Tribuna
"Marşul Învierii” – procesiunea ce a unit simbolic cele două biserici din localitate
Dan FRÂNCU
1991 vizualizari
Câteva sute de credincioşi ortodocşi avrigeni, alături de cei patru preoţi parohi din localitate (protopopul Avrigului - pr. Vasile Gafton, Ovidiu Vili Stroe, Eugen Bucurenciu şi Ioan Chidu), au participat duminică, în prima zi a celei mai mari sărbători a creştinătăţii, la ce-a de-a zecea ediţie consecutivă a "Marşului Învierii” ("Marşul Luminii”). Procesiunea s-a desfăşurat după scenariul deja consacrat şi a fost inclusă în cadrul Slujbei Celei de-a Doua Învieri.
Aşadar, la fel ca şi în anii precedenţi, credincioşii ortodocşi s-au adunat la Biserica cu hramurile “Intrarea Domnului în Ierusalim – Floriile” şi “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, pentru a asista la prima parte a slujbei. Atunci când ceremonia a ajuns la jumătate, clopotele vechii biserici avrigene au început să bată, iar mulţimea de credincioşi, în frunte cu oamenii ce au purtat prapori icoane şi crucea, alături de cei patru parohi locali, slujitori ai bisericii străbune, au pornit “Marşul Învierii”. În rugăciune ori cântând diverse pricesne şi cântări religioase, mai întâi a fost ocolită frumoasa biserică, apoi procesiunea s-a mutat pe străzile Avrigului. Marşul s-a desfăşurat până la Biserica “Adormirea Maicii Domnului” (Catedrala), unde alaiul a fost întâmpinat, de asemenea, în sunet de clopote. (În semn de respect şi mare omagiu adus celui mai de seamă fiu al Avrigului, cărturarul şi teologul Gheorghe Lazăr, alaiul s-a oprit pentru câteva minute în faţa bustului personalităţii, amplasat în centrul oraşului, pentru un moment special de rugăciune.) Înainte de a intra în biserica nouă din Avrig, grupul de credincioşi, serios îmbogăţit datorită numărului mare de oameni ce s-au alăturat pe traseu dar şi la acest obiectiv, a înconjurat şi acest lăcaş de cult. Apoi, a continuat slujba Micii Învieri, momentele de bucurie şi înălţare sufletească fiind trăite la nivelul cel mai ridicat, de toţi participanţii. „În Duminica Învierii, credincioşii din Avrig au participat, pentru a zecea oară consecutiv, la “Marşul Învierii” – această procesiune care adună laolaltă, în acelaşi duh al prăznuirii, comunitatea ortodocşilor din localitatea lui Gheorghe Lazăr – binevestind tuturor bucuria izbăvirii din bezna păcatului”, ne-a spus, la finalul procesiunii, protopopul Avrigului, pr. Vasile Gafton.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
adi eco

Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
Licitatie publica

ACCENT MEDIA