Tribuna
Micii arhitecţi au cercetat patrimoniul cultural, la Mălâncrav
Liuba STARII
396 vizualizari
Micii arhitecţi au cercetat patrimoniul cultural, la Mălâncrav
Satul Mălâncrav din judeţul Sibiu a găzduit în perioada 26-30 august, tabăra de vară pentru copii "Micul arhitect”. Evenimentul a fost organizat de fundaţia "Mihai Eminescu Trust”.

La tabăra de vară cu tematică arhitecturală „Micul arhitect” au participat 25 de copii din patru sate transilvănene, precum Alma Vii (comuna Moşna, judeţul Sibiu), Archita (comuna Vânători, judeţul Mureş), Mălâncrav (comuna Laslea, judeţul Sibiu) şi Viscri (comuna Buneşti, judeţul Braşov). Evenimentul face parte din proiectul cultural „Micul arhitect – program de educaţie nonformală în domeniul arhitecturii”, finanţat de “Ordinul Arhitecţilor din România”. Scopul proiectului este de a proteja şi de a pune în valoare în mod sustenabil patrimoniul cultural local din mediul rural al Transilvaniei. Proiectul urmăreşte creşterea gradului de implicare în protejarea patrimoniului cultural local şi consolidarea simţului de apartenenţă şi responsabilitate faţă de acesta. În urma desfăşurării a 16 ateliere practice şi creative în cele patru sate implicate în proiect, cei mai activi 25 dintre copii au fost selectaţi să participe la tabăra de vară. Potrivit organizatorilor, aceasta a pus accentul pe transmiterea de informaţii despre arhitectura specifică satelor din care provin copiii, dar şi pe iniţierea în meşteşuguri tradiţionale conexe, precum cărămidărie sau împletitul de nuiele. Copiii au participat şi la ateliere practice de ţesătorie şi de gastronomie locală, două elemente ale patrimoniului imaterial, dar şi la un atelier de altoit, iniţiative menite să încurajeze menţinerea peisajului cultural. Pe parcursul a cinci zile, copiii au lucrat individual şi împreună, încercând să descopere şi să cerceteze patrimoniul cultural dintr-o perspectivă diferită, sub îndrumarea arhitectului Noémi Simó, membră a “Ordinului Arhitecţilor” din România.

 

“Din materiale reciclate, copiii au realizat o machetă a satului lor ideal de peste 50 de ani, iar în ultima zi au prezentat-o invitaţilor sosiţi special pentru încheierea taberei. Macheta construită de micuţi seamănă mult cu satele tradiţionale de astăzi din Transilvania, singura noutate fiind casele care beneficiază de multe panouri solare şi prezenţa turbinelor eoliene. Situat între dealuri, satul e plin de verdeaţă şi flori, iar biserica fortificată rămâne în centrul atenţiei. Copiii din patru sate diferite au reuşit într-un timp foarte scurt să se împrietenească, să formeze o echipă adevărată şi să lucreze de minune împreună”, spune Liza Bunescu, unul dintre organizatori.

 

Programul taberei a cuprins seri tematice şi alte activităţi recreative menite să-i destindă pe participanţi, şi anume seara de film, seara de karaoke, mult-aşteptatul foc de tabără, drumeţii prin sat, jocuri şi concursuri distractive organizate de cei patru voluntari implicaţi în acest proiect. Doi foşti participanţi în alte tabere ale fundaţiei “Mihai Eminescu Trust”, Maria (15 ani) şi Sorin (16 ani), au revenit anul acesta în calitate de coordonatori locali de tineret. Prin intermediul proiectului cultural „Micul arhitect” s-a creat şi se va consolida un nucleu de copii şi tineri care, prin intermediul atelierelor şi al taberei, vor fi sensibilizaţi asupra importanţei protejării patrimoniului cultural şi păstrării arhitecturii locale. Întregul proiect beneficiază de o finanţare nerambursabilă în valoare de 59.374 lei din partea “Ordinului Arhitecţilor din România” şi de o contribuţie proprie a fundaţiei “Mihai Eminescu Trust” de 9.665 lei.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

Thyssenkrupp System Engineering GmbH

casino

CibinFEST

Lansare proiect Cod SMIS 126210

Profesional PN

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia