Model de bunătate şi blândeţe

Născut în 1915 în Bucureşti, rămâne de mic orfan, tatăl moare în primul război mondial, iar mama din cauza bolii. Este luat şi crescut de bunicii din partea mamei, care locuiau în satul Ţapu, jud. Sibiu, între Mediaş şi Blaj, pe Valea Târnavei Mari. Şcoala primară în Ţapu, Liceul "Sf. Vasile" şi Academia Teologică Unită din Blaj, iar licenţa şi doctoratul le-a obţinut la Roma. Primeşte ajutor din partea unui unchi canonic la Blaj, Moldovan Ioan, precum şi din partea Bisericii Unite, fiind orfan şi cu rezultate bune la învăţătură. Activitate: profesor la Liceul comercial din Blaj, unde a predat religia; profesor de limba latină şi italiană la Liceul "Sf. Vasile" tot din Blaj, unde a fost apreciat. În anul 1950 revine în Biserica Ortodoxă funcţionând la început ca preot misionar, după care trece ca asistent, lector, conferenţiar şi profesor titular la Institutul Teologic Universitar din Sibiu. Aici a predat limba latină, franceza, Istoria Artei Creştine şi Liturgica începând cu anul 1968, unde s-a titularizat. S-a pensionat în anul 1983. Eruditul dascăl a venit între oameni parcă să iubească o lume întreagă, neuitând o clipă ceasurile copilăriei sale. Creşte într-o casă cu multe lipsuri materiale, însă într-o atmosferă caldă, pe braţele şi genunchii unor fiinţe divine, ai bunicilor, cărora nu li s-a oprit durerea din suflet şi lacrima de pe obraz, prin plecarea neaşteptată şi prea devreme a celor ce au fost sprijinul şi lumina acestei tinere vieţi. Trecut prin înalte şcoli, acest bărbat, de statură mijlocie, cu frumoase trăsături ale feţei, cu ochii ce reflectau bunătate, cu resurse intelectuale, s-a impus strălucit ca profesor, dascăl cu alese calităţi pedagogice, cursuri interesante, plăcute, atractive, magistru competent, pregătit, harnic, neobosit, cadru didactic, interes pentru a cunoaşte şi a învăţa pe alţii, a oferit tot ce poate da un om care-şi iubeşte profesia, chemarea. Valoarea sa profesională, înalta sa ştiinţă de carte îl impune repede, explicând cu toată claritatea, sugestiv, cele mai complexe probleme pornind din buna sa fiinţă, mereu un zâmbet sărbătoresc, lumina şi gândul unei personalităţi de seamă cu multă căldură sufletească.
Harnic şi priceput scriitor bisericesc
Providenţa l-a înzestrat cu simţul frumuseţii scriitoriceşti şi cu darul scrierii, acestea fiind mână-n mână, dăruind hrană duhovnicească creştinilor ortodocşi, studenţilor şi preoţilor. Spirit viu, mereu tânăr, cultură aleasă, trainică, luptând cu condeiul şi cuvântul, scrisul său înalţă, ţâşnind din adâncuri de suflet, fiecare cuvânt pare bătut cu dalta într-o lespede de piatră, fixându-se pentru veşnicie, gândurile sale sunt viaţă revărsate din viaţă, sunt ca o pădure viguroasă de simţiri creştineşti puse pe hârtie, clădind suflete, izvor nesecat de învăţături care apropie de Dumnezeu. A scris lucrări cu caracter liturgic, pastoral şi dogmatic, făcând multe traduceri din Sfinţii părinţi apuseni, cunoscând şi stăpânind bine latina, aşa traduce din Sfântul Grigore - Dialogul şi "Fericitul Augustin".
Părintele a primit de la Dumnezeu şi darul oratoriei. Întreaga sa fiinţă a fost mistuită de frumuseţea Fiului lui Dumnezeu, de iubirea Sa, însă patimile şi jertfa de pe cruce l-au zguduit atât de mult, încât multe lacrimi îi curgeau pe obraz, studenţii văzându-l şi ascultându-l se emoţionau până la transfigurare spirituală, predicile sale şi meditaţiile erau născute, nu făcute.
Părintele a fost mai presus de toate un memorabil preot
Viaţa sa întreagă a fost o luptă şi o jertfă pentru credinţa în Hristos. Părintele Alexandru încă din tinereţe s-a dovedit a fi un om bun, milos, cu puternică credinţă în Dumnezeu, meditativ, blând, deschis, prietenos, sociabil, binevoitor, frumuseţe interioară naturală, om care a meritat dragostea semenilor, preţuirea şi respectul acestora.
Am fost cuceriţi de vorba sa blândă, înduioşătoare, mişcarea uşoară a mâinilor, mersul său domol şi parcă gânditor, nesupărând pe cineva nici cu privirea ochilor, răbdător, milostiv cu cei sărmani, apropiatul bolnavilor, neuitând de niciunul din satul copilăriei sale sau împrejurimile acestuia, pe toţi ajutându-i cu ce i-a stat în putinţă, mare suflet a avut acest om, crea în jurul său o însănătoşire morală.
Puritatea sufletească a fost mare, a dat dovadă de multă căldură şi iubire părintească, care se simte când inimile bat la unison, n-a fost stăpânit de patimă sau vrajbă, om de-o nedezminţită omenie şi integritate morală, demn, discret, modestie rară, suflet curat, gingaş, balsam pentru inimă, calm divin, inundându-ne fiinţa, devenind mai buni şi mult mai apropiaţi unii de alţii.
În aceste momente ne exprimăm toată admiraţia şi recunoştinţa unei făpturi alese prin care am înţeles şi am gustat bunătatea lui Dumnezeu, preot cu inimă fierbinte, aproape de Creator, apostolul prezentului, fiu iubit al neamului, cu onoare în rândul dascălilor de teologie ortodoxă, ştiind să lase un om pe măsură la catedra de Liturgică.
Fostul nostru dascăl este viu, umblă printre noi, fiecăruia îi mângâie fruntea ca odinioară, retrăim tinereţea cu toată frumuseţea şi farmecul ei, ochii ne sunt plini de lacrimi, ascultându-i blândul glas, evocând atâtea amintiri răscolitoare, imagini vechi, tăceri de ani de zile, toate sunt trăite una câte una, atenţi să nu scape nimic din tot ce-a fost frumos, fascinant, fluturând ideile ce ne inundă sufletul, trăim frumos, îngereşte, în pragul primăverii noastre vieţi, avem bucurii şi fericire fără sfârşit.
Suntem împreună întotdeauna, părintele trăieşte şi va trăi ca un simbol al dragostei şi al blândeţii în vecii vecilor.
Mediaş, martie 2010
Preot Ioan RAMF,
fost student 1968-1972
.