logo
Mediașul își modernizează transportul public de călători cu 10 milioane de euro
Vasile ANTIPA
493 vizualizari
Mediașul își modernizează transportul public de călători cu 10 milioane de euro

Proiect european extrem de important câștigat de municipiul Mediaș. Nu mai puțin de 10 milioane de euro a câștigat Mediașul pentru un proiect care se referă la care vizează modernizarea transportului public de călători.

În cadrul proiectului se vor derula mai multe lucrări care se referă atât la modernizarea mijloacelor de transport cât și la prelungirea rețelelor de troleibuze. Astfel, vor fi achiziționate 3 troleibuze noi, vor fi modernizați aproape 19 kilometri de cale simplă pe lungimea rețelei de contact existentă i va fi extinsă cu 14,3 kilometri rețeaua de contact pe strada Stadionului, strada Avram Iancu și strada Moșnei până la Heleșteul de la ieșirea spre Moșna.

Proiectul mai prevede realizarea unui sistem de ticketing, modernizarea sistemului de management al traficului prin semaforizare inteligentă pe traseul mijloacelor de transport în comun și reabilitarea a 4 poduri. Este vorba despre pasajul peste calea ferată din Piața Andrei Șaguna, podul peste pârâul Ighiș, podul peste pârâul Moșnei și podu de pe strada Aurel Vlaicu.

Proiectul, finanțat în cadrul Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3 privind reducerea emisiilor de carbon în zonele urbane se numește "Modernizarea, reabilitarea și extinderea traseelor de transport public electric din municipiul Mediaș" și urmează să fie implementat în următoarele 80 de luni.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

salonul auto

turboclima

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
Covoare
Licitatie publica

accentmedia