Tribuna
Avrig
La şcoală, după 40 de ani…
Dan FRÂNCU
1595 vizualizari
La şcoală, după 40 de ani…

Pentru orice persoană, revederea foştilor colegi de şcoală la 40 de ani de la absolvire reprezintă un moment emoţionant, plin de bucurie. Aşa a fost sâmbăta trecută şi pentru absolvenţii promoţiei 1970 a Liceului „Gheorghe Lazăr” Avrig, ce au răspuns la invitaţia colegilor şi au reuşit să se adune, venind din diverse oraşe ale ţării sau din străinătate, pentru o nouă „reuniune de clasă”, aşa cum se întâmpla, probabil şi în anii de şcoală. Au fost prezenţi 23 dintre cei 35 de absolvenţi şi 7 profesori. Întâlnirea absolvenţilor s-a desfăşurat la şcoala unde aceştia au învăţat, acum Şcoala cu clasele I-VIII Avrig, revederea acestui loc drag, dar mai ales, reîntâlnirea cu foştii colegi şi cadrele didactice, fiind deosebit de emoţionante. Din păcate, unii foşti absolvenţi dar şi câteva cadre didactice, nu au reuşit să mai ajungă ziua invitaţiei la acestă întâlnire, timpul nemilos ducându-i pe aceştia prea devreme în cele ale vesniciei. De altfel, în debutul întâlnirii, întru cinstirea memoriei şi veşnica amintire a celor decedaţi, foştii lăzărişti avrigeni au ţinut un moment de reculegere. Apoi, dirigintele Valer Deleanu a adresat un scurt cuvânt de salut tuturor celor prezenţi şi a mulţumit celor ce s-au ocupat de organizarea întâlnirii. În continuare, s-a făcut prezenţa, fiecare participant făcut o scurtă trecere în revistă a celor mai importante momente ce le-a marcat viaţa în anii scurşi de la absolvirea liceului. La rândul lor şi cadrele didactice au spus câte ceva despre cele petrecute în viaţa fiecăruia în ultimele decenii. Cei prezenţi au rememorat diverse întâmplări, au reînnodat prietenii, au făcut ceva planuri şi promisiuni pentru viitorea întâlnire iar după fotografia de grup din faţa instituţiei de învăţământ, s-au îndreptat spre Complexul Turistic Pensiunea „Ghiocelul” din Zona Turistică Valea Avrigului pentru a servi masa. A fost o acţiune frumoasă şi emoţionantă, cum parcă tot mai puţine se întâmplă în zilele noastre.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

casino

CibinFEST

Profesional PN

Neo Plan

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia