Poliţia Comunitară, acuzată de violenţe
Simu Romulus Ovidiu şi Papuc Raul sunt cei doi care s-au prezentat ieri la redacţia noastră plini de vânătăi. "Am fost bătuţi de poliţiştii comunitari", şi-au început tinerii declaraţia. "În jurul orei 22.30, în faţă la Forum, domnul primar Johannis era la maşină, pleca. L-am oprit să îl felicităm şi el ne-a invitat să intrăm în Forum şi să bem ceva în cinstea lui", susţine Simu. Băieţii spun că au urmat îndemnul edilului-şef şi s-au servit. "Era multă lume. Noi am intrat şi ne-am pus un pahar de vin roşu. Am stat deoparte, nu am vrut să îi deranjăm. Apoi mi-am făcut o cafea să sting vinul şi mi-am mai pus un pahar de vin alb, că ăla era mai bun", continuă Simu. "Dintr-o dată au apărut doi poliţişti care ne-au luat pe sus. A văzut toată lumea. Era şi Martin Bottesch acolo", susţine Papuc Raul. Tinerii susţin că nu li s-a dat nici o explicaţie privind motivul pentru care forţele de ordine au intervenit, ci au fost duşi direct la sediul Primăriei. "Aici au mai venit şase poliţişti. Ne-au cerut buletinele. Eu nu l-am avut pe la meu, le-am arătat o legitimaţie cu poză, iar Raul le-a dat buletinul. I-am întrebat care e motivul pentru care ne-au adus acolo şi au început să ne bată. Nu am ripostat. Erau mulţi şi nu avea rost", a povestit Simu. Într-un final, cei doi susţin că au fost lăsaţi să plece fără măcar să li se dea o amendă. "Dacă am făcut ceva, să îmi dea amendă, nu să mă bată", a spus Papuc.
Ieşiţi pe poarta Primăriei, tinerii au mers direct la Poliţie, unde au depus plângerea înregistrată cu numărul 81334. "A fost chiar înainte de miezul nopţii că m-am uitat la ceas. La 11.59 am plecat de la Poliţie. Ne-au zis că ne înregistrează plângerea, dar să ne vedem de ale noastre, că trece şi asta", a povestit Papuc.
Reprezentanţii Primăriei au însă altă poveste. "Poliţia Comunitară a preluat duminică seara doi tineri din faţa forumului. Cei doi l-au abordat pe domnul primar la ieşirea din sediul FDGR şi au avut un comportament necorespunzător şi un limbaj inadecvat. Agenţii au intervenit şi i-au legitimat pe cei doi", explică Mirela Gligore, şefa Biroului de Presă din Primăria Sibiu. "Pentru că băieţii susţineau că fac parte din staff-ul teatrului, agenţii i-au dus la Primărie, unde a fost chemat apoi domnul Ţicu (n.r. director tehnic FITS 2008) din cadrul festivalului de teatru. El i-a recunoscut pe cei doi aflaţi în stare de ebrietate, astfel că agenţii au decis să nu îi amendeze", ne-a mai spus Gligore. Cât despre violenţe, reprezentanţii Primăriei susţin că acestea nu au fost provocate de agenţii Poliţiei Comunitare. "Tinerii au părăsit sediul Primăriei fără a prezenta vreo urmă de violenţă. Unul dintre ei a declarat agenţilor că suferă de un abces dentar", mai explică reprezentanta PMS.
Cei doi băieţi nu au reuşit să obţină un certificat medico-legal care să ateste dacă au fost bătuţi sau vânătăile de pe faţă sunt cauzate de afecţiunea dentară. "Am fost de dimineaţă la ora 11 la spital să obţinem un certificat medico-legal, dar ne-au zis să venim mâine", ne-a spus Simu. Cei doi intenţionează să dea în judecată Poliţia Comunitară şi cer daune pentru violenţele la care ei pretind că au fost supuşi.
Ps: De mult o cautai cu lumanarea...acum poate te potolesti.
vrei sa–i arat la maica–ta pe unde umbli tu noaptea?
ia revino–ti copile...si du–te te cauta...stii si tu k ai nevoie
Vezi baiatule, ca poate vei zbura din orasul asta, poponar si retard ce esti. Manancati painea de la Real cu salariul ala de maturator si nu mai intra pe site–uri, ca locul tau nu e aici, e la numarul 3 baiete.
.sibiul.ro/forum/viewtopic.php?t=2623&postdays=0&postorder=asc&start=0
Adaugati www in fata punctului de la link
am o stima pt tine si pt articolul tau dar in acelasi timp am o intrebare, studiezi oare stadiul in care se afla cel care vine la tine cu un reportaj? :) Cred k Adrian Papuc este o personalitate a Sibiului si majoritatea voluntarilor ii cunosc suferintele si inclinatile anormale :) , este intradevar un articol spumos si interesant pt o persoana care nu stie ce poate nascocii o minte bolnava in disperare de atentie ,de la tamtamuri create in cadrul pregatirilor diferitelor festivitati de anul trecut pana la circul creat in fata FDGR recent .
P.S. Nu sunt membru FDGR dar recunosc k ii simpatizez k multi alti cetateni ai acestui burg .
–lau felicitat pe primar
–au intrat inauntru si s–au servit cu deale gurii
–au fost dusi la primarie
–au fost batuti
–au fugit la politie
–au depus plangerea...
Cum s–ar zice "Traieste fiecare clipa la maxim"
In curand va veni ziua in care vei plati, cu tot cu colegii tai, care mint alaturi de tine.
Acum, stim cu totii MINCIUNA este mai presus de tot in Politia Comunitara.
























