Tribuna
La Armeni, prima ediţie a sărbătorii ”Fiii satului”
Anca SARGHIE
516 vizualizari
La Armeni, prima ediţie a sărbătorii ”Fiii satului”
La Armeni eu nu mai fusesem până acum, când am primit o invitaţie de nerefuzat de la una dintre fiicele satului, doamna Maria Floarea. Ştiam că în anul precedent nici Centenarul României Mari nu fusese trecut cu vederea de săteni datorită iniţiativei Domniei Sale, aşa că de la asemenea oameni ştiam că se pot aştepta numai lucruri bune, pe măsura proiectelor lor îndrăzneţe, pentru realizarea cărora ei luptă cu o voinţă nezăgăzuită.

 

De pildă, ideea de a da o utilitate cu totul onorantă spaţiului disponibil de la etajul căminului cultural din Armeni s-a finalizat cu organizarea unei expoziţii etnografice, care până în prezent ocupă trei încăperi, în care pot fi admirate obiecte tradiţionale, specifice locului. Dar un asemenea început cere să fie continuat nu numai de toţi localnicii pricepuţi, ci şi cu aportul specialiştilor do­meniului. Într-un an care în ţara noastră este închinat satului cu ceea ce în el se con­stituie drept semn al speci­ficităţii, asemenea ini­ţiative concretizează proiectul con­servării datinilor şi folclorului artistic, ca zestre moştenită de la înaintaşi. Dacă ajungi în ţările occidentale ale Europei, constaţi că oamenii nu mai cunosc folclorul lor naţional, şi, mai grav, ei şi-au pierdut cu totul deprinderea de a purta costume tradiţionale, pentru simplul motiv că nu mai au aşa ceva. Excepţiile sunt foarte rare. O singură pildă: grupul nostru de liceeni şi de studenţi sibieni cu care anual am descins la Bordeaux în Franţa oferea gazdelor câte o seară românească. Acolo se cânta şi se dansa pe muzică populară românească, noi fiind îmbrăcaţi în costume naţionale, specifice Săliştei Sibiului, costume admirate pentru eleganţa combinaţiei lor cromatice-alb/negru  şi pentru bogăţia  motivelor decorative de pe ii şi de pe crătinţe. Din 1993 şi până în 2007, niciodată prietenii francezi nu au reuşit să dea replica aşteptată de noi, anume să vină şi ei îmbrăcaţi în costume specifice Aquita­niei, regiunea din Franţa unde ne aflam. Aşa am realizat că în România tradiţia mai are o şansă, dar numai dacă local­nicii au inteligenţa practică de a colecta din comunitatea lor tot ce poate reconstitui ima­ginea autenticităţii, amena­jând un spaţiu muzeal, fie dintr-o iniţiativă oficială, fie particulară. Aceasta din urmă mi-a dat şansa de a vizita în satele Mărginimii Sibiului la câteva familii binecuvântate spaţii interesante, dar  nu numai pentru mine, ci şi pentru străinii pe care i-am îndemnat să meargă acolo, ca să le vadă.

Aşezat la un capăt de lume între dealuri, satul Armeni mai păstrează în amintirea local­nicilor vremea când lipseau căile de acces asfaltate şi, ca atare, primăvara şi toamna după ploi îndelungate se mergea pe uliţă cu picio­roange, iar salvările ajungeau cu greu la oamenii aflaţi în mare suferinţă. Nu de puţine ori, copiii de atunci erau nevoiţi să parcurgă pe jos distanţa de peste 20 km până în Ocna Sibiului, spre exemplu, dar drumul era scurtat prin pădure, unde ei puteau fi pândiţi de animale sălbatice.  Nu aveau timp de ocolire, aşa că ei urmau exemplul adulţilor, gata să înfrunte primejdia. Profesorul Valerie Deleanu, care cu mai bine de o jumătate de secol activase la şcoala din sat, îşi va aminti că "la Armeni, izolarea avea ceva sănătos, mai ales fizic." Ceea ce merită apreciat îndeosebi este faptul că tăvălugul istoriei nu a strivit sămânţa cea bună pe care au semănat-o generaţiile trecute. Dintre ei s-au ridicat armeneni vrednici, care au plecat la război, când ţara i-a chemat, iar 79 de armeneni şi-au dat chiar şi viaţa, semn de eroism fără egal în acest colţ de Transilvanie. 

Acum când se împlinesc 726 de ani de la prima atestare documentară a satului Armeni, în zi de mare praznic al Adormirii şi ridicării la cer a Maicii Domnului, "se cuvine a ne apleca frunţile, cu respect şi dragoste în faţa memoriei străbunilor noştri spre a ne umple sufletele cu amintirile ce ne leagă de tot ce înseamnă glie şi neam", cum motiva iniţiatoarea  aces­tui eveniment fără precedent în localitatea ei natală, Sărbătorirea fiilor satului.

În prima zi, 14 august 2019, începând cu ora 16.00, la Biblioteca satului a vorbit doamna primar Maria Greavu, manifestându-şi aprecierea pentru organizarea unui asemenea eveniment, extins pe durata a două zile, "pentru că personalităţile pe care le-a dat ţării această comunitate rurală sunt mult mai nume­roase decât s-ar crede". Mi-a plăcut dorinţa Domniei Sale să devină pe viitor mai atentă la iniţiativele unor cetăţeni cu idei îndrăzneţe, astfel ca satul Armeni să arate lumii un chip cât mai frumos şi atractiv turistic.

Între oaspeţii evenimen­tului, m-am simţit mulţumită să mă aflu alături de prof. univ. dr. Ilie Moise, de prof. de istorie Valerie   Deleanu şi de colo­nelul Ştefan Vişan. Rugată să iau cuvântul, am comentat cartea recent îngrijită (dintr-o restituire constituită din
4 volume)  şi apărută la Editura D*A*S, din Sibiu, 2019, Meditaţiuni politico-istorice. Spre Marea Unire de Nicolae Cristea (1834-1902), publi­cistul memorandist originar din Ocna Sibiului. Se ştie că timp de 18 ani el a fost re­dactor-şef al "Telegrafului Român", publicaţia cea mai longevivă din toată cultura noastră naţională. Meritul lui nu s-a rezumat la a rentabiliza economic publicaţia sibiană, ci, aşa cum va remarca mai tânărul ziarist Mihai Emi­nescu, datorită lui, "Telegraful Român" a devenit cea mai modernă publicaţie din Transilvania. Important de reţinut este şi faptul că timp de 30 de ani, Nicolae Cristea a condus Reuniunea soda­lilor români din Sibiu, iniţiată de el şi devenită model pentru multe localităţi din întreaga Transilvanie. Astfel, Cristea a contribuit la constituirea păturii de mijloc a meseriaşilor români, una ce avea rolul de locomotivă a societăţii în a II-a jumătate a secolului al XIX-lea. Politic, el a susţinut neprecupeţit activismul ca strategie a luptei românilor transilvăneni, şi ca semnatar al Memorandului, a participat cu demnitate şi curaj la simulacrul de proces înscenat la Cluj în mai 1894, ca apoi să execute până la ultima zi condamnarea de 8 luni, timp în care a scris în închisoarea de la Vacs meditaţia La ţintă, tipărită imediat apoi la Sibiu. După 5 ani va apărea şi eseul politic Din trecut spre viitor, dar acesta va fi publicat fără numele autorului, înlocuit cu o zăbrea de închisoare, sem­nificativ mod de a preveni vii­toare persecuţii, ce ameninţau pe mânuitorii de condei ro­mâni în Transilvania finelui de secol al XIX-lea. Acestea sunt meditaţiunile cuprinse în noua carte dedicată lui Nico­lae Cris­tea, o "personalitate provi­denţială", după expresia Mi­tropolitului Antonie Plă­mă­deală, una la care merită  as­tăzi să i se cunoască ideile şi iniţiativele cuprinse în opera sa.

Mi s-a părut potrivit să le vorbesc armenenilor despre o asemenea personalitate emblematică, după ce în iarnă prezentarea noii cărţi s-a bucurat de mare interes la românii diasporei noastre de peste Atlantic, respectiv la New York, la Denver CO, la Cleveland OH, în Canton MI şi la Windsor, Canada. Cuge­tând cu dreptate, socotesc că nicicând ca astăzi nu s-a
simţit nevoia de a da româ­nilor pilda unei moralităţi exemplare în viaţa profe­sională, socială şi politică, cum au dovedit-o asemenea înaintaşi de înaltă vrednicie românească ai meleagurilor noastre.

Prof. univ. Ilie Moise a pre­zentat eseul etnografic Ar­meni- descoperirea satului (Editura "ASTRA Museum", Sibiu 2016), având ca autor pe Valerie Deleanu, prilej minunat de a pune în valoare zestrea materială şi spirituală pe care acest sat de pe Se­caşe o prezintă. Mărturisirile profesorului Deleanu au impre­sionat prin totala sinceritate şi prin stilul clar al expunerii. Cartea lui ar trebui să existe în casa fiecărui sătean. M-a surprins cu totul plăcut numărul mare de localnici, de toate vârstele, care au umplut spaţiul bibliotecii la acest eveniment livresc, "cum n-a mai fost altul, de când este satul", după opinia unor armeneni pre­zenţi. Este un semn bun, că o dublă lansare de carte ca eveniment livresc poate stârni interes şi în lumea rurală. Modelul Avrigului, ce închină anual o sesiune ştiinţifică prestigioasă evocării a mereu altei personalităţi care s-a ridicat din localitate ar putea să fie urmat şi de armeneni, cum am sugerat chiar eu doamnei primar. Şi neîndoios, nu numai de ei!  Unanim acceptată a fost şi ideea ca profesorul Deleanu să primească titlul de Cetăţean de Onoare al satului Armeni, mai ales că eseul său a trezit interesul tuturor celor care au pasiunea lecturii, fie localnici, fie invitaţi ai acelora.

Prima zi s-a incheiat cu acţiunea elevilor voluntari ai satului care, în cele două cimitire ale satului au înfrumuseţat crucile eroilor cu coroniţe şi tricolor, în semn de aleasă preţuire.

Ziua de 15 august, cu marele său praznic creştin, a continuat după liturghia des­făşurată în cele două lăcaşuri de cult, Biserica Ortodoxă şi cea Greco-Catolică cu slujba parastasului. În ea au fost pomeniţi cei 79 eroi ai satului, momentul cel mai în­căr­cat de pietate la parti­cipanţii care în semn de cinstire au venit vestimentaţi româneşte.

În desfăşurătorul eveni­men­tului aniversar a fost cuprins un program artistic unic ca semnificaţie a tradiţiilor locului, datorat doamnelor învăţătoare Elena Damian, Leontina Bratu şi Florenţa Şerban, program în care
20 de elevi ai satului, îmbrăcaţi în frumoase costume naţio­nale au încântat publicul cu un dans tematic - Războiul de ţesut - o ironie la adresa celor ce nu stăpâneau acest meşte­şug, urmat de un  obicei numit  Cununa- claca la secerat de grâu, -  cu munca şi bucuriile aduse de recolta bogată. Grupul vocal al femeilor a debutat cu Imnul eroilor, urmat de priceasna închinată Maicii Domnului, O Măicuţă Sfântă şi cu alte cân­tece de şezătoare şi obiceiuri, cum ar fi Plecarea în cătănie.

Prin străduinţa aceloraşi doamne învăţătoare, sprijinite de locuitori ai satului, a fost realizată  o nouă expoziţie etnografică care a adunat într-un spaţiu ce deja se dovedeşte a fi insuficient, obiecte de cult, mobilier, războaie de tesut, costume populare, covoare, perdele, unelte. Expoziţia a fost vizitată pe parcursul celor două zile de un număr impresionant de participanţi, iar cartea de onoare a cules impresii şi aprecieri dintre cele mai laudative. Este şi acesta un imbold pentru cei care se vor angaja să continue proiectul în viitorul cel mai apropiat.

În timpul mesei festive din căminul cultural al satului, evenimentul a fost onorat de către doamna Victoria Mie­ţescu, solistă profesionistă de muzică populară. Desigur, că nu au lipsit din Sărbătoarea fiilor satului  momente emo­ţionante de amintiri, de
muzică şi voie bună! "Noi, armenenii din sat, din ţară şi din lume, înţelegem să răspundem cu tot sufletul acestei prime întâlniri, ce  ne dorim a deveni în viitor, o tradiţie", avea să conchidă doamna Maria Floarea.

Întâlnirea fiilor satului Armeni a prilejuit revederea după zeci de ani, a peste 200 de persoane care astfel au dovedit că au rădăcini adânci pe aceste meleaguri. Unii au venit din ţară şi din lume, cu braţe pline de flori la mormintele străbunilor, gata să depene amintiri din alte vremuri. Cu toţii au înţeles că această ocazie este una de temelie pentru cele ce mai sunt de împlinit în Armeni, satul transilvan "dincolo de orizont şi timp", cum l-a caracterizat în eseul său, prof. Valerie Deleanu. Cu sprijinul oficialităţilor, se impune a fi ridicat cât mai curând posibil monumentul în cinstea celor 79 eroi, proiect realizat pro bono de arh. Tiberius Bratu, încă din anul 2017, dar oficialităţile îndreptăţite să ia iniţiativa întârzie să o facă.

Musafirii au fost întristaţi să vadă că şcoala veche, în care cei mai mulţi dinte ei învă­ţaseră să scrie şi să citească, se află într-o avansată stare de degradare. În viitorul cel mai apropiat localul şcolii ar putea să găzduiască un muzeu etnografic modern, operaţiune al cărei început a fost făcut cu această ocazie. Aşa cum se procedează în ţări avansate din lumea întreagă, în spaţiul unui asemenea muzeu chiar elevii ar avea multe de învăţat despre trecutul şi despre tradiţiile satului lor.

Pretutindeni în ultimii ani, am văzut în satele României amenajându-se, din iniţiativa unor primari, profesori, bibliotecari, preoţi sau a altor localnici cu iniţiativă, câte un muzeu etnografic, pentru care, după caz, a fost necesar să se edifice o clădire anume, cu încăperi şi exponate de va­loare care să refacă atmosfera caselor tradiţionale. Nu este cazul satului Armeni, care dispune de spaţiu generos în clădirea şcolii vechi, ce poate fi reabilitată cât de curând. Desigur, dacă se implică şi oamenii pe care sătenii i-au desemnat ca să le reprezinte interesele, pentru că nimeni nu mai poate astăzi nega im­portanţa conservării folclorului local şi a obiectelor cu valoare patrimonială, ca mod de a afirma identitatea noastră naţională.    






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

Thyssenkrupp System Engineering GmbH

casino

CibinFEST

Lansare proiect Cod SMIS 126210

Profesional PN

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia