENTAT DE POSIBILUL CASTIG SA RASPUNDETI AFIRMATIC LA SCRISORI.
#CLARVAZATOR#
05.09.2010 15:22
79.115.91.83
Am citit multe scrisori de pe pagina asta.
m-am gandit si eu voare nu e un om dintre ei sa gaca reclama...?nu stiu.
poate sunt naiva si ar fi bine sa fie adevarat dar tim ce trece incet incet trebuie sa-mi dau seama ca nu e adevarat. hm...
m-am dezamagit.
Molly
05.09.2010 21:00
82.137.36.237
VA MULTUMESC FOARTE MULT DOAMNA ESMERALDA DE CAND COMUNIC CU DVS PRIN EXPRES BIROU PRIN SCRISORI A INCEPUT SA IMI MEARGA BINE DUPA CE -ATI FACUT PT MINE INDEPLINIREA DORINTELE AM CASTIGAT DINTRUN SUT 300000 DE EURO VA MULTUMES ENORM DOAMNA ESMERA CU DEOSEBITA STIMA
orhideea salbatica
16.09.2010 21:14
86.127.164.147
Draga doamna Esmeralda am avut incredere in dumneavoastra dar degeaba.am imoresia ca nu e adevarat aici nimic asa este cum am citit in mai multe scrisori da omul bani aiurea pt nimic.asa a fos scrisa in scrisoarea de la dumneavoastra ca peste 37 de zile castig ... bala bla bla .
nu sa intamplat nimic .na asta e imi pare rau de bani pe care iam dat pe geam afara.eu nu am primit declansator.trimiteti si mie .poate aunci castig si eu.
Asi dori un raspuns de la doamna Esmeralda.
Molly
16.09.2010 23:27
86.127.164.75
hiiii
lory
26.10.2010 20:44
80.96.133.140
O mare mincinoasa , in 2005 m-a aburit cu aceleasi scrisori , si dupa 5 ani a inceput iarasi balciul. Daca citesti esmeralda aceste randuri lasa-te de prostii ca nu sunt naiva sa cred in prostiile tale.Nici in 2005 nu s-a intamplat nimic deosebit si nici acum .Daca ai nevoie de bani cerseste-i altfel nu asa ca-ti trimit pomana.
NS - MORENI
26.10.2010 20:48
80.96.133.140
Astazi am primit si eu o scrisoare de la Esmeralda. E prima. Am citit ce ati scris voi si m-am amuzat. Si mie mi-a scris la fel ca multora dintre voi ca m-a visat cum castigam cand o mana neagra incerca sa-mi fure lozul....HAHAHAHAHAHAHA....Sa mori de ras cum viseaza aceasta persoana o mana neagra care le fura lozul celorlalti...E ca-n filmele cu prosti...
Gaby
28.10.2010 19:16
86.127.164.74
tot ce am de zis este ca aceasta femeie este o excroaca...nu numia ca trimite aceste scrisori false cu porcarii..dar le trimte si la oameni care deja sunt morti cu chipurile ca vor castiga bani...zic asta din experienta pt ca acum 1 an a murit bunicaul meu..si saptamana asta a primit o scrisoare acasa unde mai locuieste doar nevasta lui .Acolo scria ca o sa aiba cele mai mari fericiri,bani...etc...p.s....sa ne mai lase cu porcariile ei;)
Ruxi
06.11.2010 21:34
188.25.130.24
CINE POATE SA-MI TRIMITA XEROXAT,LUCRARILE*(CARTI,SCRISORI,DOSARE ETC.)PRIMITE DIN PARTEA DOAMNEI EVA GABOR,ESMERALDA,SAU DARYL VAN HORN?
ANONIM
21.11.2010 19:37
79.115.89.49
am primit si eu o scrisoare ce sa fac ?
elena
22.11.2010 16:16
95.64.85.144
DRAGA ELENA,SFATUL MEU ESTE CA MAI INTAI SA SEPARI CEEA CE ESTE ADEVART,DE CEEA CE ESTE FALS.PE PARCURSUL ANILOR,AM INVATAT SA "DECODEZ" ASTFEL DE SCRISORI,IN CARE UN ROL IMPORTANT IL ARE CUVANTUL CHEIE/CUVINTELE CHEIE.AM PRIMIT SI EU SCRISORI DIN PARTEA DOAMNEI ESMERALDA,SI"DECODAND" SCRISOARE CU ATENTIE,AM DESCOPERIT SI CEEA CE URMA SA SE INTAMPLE DACA AS FI ACCEPTAT OFERTA.AS FI INCERCAT SA AFLU MAI MULTE DESPRE DOAMNA ESMERALDA,PE BAZA NUMEROLOGIEI,DAR AVAND IN VEDERE CA NUMELE "ESMERALDA" E POSIBIL SA FIE UN NUME DE SCENA,SITUATIA DEVENEA MAI COMPLICATA. TE ROG SA POSTEZI AICI UM MESAJ SCUR ,IN CARE SA EXPLICI CE CONTINE SCRISOARE.VEI FI CU SIGURANTA SURPRINSA SA AFLII LUCRURI NEBANUITE....DOAR UN SPECIALIST IN SFERA PARANORMALULUI,POATE DISTINGE TALISMANELE ADEVARATE DE SIMPLE IMAGINI PE DIFERITE SUPORTURI/MATERIALE...ETC.VOI REVENI CAT DE CURAND.
#CLARVAZATOR#
22.11.2010 19:54
79.115.88.215
draga d=na Esmeralda iti scriu pentru ca sunt intr-o situatie extre de delicta in ce privesc relatiile familiale, criza financiara, lucruri care ma debusoleaza.
imi fac f.f. bine sfaturile domniei tale.
cu deosebita consideratie.
o.c.
04.12.2010 16:00
92.84.25.62
Daca nu ar fi ajutati acesti escroci de pers.gen Catalina Mistata si atii care le fac reclama ,pers.cu o anumita notorietate fiind,ar avea mult mai putine sanse la cei disperat sa-si rezolve anumite probleme.Vezi reclama desantata la inelul Luxor pe care o face aceasta "mare"artista!!!!!!!!!!!
drina
13.12.2010 16:53
79.112.224.243
CINE POATE SA–MI TRIMITA XEROXAT,LUCRARILE*(CARTI,SCRISORI,DOSARE ETC.)PRIMITE DIN PARTEA DOAMNEI EVA GABOR,ESMERALDA,SAU DARYL VAN HORN?

CINE POATE SA–MI TRIMITA XEROXAT,LUCRARILE*(CARTI,SCRISORI,DOSARE ETC.)PRIMITE DIN PARTEA DOAMNEI EVA GABOR,ESMERALDA,SAU DARYL VAN HORN?

CINE POATE SA–MI TRIMITA XEROXAT,LUCRARILE*(CARTI,SCRISORI,DOSARE ETC.)PRIMITE DIN PARTEA DOAMNEI EVA GABOR,ESMERALDA,SAU DARYL VAN HORN?
ANONIM
25.12.2010 12:07
79.115.88.192
buna..astazi si tatal meu a primit o asemenea scrisoare.. nu mi se pare corect sa i se foloseasca datele personale..si apropo de ce s-a zis mai sus ca se pot lua datele de pe facebook hi5 si alte site-uri..in primul rand nu cred a este posibil asa ceva si in al doilea rand tata nu are fb sau hi5.nu pot schimba parerea nimanui despre aceasta femeie,este treaaba ei,dar totusi cred ca ar fi mai bine sa o lase mai moale cu aceste mesaje..sunt superstitioasa si eu dar in asemenea prostii nu cred..si a mai spus cineva ca de ce suntem revoltati cand ne spune de rau..de exemplu.tatalui meu i-a spus de bine..viata nu e asa cum o vad unii...si eu va pot trimite mesaje cu asa ceva si cred ca numai fraierii m-ar crede..fratilor aveti altceva mult mai bun de facut decat sa ascultati prostiile altora..cum ar fi sa ma trezesc peste noapte sa va spun ca presimt ca va veni sfarsitul lumii si pe otv sa se discute 3 ani de acm in colo despre ce am spus eu:|...va ocupati timpul cu prostii..am 15 ani si nu cred in asa ceva si snt un copil..iar altii au peste 40 50 de ani si cred ca au dat norocul peste ei..ink ceva norocul nu cade din cer..ti-l faci singur..nu iti poate spune.aceasta esmeraldaa ca maine vei primi bani din moment ce u stai aksa si dormi ca porcul sau nu stiu sunt multe alte lucruri si situatii in care oamenii ar trebui sa fie mai realisti
adrianaaa
31.01.2011 16:47
188.26.146.122
sunteti o neserioasa, impostoare si sa nu zic lucruri mai urate, va bateti joc de oameni care sunt intradevar necajiti cu probleme grele si spera in orice fel de ajutor. sa va fie rusine
anonima
04.02.2011 18:10
89.123.213.215
si eu am primit, nu trebuie sa dam curs acestor escroci, asta sunt, cand primiti asa ceva aruncati totul la gunoi!!!
besciu maria
18.02.2011 16:20
79.115.188.180
Si eu sunt foarte indignata!Am primit astazi 2 martie2011 un plic de la aceasta EXCROACA INTERNATIONALA.
De unde imi cunoaste adresa? Cine furnizeaxa aceste date strict confidentiale?De atata timp -vad ca nimeni nu o opreste!
Mai nou,pe Cuponul apecial de punere la dispozitie,prin care,daca il complectezi ,trebuie sa trimiti69,90 lei plus 19,90 lei, pe margine scris ff minuscul ,spune ca se ocupa cu ,,mesaje publicitare si de marcheting prin posta,,AUZITI! face marcheting la inselatorie?
Daca sunteti un ziar SERIOS descoperiti o data aceasta excroaca ! si modul de OBTINERE A DATELOR PERSONALE!
mihaela draghici
03.03.2011 09:26
79.113.44.101
Cred ca ai dreptate,ne minte doar pentru bani.
simona
04.03.2011 19:31
92.80.228.164
Si eu am fost pacalita de Esmeralda, mia prpomis marea cu sare si ,nu am obtinut nimic ,dar ia alut bani ...!asa e ne considera niste naivi..stie ca ducem lipsa de bani si de ce sa nu se anbogateasca ia pe spatele nostru..!
laura
08.03.2011 17:59
92.84.41.212
si eu am trimis dar n am castigat nimik,treziti-ma nu stiu c s fac:mr.florin88@yahoo.com
florin
08.03.2011 21:03
92.86.215.183
Doamna Esmeralda este o femeie care ajuta lumea si nu credeti in ce se zvoneste depre Dansa Oameni care comenteaza aceste lucrui sunt niste inculti care cred ca Esmeralda este o prostie.Esmeralda este o femeia care face mult bine la oameni Respect Doamna esmeralda
anonimu
09.03.2011 14:56
95.64.97.10
am primit si eu ceva asemanator foarte apropiat de descrierea facuta de dv ,chiar inaite sa inplinesc ani in luna martie 2011 deci poveste inca fuctioneaza nu a starpit!
ZAHARIA
18.03.2011 14:46
82.137.14.54
lavinia.roxana.claudia zis phihologa toate sunt din aceasi loc
JUGARU
18.03.2011 16:47
82.137.14.54
si eu am intrat in capcana acestei"doamne"f mult timp pana mam saturat sa tot dau bani pe colete,un lucru e sigur mam suparat si am trimis prin posta toate hartiile trimise cu chitante cu tot si spre mirarea mea am primit toti bani inapoi prin mandat postal.am avut noroc.
de unde are datele e simplu de la hartiutele alea trimise din ziare ,reviste ,eventual de pe internet cauta pe orice site un nume si o data de nastere apoi iti trimite alece nenumarate hartii.nu va lasati pacaliti de tot ceea ce primiti de la aceasta adresa.si inca ceva eu am trimis o hartiuta din aia din ziar pe numele sotului sa vad ce primesc ,am primit aceleasi hartii cuvant cu cuvant doar numele si data nasterii schimbat.
andreea
19.03.2011 11:06
78.96.143.6
sunt georgiana si sunt o mare fana a esmeraldei te poop te ador te invidiez o telenovela diferita de celelalte va poop si va transmit salutari din trifesti
ela
20.03.2011 16:12
92.86.219.173
doamna esmeralda de ce vindeti acele lucruri si eu am si meati scris atitea nu am opservat nici o schimbare de ce vrajiti lumea toti de la fen sui sunt bogati pe spatele naivilor .
boroica ancuta
21.03.2011 23:22
89.123.7.176
esmeralda,te imbratisez si te pup de undeva de departe,sfaturile tale m-au ajutat enorm,si ma ajuta,sincera sa fiu imi pare rau pentru multe comentarii urate,scrise de cei care nu vor sa vada multe lucruri din jur,dar sa nu-i judec, poate nu pot,orizontul de gandire a fiecaruia e .........
roberta-rodica
24.03.2011 18:18
79.14.127.60
ESTE FOARTE ADEVARAT,ESTE O EXCROACA AM LUAT SI EU TEAPA
CRISTINA
29.03.2011 05:30
79.113.213.109
Cu 2 luni in urma am inceput sa ma documentez si sa strang materiale legate de Expres Birou/Direct Office,in vederea intocmirii unui blog,care sa ofere tuturor celor care au intrat cu sau fara voia lor (prin scrisori-e-mailuri,din curiozitate)in cercul escrocheriilor publicitare,o imagine exacta si precisa(insotita de marturii ale clientilor din tara si strainatate,fotografii ale produselor/membrii societatilor si multe altele)despre schemele escrocheriilor de acest gen,ce determina o persoana sa raspunda pozitiv ofertei,posibilitatea de a comunica cu cei care au reusit dtorita produselor/serviciilor societatilor sus numite si cei care nu....Pana acum am adunat peste 955 de astfel de elemente,dar am nevoie de marturiile si dovezile (fotografii ale produselor,numele produselor...)dvs.pt. a completa si a dwschide oficial blogul ce va poate feri pe dvs.sau poate arata celor care au suferit de pe urma acestor escrocheri,unde au gresit....Trimiteti un e-mail la james96brown@yahoo.com,cu articolele dvs.Multumesc anticipat.
James
01.04.2011 12:50
79.115.90.143
Dupa ce am citit mesajul postat de domnul James,nu am ezitat si am trimis cele 3 scrisori pe care le-am primit pana astazi din partea doamnei Esmeralda...La putin timp am primit un e-mai de multumire,p.faptul ca am decis sa ma alaturi acestei actiuni.Trimiteti si dumneavoastra un e-mail catre domnul James ,si nu veti regreta.Haideti sa luptam impotriva acestor escroci...Pupici.
Claudia P.
01.04.2011 22:15
79.115.89.68
Dupa ce am postat mesajul anterior,numeroase persoane au decis sa ma contacteze,alaturandu-se acestei actiuni prin diverse elemente(unele persoane mi-au impartasit experienta lor cu astfel de escrocheri,altele mi-au trimis fotografii cu scrisorile,produsele doamnei Esmeralda si domnului Daryl).Poate ca sunteti sceptic in privinta acestei actiuni,poate considerati totul o gluma..Aveti tot dreptul sa fiti sceptici.Insa va pot garanta un lucru.Adresa dumneavoastra de e-mail precum si datele personale,fie ele doar prenumele sau varsta ,nu vor fi facute publice.In cazul in care materialele trimise(si ma refer aici la scrisori)poarta datele dumneavoastra personale,acestea vor fi modificate,pt.a ascunde acest lucru.Articolele stranse pana acum,nu sunt doar din Romania ci si din alte locatii....Trimiteti si dumneavoastra articole pt.acesta campanie,iar in curand veti putea face cunostinta cu cei care -asa cum spuneam anterior-au reusit prin serviciile Expres Birou,si cei care nu,veti vedea cum au fost pacaliti cei care au acceptat la fel ca dvs.promotiile publicitare,veti vedea fotografii cu asa zisi clarvazatori si mai ales veti da o mana de ajutor in vederea 'distrugerii" escrocheriilor de acest gen.Pana data viitoare,numai bine.-James.
James
01.04.2011 22:32
79.115.89.68
Buna ziua, natiune proasta ce esti!Nu credeam vreodata ca romanul poate fi atat de prost si de credul pe o distanta, termen, lungime in timp.Cum puteti sa puneti botul la o asa escrocherie?!Dar e posibil, avand in vedere gradul romanilor de cultura extrem de infect, nimic nu ma mai mira!Enormal, ca venindu-va o oferta de undeva, de la cineva care presupune ca va cunoaste, aceasta se va tranforma intr-o afacere, normal, care nu va fi pentru voi, benefica, ci pentru cel care va trimite, urmarind imbogatirea grosolana, plus sarlatania care poate lua aspect pena.O astfel de esmeralda trebuie sa mearga la uscarie, inchisa pentru mult timp.Dar, ca sa va reveniti, trebuie sa ii dai si voi o lectie care este:faceti o singura comanda fabuloasa, prin Posta Romana, de cateva milioane de lei, cumparand mai multe bucati de talismane, adica colete, pe care nu le veti achita cand va vine instiintarea de la postas.N u va prezentati sa le ridicati.Daca Posta vede ca nu puteti rdica coletul mare, cu cost masiv, el se returneaza catre idioata de Esmeralda care va suporta pierderea costul transportului si gata!Spor de dat teapa Esmeraldei si nu va mai bagati in asa ceva!
Giani
02.04.2011 11:24
92.80.163.242
vorbeste in numele tau nu in numele tuturor romanilor,in acest caz TU esti cel prost , needucat,necivilizat si de joasa speta.sa-ti fie rusine.
Pt.GIANI
03.04.2011 19:08
79.14.127.60
sall cf?
ma numesc matefi iolanda vvreausa aflu multedespre tn cum, sa sc
iolanda
07.04.2011 14:40
77.81.247.246
lasa-mi adresa ta si te voi contacta eu,pot numai joia si duminica,dupa cate ai vazut raspunsul pentru Geani,vad ca nu se pricepe si la dialoguri civilizate
,sincer mi-ar place sa discut cu cineva despre aceasta tema,cineva echilibrat psihic.
pt.Iolanda
07.04.2011 17:23
79.14.127.60
teapa-cu-pietre-de-pe-luna(constanta.ro)
cristi
10.04.2011 00:50
79.115.91.144
despre ce -pietre-de-pe-luna este vorba ????
roberta
10.04.2011 20:03
79.14.127.60
ziuaconstanta.ro//////teapa-cu-pietre-de-pe-luna
raluca
10.04.2011 23:50
79.115.91.237
TRIMIT DOCUMENTE LA JAMES SI SIMTETE USURAT CA AI INFORMAT PE CEI CARE POATE AU MINTEA INGUSTA SI AR MUSCA MOMEALA ESCROCILOR
BIANCA
11.04.2011 00:13
79.115.91.237
Desigur, dupa ce am citit cateva din aberatiile voastre, primul meu gand a fost "Cat de multa prostie poate exista in tara asta?" Ei...se pare ca MULTA!

In primul rand tanti asta Esmeralda e, posibil, o taratura care incearca sa faca un ban pe spinarea prostilor (si doamne, ca multi mai gaseste, chiar si aici) dar cel mai probabil doar un "nume de scena". Trezirea! Nu va pica banii din cer daca luati 3 porcarii. E exact invers...ii pica ei banii din cer (a se citi prostie in cazul de fata).

In alta ordine de idei ce va tot mototoliti atata intre voi? Avem aici predicatori, avem niste asa-zisi sustinatori ai asa-zisei vrajitoare, avem CATIVA oameni cu cap care i-au tras-o fain Esmeraldei, si avem restul de prosti care au cumparat ceva sau se intreaba daca sa cumpere. Numai cat ma uit pe cateva comenturi si ma prind ca e teapa, nici macar nu trebuie sa imi trimita nush ce scrisoare (la care probabil mai trebuie sa lucreze ca e invechita).

In concluzie...mai dati pe la scoala, mai invatati sa va exprimati...si mai socializati si voi in afara Internetului. Si mai ales, incercati sa folositi globul ala de pe umeri! Daca il frecati obtineti mai mult decat daca vi-l freaca Esmeralda. Multe succese! :)
ZumZum
14.04.2011 14:16
79.114.16.40
Vreau sa va spun ca dupa ce am trimis catre James materialele primite de la Daryl si Esmeralda(pentru ca si altii sa nu cada in astfel de capcane,ce e drept tentante si uneori bine alcatuite),am discutat cu James despre toate aceste escrocherii....am aflat care sunt escrocheriile din alte tari,care acum se repeta la noi..trimiteti si voi documente sau fotografii cu materiale de acest gen,discutati cu James si dati celor care cred in Expres Birou ,o realitate ....
Sophia
16.04.2011 09:49
79.115.90.227
Trimiteti acum catre james96brown@yahoo.com materialele voastre legate de Esmeralda,Daryl van Horn,Direct Office,Reader's Digest,fie ele fotografii ale produselor,fotografii cu tanti clarvazatoare sau Zana Stupize,ce va ofera(prin tragere la sorti),miliarde,miliarde....sau altele.Degeaba afirma fiecare ca astfel de firme sunt pur escrocherie ,daca nu facem nimic.De exemplu Esmeralda va trimite in continuare scrisori-capcana,Direct Office va vinde din nou iluzii cu taloane de comanda si pastile minune care de fac din 360 de kg,supla.Hai sa aratam si altora ca totul e escrocherie si ca nu merita...S[unei lui James macar ce produs minune vrea tanti clarvazatoare sa il cumperi pt.noroc cat carul,sau ce pastila minune are pt.tine Direct Office.Eu am decis sa fiu alaturi de James si sa spun NU escrocilor.
Arabela-Bucuresti
16.04.2011 10:03
79.115.90.227
"Buna ziua! ma numesc lavinia am 24 ani am terminat facultate de psihologie sunt medic psiholog specialista cu atrbutiuni psi"

Hahaha.....ai terminat psihologia si esti medic psiholog? Asa scrie pe diploma? pai fato..psihologul e psiholog si atat, medicul e cel care face medicina. Si nici macar ortografie nu stii in limba romana , si te lauzi ca ai terminat o facultate? Pai la 24 de ani nu te angajeaza nimeni psiholog, stai linistita....mai fa vreo 2 mastere eventual, mai deschide un abecedar..poate poate...
Pentru xxxxxxxxxxxxxxxxx
22.04.2011 18:48
79.112.97.157
...dar bagati-o dracului la puscarie pe putoarea aia! Politia se scarpina in cur si ....insa si lumea care crede e dobitoaca rau!
nervosul
06.05.2011 23:42
84.178.96.182
acesta femeie este nu doar o sarlatana ..si stau sa ma gandesc unde gaseste oameni sai prosteasca.
oameni buni nu exista alti oameni care sa prevada viitorul dmv. doar tu ca om poti sa vezi prin ceea ce faci azi ce va fi maine.
adriana
12.05.2011 18:08
89.137.90.188
imi trimite mail cum ca am datorii ca sunt singura si neajutorata ..si iar plina de datorii.
firma mea are anual cifra de afaceri peste 2 miliarde .
mi se pare o idee buna crearea unui blog in care sa se relateze ce face dementa si putoarea asta .
ar fi trebuit intradevar inchisa .
mai sunt si disperate parasite de barbati care cred in ea
PT toate FEMEILE inselate divortate falite : ESMERALDA VA IA SI ULTIMELE MILIOANE .
adriana
12.05.2011 18:22
89.137.90.188
Dupa ce am vizitat blogul lui James despre clarvazatoarea Esmeralda si nu numai,am ajuns la concluzia ca totul este o escrocherie..insa o escrocherie care cuprinde mai multe detalii.Ceea ce primim de la Express Birou sau Direct Office este doar o parte din escrocheriile care se pregatesc chiar acum....In alta ordine de idei pozele cu Esmeralda par sa se schimbe dupa anumite perioade,iar expedirea mesajelor are un tipar stabilit.Tot pe acest blog am vazut si o poza cu Daryl,clarvazatorul minune.Poate ca va intrebati daca e identic cu cel din scrisori.Raspunsul il veti gasi singuri daca veti vizita blogul.EU SPUN NU ESCROCHERIILOR.Ma alatur initiativei deschisa de James.
Florentina
12.05.2011 23:26
79.115.90.161
am primit si eu acest e-mail dar l-am sters...sa fim seriosi.
camelia
13.05.2011 00:48
89.39.28.34
Dumneavoastra sunteti sau ati fost client Expres Birou ,Direct Office sau Reader's Digest?Detineti materiale* legate de promotiile prin posta,mesajele publictare prin SMS/e-mail primite din partea acestor societati comerciale?Doriti sa impartasiti si celorlalti gandurile si parerile dumneavoastra legate de produsele si serviciile oferite de reprezentantii acestor societati(ascunse in spatele unor casute postale),reprezentanti precum doamna clarvazatoare Esmeralda,domnul medium Daryl van Horn,fosta zana a Surprizelor...si multi altii?Atunci,trimiteti un e-mail la james96brown@yahoo.com insotit de materialele/gandurile/parerile dumneavoastra si alaturativa campaniei care spune NU escrocheriilor.Fiecare persoana va beneficia de confidentialitate garantata 100%.(mesajele vor fi postate pe blogul campaniei sub anonimat sau folosind doar initiale/pseudonime...materialele gen fotografii care prezinta datele cu caracter personal ,vor fi retusate pentru a nu permite descifrarea acestora de catre nici o alta persoana).Un numar in continua crestere de persoane se alatura blogului nostru care ofera o imagine clara si neretusata a escrocheriilor.Multumesc anticipat.
James
15.05.2011 00:36
79.115.90.222
Dumneavoastra sunteti sau ati fost client Expres Birou ,Direct Office sau Reader's Digest?Detineti materiale* legate de promotiile prin posta,mesajele publictare prin SMS/e–mail primite din partea acestor societati comerciale?Doriti sa impartasiti si celorlalti gandurile si parerile dumneavoastra legate de produsele si serviciile oferite de reprezentantii acestor societati(ascunse in spatele unor casute postale),reprezentanti precum doamna clarvazatoare Esmeralda,domnul medium Daryl van Horn,fosta zana a Surprizelor...si multi altii?Atunci,trimiteti un e–mail la james96brown@yahoo.com insotit de materialele/gandurile/parerile dumneavoastra si alaturativa campaniei care spune NU escrocheriilor.Fiecare persoana va beneficia de confidentialitate garantata 100%.(mesajele vor fi postate pe blogul campaniei sub anonimat sau folosind doar initiale/pseudonime...materialele gen fotografii care prezinta datele cu caracter personal ,vor fi retusate pentru a nu permite descifrarea acestora de catre nici o alta persoana).Un numar in continua crestere de persoane se alatura blogului nostru care ofera o imagine clara si neretusata a escrocheriilor.Multumesc anticipat.
James
15.05.2011 00:42
79.115.90.222
Escrocheriile...acestea nu se limiteaza doar la clasicile scrisori prin posta,materiale promotionale,e-mailuri.SMS-uri.In cadrul escrocheriilor se numara si asa zisele vrajitoare,tamaduitoare sau vindecatoare,care apar in cadrul anunturilor publicitare din ziare sau reviste,pe internet,sau la colt de strada.Cum sa faci diferenta intre o persoana care detine intradevar capacitati speciale si o persoana care are ca unic scop escrocheria?Ce pasi ar trebuii sa urmezi daca ai decis sa consulti de exemplu o clarvazatoare?Care sunt elementele care dau de gol falsii experti?Daca vei vizita blogul meu,vei descoperi raspunsul la intrebarile de mai sus..vei vedea fotografii cu vrajitoare,tamaduitoare,vindecatoare,unele foarte cunoscute ,altele date uitarii,veti putea citi mesajele pozitive/negative legate de acest gen de escrocheii etc.etc.Toate cele bune.-james
James
15.05.2011 01:15
79.115.90.222
Am primit si eu un astfel de mail, dar cum toata viata am muncit de 2 ori pentru tot ce posed...am ignorat TOTAL si am sters. Datele, nr.de telefon...se obtin f.usor. Tinerii care ocupa posturi temporare la tot felul de oficii (banci, telefonie...) au acces la date pe care le transmit... Cel putin eu primesc lunar zeci de mesaje sub cele mai nastrusnice teme, convorbiri directe de la tot felul de tineri...dar am auzit destule ca sa nu intru in joc. Sunt insa mii, sute de mii de persoane disperate, care se agata cu disperare de aceste promisiuni si spera la fata Morgana, la Eldorado...incat dau curs acestor "provocari" si se trezesc mult mai saraci sau chiar datori...
maria- valcea
16.05.2011 22:14
86.122.250.218
cu Esmeralda am patit-o si eu.M-am ales cu banii dati,cu talismane primite,si daca nu continuam,vraja se desfacea,iar obiectele primite isi pierdeau puterea..................De vina suntem si noi credulii,dar lor cine le da voie sa faca astfel de hotii pe fata?
moruju alina
23.05.2011 14:28
79.117.177.47
Asa este, si eu am primit acelasi email dar nu am crezut si nici nu o sa cred niciodata in asa ceva.
Politia romana ar trebui sesizata si sa se faca cercetari si sa se ia masurile legale necesare ca aceasta tentativa de inselaciune sa nu mai continue.
Dana
25.05.2011 19:22
92.84.19.3
BUNA,AVETI DE GRIJA CU DESTEPTI ASTIA,PUNETILE NISTE INTREBARI DESPRE CARE NUMAI VOI STITI DIN VIATA VOASTRA PERSONALA SI TRIMITETILE PE EMAIL,O SA RAMANETI CU SCRISUL ATATA, FIINDCA SUNT NISTE INSELATORI,CINE VREA SA INCERCE ACESTE METODE POT SA O FACA ,EU AM INCERCAT SI M-AM CONVINS SINGUR,PUNANDU-LE INTREBARII SI NU MI-AU RASPUNS DELOC.
costi
02.06.2011 15:20
89.34.97.20
Alain Luis Tissier si Eva Gabor fac bani frumosi pe spinarea credulilor,sub paravanul firmei de la parterul unui bloc din Domenii. Esmeralda traieste in Franta si n-are habar de ceea ce se intampla in Romania.
viop
05.06.2011 12:42
46.214.117.174
I-am trimis lui James ultimul e-mail primit de la Esmeralda-doamna minune....e-mail legat de implinirea a 7 dorinte secrete....Confidentialitate si respect garantat oferite de James.
Gabriel
14.06.2011 00:26
79.115.91.254
Aici,pe acest site regasesti numeroase mesaje,unele pozitive altele negative ,toate invartindu-se in jurul Esmeraldei si nu numai...Sunt foarte sigura de faptul ca printre cei care posteaza ,dar mai ales citesc ceea ce se scrie aici ,sunt si persoane care stau si tac malc,desi au multe de spus in legatura cu acest gen de escrocherii.Multe persoane sunt sau au fost clienti de ex.de-ai Esmeraldai,care au ramas acum cu dosare ,studii de clarviziune sau alte minuni,ori doar cu e-mailurile de instiintare cu privire la nu stiu ce medalion 7 chakre.De ce nu vorbiti despre experienta voastra in acest sens???Eu una am discutat cu James ,am trimis copii dupa e-mailurile primite de la Esmeralda si Daryl....Trimiteti e-mail catre James si discutati.In alta ordine de idei,am trimis prin posta si materialele scrise printre care un studiu de clarviziune si un dosar feng shui semnat Esmeralda.Am primit banii imediat ce James a ridicat coletul de la oficiul postal.In prezent am sufletul mai usor,am spus ceea ce aveam de spus si debarasandu-ma de hartoagele Esmeraldei am primit si bani(un pret negociabil).Da,acesta este adevarul.JAMES96BROWN@YAHOO.COM e locul unde vi se ofera confidentialitate garantata.Merita sa faceti si voi asemeni mie.Personal nu regret nimic.
Xenia
14.06.2011 00:40
79.115.91.254
Apreciez cele scrise de voi.Interesante opinii.Dar,totusi,acum cand sunt "stocate" mail-urile,nu se poate sesiza nici o autoritate..?Va voi citi cu placere,incontinuare.Dar va si previn,mai sunt multi "clarvazatori" care va vor contacta.Inspiratie.
AnonimMI
18.06.2011 15:05
79.112.41.78
Mesajul Xeniei este foarte adevarat.Multi primesc mesaje de la Esmeralda ,se bucura ca a dat norocul peste ei,comanda nu stiu ce talisman minune sau sistem de noroc,iar dupa un timp observa ca nimic nu merge ...De trimis coletul inapoi nu o fac multi (caci cheltuie alti bani),Esmeralda de asta nu mai poate.... Multi raman doar cu vorbele de genul "norocul va intra treptat in viata Duneavoastra".Sfatul meu ca si fosta clienta a asa zisei clarvazatoare Esmeralda,este sa trimiteti copii dupa e-mailurile acestei cucoane ,sau sa spuneti parerea ...Va plangeti ca Esmeralda continua inselatoriile dar nu faceti nimic.Cineva de aici afirma ca este posibil ca James sa fie contactat de clarvazatori.Credeti ca de ex.Esmeralda citeste aceste comentarii.Raspunsul este NU.Eu am trimis chiar astazi o copie dupa un e-mail de la Esmeralda,care contra unei sume destul de mari i-mi oferea talismanul bogatiei si alte cadouri speciale...Am decis sa spun NU escrocheriilor si nu am tacut-ca si alti clienti ai doamnei Esmeralda.Puneti-va capul la contributie dragilor....
Nadia
19.06.2011 22:18
79.115.91.161
Se pare ca aici doar cativa oameni gandesc cu adevarat,printre acestia numarandu-se si James.Azi am primit un mesaj de la Daryl van Horn,un tip ciudat de care pana acum habar nici nu aveam.De unde datele mele personale,habar nu am...insa nu asta e important acum ,ci ceea ce acest clarvazator de renume avea sa-mi comunice.Era sa ma inec cu cafeaua nu alta cand am citit mesajul...Peste doua saptamani urma sa castig la loto un sac de bani,datorita talismanului minune.Daca talismanul chiar functioneaza de ce nu il pastreaza domnul Daryl?Aveam sa aflu ,la finele mesajului ca talismanul era rezervat special pentru mine,cazul meu fiind prioritar...Pentru cateva sute de mii,aveam sa ma ingrop in bai,fiind cel mai fericit roman in aceasta vreme de criza....Fara a sta pe ganduri l-am contactat pe James,am trimis copia duma email si am zis ca am scapat de mesaju care ma facut sa rad copios.Voi ce mai asteptati?Cateva clipe si o copie a unui mesaj fie el Esmeralda sau Daryl ajunge la James...Poate ca tu vei primi in curand talismanul minune ,cine stie.
R.Otilia
19.06.2011 22:35
79.115.91.161
momentan sunt in strainatate cum iau legatura cu dumneavoastra
mioara widhalm
21.06.2011 15:27
77.118.163.40
De la o vreme doamna Esmeralda incearca sa ma convinga sa cumpar cutare si cutare talisman sau inel care ma va ajuta sa castig la loto,sa nu mai am probleme cu banii....La prima scrisoare am fost interesata de oferta si era sa raspund(dar nu am avut banii necesari;vreo 89,99 lei plus 20 lei taxe postale).La a doua scrisoare am inceput sa ma plictisesc,iar in legatura cu celelate le-am trimis lui James(bune ca le-am pastrat intr-un sertar).Se vor opri vreodata acesti escroci?NU.
Sandra
24.06.2011 12:48
79.115.89.111
Dupa oferte din partea doamnei Esmeralda si domnului Daryl,a urmat o oferta care facea referire la "cea mai recenta descoperire "privind niste pastile de slabit,care schimbasera deja viata a milioane de persoane.Personal nu am probleme cu greutatea...A fost amuzant sa citesc oferta,care pt. a fi mai speciala au adaugat un doctor de care nimeni habar nu are,sceme,tabele,garantie peste garantie,dovezi,marturii....Esmeralda o fi incercat pastilele minume???:)(ha-ha -ha)
S.Elena
24.06.2011 12:59
79.115.89.111
Draga mioara widhalm trimite un e-mail lui James si cu siguranta iti va raspunde.Eu asa am procedat.
Bernard
24.06.2011 13:01
79.115.89.111
Multumita doamnei Esmeralda problemele mele financiare au fost date uitarii.Pare incredibil,stiu,insa am castigat o suma importanta(cu multe zerouri)la un joc de noroc.La inceput am fost asemeni dumneavoastra-sceptica.Datorita talismanului doamnei Esmeralda si sfaturilor personale(numerele de aur si zilele de sansa),va asigur ca "am atras banii ca un magnet".Sunt foarte fericita,ma bucur viata,fara grija zilei de maine.Daca veti crede ceea ce am spus aici ramane sa decideti fiecare dintre dumneavoastra.Sper ca in curand ,asemeni mie,sa va transformati visele in realitate.
Simone
25.06.2011 01:13
79.115.91.152
Viata mea nu era decat o succesiune de zile negre.La ora 14:45 am primit un e-mail din partea doamnei Esmeralda,medium si clarvazatoare.In mesaj doamna Esmralda ma asigura si incuraja ca voi gasi repede rezolvarea problemelor care "va impiedica sa pasiti pe drumul succesului".Facturi cu sume mari,rate la banci,un serviciu prost platit...nimic bun.Am decis sa accept ajutorul aceste doamne.Ce aveam de pierdut?In plus daca nu eram multumita de produs din x motive,aveam dreptul si posibilitatea sa primesc banii inapoi.Dupa 25 zle ,timp in care am respectat intocmai indicatiile doamnei Esmeralda,am primit un telefon de la o ruda indepartata stabilita in strainatate,de care nu mai stiam nimic de ani buni.Tot in acea am castigat o suma importanta la un concurs.Coincidenta sau nu,nu stiu ce sa spun.Poate ca daca nu as fi raspuns la mesaj ,as fi fost si azi plina pana peste cap de probleme.Personal am rezolvat majoritatea problemelor ,inclusiv cele legate de bani,si viata sentimentala.
Aurica
25.06.2011 01:35
79.115.91.152
Ca si altii am primit de la Esmeralda,un mesaj prin care mi se oferea contra unei sume un talisman sacru,ce avea sa aduca revolvarea problemelor financiare odata pentru totdeauna.Mesajul era insotit de 3 date "fierbinti".Am jucat in cele 3 zile date de Esmeralda si am castigat doar la doua dintre acestea.De comandat si talismanul nu am facut-o.Acum regret ca nu am comandat un talisman,de vreme ce 2 date au fost exacte.
Stefan
25.06.2011 01:42
79.115.91.152
Daca nu as fi citit mesajele de aici,precum cele ale lui James probabil ca as fi dat curs escrocheriei primite de la Esmeralda.Fara sa stau pe ganduri am trimis mesajul integral de la aceasta doamna catre James.Si eu spun NU escrocheriilor
Elena-Vaslui
25.06.2011 14:43
79.115.89.172
Cu o doua saptamani am comandat celebrul inel Luxor crezand ca voi castiga la loto si ca voi descoperi dragostea cea mare.Dupa e am primit inelul am inceput sa fiu asaltat de scrosri de la Daryl si esmeralda,cu talismane si numere de aur,clarviziuni...nu am mai raspuns la nici una.Am decis doar sa pastrez inelul,macar ca o bijuterie minunata...
Ciprian
25.06.2011 18:19
79.115.88.243
buna doamna esmeralada as maria si asi dori sa vorbesc cu dumnavoasrta va las id meu am nevoie mare de dumneavoastra va rog ajuatitma va pup id mariamatei83
bense maria
28.06.2011 14:30
94.176.94.209
v-am trimis cele 7 dorinte si au trecut 7 zile dar nu am primit clarviziunea dv .de ce? mai este anuntat ca primim in 48 de ore raspunsul
vasile
12.07.2011 11:20
86.123.75.31
va rog sa imi da-ti si mie rasp la cele 7 dorinte le-am trimis de 7 zile si nu am primit nimic
vasile
12.07.2011 11:38
86.123.75.31
chiar daca considera ca e invicibila ,va avea o mare surpriza...cucoana stii problemele omului nu-ti bate joc...ca aghiuta te astapta ...cit crezi ca-ti merge...i-a daca esti tare blesteama-ma cu ce ai zis ca ma rezolvi...mai cucoana mai ai multe de trecut sa ajungi unde trebuie...de ce trebuie sa recurgi la asta...idioato...cistiga tu banii cum trebuie...
anonim
13.07.2011 22:22
109.96.43.203
mai femeie chiar asa de fraieri ne crezi de trimeti la fiecare aceeasi jalba...o sa va saturati de bani,o sa crede-ti ca ne-ati fraierit...fals surpriza...sa vezi ce3 conturi grase o sa ai pe viitor...o sa te bata pe umar ingerul pazitor sa te intrebe unde ti-a fost capul cind michiduta iti dadea tircoale...i-a da-ne exemplu de manastiri si biserici la care te-ai inchinat tare mult... uimeste-ne,ca asa sa-ti ajute dumnezeu
anonim
13.07.2011 22:43
109.96.43.203
VEDETI-VA DE TREABA NU ESTE ESMERALDA ACESTIA SUNT EXCROCII DIN TELEVIZIUNI .ASA ESTE SI POVESTEA CU PRODUSELE DE LA TELESCHOPING TOATE SUNT PRODUSE CHINEZESTI CU 100 DE PRETURI FACE RECLAMA LA PRODUSUL PTR VARICE LIVARIZ CARE ESTE SI SCUMP SI PROST .
MARIA ELENA
22.07.2011 14:08
109.96.210.163
IN PRIMUL RAND TIN SA-I MULTNMESC D-EI ESMERALDA PENTRU CA SI-A DEDICAT DIN TIMPU-I PRETIOS PENTRU A STUDIA PROBLEMA MEA!!DACA NU ESTE ADEVARAT CEEA CE SCRIE ACOLO,IN MATERIALUL TRIMIS,ESTE PROBLEMA DANSEI ...IN FATA LUI D-ZEU ,EU I-AM ACORDAT INCREDERE ACESTEI DOAMNE SI ,CA SI LA BISERICA ATUNCI CAND DAI UN ACATIST ,CREZI CA PREOTUL IL VA CITI.OARE PUTEM STI DACA NE MINTE SAU NU??VOI VEDEA ACEST LUCRU SI EU .CERT ESTE CA,IN CLIPA IN CARE DEMULT,I-AM CITIT UN ARTICOL,CHIPUL DANSEI M-A ATRAS INEXPLICABIL SI IMEDIAT I-AM SCRIS O SCRISOARE PE CARE INCA...NU I-AM TRIMIS-O.EU AM INCREDERE IN TOT CE A SPUS PENTRU CA MATERIALUL PE CARE MI L-A TRIMIS CONTINE AMANUNTE DESPRE MINE PE CARE EU NU I LE-AM DAT .DEOCAMDATA NU SUNT DE ACORD CU ANUMITE COMENTARII,PANA LA PROBA CONTRARIE...TOCMAI DE ACEEA ,II MAI MULTUMESC ODATA SI IMI EXPRIM DORINTA DE A MAI COMUNICA CU DUMNEAEI.
DOINA DIN PITESTI,PENTRU CA SUNT MAI MULTE PERSOANE CU ACEST NUME.....
29.07.2011 12:40
79.118.216.202
Bai fratilor eu stiu un singur lucru. Nu mi-a cerut nici un ban si daca se va ajunge acolo ca sa imi ceara nu am sa dau. Nu va obliga nimeni sa apelati la ajutorul ei. Cat despre adevarul din spatele acelor ritualuri si ajutorul pe care il ofera nu poate fi mai garantat decat oricare astfel de "om minune" cum ar fii un alt clarvazator sau chiar un preot.
Anonim
29.07.2011 15:00
79.113.68.186
nusint de acord
ion
31.07.2011 20:30
79.116.15.92
fraiero muisto sa te chis in freza proasta puli sa ti fie rusine
grigore vasile
02.08.2011 16:49
94.177.114.55
vrem sa credem orice .alti profita de greul fiecaruia si de disperarea lor.dar datele personale nu mai sant in siguranta de mult.
danacostinas
03.08.2011 11:06
213.233.90.77
ii o mincinoasa
andreea
05.08.2011 22:42
2.195.10.132
este ciudat pentru ca nu are de undea avea datele din senin
samira
08.08.2011 16:33
91.219.212.134
totul functioneaza daca stii sa pui in aplicare ,inelul luxor e ok il am de cativa ani imi place si l port non stop e din argint 100%
cami
10.08.2011 22:12
79.115.84.115
acum are cu cruculita numi este cu inel speram la o schibare in bine
annn
14.08.2011 15:37
188.241.122.179
ar trebui interzis site-ul ca oamenii sa nu mai gaseasca adresa de internet si sa cada in plasa acestei mizerabile.o intereseaza datele personale, adresa codul postal ca sa ce? se foloseste de ele?
marinela
25.08.2011 17:27
86.104.226.94
Se gasesc in tara cursuri pentru asemenea dezvoltare?
Roberta
25.08.2011 18:21
79.14.127.60
Foarte curios,pentru ce nu-mi accepta si anumite comentarii si bune?
Roberta
25.08.2011 18:27
79.14.127.60
aveti dreptate asa e cine pune botu
eva
05.09.2011 15:32
79.119.74.189
Si eu primesc de vreo 4 ani plicuri de la aceasta"esmeralda'',acum maai nou a intrat si in siteuri si ea si inca un alt clar vazator 'DARIL SI MAI NU STIU CUM " CARE ITI PROMITE MAREA CU SAREA SI LUNA DE PE CER ,tot la adresa lui esmeralda ,cu alti bani ,alta psaltire si alti fraieri.ma alatur dlui Florin ,din Sibiu si hai sa va rog sa da-ti cazul la politie .ca sa aflam daca politia e cu noi sau cu ei excrocii.Datele personale ale oamenilor se vand cu toptanul de pe lista de prieteni prin metoda ungerii,na si tie da-mi si mie .CE AR FI CA FISCUL SA SE SESIZEZE SI SA LE PERCEAPA TAXA ACESTOR EXCROCI SAU SA FIE JUDECATI SI INCHISI . CU STIMA ENACHE
enache constanta
05.09.2011 18:04
188.241.251.200
Doresc sa achizitionez talismanu LOTUS CU 7 CHAKRAS
va multumesc
Oancea Lenuta
06.09.2011 12:19
79.117.68.119
eu am vrut sa incerc dar mami nu ma lasa
mda.....
15.09.2011 20:18
178.138.34.207
este o mare escroaca nu inteleg de ce apelati la ea ca va vrea doar bani nicidecum sa va ajute.
tina
27.09.2011 11:40
82.137.15.120
sunt in aceias situatie de un an ma chinue femeia aceasta cu cele mai mari minciuni so bata Dmnezeu ca profita de oameni.
saftica
29.09.2011 09:35
94.176.102.163
Buna ziua,
am primit si eu aceste scisori in care erau ''indrugate''numai prostii de ex.''acum o duceti greu cu banii aveti numai probleme dar eu sunt aici pt.a va ajuta''cum ca as fi posesoarea unui mare castig si daca nu intru in jocul ei stupid sansa va trece pe langa mine...ce nerusinare....culmea ca o duceam f.bine cu banii si nu aveam probleme deloc.
munteanu maria
04.10.2011 14:54
86.124.51.187
eu sunt multumit de ea dar eu nu o mai gasesc si imi doresc sa o gasesc
rosca cristian ionut
20.10.2011 13:41
213.37.76.88
Raspuns la art de mai sus,
O modalitate de a afla datele de nastere unor persoane este suficient sa intri pe "Monitorul oficial" pentru infintari si desfintari de societati comerciale precum si vei gasi numeroase date personale reale pe care orcine poate sa le foloseasca in diferite moduri pentru a escroca.
Aici se dau data si locul nasteri, numele ,prenumele,cod.CNP.
Acesti escroci sunt mai destepti decit Karderi si stiu ce au de facut.
x-ilescu
20.10.2011 15:30
136.8.33.69
Datele personale se pot gasi si in monitoarele oficiale a persoanelor care cu ocazia infintarii/desfintari de societati sau cu ocazia pierderii a anumitor documente ,persoanele in cauza trebuie sa le declare obligatoriu.
In cazul nostru domnul Florin se gaseste intruna din numeroasele cazuri,(vezi contracte,acte notariale,conventii etc .etc.)
iordan
25.10.2011 12:28
136.8.33.68
Si mai doresc si CNP-ul. Nu ajunge ca stiu datele de nastere!
alana23
07.11.2011 15:34
79.116.72.55
Si daca nu ai avut nici o firma ? De unde CNP-ul? De la Politie, de la SRI(fosta Securitate), de la fisc? Doamne, in ce tara traim? Nu m-am inchipuit in 1989 ca se va ajunge cu orice pret ca cineva sa nu mai poata renunta la putere si sa faca atat de mult rau propriului popor!
Ar trebui ca oamenii sa se destepte si sa nu mai accepte o noua dictatura.Mi-e mila de toti cei care mai cred in "Sa traiti Bine!!!"
alana23
07.11.2011 15:41
79.116.72.55
Aveti dreaptate .Acelasi lucru i l-am scris si trimis acestei semnatare a prea frumosului mesaj ..ptr. cine o prinde ,dar credeti-ma ca sunt destule persoane credule .Totul e sa nu ..muscati ..si sa nu trimiteti nici un ban. Cu respect ..Maria
maria
22.11.2011 22:10
213.233.72.96
Imi tot scrie si mie , imi spune ca-mi va trimite gratis "Sfera magica a abundentei" , dar totusi trebuie sa platesc 79,99 lei taxe de traducere etc plus taxe postale. Pai ori e gratis ori platesc Datele personale se pot lua dupa internet.Adresa firmei Expres Birou SRL este tot pe internet, cu domeniul de activitate "Comert cu amanuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin internet" nu stiu daca ii poate face cineva rau ,pentru ca tu comanzi ea iti trimite niste bijuterii... sau ma rog ... "vise"...pentru naivi. Sunt foarte multi care cred in aceste minciuni si comanda .
Oprina Valentina
23.11.2011 10:36
92.80.31.135
si eu am primit de la esmeralda si am ramas putin socata ca de unde stie datele mele s zicea ca o s primesc in 21 de zile foarte multi bani incat o s pot s imi cumpar o vila si o sa pot trai toata viata fericita k o sa am destui bani.poate daca zicea ceva mai plauzibil o credeam dar din fericire nu am pus botul la prostiile ei si la fel sa nu o faceti nici voi....
alexandra
25.11.2011 03:00
79.113.87.212
Si eu am patit acelasi lucru.Ma intrebam ca si d-l Florin cum de are acces la datele personale ale noastre.Cu ce drept le foloseste fara acordul nostru?
Maria I.
25.11.2011 11:02
86.55.242.199
si eu sunt una patita cu minciunile ei.este o escroaca care nu stie ce sa mai faca sa ia bani de la bietii oameni.pe aceasta criza ne mai putem imbogati?aiurea.doar dumnezeu ne poate ajuta sa ne fie mai bine nu escrocii.
mara
26.11.2011 20:01
86.105.88.48
0212039890 nr tel de unde va vin plicurile cred ca acolo dati si de nenorocitii numiti esmeralda.si adresa este BUCURESTI ION MIHALACHE nr 313 B
unu
06.12.2011 10:21
82.137.13.178
Pe bune, chiar nu exista o lege care sa interzica asemenea actiuni impotriva oamenilor prea creduli sau prea dezamagiti de viata si care isi deschid sufletul in fata sarlatanilor de tot felul? Daryl, Esmeralda si cati altii nu sunt pe net/ Chiar nu-i deranjeaza nimeni macar cu o amenda? Pe ei si pe cei ce vand pastile contrafacute, ar trebui bagati la racoare ptr ca efectiv se joaca cu viata oamenilor! Pe matusa mea a pacalit-o unul din asta cu niste talismane, a dat o groaza de bani ptr ca era bolnava , dar s-a mai ales si cu o depresie cand nemernicul i-a spus ca e vina ei ca nu functioneaza ptr ca nua facut bine ritualul! Deci daca vreti bani apuvati-va de manele sau deinselat oamenii ca daca faceti facultate stati ca mine CASNICA si fara bani , asta ptr ca am avut curaj sa am in Romania un copil!Am renuntat la serviciu ca sa-l pot creste si sa nu-l dau pe mana la vreo "bona" ca de crese nici vorba sunt adevarate lagare! Asa ca grija mare nu dati si banii care-i mai aveti la sarlatani ca e plina tara de eiiar politia nu face nimic ptr ca nu exista legislatie imporiva hotilor intr-o tara condusa de hoti1
Ionela
10.12.2011 12:29
79.113.240.185
si eu mi-am dat seama ca este impostoare deoarece ami-a spus ca imi trimite gratuit un talisman dar cin am primit tichetul de la posta trebuia sa ii dau doamnei esmeralda in jur de aproape 60,pe tichet scria doar colet fara gramaj si fara pret dar cind am intrebat mi-au spus ca de fapt trebuie platit si nu l-am mai luat l-au trimis retur
alina
15.12.2011 12:43
86.104.48.84
nu imi ziceti va rog si mie cati bani ati dat pe talismanul de la esmeralda?
arlechino
18.12.2011 02:09
79.116.27.205
Fals nu e adevarat ! Daca le trimiti o scrisoare iti raspunde mie mi-a raspuns daca vrei sa vezi raspunsul trimite-mi un mail la office_radio42@yahoo.com
P.S. am trimis prin posta romana si am platit doar 4,90 pentru confirmare de primire si am si semnatura Esmeraldei !!!
Dan
19.12.2011 14:15
89.137.6.191
si eu am primit de la aceasta individa un mesaj in care ii spune ca anul acesta e al meu si multe alte bazaconi. pai ea cauta pe hi5, facebook si acolo gaseste datele noastre, nu fiti naivi, nu credeti in vorbele lor, nu dati importanta excroci astia stiu ca in ziua asta e ft greu si ei profita de lucrul asta.
alexandra
19.12.2011 20:18
85.186.136.26
viata m-a invatat un lucru;dak vrei ceva cu adevarat in viata,trebuie sa lupti pt acel ceva.......nu iti cade din cer o suma de bani pe nepusa masa....decat doar dak esti norocos ...si mai joci la loto din knd in knd......si nici atunci nu se stie....
mesme
10.01.2012 09:53
79.117.90.151
nu mai fiti rai.nu ea este de vina ci doar cei ce musca momeala.nu credeti?
ileana
30.01.2012 22:33
85.204.253.87
zis d-na esmeralda lasa ne drak k prostiile tale nu ne mai deranja si dute la munca nu la furat bani
aba
06.02.2012 18:17
91.202.90.113
TEAPA
LIBANEZU
19.02.2012 03:44
109.98.101.67
STATI MINTI AKASA K VINE LOZU DE 2 MIL ;APA GAZ ENEL TEL TOATE CATA 2MIL CAT ESTE 8 ACU PLATESTE DARIL SI ESMERALDA .EU MIAM LUATO MAI LUATO SI VOI.TAPA SECOLULUI STATI CUMINTI PE MINE MA FACUT DE 2 MIL ACU STAU CA BOERU SI MA LING PE C..E C NU MAI AM NICI FIARE SA VAND .VA PUP NU MAI VISATI. REVIN
LIBANEZU
19.02.2012 03:53
109.98.101.67
si eu cred ca e vrajeala
anonim
24.02.2012 08:29
188.25.65.235
Cred ca Esmeralda nici macar nu exista. Se folosesc de poza care sa para cat mai serioasa si o semnatura falsa.
Roxana
28.02.2012 15:39
85.121.22.146
O alta escrocherie a doamnei ESMERALDA: o asa zisa clepsidra magica DASYPADIUS!!
GRIGORE SABAU
01.03.2012 08:35
86.122.168.80
si eu am luat tepa de la esmeralda
anonim
10.04.2012 16:38
89.123.228.206
.....fara cuvinte.....
apostol elena
13.04.2012 12:14
188.26.207.106
si mama mea a primit unu si nu stiu de unde pana unde ne cunoaste trebuie sa aflam
izabela
03.05.2012 12:29
78.96.111.252
si mie imi trimite fel de fel de masaje dar niciodata nu trimit bani pt produsele oferite
mariana
04.07.2012 14:15
188.214.218.40
cel mai inteligent cedeaza primul...voi gresiti ca ii faceti jocul...chiar credeti ca este ceva gratis?
eboni
10.07.2012 19:37
86.126.178.119
cum sa fac sa nu mai primesc mesaje de la aceasta persoana
adria65
11.07.2012 12:59
2.38.80.19
Pentru toate persoanele sceptice sau nu in privinta domnului Daryl van Horn,va ofer aici id-ul de messenger personal al acestuia.Sper sa va fie de un real folos.Cu sinceritate .Popescu Magdalena daryl.vanhorn@yahoo.com
Popescu Magdalena
07.08.2012 20:50
79.115.89.3
tocmai am citit si eu mailul de la ea, vrea 10 euro prin sms....de unde d-zeu sa platesc factura de telefon cu 10 euro plus?!
alexa
10.08.2012 16:11
109.100.90.246
ESCROCII ASTIA AU TUPEU INIMAGINABIL.DACA GASESC FRAIERI II TAXEAZA DE LE MERG FULGII.NU AM CREZUT NICIODATA IN CASTIGURI VENITE DIN CER SI NICI IN CEI CARE PRETIND CA STIU VIITORUL.NIMENI PE LUMEA ASTA NU POATE PREVEDE VIITORUL(MA REFER AICI SI LA PREOTII ESCROCI CARE DESCHID CARTEA).AVETI GRIJA SI PASTRATI-VA PUTINUL PE CARE-L AVETI SI NU-L MAI DAT GRATIS ESCROCILOR!
RUDY
25.08.2012 16:57
79.107.132.22
adresele le ia de pe facebook probabil, eu am accesat un joc si de acolo - ”fa doamna Esmeralda” ma hartuieste aproape zilnic cu alt mesaj, de fiecare data folosind alta adresa de e-maill. Munceste fa doamna Esmeralda, poate cine stie, pica ceva la drum de seara! dar sa nu uiti un lucru, prea multa insistenta naste scarba, daca-ti imaginezi ca toata lumea alearga cu gura castaca ca mama, fa doamna Esmeralda, dupa bani, te inseli, asa ca, tot ai timp, mediteaza (fara carti si numere).
ghal
14.09.2012 16:30
37.43.3.59
SI EU AM PATIT LA FEL ,NU CRED OBOABA DIN BAZACONIILE SI MINCIUNILE PE CARE LE INDRUGA, VAI CELOR SLABI DE INGER,ACESTI ESCROCI,S-AU IMULTIT CA CIUPERCILE DUPA PLOAIE EU LE-AI PUNE O SAPA IN SPINARE SI LA MUNCA CIMPULUI CU EI.
anonim
01.10.2012 11:58
92.84.114.201
vreau sa ma ajutati cu referior la mail-urile pe care mi-leati trimis
covaci iuliu
22.10.2012 17:38
78.97.209.198
si mie mi-a trimis niste mesaje in care a etalat numere de loto pe care sa le joc urmat de zile castigatoare,am ignorato si acum sunt bombardat cu mesaje de la daryl van horn un alt escroc,cred ca sunt mana in mana amandoi,aveti grija nu le dati importanta ca rananeti fara bani.
lucian
21.11.2012 23:36
79.116.110.156
asa este,daca afla datele de nastere cauta in horoscopul chinezesc site inbarliga,te face varza,nusti ce mai e cutine.am pus si eu botu odata*.....asta e.
chitu teodor
28.11.2012 09:52
93.118.251.254
sant in aceeasi sit.a ajuns sa ma inerveze.o ignor si atat.
boerescu
10.12.2012 17:12
5.12.246.216
tot la fel si eu primesc mesaje de un an de zile dar nic pentru ca nu dispun de bani asa cumbine spunea Daniela sa ne spuna potul sa castigam si dupa o platim cu virf si indesat.
elena muntianu
22.01.2013 18:37
5.13.209.197
eu nu mai stiu ce sa cred
dany
19.02.2013 17:27
79.112.92.120
Intr-adevar si eu am primit zeci de mesaje si de la aceasta Esmeralda dar si de la un Daryl van Horn - probabil aceeasi persoana - care nu vor altceva dacat bani excrocati de la naivi. Din fericire pt mine nu le-a mers. Ii somez pe aceaste cale sa nu ma mai deranjeze cu naivitatite lor!
emp3ror
12.05.2013 12:09
79.116.205.201
si eu am primit plicuri de la aceasta doamna cu tot felu de monez chinezesti si talismane foarte scumpe leam refuzat nu stiu de ce prosteste lumea cu asemenea talismane si ultima oara am primit revista cu oferte pastile de slabit de la doamna esmeralda
anca
15.06.2013 10:15
93.165.118.56
unchiul meu primeste scrisori de la aceasta doamna prin care i se cer sume mari de bani! Cum facem sa o dam pe mâna justiției?
antoniu catalin
28.09.2013 14:01
109.103.85.255
Am o intrebare. Mi a furat din media de la titularizare a profesorilor calificati sau este o iluzie crezuta de mine? A doua intrebare o sa mai am vreodata bani, sau asta imi este sfarsitul, fara servici si in saracie.
Bordianu Gheorghe
30.09.2013 04:36
109.166.135.211
asa este si mie mi-a trimis scrisori de unde are adresa mea cine se ocupa de ei ca sint mai multi politia trebuie facut ceva
florentina
30.10.2013 10:15
5.14.162.79
sunt niste excroci care cistiga din inselatorie
Camelia
18.12.2013 15:51
213.233.104.22
doresc sa-mi spuneti si mie adresa dvs
rosca cristian - ionut
28.12.2013 17:43
83.41.237.164
pe mine ma ajutat foarte mult si gratis ma invatat cum sa ma rog la ingeri si ce sa le cer mia trimis o carte gratis doamna esmeralda sau gabor nu conteaza cum o cheama daca ajuta oameni eu sint elena si ii multumesc din suflet cu mult drag si respect elena
elena
24.01.2014 21:35
79.114.96.68
d.na esmaralda si d.l daril simple sarlatanii
viviana
14.04.2014 13:24
62.217.231.29
Vreti sa stiti de unde stie doamna Esmeralda atatea lucruri pe care nici prietenii vostrii nu le stiu ? eu o sa va zic . De la morti !
Catalin-LunaPlina
06.05.2014 14:54
86.124.0.81
buna
elena andreea
13.05.2014 05:50
79.118.32.204
eva gabor esmeralda nu obliga pe nimeni sa apeleze la serviicile lor decizia este a noastra si daca crezi cu adevarat cu siguranta vei reusi ,ele ne ajuta dar asta depinde si noi, multi dintre voi doriti sa deveniti milionari peste noapte si astazi bag un bilet si maine am si castigat asta nu o sa vedeti niciodata, in schimb daca crezi cu adevarat si ai rabdare esti pozitiv si totodata optimist si incerci astazi un bilet la loto maine o luna un an eu cred ca pana la urma cu mult optimism vine si norocul dar pentru asta este nevoie de rabdare asta este foarte important rabdare
elena andreea
13.05.2014 05:59
79.118.32.204
am vazut ca multi dintre voi aveti o mare dorinta ca eva gabor si esmeralda sa fie pe mana politiei nu va ganditi ca vi se poate intampla ceva din intamplare si chiar voi sa aveti probleme cu legea nu uitati ca ce doresti altuia sar putea sa vi se intample
elena andreea
13.05.2014 06:05
79.118.32.204
daca e atit de binevoitoare de ce nu iti trimite date fara banii pe care-i cere si sa spuna dupa ce cistigi banii promiși ca esti dator sa-i trimiti 100 lei pentru ca te-am ajutat
lilineh
24.06.2014 15:34
176.223.52.220
Eu ai dau ei numerele mele norocoase sa castige ea saraca la loto ca are mai multa nevoie ca noi macar traim dupa voia lui dumnezeu dar ea ne cere bani prin posta...
Etus isztoika
30.06.2014 02:45
46.214.187.66
Ma numesc Adam Aradits si de mai multi ani (mai precis din 27 septembirie 2000 ) pastrez o legatura puternica cu doamna Esmeralda si Domnul Daryl van Horn.Trebuie sa va precizes ca aceste nume internationale ale parapsihologiei aplicate nu au nici o legatura cu societatea Expres Birou (aceasta se foloseste abuziv de imaginea si numele acestora in cadrul ofertelor publicitare tiparite si/sau electronice).Poate ca sunteti sceptic/a in privinta celor relatate,insa va asigur ca totul e 100% real si usor de verificat.Daca doriti sa luati legatura cu Esmeralda si/sau Daryl,va astept cu un email la adam.aradits@yahoo.com.Imediat ce voi primi mesajul dvs.voi demara toate procedurile necesare pt.a transmite cererea in Franta.IMPORTANT:mesajul dvs.trebuie sa cuprinda urmatoarele date (nume,prenume,data nasterii,locul nasterii,judetul nasterii,ora nasterii*,adresa completa).Sunt permise doar trei intrebari.*daca nu o cunoasteti indicati ora 06.00 (considerata drept ora de referinta in astrologie.Va rog sa va asigurati ca adresa dvs.,precum si celelalte date sunt corecte.In cel mai scurt timp veti primi o scrioare confidentiala la intrebarile dvs.**Datele dvs.personale nu vor fi stocate sau distribuite catre alte persoane fizice/juridice/societati;ele vor fi folosite doar pentru a fi comunicate catre doamna Esmeralda si/sau domnul Daryl,dupa care vor fi distruse.
Adam Aradits
11.09.2014 19:03
79.115.89.192
De ce nu li se interzice acestor escroci sa practice aceasta inselatorie...politia de ce nu se autosesizeaza ??? Tocmai astazi am asistat la o drama familiala din cauza lor, unde o familie cu doi copii s-a destramat, din cauza lipsurilor financiare, provocate de acesti mizerabili care le vind vise si iluzii unor oameni naivi....
victor
18.09.2014 22:23
81.181.254.213
este foarte naspa
danyyy
28.12.2014 10:15
79.119.232.172
Din aceeasi categorie


Ciresica

Cetati Transilvane

Jidvei

SZB
Eurotrip EEA Grants
MUZEUL NATIONAL BRUKENTHAL NN
Biteco