Tribuna
Jurnalistul
Jurnalistul

În noaptea trecută, între ceasurile douăsprezece şi unu - acel timp insuficient structurat dintre ziua care tocmai se duce şi cea care vine - m-am trezit cu gândul la prima efigie sentimentală , din volumul următor, destinată fostului meu coleg de la Teatrul de stat Sibiu - Nani Dobra. Duminică, 12 august 2018, fusese uns cetăţean de onoare al comunei Păuca, satul în care s-a născut şi a petrecut vacanţe fabuloase, pe care cuvintele - mult prea sărace - nu le pot cuprinde.
Îl privesc în fotografia de pe prima pagină a ziarului şi am revelaţia asemănării totale dintre imaginea de-acolo şi scrisul său din paginile "Tribunei": sinceritate, dezinvoltură, talent şi multă cultură. Da, totul emană emoţie şi normalitate. Până şi grupul oamenilor politici din jurul lui sugerează că sunt acolo pentru a-l omagia, a-l pune şi mai mult în valoare. El este cetăţeanul de onoare care de o viaţă întreagă osteneşte în slujba celei de-a patra puteri - presa. Şi acesta este Nani Dobra (niciodată n-am ştiut care-i numele său de botez!) - Jurnalistul "Tribunei", un ziarist de mare impact, sincer şi… deosebit de talentat: spune multe în fraze puţine… are vocaţia chintesenţei. Textele sale sunt esenţe tari în… sticluţe mici… Hrăneşte cititorul cu pipeta… doar câteva picături în fiecare număr! Rubricile sale Cu cărţile pe faţă, Lumea ca bâlci sau Citite, auzite au ceva din vinul de viaţă lungă, iar frazele… te pun pe gânduri. Străbătute de o sinceritate năucitoare, textele te dezarmează, dar… îţi fac atât de bine. Se foloseşte de informaţia culturală fără ostentaţie, dar cu o imensă bucurie… Lecturile sale sunt, întotdeauna, aduse "la zi", iar scriitura… bine dozată, esenţializată.
Omul… concurează prin simplitate şi ţinută… jurnalistul. Colegul şi prietenul… bun de pus la rană. Iar "reţetele" sale jurnalistice… te lasă cu gura căscată. Toate impun prin echilibru şi… sănătate morală!

Ilie MOISE

P.S. Dacă timpul va avea răbdare, acest material va deschide volumul al III-lea de "Efigii sentimentale", în … 2023.
Dacă nu… va rămâne în paginile cotidianului sibian ca un simplu exerciţiu de admiraţie.

 





comentarii
2 comentarii

Se zice ca "prietenii te cunosc mai bine decat familia !"
dac-ai asa ,felicitari pentru cuvintele frumoase ,fiindca cei care- l fac comunist ,doar fiindc-a fost si ,este un om onest ,sunt destui !
PRIETEN
21.08.2018 00:34
Simt un iz de necrolog (sper sa nu se supere d-ul Dobra) !Este foarte greu sa lauzi pe cineva si sa fii bine inteles datorita schimbarii intelesului unor notiuni .Sa mai vorbesti de cineva ca-i harnic,curat sau cinstit (onest) nu mai este la moda. Tupeul nu mai este sinonim cu nesimtirea ci cu curajul,copiii nu se mai joaca,se distreaza...,lehamite...! Cand eram copil se spunea unui nebarbierit de-o saptamana ca umbla ca un tigan iar acum aproape toti umbla nebarbieriti (poate pe unii ii accept dar pe sportivii care transpira mai putin)...
Relu!
21.08.2018 09:00
Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

jidvei

Sibiul de odinioara

fmct

Comunicat de presa smart city parking

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
Covoare
turboclima
Licitatie publica

accentmedia