Tribuna
Astra film
ODIHNĂ ŞI RELAXARE LA „MOARA VECHE„ DIN HOSMAN
I. BÂRSAN
1049 vizualizari
ODIHNĂ ŞI RELAXARE LA „MOARA VECHE„ DIN HOSMAN

A devenit un lucru obişnuit, ca din când în când la „Moara veche” din Hosman să se organizeze evenimente pentru cei dornici să petreacă un week-end  plăcut, să beneficieze de câteva ore de relaxare cu familia şi cu copiii.

Cei care au participat  la „Ziua Morii”, au fost întâmpinaţi de Gabi Cotaru şi Luiza Boldijar cu sucuri naturale şi o gamă largă de produse de patiserie, inclusiv o pâine excelentă, coaptă pe vatră în cuptor cu lemne.

În grădină a fost organizat târgul de produse tradiţionale „Din Hârtibaciu, cu drag” la care au participat meşteri de pe Valea Hârtibaciului şi nu numai.

Cei dornici să-şi procure  asemenea obiecte au găsit aici costume populare, articole din pâslă, miere şi prăjituri, obiecte de ceramică şi corfe confecţionate de Subţirel Nicolae din Fofeldea şi vândute de soţia acestuia.

Meşterii din Fofeldea nu vând corfe şi corfiţe doar pe Valea Hârtibaciului, ci şi în capitala Austriei, în Viena de unde primesc foarte multe comenzi.

În timp ce la masa doamnei Gerta din Metiş, doi tineri învăţau cum se face pâsla şi din aceasta o trăistuţă, la masa Cercetaşilor din Nocrich, copiii învăţau meşteşugul picturii pe obiecte de ceramică.

În spatele grădinii,  tineri actori de la teatrul BIS au realizat un minispectacol pentru copii şi nu numai, la care cei mici şi-au adus aportul lor de entuziasm.

O trupă de jongleri din Sibiu şi-au pus arsenalul la dispoziţia celor dornici să-şi etaleze abilităţile  şi împreună s-au amuzat încercând diverse numere.

Partea muzicală a evenimentului din grădina morii a fost susţinută de trupa Gyspy Jazz, trei tineri talentaţi, care au fost apreciaţi cu aplauze pentru frumoasa lor prestaţie.

Ca de fiecare dată, participanţii la evenimentele de la Moara Veche din Hosman, au petrecut câteva ore într-o atmosferă plăcută, relaxantă, atmosferă ce reîncarcă bateriile după o săptămână de muncă.






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

Profesional PN

acedo

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia