Premieră pe piaţa muncii
Pentru prima dată, în luna ianuarie a.c., a fost demarată o acţiune de analiză comparativă şi punere în comun a bazelor de date existente la nivelul celor două instituţii sibiene.
"Scopul final al acestui gen de colaborare interinstituţională, care pe viitor va implica şi celelalte instituţii publice din judeţul nostru (în special cele aflate în cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale) constă în creşterea operativităţii şi corectitudinii prelucrării de date precum şi a păstrării unei evidenţe unice, clare şi precise" - a declarat Ioan Hămbăşan, director coordonator al AJOFM Sibiu.
Din punctul de vedere al rezultatelor analizei efectuate de AJOFM Sibiu asupra datelor preliminare comunicate săptămâna trecută de ITM Sibiu, din totalul celor 15.544 şomeri (indemnizaţi şi neindemnizaţi) înregistraţi la 21 ianuarie 2010, care au fost verificaţi conform bazei de date a ITM Sibiu, un număr de 720 figurau cu contractele de muncă încetate în baza unor articole din Codul Muncii. Aceste articole nu le dădeau dreptul la indemnizaţie de şomaj. Practic, dintre cele 720 dosare, 680 erau de fapt corecte, restul de 40 urmând a fi analizate de către AJOFM Sibiu, şi, eventual, constituite debite.
Dintre cei 689 şomeri ce apăreau în baza de date a ITM cu contracte de muncă active, un număr de 234 au fost arhivaţi, 371 necesită reanalizare din partea ITM, iar 84 dintre cazuri vor fi analizate şi, eventual, constituite debite de către AJOFM Sibiu.
"Întrucât a fost necesară o verificare detaliată a fiecărui dosar, am preferat să finalizăm analiza, urmând ca în perioada următoare să prezentăm toate concluziile" - a precizat Ioan Hămbăşan.
La rândul său, directorul ITM Sibiu, Francisc S. Török, a declarat: "Sunt cinci instituţii - Direcţia Finanţelor Publice, Casa Judeţeană de Pensii, Casa Judeţeană de Asigurări Sociale şi Sănătate, ITM, AJOFM - cu care angajatorii sibieni vin obligatoriu în contact în fiecare lună. Nu s-a făcut niciun efort pentru unificarea bazelor de date de care dispun aceste instituţii. Din 2006 încoace am făcut o propunere în aceste sens la fiecare ministru al Muncii. Consider că această conlucrare instituţională este foarte importantă. Ea poate contribui la evitarea indisciplinei care se manifestă în prezent la angajator, la angajat, dar şi din punct de vedere legislativ"..
Adauga un comentariu la acest articol
In loc sa depunem noi angajatorii o singura declaratie si fiecare institutie minister... si alti sfinti sa poata sa vizualizeze datele .... mai bine ne plimbam si tinem in carca o gramada de functionari care muta niste hartii dintr–o parte in alta si la o adica nu pot da un raspuns pentru ca trebuie sa se verifice cu ceilalti....:)) superb ..























