logo
FITS
Primăria Avrig primeşte solicitări de finanţare pentru activităţi cultural - sportive. Termen limită: 22 mai 2019
Dan FRÂNCU
408 vizualizari
Primăria Avrig primeşte solicitări de finanţare pentru activităţi cultural - sportive. Termen limită: 22 mai 2019
Pentru a putea beneficia de finanţare nerambursabilă de la bugetul local al oraşului Avrig în scopul desfăşurării unor proiecte şi acţiuni cultural – sportive de interes public general, regional sau local, asociaţiile, fundaţiile, cluburile şi orice alte persoane juridice fără scop patrimonial, pot depune cereri, însoţite de proiecte, la registratura Primăriei oraşului Avrig.

Cei interesaţi, mai au la dispoziţie câteva zile pentru a depune solicitările (data limită de depunere este 22 mai, ora 16), evaluarea şi selecţia dosarelor urmând a se efectua ȋn data de 24 mai 2019, începând cu ora 13, de către comisia special înfiinţată cu acest scop. Solicitările vor fi dezbătute ȋn ordinea punctajului obţinut de către fiecare solicitant, ȋn limita bugetului alocat. Soluţionarea contestaţiilor se va face ȋn data de 28 mai 2019, ora 16.

“Unitatea administrativ - teritorială Avrig acordă finanţări nerambursabile de la bugetul local pentru proiecte şi acţiuni din domeniile cultural şi sportiv, ȋn conformitate cu prevederile art. 16, alin. (1) şi art. 20, alin. (2) din Legea nr. 350/2005. Reglementări legale : Legea nr. 350/2005, actualizată, privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, Ordonanţa de Guvern nr. 51/1998 privind ȋmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor şi proiectelor culturale, Hotărârea Consiliului Local nr. 176/29.11.2017 privind aprobarea Regulamentului privind regimul finanţărilor nerambursabile alocate de la bugetul local al oraşului Avrig pentru activiţăti nonprofit de interes local, actualizată.

Având ȋn vedere faptul că bugetul local pe anul 2019 şi programul anual al finanţărilor nerambursabile au fost aprobate cu întârziere, în data de 18.04.2019, neaplicarea accelerării procedurii de selecţie a ofertelor ar ȋmpiedica implementarea  proiectelor ȋn timp util.

Alocaţia financiară directă din fonduri publice se acordă în vederea desfăşurării de către persoanele juridice fără scop patrimonial a unor activităţi nonprofit, care să contribuie la realizarea unor acţiuni sau programe de interes public general, regional sau local.

Bugetul alocat programului este publicat ȋn programul anual de finanţare fonduri nerambursabile. Finanţarea asigurată de Consiliul Local va fi maxim 90% din bugetul total al proiectului. Suma totală alocată este de 83.000 lei, pentru activităţi culturale”, se menţionează într-un comunicat postat pe pagina de internet a Primăriei Avrig.

Cei ce doresc informaţii suplimentare despre procedura de selecţie şi documentele necesare pentru înscriere, pot accesa site-ul autorităţii finanţatoare, www.primaria-avrig.ro, secţiunea «Informaţii de interes public».





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

turboclima

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
Covoare
Licitatie publica

accentmedia