Orice pentru împodobit

Am mai scris despre podoabele şi acesorii, nu? Da. Am mai spus că vremea folosirii materialelor preţioase în realizarea acestorta a cam apus. Odată, e scump. A doua oară, meşterii care să-l prelucreze au dispărut şi ei. La fel cum au dispărut şi cei care să le aprecieze munca.
Nu vorbim aici de lănţoaiele de (h)aur de la gâturile unora ori de ghiulurile multicolorate şi mega-babane de pe degetele aceloraşi. Îi puteţi admira pe canalele TV ale familiei Prigoană, deasupra benzilor multicolorate (ca ghiulurile de care am pomenit) pe care scrie dedicaţiile fără număr. Ele au altă destinaţie decât înfrumuseţarea purtătorului ori sublinierea eleganţei sale. Aceea de a arăta fraierilor cât de “bazat” e omul în societatea lui.
Aici vom vorbi despre “şi altele”. Ornamente şi podoabe din materiale pe care cu greu le-ai putea asocia acestei destinaţii. Avem aici un om care face aşa ceva din piese de ceas mecanic. În definitiv, un ceas din acela, cu arcuri, rotiţe, şurubele şi rubine (cine îşi mai aminteşte că valoarea unui ceas se măsura şi în rubine?) este o bijuterie prin felul în care e făcut. Deci, cu puţină fantezie, îi poţi “deturna” destinaţia utilitară într-una vestimentară. Dă bine, e inedit. Plus că se încadrează în moda “Remat” a secolului al XXI-lea, cu folosirea materialelor recuperabile. Recent am văzut o expoziţie în care, printre altele, se aflau şi bijuterii (mă, rog, un fel a spune “bijuterii”) “hand-made” - că “artizanale” nu se mai foloseşte, sună prea româneşte şi e jenant – făcute din sârmă de bobinaj (din cupru) şi cabluri cu izolaţie colorată. La mare, vedem tot felul de coliere şi cutiuţe din scoici şi melcişori. Deci, se poate.
În fine, omul poate să facă ce vrea din ce vrea. Numai să iasă frumos (sau măcar interesant) şi, dacă se poate, în pas cu moda, care o fi ea: metal, punk cu deviatele lui, hippy, neolitic, ori altele. Şi, nu-i aşa, să găsească oameni care să aprecieze produsul, să-l cumpere şi să-l folosească.
Acum, nu ştiu cât e hobby, câtă găselniţă şi câtă artă în aşa ceva. Dar, dacă e ceva nou, merge.  
Oricum, am o admiraţie deosebită faţă de toţi cei care au şi alte preocupări decât umplerea burdihanului, cultul întorsului casei pe dos, al gospodăritului cu orice preţ, ori al maşinii personale. E altceva. Că de oameni care fac doar “ceva” e plină ţara. Ca şi de cei care nu fac nimic.   .