Martin Bottesch, între CJ, criza mondială, şi anul politic 2009
În şedinţa de joi a Consiliului Judeţean, preşedintele instituţiei, Martin Bottesch, îşi va prezenta raportul de activitate pentru anul 2009. Preşedintele Consiliului Judeţan a plecat de la premisa "Anul 2009 - an electoral, an de criză" şi a trecut în revistă întreaga activitate a instituţiei pe care o conduce. Pe lângă stadiul investiţiilor pe care CJ le derulează, între care drumurile Sibiu - Agnita, Jina - Şugag, Răşinari - Poplaca - Orlat şi Sadu - Sădurel, noua sală de conferinţă a CJ şi investiţiile în infrastructura de apă şi canal, Martin Bottesch consideră că anul 2009 şi activitatea CJ au fost marcate de criza economică resimţită şi în judeţul Sibiu. "După mai mulţi ani de creştere economică, la început de 2009 am propus, pentru prima dată, în proiecţia bugetară anuală o creştere zero a intrărilor din impozitul pe venit. După ce, în primele luni ale anului, sumele intrate în contul CJ din acest impozit au fost superioare celor din lunile corespunzătoare ale anului precedent, aceste sume au scăzut simţitor în lunile iunie-iulie, pentru a cunoaşte apoi o evoluţie moderată, astfel încât CJ a încheiat anul cu un surplus faţă de 2008. Niciunul din proiectele începute nu a trebuit să fie abandonat, în acelaşi timp au continuat pregătirile pentru proiecte noi. Totuşi, situaţia generală şi perspectiva economică nefavorabilă pentru 2010 au impus măsuri de reducere a cheltuielilor, atât în cadrul aparatului propriu, cât şi la instituţiile din subordine", se arată în raportul semnat de Martin Bottesch. Analiza economică a acestuia este completată şi faptul că în 2009 au avut loc alegerile pentru Parlamentul European şi cele pentru funcţia de preşedinte. Schimbările politice s-au restrâns şi asupra judeţului. "La conducerea Instituţiei Prefectului şi a celor mai multe servicii deconcentrate din judeţ s-au efectuat schimbări la intervale scurte, activitatea serviciilor respective fiind, astfel, afectată. În cadrul Consiliului Judeţean Sibiu şi al Consiliului Local Sibiu, FDGR, care nu a participat la niciuna din cele două campanii electorale din 2009, a avut un rol stabilizator. Activitatea Consiliului Judeţean Sibu nu a suferit în timpul şi în urma celor două campanii electorale, relaţiile la nivel de conducere fiind tot timpul de colaborare", afirmă Martin Bottesch..
Adauga un comentariu la acest articol
UN SAS LIMBUT SI–UN PAPA LAPTE! PROSTI SIBIENII C–AU ALES ATATIA FORUMUL GERMAN! VOR POLITICA SA INTRE TOTI IN PARTIDE ,LA FEL SI UDMR PENTRU CA NU ESTE IDEOLOGIE GERMANA SAU MAGHIARA ,SAU,SAU...
cred ca cei cu bun simt, la fel ca dl Bottesch, nu lasa comentarii aici, ca sa arunce cu noroi in niste oameni care fac afirmatii fara nici o baza. Asadar, continuati sa lasati ceva scris, voi cei care aruncati vorbele fara sa le ganditi.
Lasati–l pe dl. Bottesch in pace, distinsi cetateni .
Omul isi face treaba . Imaginati–va Sibiul administrat, in ultimii ani, de PSD, PNL ori PDL .
Omul isi face treaba . Imaginati–va Sibiul administrat, in ultimii ani, de PSD, PNL ori PDL .























