de
04 martie 2010 22:26
293 vizualizari
A-
A+
Recent, la Leoben, Austria a fost organizată întâlnirea generală a partenerilor proiectului OP ACT-„Modalităţi de acţiune privind îmbunătăţirea poziţiei strategice a oraşelor mici şi mijlocii”, în cadrul căruia Primăria Municipiului Mediaş este unul dintre parteneri. Această întâlnire a reprezentat punctul de pornire în formarea reţelei de colaborare inter-europeană care doreşte să elaboreze măsuri strategice de dezvoltare a oraşelor mici şi mijlocii şi de contracarare a efectelor crizei economice unde s-a făcut o prezentare generală a Mediaşului cu potenţialul său, dar şi cu problemele sale, cât şi o prezentare specifică legată de situaţia economică locală. „Unul dintre punctele importante ale întâlnirii l-a reprezentat şi programarea vizitelor în teritoriu ale expertului URBACT II, pentru organizarea cărora s-au desemnat sarcinile fiecărui partener. Vizita acestuia în oraşul nostru este programată în perioada 15-16 martie 2010, dată până la care avem misiunea de a forma un grup local de suport din rândul persoanelor implicate activ în ceea ce înseamnă viaţa economică medieşeană. Astfel, au fost trimise scrisori de informare prin care aceştia sunt invitaţi să facă parte din acest viitor grup decizional”, au explicat reprezentanţii Primăriei Mediaş.
Proiectul OP ACT, „Modalităţi de acţiune privind îmbunătăţirea poziţiei strategice a oraşelor mici şi mijlocii” îşi propune ca obiectiv general, definirea de programe de lucru şi strategii pentru o reţea de colaborare specifică oraşelor de dimensiuni medii, care în urma acestor strategii pro active pot creşte nivelul calitativ al situaţiei economice locale avand drept aplicant principal oraşul Leoben din Austria. Valoarea totală a proiectului este de 74.120 euro din care s-au obţinut 47.309 Euro de la Uniunea Europeană. Contribuţia Mediaşului, la fel cu a fiecăruia dintre parteneri (exceptând partenerul principal) este de 9.150 de euro care vor fi cheltuiţi pentru organizarea implementării proiectului. Alături de Mediaş, în acest proiect sunt implicate oraşe din Austria, Spania, Norvegia şi Italia..